Din albumul unui bibliofil
I - Boierii aşezate de Alexandru-Vodă cel Bun şi Bătrân
Logofăt mare
judecător şi alegător de ocine. Ispravnic pe o seamă de oameni de frunte, ce sunt curteni la ţară, şi judecător tuturor cine sunt cu strâmbătăţi în ţară şi luător de seamă tuturor ispravnicilor ce sunt la curtea domnească.
Vornic mare în Ţara de Jos
judecător tuturor din ţară şi globnic de morţi de om şi de şugubini ce se fac la partea lui şi vornic Bârladului.
Vornic mare de Ţara de Sus
judecător tuturor din ţară cine au strâmbătăţi şi globnic de morţi de om şi de şugubini ce se fac la partea lui; şi vornic Dorohoiului.
Pârcălab de Hotin
la margine despre Ţara Leşească şi Căzăcească; judecător tuturor la acel ţinut.
Hatman şi Pârcălab de Suceava şi ispravnic pe toate oştile ţării.
Postelnic mare
dvorbitor înaintea domnului şi pârcălab de Iasi şi tălmaci în limbi străine.
Spătar mare
şi staroste de Cernăuti, şi este obicei să se îmbrace la zile mari cu haine scumpe domneşti; dvorbitor cu arme domneşti încins la spatele domnului întru acele zile.
Paharnic mare şi pârcălab de Cotnar şi de Hîrlău
are obicei să direagă (să verse vin) domnului la zile mari, la masă, cu paharul.
Visternic mare
ispravnic pe socotelile ce se fac să se ia din ţară, şi grijind şi împărţind lefile slujitorilor, şi purtător de grijă a toată cheltuiala curţii şi a oaspeţilor ce ar veni în ţară şi are toate catastijele în mâna lui.
Stolnic mare
cu obicei la zile mari şi la veselii domneşti, îmbrăcat în haină domnească, să vie înaintea bucatelor domneşti; le tocmeşte pe masă înaintea domnului cu tipsiile; şi dvorbitor întru acele zile.
Comis mare
ispravnic pe povodnici şi pe toţi caii domneşti; merge înaintea domnului şi a povodnicilor.
Medelnicer mare
cu obicei îmbrăcat în haină domnească la zile mari; dvorbitor la masa domnului; taie fripturile ce se aduc la masă.
Clucer mare
ispravnic pe beciurile domneşti, pe unt, pe miere şi pre colacii ce vin din oraşe la născut.
Sulger mare
ispravnic pre toate oboroacele ce se dau la curtea domnească, şi carne la slujitorii curţii.
Jitnicer mare
ispravnic pe toate oboroacele de pâine ce se dau la curtea domnească şi la slujitorii curţii şi la oaspeţii ce vin din ţară.
Vameş mare
ce ţine schelele ţării pentru vămi; are obicei să ducă dulceţi şi cofeturi în zile mari la masa domnului. - Ispravnic pe negustori.
Şătrar mare
pe corturi domneşti şi în oşti şi în alte căli (?) şi purtător de grijă tunurilor.
Uşer mare
purtător de grijă tuturor solilor şi tălmaci străinilor la judeţ.
Armaş mare
ispravnic şi purtător de grijă pentru toţi acei ce fac rău şi cad în închisoarea ţării; îngrijitor de temniţe şi pedepsitor acelor judecaţi de moarte, daţi în mâna lui să-i omoare.
Aga
ispravnic pe darabani şi pe târg pe Iaşi judeţ.