Alecsandri Vasile (1821 – 1890), născut la Bacău (astăzi România), scriitor şi om politic moldovean şi român. A participant la Revoluţia din 1848, a fost un luptător activ al Unirii Principatelor, cîntăreţ al războiului de independenţă. Ambasador, ministru de externe al Moldovei (1858 —1859) şi întîiul ministru de externe al Principatelor Unite (octombrie 1859 − mai 1860). Academician.

Alături de M. Kogălniceanu şi C. Negruzzi a condus Teatrul Naţional de la Iaşi (1840—1842). A fondat revista „România literară” (1855). A introdus în literatură noi specii literare, a colectat şi a editat balade şi cîntece bătrîneşti, care s-au bucurat de un larg succes în lume.

„Doine şi lăcrămioare” este opera care întoarce poezia cu faţa spre folclor.

În „Legende” a zugrăvit momente din trecutul istoric glorios.

„Ostaşii noştri” evocă eroismul ostaşilor moldoveni, care au luptat contra turcilor la Şipka şi la Plevna alături de oastea rusă.

„Pasteluri” e considerată opera de vîrf a „bardului de la Mirceşti”, care a fost entuziasmat de viaţa rustică şi de „crugul anotimpurilor”.

Este primul dramaturg de stofă naţională cu monologurile din („Cînticele comice”), comediile de atmosferă şi de moravuri („Iorgu de la Sadagura”, „Iaşii în carvanal”, ciclul „Chiriţelor” ş.a.), prin drame şi tragedii inspirate din istoria naţională sau antică („Despot-Vodă”, „Fîntîna Blanduziei”, „Ovidiu”) şi feeria („Sînziana şi Pepelea”).

Proza e marcată de „Jurnalele de călătorie” − („O primblare la munţi”, „Călătorie în Africa”) şi scrieri romantice („Buchetiera din Florenţa”, „Dridri”, „Istoria unui galbîn şi a unei parale”).