string(7) "appeals" string(5) "index"
1497
1307
1775
1200
5500
1310
1300
1466
1359
300
82
1822
1385

Appeals for Moldovans

7 aprilie 2011
    • Familia

  • 87. Banii n-aduc fericirea, dar un moldovan este obligat să-şi asigure familia cu locuinţă, cu alimentare corespunzătoare, să organizeze odihna familiei şi să le dea copiilor studii.
  • 88. Nu este ruşine să ai puţini bani. Este important, ca familia să dispună de un minim, iar cantitatea mică de bani să nu împiedice persoana să devină o personalitate integră şi independentă, utilă societăţii şi familiei.
  • 89. Nu este ruşine să cîştigi bine, deoarece un moldovan va cheltui banii obținuți nu numai pentru sine, familia sa, ci va putea oferi ajutor societăţii şi altor oameni.
  • 90. Naţionalitatea moldovanului se determină după tată. Aceasta înseamnă, că în toate cazurile copilul, tatăl căruia este moldovan etnic, independent de naţionalitatea mamei, la fel este moldovan etnic. Copilul, născut pe teritoriul Republicii Moldova de o mamă – moldovancă etnică sau din părinţi de alte etnii, este moldovan etnic , dacă sînt respectate condiţiile, indicate în rubrica „Apartenență la națiune” a proiectului moldovenii.md.
  • 91. Ţineţi minte, în familie trebuie să existe capul – persoana, cuvîntul căreia este hotărîtor în luarea deciziilor. Strămoşii noştri trăiau într-o societate patriarhală, unde bărbatul purta răspunderea pentru securitatea, aprovizionarea materială şi spirituală a familiei. Responsabilitatea este întărită de drepturi, dar pentru fiecare caz aparte, aceste probleme se soluţionează în fiecare familie în mod individual.
  • 92. Bărbatul şi femeia realizează scopuri diferite, dar la fel de importante pentru familie, societate şi stat. Şi aici rolul fiecăruia dintre ei în nici un caz nu este diminuat. Recunoaşterea acestui postulat stă la baza relaţiilor dintre soţi, ca şi repartizarea obligaţiilor în familie.
  • 93. Tinere moldovence, ţineţi minte, că menirea unei moldovence este să nască şi să educe moldoveni − cetăţeni demni ai Patriei sale. Fiţi în formă, dar nu luaţi drept exemplu fizicul manechinelor, sleite de puteri din cauza regimului alimentar sever, nu visaţi să vă demonstraţi corpul milioanelor de telespectatori. Corpul vostru este misterul vostru, dăruiţi-l numai viitorului tată al copiilor voştri. Fundamentul fericirii femeii este familia bună şi copiii fericiţi. O femeie, care s-a realizat ca soţie şi mamă, mai lesne reuşeşte în business, serviciul public şi în viaţa obştească. Priviți în jur și veți constata acest adevăr.
  • 94. Femeile, evident, la fel ca şi bărbaţii pot practica diferite activităţi şi responsabilităţi obşteşti. Femeile pot conduce statul nu mai rău decît bărbaţii, pot face ştiinţă sau business. Dar nici unul din aceste roluri nu poate fi comparat cu cea mai importantă sarcină a omenirii – menținerea lăcaşului familial, prelungirea neamului şi educarea unor copii demni. Acest rol îl poate îndeplini doar femeia.
  • 95. Moldovencelor, sînteţi baza şi izvorul poporului nostru. Ţineţi minte, că nu este nimic mai important pentru o moldovancă, decît misiunea de mamă şi soţie. Aşa este lăsat de Dumnezeu de cînd lumea, şi abaterea de la această regulă ascunde în sine pericolul degradării şi pierderii naţiunii. Femeile noastre sînt frumoase şi deştepte, deseori mai talentate decît bărbaţii lor, dar este foarte important, ca ele să fie soţii şi mame talentate. Femeile noastre sînt inteligente şi frumoase, ele sînt capabile să facă politică, business, ştiinţă şi multe alte lucruri importante pentru societate nu mai rău, decît bărbaţii. Proiectul moldovenii.md susţine participarea activă a femeilor în toate domeniile vieţii, dar roagă să conştientizaţi faptul, că nimic nu poate înlocui căldura şi grija mamei, la fel şi hrana pregătită cu căldură şi dragoste.
  • 96. Bărbaţi moldoveni, iubiţi-vă şi protejaţi-vă femeile, ţineţi minte: în calitate de capi ai familiilor,voi sînteţi responsabili de bunăstarea materială şi spirituală a familiei voastre. Pregătiţi-vă încă din adolescenţă pentru acest rol – deveniţi independenţi de tineri, întăriţi-vă corpul, practicînd sportul şi călirea, obţineţi studii de calitate, străduiţi-vă să obţineţi de sine stătător cunoştinţe diverse, învăţaţi-vă să munciţi, fiţi perseverenţi, puneţi-vă scopuri şi învăţaţi-vă să le realizaţi.
  • 97. Nu există teme de discuţie interzise între soţ şi soţie, dar - de o manieră liniştită, chibzuită, fără nervozitate şi reproşuri. Ţineţi minte, că majoritatea certurilor în familie au loc nu din cauza celor spuse, ci din cauza felului cum au fost spuse. O discuţie, care îl poate supăra pe celălalt, trebuie chibzuită, pregătită, începută într-o stare liniştită, amiabil şi fără emoţii de prisos. Foarte important: discutînd prezentul, să nu reveniţi la trecut.
  • 98. Copilul – este proiectul comun a doi oameni care se iubesc. Discutaţi viitorul proiect cu cîteva luni înainte de concepere. Curăţiţi-vă organismul, nu consumaţi alcool şi nu fumaţi, evitaţi stresul şi aflaţi-vă mai des în sînul naturii. Folosiţi (în special viitoarele mame) în această perioadă mai multe fructe proaspete moldoveneşti, legume şi plante leguminoase, verdeaţă şi nuci. Străduiţi-vă să consumaţi, în special, apă pură.
  • 99. Dacă aţi conceput un copil neplanificat – creaţi-i fătului o atmosferă de dragoste, acest fapt vă va ajuta să corectaţi multe lucruri.
  • 100. Viitori părinţi, în perioada sarcinii, tindeţi să petreceţi mai mult timp împreună, dedicîndu-vă unul altuia şi viitorului vostru copil. Viitoarea mamă ar fi de dorit să locuiască în sînul naturii, în linişte şi pace, fără stresuri. Vorbiţi cu copilul (fătul), cîntaţi-i melodii şi cîntece liniştite. Viitoarea mamă singură vă simţi dorința să o facă.
  • 101. Străduiţi-Vă, în timpul sarcinii, să nu Vă plimbaţi pe străzile zgomotoase şi poluate cu gaze ale oraşului, nu vizitaţi cinematografele, localurile zgomotoase, unde răsună tare muzica (în special rock).
  • 102. Nu forţaţi pruncul, învăţaţi să-i ghiciți dorinţele. Pruncul nici odată nu plînge fără motiv. Pentru el, plînsul este unica posibilitate de a exprima o dorinţa, a transmite o informaţie despre disconfort sau durere. Pruncul, înconjurat de dragoste, plînge sau scînceşte dacă-i flămînd, dacă-i este cald (frig), dacă-i ud, dacă nu sînt alături maturii şi-i este urît, dacă nu se simte bine... Nu înfăşaţi copilul şi el va fi mult mai liniştit şi previzibil. Tinere mame , daţi ascultare scîncetului copilului vostru, şi în scurt timp vă veţi învăţa să-l înţelegeţi. Tineri părinţi, dacă Vă enervează copilul vostru, înseamnă că nu aţi învăţat să-l înţelegeţi. Aveţi răbdare şi totul vă va reuşi.
  • 103. În primele luni de viaţă, sarcina principală a părinţilor este să supravegheze copilul şi, ghicindu-i dorinţele, să-l ajute la dezvoltarea corpului, a unui sistem nervos stabil, să prindă la puteri şi să cunoască lumea.
  • 104. Străduiţi-vă să nu Vă amestecaţi în viaţa lui, supravegheaţi-l şi feriţi-l de pericole, ajutaţi-l să cunoască lumea, răspundeţi-i cu răbdare şi complet la toate întrebările, feriţi-vă să folosiţi metodele de impunere.
  • 105. Străduiţi-vă să nu încredinţaţi bonelor educarea copilului. Pînă la 3 (dar mai bine pînă la 5) ani, în preajma copilului întotdeauna trebuie să fie careva dintre părinţi.
  • 106. Copilul de vîrstă fragedă – este o personalitate, care nu poate fi asuprită şi înjosită. Nu strigaţi la copil, nu-l bateţi. Încercaţi să-i lămuriţi copilului, cu răbdare şi dragoste, situaţiile create şi de ce anume el nu are dreptate. Căutaţi alte forme de pedeapsă, decît cele corporale. Ţineţi minte : pedeapsa trebuie să fie adecvată greşelii şi nici într-un caz nu trebuie să înjosească copilul. Copilul trebuie să înţeleagă exact pentru ce este pedepsit şi să fie de acord cu aceasta. Acest lucru trebuie explicat cu răbdare.
1 2