string(7) "appeals" string(5) "index"
1465
87
1300
1467
1200
1497
1466
1385
300
82
1476
514
1475

Appeals for Moldovans

7 aprilie 2011
1 2
    • Tineretul şi politica

  • 57. Nu avem nevoie de staruri TV, produse de fabrici. Cu ajutorul tehnologiilor corespunzătoare este posibilă transformarea oricărui om în vedetă, indiferent de conţinutul lăuntric. Starurile sînt create inclusiv şi din persoane, care nu au vocaţia de a insufla oamenilor tendinţa spre ceva sublim şi frumos. Aceasta este predestinaţia eroilor. Noi avem nevoie de eroi – oameni, care s-au creat pe sine înşişi, care au cucerit respectul societăţii prin faptele lor, care pentru mulţi moldoveni sînt un exemplu de slujire ţării, întru sporirea tezaurului ei spiritual şi material, şi ajutorarea oamenilor.
  • 58. Remarcaţi talentele adevărate – ele merită susţinere deplină şi adorare. Printre vedetele moldoveneşti, din fericire, sînt mulţi oameni talentaţi.
  • 59. Vedetelor (dacă puteţi) – fiţi eroi, săvîrşiţi fapte, care pot servi drept exemplu pentru cetăţenii noştri, şi în special, pentru tineret.
  • 60. Simbolul şi eroul nostru naţional este domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfînt, un domnitor european remarcabil, capabil să făurească lucruri mari cu puteri mici. Ştefan cel Mare este moştenitorul spiritual al strămoşilor noştri antici, unul dintre susţinătorii ortodoxiei greceşti în anii de cumpănă ai agresiunii otomane. Ştefan cel Mare a fost măreţ în toate. Domnitorul nostru cu strămoşii săi – Muşatinii, erau iniţiaţi în destule taine, inclusiv istoria veritabilă a popoarelor indo-europene. Ştefan cel Mare şi strămoşii lui – iată una dintre puţinele dinastii de domnitori din Europa, care au moştenit simbolurile principale ale indo-europenilor antici – culoarea roşie a drapelelor, capul de taur (bour) pe stemă şi oşteanul, învingînd balaurul, ca stemă a ostaşilor.
  • 61. Moldoveni, străduiţi-vă să nu pierdeţi timpul citind noutăţi, care se repetă – ele nu aduc nimic nou, doar variaţii ale unora şi aceloraşi tipuri de evenimente (reuniuni politice monotipe, omoruri, accidente, imoralitate, violenţă etc.) – informaţie repetată, care ne otrăveşte sufletele cu emoţii negative. Aceste rubrici au umplut mass-media, mai ales publicaţiile aduse de peste hotare sau făcute după modelul lor.
  • 62. Ţineţi minte, faptul că mass-media difuzează informaţie negativă, zilnic trîmbiţează cazuri criminale tipice, accidente rutiere, de prostituţie şi narcomanie, nu este întîmplător. În spatele vorbelor, precum că informaţia negativă se vinde mai bine, este ascuns un gol spiritual al jurnaliştilor şi al stăpînilor mass-media, sau lipsa dorinţei de a face eforturi pentru a găsi evenimente pozitive, reflectarea cărora, după cum se ştie, este mai complicată pentru jurnalişti. De aceea ne «încarcă» cu negativism. Tot din această cauză multe radiouri și televiziuni pun pe post emisiuni vulgare, lipsite de gust şi tact elementar. Posibil, aceste persoane nu-şi dau seama, că un număr sporit de astfel de emisiuni, ca şi informaţia negativă, repetată de nenumărate ori, involuntar lărgeşte cercul persoanelor amorale, al infractorilor şi ucigaşilor şi, cel mai important – insuflă populaţiei frică, o face pasivă, umple sufletele cu gînduri pesimiste privind viitorul ţării.
  • 63. Schimbaţi postul de televiziune sau radio, aruncaţi la coş ziarul sau revista, dacă acestea conţin multă informaţie negativă. Străduiţi-vă să nu ascultaţi şi să nu priviţi posturile, care difuzează emisiuni negative, vulgare şi lipsite de spiritualitate.
  • 64. Ţineţi minte, presă liberă există doar în „poveştile” politicienilor şi ong-iştilor. Mijloacele de informare în masă reflectă nivelul de dezvoltare, punctul de vedere asupra evenimentelor şi preferinţele politice ale proprietarilor lor. Libertatea de a „încărca” poporul cu informaţie negativă monotipică nu reflectă independenţa adevărată a presei, este doar un indice al nivelului scăzut de dezvoltare a sistemului politic al statului. Acest fapt se referă şi la unele aşa−numite ţări civilizate.
  • 65. Pot fi maximal independente numai mijloacele de informare în masă, care aparţin Societăţii. Noi pledăm pentru restabilirea spaţiului mass-media de stat şi dezvoltarea celui public. Societatea şi Statul trebuie să facă o concurență sănătoasă mijloacelor de informare în masă private . În acelaşi timp, este foarte important să formăm o bază juridică, care ar bloca la maxim folosirea mass-media publice și de stat în favoarea anumitor formaţiuni politice, ceea ce ar crea posibilitatea, ca ele să fie administrate stabil de către persoane de o moralitate înaltă, culte şi independente.
  • 66. Jurnalişti – moldoveni, ţineţi minte, că adevărul, chiar şi despre evenimentele negative, poate fi prezentat într-o tonalitate liniştită, cu chibzuială, nu pentru a înspăimînta lumea, dar pentru a ajuta la corectarea greşelilor şi la ameliorarea situaţiei în ţară.
  • 67. Moldoveni, ţineţi minte, pe pămînt există mult rău, deseori el este subtil şi se ascunde în spatele unor feţe drăguţe şi lozinci frumoase. Învăţaţi-vă să deosebiţi răul. Fiţi tari la corp şi suflet, obţineţi cunoştinţe, fiţi întotdeauna gata să învingeţi răul.
  • 68. Lumea este primordial armonioasă. Bărbatul şi femeia sînt creaţi unul pentru altul, pentru o viaţă armonioasă în familie, pentru a avea urmaşi desăvîrşiţi şi binecrescuţi. Oricare abatere de la această regulă este o patologie. Această maladie, în majoritatea cazurilor, nu este înnăscută, ea este preluată în societate, care, sub aspect de liberalism şi democraţie, cultivă şi propagă abateri de la normele sexuale. E posibil oare să ne închipuim un schilod, care-şi propagă bolile şi afecţiunile, propunîndu-le tuturor să le considere regulă? Este o întrebarea retorică. Anume din acest motiv societatea nu trebuie să încurajeze ridicarea la rangul de normă a tot felul de maladii. Este necesar să acordăm sprijin nelimitat invalizilor, pentru ca ei să se încadreze pe deplin în societate, dar nu putem ajuta cu nimic minorităţile sexuale. O societate sănătoasă se descurcă cu aceste probleme fără multă gălăgie, propagandă, marşuri şi procesiuni.
  • 69. Cîteva decenii în urmă, la noi nu erau acceptate discuțiile publice despre sex. Mai tîrziu a început a se discuta deschis despre sex şi în şoaptă - despre homosexualism. Astăzi se discută deschis despre homosexualism, l-au legalizat şi i se face publicitate, iar în şoaptă – despre pedofilie şi alte anomalii. Toate acestea sînt prezentate în unele ţări – lideri ai lumii „civilizate” drept exemplu al democraţiei şi respectării drepturilor omului. Ce va fi mîine, unde ne va duce democraţia desfrînată şi permisivitatea totală? Ne aşteaptă doar o îndobitocire totală şi pieirea omenirii. Trebuie să le punem capăt şi, în primul rînd, în ţara noastră.
  • 70. Fiţi atenţi la politicienii, ong-işti şi alte persoane, care apără o astfel de dobitocie – oare nu sînt ei cumva alde cei, pe care-i apără?
  • 71. Nu credeţi demagogilor, care se ascund în spatele unor lozinci democratice frumoase. Nu credeţi celor, care vorbesc mult şi des despre libertate, democraţie, egalitatea sexelor şi altele – în spatele acestor cuvinte se poate ascunde orice. Istoria cunoaşte exemple, cînd cu asemenea lozinci au fost nimiciţi zeci de milioane de oameni. Cu aşa lozinci la începutul anilor '90 a fost dezbinată Moldova noastră, au murit sute de compatrioţi, a fost distrusă economia, agricultura, sistemul de învăţămînt, au degradat instituţiile publice şi cele de stat. Creaţi-vă opiniile Dvs. despre politicieni şi reprezentanţii aşa-numitei societăţi civile după rodul şi faptele lor – aşa ne învăţa Hristos.
  • 72. Fiţi atenţi şi critici faţă de tot felul de apărători ai drepturilor omului. Ei sînt deştepţi, lipsiţi de principii, posedă la nivel înalt arta demagogiei, deseori nu percep, că activează contra ţării lor şi lucrează doar pentru cei, care îi plătesc. Şi plătesc, în general, organizaţiile publice străine şi fundaţiile „particulare”. În multe cazuri, în spatele criticii realităţilor existente se ascunde discreditarea statului nostru, se insuflă neîncrederea faţă de viitorul ţării noastre, se abordează probleme secundare, abătînd societatea de la soluţionarea celor mai stringente probleme.
  • 73. Ţineţi minte, democraţia nu înseamnă paradele „minorităţilor” pe piaţa centrală a capitalei, nici participarea la manifestaţii huliganice în cadrul unei gloate, organizate de cineva împotriva administraţiei alese legitim, nu este posibiltatea copiilor de a petrece pînă în zori în cluburile de noapte, nici devastarea edificiilor organelor puterii de stat, şi nici posibilitatea de a denigra, în presă, pe oricine şi oricînd.
  • 74.Democraţia – este posibilitatea de a trăi demn, în ţara lor, pentru toţi cetăţenii ei, de a educa şi a da studii calitative copiilor, de a apăra copiii de atacuri informaţionale şi „culturale”, care însămînţează agresie, desfrînare, infantilism şi apatie. Democraţia – este posibilitatea de a trăi într-o ţară curată şi de se alimenta cu produse sănătoase, de a primi informaţie obiectivă despre evenimentele din ţară şi lume, este posibilitatea de a alege cele mai demne persoane în organele puterii de stat. Democraţia este o ideologie pozitivă şi filantropică, la fel - o putere stabilă, bazată pe o astfel de ideologie.
  • 75. Tineri moldoveni, tindeţi să fiţi liberi, dar luaţi aminte, că libertatea se manifestă prin posibilitatea de a alege. Pentru a face alegerea, aveţi nevoie de cunoştinţe. Ţineţi minte, cu cît omul înţelege mai bine lumea înconjurătoare, cu cît mai multe cunoştinţe are, cu atît mai conştientă e alegerea, cu atît mai multă libertate are el.
  • 76. Ar fi binevenit, ca fiecare tînăr să fie îndrumat de o persoană, care posedă mai multe cunoştinţe, experienţă, înţelepciune etică, cultură şi care-l iubeşte. Astfel de persoane pot fi mai multe, inclusiv şi părinţii. Nu Vă ruşinaţi să ascultaţi sfaturile oamenilor, care Vă iubesc. Nu veţi pierde nimic, dar puteţi beneficia, evitînd greşelile şi obţinînd noi cunoştinţe.
1 2