PERSONAJELE
PAPURĂ-ÎMPĂRAT
SÂNZIANA
PÂRLEA-VODĂ
LĂCUSTĂ-VODĂ
PĂCALĂ
TÂNDALĂ
BABA RADA
ZMEUL
ZÂNA-LACULUI
ZÂNA-CODRULUI
STATU-PALMĂ-BARBĂ-COT
IARNA
CRIVĂŢUL
ZORILĂ
MURGILĂ
DASCĂLUL MACOVEI
TOMA
MĂRICA
SAFTA
CRAINICUL LUI PAPURĂ
STOLNICUL LUI LĂCUSTĂ
PAHARNICUL LUI PÂRLEA
UN GENIU
AL DOILEA GENIU
UN URS ALB
O PASĂRE MĂIASTRĂ
POPOR, OSTAŞI, ŢĂRANI, ŢĂRANCE

ACTUL I

Teatrul reprezintă o câmpie arsă de soare, în fund o pădure, în stânga o căsuţă între copaci uscaţi, în dreapta, spre fund, un lac.

SCENA I

DASCĂLUL MACOVEI, TOMA, MĂRICA, SAFTA, ŢĂRANI, ŢĂRANCE, PEPELEA (doarme sub copaci lângă căruţă)

COR
Ce secetă, ce foc!
Amar şi vai de noi!
Avem lipsă de ploi
Şi lipsă de noroc. (bis)
SAFTA (arătând pe Toma)
Ce-a fost verde s-a uscat,
Ca şi bietul meu bărbat!
TOMA(arătând pe Safta)
Ce-a-nflorit s-a scuturat,
Ca nevasta mea din sat.
COR
Ce secetă, ce foc!
Amar şi vai de noi!
Avem lipsă de ploi
Şi lipsă de noroc. (bis)
MACOVEI: Uff!... de când trăiesc eu, dascălul Macovei, şi slavă Domnului!... trăiesc de când câinii purtau colaci în coadă... încă aşa arşiţă n-am apucat; să juri că ne găsim în ţara lui Pârlea-Vodă.
TOMA: Dar cum e ţara aceea, jupâne dascăle?...
MACOVEI: O ţară unde-i aşa de cald tot anul, că găinile fac ouă răscoapte.
TOMA: He! He! gogonată o mai spuseşi, jupâne.
MACOVEI: Tomo!... eşti necredincios, o ştie lumea-ntreagă... dar prost,de când?
TOMA: Apoi dă, jupâne, eu nu-s cărturar ca d-neta, care ştii Alexandria pe de rost şi care ai umblat pe unde ş-a-nţărcat dracul copiii.
MĂRICA: Aşa-i; jupânul Macovei, bărbatul meu, cunoaşte şi-Afgatanghelescu.
MACOVEI: Tronc, Mărico!... ai sclintit-o, fata mea, vrei să zici Afgatanghelul!... Da, oameni buni, ştiu multe, de toate... nu că mă laud... căci am fost prin ţara căpcăunilor şi prin ţara năucilor... unde oamenii pătimesc de boala politicii.
TOMA: Dar ce boală o mai fi ş-aceea?
MACOVEI: Boală de balamuc, care seacă toate simţirile şinvră jbeşte fraţi cu fraţi.
TOMA: Fie lor acolo!..
MACOVEI: Ş-am mai fost, oameni buni, pe la Sfânta Vineri, pe la Sfânta Joi, pe la Sf. Mercuri, unde m-am întâlnit cu Statu-Palmă-Barbă-Cot, cel care fuge călare pe un iepure şchiop şi doarme într-un vârf de plop.
TOMA: He! He! asta e şi mai gogonată, şi mare, cât... cât...
MACOVEI: Cât prostia ta.
TOŢI: Ha! ha! ha! te-a păcălit, Tomo!
MĂRICA (râzând): Cred şi eu că l-a păcălit, dacă jupân Macovei, bărbatul meu, ştie şi cerul din toacă... asta... toaca din cer.
MACOVEI: Tronc, Mărico, iar ai sclintit-o, sufleţele. Ş-am mai fost, oameni buni, pe la curtea lui Lăcustă-Vodă.
TOŢI: Lăcustă-Vodă?
MACOVEI: Da! Ce? n-aţi auzit de el?... un domn mare, cu oaste mare... şi cu stomac şi mai mare... El mănâncă, mănâncă, de cum se trezeşte pân’ ce adoarme, şi tot nu se mai satură, vecinic flămând şi slab.
TOMA: Ş-o fi mâncând şi comândul; dar poporul lui?...
MACOVEI: Sărmanul! e şi mai slab şi mai flămând decât dânsul.
TOMA: Halal de el!... Vrea să zică, tot mai bine la noi, în ţara lui Papură-Împărat, deşi se spune că împăratul nostru e cam şovăi, şovăi... ca numele lui.
MACOVEI: Tacă-ţi gura, lehăule!... nu te-atinge de mai-marele tău; împăratul nostru e om cu chibzuială şi are doi sfetnici mari, pe Păcală şi pe Tândală. Unul îl sfătuieşte într-un fel, altul într-alt fel, şi augustatea sa se tot clatină între-amândoi.
TOMA: Ca papura după vânt.
MACOVEI: Ei! Ş-apoi!... Clatine-se papura, broaştele să hălăduiască... nu-i aşa?...
TOŢI: Aşa, aşa, jupâne.
MĂRICA: Cică, pe când trăia împărăteasa, ea cânta cucurigu-n casă?
MACOVEI: Ce-ai spus?
MĂRICA: Ş-acum, se zice că-l poartă de nas fata lui, domniţa Sânziana?
MACOVEI: O fi!... că-i bună şi frumoasă.
MĂRICA: Frumoasă, ce-i drept, pe dânsa poţi căta, dar pe soare ba, asta... pe soare...
MACOVEI: Destul; iar ai sclintit-o, Mărico dragă; dar noi stăm de vorbă şi ziua trece.
TOMA: Şi soarele ne prăjeşte.
ŢĂRANII: Şi sămănăturile pier.
ŢĂRANCELE (văitându-se): Pier, pier, păcatele noastre! Ce-o să devenim?... O să ne moară copiii de foame!
MACOVEI: Tacă-vă ciocul, gaiţelor!... decât aţi urla, mai bine v-aţi apuca să faceţi descântece de ploaie.
MĂRICA: Că doar noi nu suntem vrăjitoare ca Baba Rada, din căsuţa aceea... Numai ea ştie să facă vrăji şi să tragă-n bobi, şi să descânte de dragoste cu ulcica, şi să dezlege norii...
MACOVEI: Da de unde ştii, jupâneasă, că Baba Rada descântă de dragoste cu ulcica? Nu cumva...
MĂRICA: Ferească Dumnezeu, bărbate, nu se află! dar toată lumea ştie că Baba Rada citeşte şi-n stele... şi-i carte de tobă, asta... tobă de carte.
MACOVEI: Tronc, Mărică!... Oameni buni, hai să ne mai sfătuim cu părintele Pricochi şi să-l rugăm să mai iasă cu icoanele.
TOŢI: Hai! hai! (Repetă corul şi iese prin dreapta.)
PEPELEA (trezindu-se): A!... bun somn am tras!... şi frumos vis am făcut!... Eu, Pepelea, băiat sărac, fără tată, fără mamă, venit în locurile acestea din Ţara Românească, părea că mă-nsurasem cu fata împăratului, după ce o scăpasem din ghearele unui zmeu, care-o răpise din palatul tătâne-său. Greu m-am luptat prin somn... dar i-am venit eu de hac zmeului.
ARIE
Frumoasă Sânziană,
Copiliţă Cosânzeană,
Răpită-era d-un zmeu!
Am dat pe el năvală
Şi, cu viteaza-mi pală,
Ucisu-l-am chiar eu.
Iar fata, în uimire,
Mi-a dat a sa iubire,
În schimb pe dorul meu.
Aş! vorbă să fie... împăratul a trimis crainici în tuspatru părţi ale lumii, ca să dea ştire crailor şi împăraţilor că acel din ei care va plăcea Sânzianei îl va lua de ginere; şi-i va da zestre jumătate de-mpărăţie... Ce mai trebuie zestre?... Eu m-aş mulţumi numai cu fata, pre legea mea.

SCENA II

PEPELEA, BABA RADA
(ea stă pe pragul uşii, sprijinită pe o cârjă, îi gârbovită şi zdrenţuroasă, cu plete albe)
BABA RADA (auzindu-l, în parte): Auzi puşchiul, pe unde-i bat gândurile... chelului îi trebuie chitie de mărgăritar. (Tare.) Pepeleo...
PEPELEA: E!... Iaca şi Baba Rada... vino colea, mătuşică, am să-ţi spun un vis d-ale poznaşe.
BABA RADA: Nu pot, dragul mătuşei; că-s oloagă de-o cârjă.
PEPELEA: Oloagă de-o cârjă?...
BABA RADA: De-abia-mi port tinereţile, cu ajutorul cârjelor... şi mi s-a frânt una astă-noapte.
PEPELEA: Se vede că încălecaseşi pe ea, ca să mergi la nunta lui Statu-Palmă.
BABA RADA: Ba am alungat o pisică neagră care se băgase pe coş la oala cu smântână.
PEPELEA: O fi fost duhul necurat?
BABA RADA: Ucigă-l toaca!... Când am lovit-o cu cârja, a scos foc pe ochi; şi cârja s-a făcut numai ţănduri în mâna mea... bunătate de cârjă... mi-o dedese chiar Strâmbă-Lemne, acu o sută de ani.
PEPELEA: Strâmbă-Lemne?... Alei!... dar de când eşti pe lume, mătuşică?...
BABA RADA: Eu?... Ascultă:

ARIE

I
Eu sunt de când în astă lume
Românul încă n-avea nume;
De când Carpaţii cei măreţi
Erau ca nişte bureţi;
De când lupii la noi
Erau păstori de oi
Şi urşii cu cimpoi
Mânau cirezi de boi.

II
Eu sunt de când pe mândrul soare
Nu erau pete arzătoare;
De când un purice uşor
Purta potcoavă la picior,
Potcoavă grea de fier
Cu care sărea-n cer,
Ş-apoi din cer venea
Şi barba mi-o ciupea.
Pe atunci eram tânără, frumoasă... eram zână... dar m-a scos din minte Făt-Frumos... şi mi-am pierdut darul.
PEPELEA: În adevăr, că eşti cam schimbată la faţă.
BABA RADA: He! He!... Vremea vremuieşte, feţele se zbârcesc, bălămalele slăbesc şi în locul puricilor sprinteni au ieşit pe lume alte jigănii, care sar din gunoi... şi cu-o săritură ajung... sus... sus... sus.
PEPELEA: Hei!... că nu sunt şi eu o jiganie din soiul lor.
BABA RADA: Şi ce-ai face, măi băiete?...
PEPELEA: Aş zbura tocmai lângă fata împăratului.
BABA RADA: (îl trage de urechi): Ţi-e dragă!... Hai?...
PEPELEA: Ca ochii din cap.
BABA RADA: Dar tu ei?...
PEPELEA: Şi ea mie, vorba ţiganului.
BABA RADA: Ei, ştii una?... Pepeleo, hai cu mine în pădure, să-mi durezi o cârjă nouă de alun... Şi eu voi culege flori de năvalnic, ca să-ţi fac o scăldătoare de dragoste.
PEPELEA: Şi crezi că Sânziana m-a îndrăgi, dacă m-oi scălda?...
BABA RADA: De ce nu?
PEPELEA: Oare?... Hai la pădure, mătuşică... Hai la pădure...
(O ia de braţ şi pleacă în fugă.)
BABA RADA: Încet, încet... vai de mine... parcă te-au umflat rusaliile.
PEPELEA: M-au umflat... hai... nu pot sta pe loc... mi s-au aprins călcăiele...
BABA RADA (sare-ntr-un picior): Încet, încet, nebunule, cad, ţinemă, încet, vai de mine! (Ies amândoi şi intră în pădure.)

SCENA III

LĂCUSTĂ-VODĂ, STOLNICUL, SERVITORI şi OSTAŞI

(sub costum de lăcuste)
STOLNICUL (vine alergând şi purtând un steag pe care e brodată o lăcustă): Plecaţi-vă, închinaţi-vă, că vine măria-sa Lăcustă-Vodă... iaca, nu-i nimeni? nu face nimica, eu să-mi fac meseria mea. (Strigând.) Plecaţi-vă, închinaţi-vă...
(Stolnicul intră cu servitori care poartă merinde.)
COR(de lăcuste)
Trece-aci Lăcustă-Vodă,
Dintre domni cel mai flămând.
Să-i întindem masă mare,
Chiar în drum, cât mai curând.
(Aşează merindele pe-o masă în dreapta, blide cu mâncări, garafe şi potire.)
STOLNICUL: Grăbiţi, copii, grăbiţi... Măria-sa ne calcă pe urme... Aşa... aşezaţi fripturile-n rând... unde-s piftiile? Puneţi-le la iveală, colea, bine.
(În sunetul unui marş bizar, intră Lăcustă-Vodă, rezemat pe doi curteni.)
LĂCUSTĂ: Mâncare, mâncare, mor de foame! Unde-i ministrul meu secretar de stat la departamentul bucătăriei?
STOLNICUL (închinându-se): Aici, măria-ta!
LĂCUSTĂ: Masa gata-i?...
STOLNICUL: Gata, priviţi...
LĂCUSTĂ: Stolnice, ai binemeritat de la Patrie, te decorez cu ordinul “Frigării de aur”.
STOLNICUL: Să trăieşti, măria-ta.
LĂCUSTĂ (şade la masă): Bune bucate!... îmi fac cu ochiul... de unde să-ncep... A!... de la curcan (mănâncă), minunat!... am un ţigan, bucătar meşter, cinci zloţi pe lună, leafă... (La suita lui.) Vouă vă e foame?
TOŢI: Foame, măria-ta.
LĂCUSTĂ: Bine: priviţi la mine cum mănânc şi vă-ndestulaţi.
TOŢI: Poftă bună, milostive stăpâne!
LĂCUSTĂ: Vă place poate friptura de curcan?
TOŢI: Place, place.
LĂCUSTĂ (lacom mâncând): D-apoi mie!...
TOŢI: Mănâncă-l sănătos, măria-ta.
LĂCUSTĂ: Acum să zic două vorbe astor piftii... Ce miros, ce parfum, (mirosindu-le) ce arom! (Suitei.) Dar piftiile vă plac?
TOŢI: Plac, plac.
LĂCUSTĂ: Cu vanilie, sau... sadea.
TOŢI: Ba cu usturoi.
LĂCUSTĂ: Mă bucur... dar ce s-aude?... (Afară, trâmbiţe.)
STOLNICUL: Se-naintează o oaste mare!
LĂCUSTĂ (înecându-se): O! oa... o oa, oaste... or fi duşmani!... Unde mi-e paloşul? Na, l-am uitat acasă... Cu ce să mă apăr?... Ha! cu furculiţa astă mare. Vie de-acum chiar Pârlea-Vodă... Vitejilor, adunaţivă împrejurul meu şi să muriţi cu toţii, apărându-mi viaţa şi masa.
(Toţi se grupează lângă Lăcustă, care se înarmează cu o furculiţă lungă.)

SCENA IV

Aceiaşi, PÂRLEA-VODĂ, PAHARNICUL, CRAINICUL,
SERVITORI şi OSTAŞI (toţi sunt îmbrăcaţi în roş)
CRAINICUL (venind repede în scenă): Închinaţi-vă, plecaţi-vă, că soseşte măria-sa Pârlea-Vodă.
LĂCUSTĂ: Pârlea-Vodă... Sunt platcă...
(Intră paharnicul, urmat de servitori, care poartă balerce în spinare.)
COR
Iată vine Pârlea-Vodă
Înfocat şi-mbujorat;
Dintre toţi domnii din lume,
Cel mai roş, mai însetat!
PÂRLEA (Intră repede. El e gras şi aprins la faţă.)
ARIE
Eu sunt Pârlea cel aprins,
Care ard în foc nestins
Şi dau foc şi mistuiesc
Inimile ce-ntâlnesc.
Uf! uf! uf! în sânul meu
Curge lavă de vulcan,
Daţi-mi apă ca să beu,
Să tot beu cât un borcan.
PÂRLEA: Apă, apă, mor de sete.
PAHARNICUL: Măria-ta, balercele sunt deşerte; ai băut tot.
PÂRLEA: Nu-i apă?... m-am stins!... Paharnice, te osândesc să-ţi tai capul tu singur, cu mâna stângă. (Vede masa.) A!... iaca chileală.
(Se repede la masă.)
LĂCUSTĂ
Semeţe! un pas numai de-i face cătră masă,
Cazi mort, de astă armă străpuns...
(Îl ameninţă cu furculiţa.)
PÂRLEA
Străpuns?... Nu-mi pasă!
Mai bine mort de paloş, ca un viteaz, decât
De sete, mişeleşte, cu iască-aprinsă-n gât.
(Apucă o garafă şi o deşartă.)
LĂCUSTĂ: Iaca minune... grăim amândoi în stihuri, ca nişte apelipisiţi?... Aferim, vere.
PÂRLEA: Vere?... Cine eşti tu, de îndrăzneşti a mă vărui?
LĂCUSTĂ: Eu sunt domn, ca şi tine.
PÂRLEA: Domn... (Amabil.) Să mă fericesc cu numele?...
LĂCUSTĂ: Lăcustă-Vodă!
PÂRLEA (furios): Lăcustă?... duşmanul meu de moarte?
LĂCUSTĂ: Tocmai.
PÂRLEA (graţios): Sunt prea fericit de cunoştinţă. (Dă mâna.)
LĂCUSTĂ: Şi eu tij, vere... poftim la masă.
PÂRLEA: Mulţumesc; sunteţi prea amabil.
LĂCUSTĂ: Da, mă rog, nu te mai fasoli.
PÂRLEA (şade): N-aş vrea să fiu indiscret.
LĂCUSTĂ: Să mă vezi pe năsălnic.
PÂRLEA: Ba mai bine pe braţe, vere.
LĂCUSTĂ (vesel, ghiontind pe Pârlea): Pe braţe, berbantule? Pe braţele Sânzianei?
PÂRLEA (posomorât): Ba cât despre fata lui Papură-Împărat, pune-ţi pofta-n cui.
LĂCUSTĂ: Şi pentru ce, mă rog...?
PÂRLEA: Pentru că mă duc s-o-mpeţesc.
LĂCUSTĂ (ironic): Ş-ai s-o păţeşti, în adevăr, vere.
PÂRLEA: Ver-vere?... Şi cum asta?
LĂCUSTĂ: Fiindcă şi eu mă duc la curtea Sânzianei, cu gând dea- i face curte.
PÂRLEA (se scoală): Suntem rivali!... unul din noi dar e de prisos pe lume; trebuie să piară.
LĂCUSTĂ (liniştit): Ai dreptate; pieri tu.
PÂRLEA: Ba tu... Scoală şi vin la luptă, să ne ciocârtim cu paloşele.
LĂCUSTĂ: Ce face?... Să ne batem împreună?... cată-ţi de treabă, omule; avem oşti pentru certele noastre, ucigă-se între ele... şi noi să petrecem cu voie bună... Aşa-i rândul crailor ş-al împăraţilor. (Strigă.) Stolnice!... pune-te în capul armatei mele... şi taie bucăţi oastea lui Pârlea-Vodă; de-i scăpa teafăr... de te-i arăta leu... te-oi face “ban”.
PÂRLEA (asemene): Paharnice!... ai auzit?... Să te văd; harceaparcea în oamenii lui Lăcustă-Vodă; de-i fi învingător... te schimb din particular în general.
STOLNICUL (cu glas slab): Nu putem, măria-ta, că suntem morţi de foame.
PAHARNICUL (asemene): N-avem vlagă, măria-ta; suntem morţi de sete.
LĂCUSTĂ: Ei, dar fie pe altă dată.. (Lui Pârlea.) Primeşti, verişorule... să ne ucidem altă dată?
PÂRLEA: Bucuros... acum să plecăm la curtea lui Papură-Împărat.
LĂCUSTĂ: Să plecăm; cunoşti drumul?
PÂRLEA: Ba nu!... m-am rătăcit de vreo şapte ori, de când am pornit de-acasă.
LĂCUSTĂ: Ai umblat în bobote ca şi mine; ne trebuie dar un călăuz. Stolnice, un călăuz cât oi bate-n palme.
STOLNICUL (nemişcându-se): Numaidecât, măria-ta.
PÂRLEA: Paharnice, un călăuz.
PAHARNICUL (stă pe loc): Numaidecât.
(Pepelea se iveşte între copaci.)

SCENA V

Aceiaşi, PEPELEA
PEPELEA (aparte): Am lăsat pe mătuşa-n pădure să caute buruieni.
PÂRLEA: Găsitu-l-aţi?...
STOLNICUL (zărind pe Pepelea): Iaca unul, pe dânsul, voinici.
(Toţi se reped şi-l apucă.)
PEPELEA: Ho! ţară!... ce este?... ce v-au apucat?
STOLNICUL (trăgându-l): Te cheamă Lăcustă-Vodă.
PAHARNICUL (asemenea): Te cheamă Pârlea-Vodă.
PEPELEA: Minciuni... nu mă cheamă nici Pârlea, nici Lăcustă... mă cheamă Pepelea.
LĂCUSTĂ: Pepelea!... Ha! Ha! Ha! poznaş nume!
PÂRLEA (râzând): Nu-i nume de calendar.
LĂCUSTĂ: Ca ale noastre. (Tare.) Pepeleo, răspunde, poţi să ne duci la curtea lui Papură-Împărat?
PEPELEA (aparte): Or fi peţitori de-ai Sânzianei.
LĂCUSTĂ: Ai auzit?
PÂRLEA (tare): Poţi, mă?
PEPELEA: Pot!... vă duc şi până la “măru roş”, dacă vreţi, şi până la calea-ntoarsă.
LĂCUSTĂ: Nu, că-i prea departe.
PEPELEA: Şi până la dracu-n praznic.
PÂRLEA: Praznic? hai dar cu noi... pleacă-nainte.
PEPELEA: Bine... (Aparte.) Am să-i rătăcesc în pădurea cea deasă, din ea să nu mai iasă. (Servii fură merindele de pe masă.)
LĂCUSTĂ: Mergem?... Poftim, vere.
PÂRLEA: Ce se potriveşte... apucă d-ta înainte, vere, eşti mai cărunt.
LĂCUSTĂ: Cărunt eu?... ştii că te găsesc nostim?
PÂRLEA: Mă-i fi găsind... dă-mi braţul ş-aidem împreună.
(Pârlea şi Lăcustă îşi dau braţul şi cearcă a pleca odată cu piciorul stâng, dar nu nimeresc. Ies cu toţii prin fund şi dispar în pădure cântând.)
COR
Haideţi cu toţi la curtea
Lui Papură-mpărat,
Atraşi de Sânziana
Cu nume lăudat.

SCENA VI

DASCĂLUL MACOVEI, TOMA, MĂRICA, ŢĂRANI,
ŢĂRANCE (care vin prin dreapta)
TOMA: Aşa o fi, jupâne dascăle... sfântă să-ţi fie vorba, mare adevăr ai rostit... nu plouă pentru că-i secetă.
MACOVEI: Şi-i secetă, pentru că nu plouă.
TOMA: Dar fă bine de ne spune, pentru ce-i şi secetă şi lipsă de ploaie?
MACOVEI: O fi trecut prin văzduh un zmeu cu limbă de foc.
TOŢI (speriaţi): Un zmeu?
MACOVEI: Sau poate că zidarii şi cărămidarii or fi legat norii.
TOMA: Dar nu cunoşti d-ta vreun chip de-a-i dezlega?
MĂRICA: Bărbatul meu să nu cunoască... ai pripit de te-ai vorbit; asta... ai vorbit de te-ai pripit.
MACOVEI: Tronc, Mărico!... Oameni buni, este un leac de secetă care nu dă greş.
TOŢI: Care, care?...
MACOVEI: Să-necaţi o babă.
TOŢI: Ş-a ploua?
MACOVEI: Cu cofa.
TOŢI: Hai, măi, să găsim o babă. (Arătând femeile.) Pe care din ele s-o alegem?
FEMEILE (arătându-se una pe alta): Pe Catrina, pe Safta, pe Tudora, pe Tofana, pe jupâneasa dăscăliţa...
MĂRICA: Pe mine?... Eu babă?... (Lui Macovei.) Babă-s, jupâne dascăle? babă?
MACOVEI: Ba! ba...
BĂRBAŢII: Pe dânsele, măi! (Se luptă bărbaţii cu femeile; ele dau ţipete.)
BĂRBAŢII
Degrabă, degrabă
Să prindem o babă
Şi-n apă s-o dăm.
Degrabă printr-însa
De foc şi de dânsa
Acum să scăpăm.
FEMEILE
Hoţilor! pieriţi de-aici,
Că v-om bate cu urzici,
V-om zgâria ca pisici
De-ţi fi toţi numai beşici.

SCENA VII

Aceiaşi, BABA RADA (se iveşte-n fund)
BABA RADA: Să trăiască Pepelea!... bună cârjă mi-a durat... am să-i descânt de dor.
FEMEILE: Iaca o babă, iaca o babă!
TOŢI: Baba Rada, vrăjitoarea!
MACOVEI: Ea o fi legat norii... pe dânsa, oameni buni... şi uştiuluc! în baltă. (Bărbaţii se reped de apucă pe babă, luând-o-n sus.)
BĂRBAŢII: În baltă!
BABA RADA: Ce-i? ce-i?
FEMEILE: În baltă!
BABA RADA: În baltă? Vai de mine... dar ce v-am greşit eu, oameni buni?...
MACOVEI: În baltă, talpa iadului!
BABA RADA: Ajutor! ajutor! Pepeleo!

SCENA VIII

Aceiaşi, PEPELEA (aleargă prin fund)
PEPELEA: Cine mă cheamă?... Mama Rada?...
BABA RADA: Nu mă lăsa, Pepelaş dragă, vor hoţii să mă-nece.
PEPELEA: Să te-nece, pentru ce? Staţi, oameni buni... nu faceţi păcatul.
TOŢI: În lături, mă sfrijitule.
PEPELEA: Nu mă las de voi, cihar de m-aţi ucide... Mama Rada-i nevinovată.
MACOVEI: Cum îndrăzneşti, măi ţingăule, să te împotriveşti voinţei poporului?... Nu ştii ce spuneau strămoşii noştri: ”Box, pipili, Box...”
PEPELEA: Ce box, mă, na box!... (Trage un pumn în ghigilicul lui Macovei.)
MACOVEI: Aoleo! m-a necinstit.
TOMA: Iii!... a ridicat mâna asupra lui jupân Macovei.
MĂRICA: I-a turtit nasul pe ghigilic? asta...
MACOVE I: Legaţi-l, măi, să-l ducem la procuror. Cât pentru babă, uştiuluc în baltă. (Ţăranii leagă mâinile lui Pepelea.)
PEPELEA (luptând): Hoţilor, ticăloşilor!... vă puneţi o sută pe un om, ca corbii şi ca judanii. (Ţăranii lasă pe Pepelea legat şi se-ntorc la Baba Rada.)
BABA RADA: Pepeleo, Pepeleo... (Ţăranii ridică pe babă şi se îndreaptă spre lac cu ea.)
PEPELEA: Ticăloşii... ucid pe biata babă, fără vină, şi pe mine m-au legat, ca să mă ducă la închisoare... s-au dus cu toţii... nu-i nime, p-aici mi-e drumul. (Fuge-n căsuţă.)
ŢĂRANII (pe malul lacului): Una!
BABA RADA: Pepeleo!
ŢĂRANII: Două, trei... hup, uştiuluc. (O aruncă pe babă şi deodată s-aude un tunet depărtat, cerul s-acopere de nouri negri.)
MACOVEI: Parapanghelos! De-acum umflaţi pe Pepelea şi hai la procurorul.
ŢĂRANII (revenind în scenă): Dar unde-i?
ŢĂRANII: A pierit!
MACOVEI: Pierit să fie! (Începe furtună mare, tunete prelungite.) Iaca, măi!... vedeţi? cum aţi înecat vrăjitoarea, a şi-nceput a ploua.
TOMA: Plouă cu fulgere, jupâne dascăle, dar apă — tufă.
FEMEILE: Vai de noi! o să ne trăsnească.
MĂRICA: Hai s-aprindem Paşti de la lumânare... asta... lumânare de la Paşti.
MACOVEI: Tronc, Mărico!
TOŢI: Hai pe-acasă, la sănătoasa, voinici. (Un fulger cade-n lac, toţi fug în dreapta speriaţi.)

SCENA IX

PEPELEA (ieşind din căsuţă): Să se fi înecat biata mătuşă?... deaş şti că aş găsi-o, m-aş arunca înot. Ia să vedem. (Vine în scenă şi găseşte o cârjă.) Iaca una din cârjele ei... poate să-mi fie de ajutor... (La mal). A!... pare că zăresc ceva... ea-i... pluteşte... dă, Doamne, s-o scap. (Întinde cârja-n apă şi scoate sumanul babei.) Nu-i ea. Sărmana, e numai sumanul ei, a murit! S-a dus pe ceea lume, şi eu am rămas iar singur. (Plânge.) Rău mă doare inima după ea... dar ce aud!... ce văd!
(Furtuna trece, norii dispar şi luna se înalţă de după copaci, în fund... pe suprafaţa lacului răsar mai multe flori mari de nufăr şi în fiecare din ele stă închisă câte-o zână; în cea mai frumoasă se găseşte Baba Rada, metamorfozată în Regina Zânelor; razele lunii luminează tainic tabloul.)

SCENA X

PEPELEA, ZÂNE, BABA RADA (schimbată în zână)
COR DE ZÂNE
Frumoasă Zână cu dulce nume
Din sânul apei iese la lume.
Ferice omul care pe ea
La foc de stele o va vedea.
(Florile de nufăr se deschid, zânele ies de formează împreună un grup artistic în lumina electrică. În floarea din mijloc apare Baba Rada sub figura şi sub costumul unei zâne tinere şi frumoase şi încununată cu plante acvatice.)
ZÂNA
Pepeleo, blând suflet, tu singur cu-ndurare,
Ai vrut să-mi aperi viaţa de-a proştilor turbare.
Pe tine eu din umbră te-oi scoate la lumină,
Căci fosta Baba Rada de-acum e a ta zână.
(Zâna, ieşind din floare, păşeşte pe faţa apei şi vine în scenă.)
PEPELEA (cade-n genunchi): O!... ce minune cerească.
ZÂNA: Pepeleo!... de azi începe o viaţă plină de lupte pentru tine... dar să n-ai grijă, vei fi pretutindeni apărat şi susţinut de mine. Ţine acest fluieraş de trestie, el te va ajuta la orice nevoie... când îi cânta din el... ţine ş-acest inel de logodnă cu Sânziana.
PEPELEA: Ah!... zână frumoasă şi milostivă, mă logodeşti cu norocul.
ZÂNA: Norocul să te însoţească în calea vieţii. Acum te las, Pepeleo... rămâi cu bine, eu mă-ntorc în împărăţia zânelor.
(Zâna se-ntoarce în floarea ei, toate florile s-afundă încet, în sunetul simfonic al orchestrei. Corul repetă refrenul de la început.)
(Sfârşitul actului I.)

ACTUL II

Teatrul reprezintă sala tronului lui Papură-Împărat... Vasuri mari cu plante acvatice sunt aşezate în colţuri... un tron mare de aur în stânga, alt tron mai mic alături, spre public... o uşă în stânga, ce duce în apartamentul împărătesei... în dreapta, uşi mari... în fund, arcade largi şi înalte, ce se deschid pe terasă, deasupra grădinii.

SCENA I

PEPELEA (se iveşte cu sfială pe terasă, apoi intră în scenă): Nu mă vede nime? M-am furişat prin grădina împărătească, doar oi zări pe Sânziana... dar toate ferestrele palatului sunt închise... Ce bogăţii... Ce locaş fermecător!... Bine m-aş deprinde a trăi aice... alăturea cu fata împăratului. Dacă m-ar ajuta Zâna-Lacului să mi se împlinească dorul... Ian să-mi încerc norocul, sunând din fluierul ăsta!... Să vedem ce poate el!... (Privind fluierul, cântă.)

ARIE

I
fluieraş frumos,
Mult zici tu duios.
Scumpe fluieraş,
Mult zici drăgălaş,
Zi cu glasul tău,
Zi pe gândul meu,
Versul cel cu foc,
Ce-aduce noroc.

II
fluieraş de fag,
A! spune cu drag,
Spune de-al meu dor
Scumpului odor,
Că inima mea
Vecinic pentru ea
Bate ne-ncetat
D-un amor curat.
(El vrea să cânte din fluier, dar se opreşte, zărind în dreapta pe Tândală.) Dar vine cineva... mă închin cu cântecul şi, la fugă... să mă ascund în grădină. (Dispare după arcade.)

SCENA II

TÂNDALĂ, pe urmă PĂCALĂ
(amândoi în haine brodate cu fir ş-acoperite cu decoraţii pe piept şi pe spate)
TÂNDALĂ (venind din dreapta): Stăpânul meu, augustatea-sa marele împărat Papură doarme... Doarmă sănătos şi fără grijă, cât mă are pe mine, Tândală, prim-ministru... Toată sarcina statului e pe spinarea mea... Sarcină grea!... (Cu emfază.) Însă mă simt mândru de-a o purta pentru gloria, prosperitatea, propăşirea şi moralitatea poporului ce se adăposteşte la umbra sceptrului împărătesc al augustăţii-sale...
(Zărind pe Păcală.) Dar pare că găsesc pe Păcală, colegul meu de cabinet... un şiret de frunte, care ades mă păcăleşte!... Cum să mă dezbar de el?... Am cătat să-l trimit departe, peste nouă mări şi nouă ţări, într-o ambasadă... dar n-a primit... Ce tertip să mai iscodesc?... (Stă pe gânduri.)
PĂCALĂ (intră pe sub arcade): Doarme augustul nostru, şi soarele-i sus... Însă are şi dreptate să-şi odihnească bătrâneţele. (Zărind pe Tândală.) A!... iaca Tândală, perechea mea de la carul statului... cum să-l dau peste cap?...
TÂNDALĂ: Ce văd? Excelenţa-voastră la curte aşa de dimineaţă?
PĂCALĂ: Datoria-mi fac, urmând pildei excelenţei-voastre.
TÂNDALĂ: Datorie sacră... când stăpânul trage la aghioase... Sluga credincioasă veghează, pentru gloria...
PĂCALĂ: Propăşirea...
TÂNDALĂ: Prosperitatea...
PĂCALĂ: Şi moralitatea poporului, ce s-adăposteşte...
TÂNDALĂ: La umbra sceptrului părintesc.
AMÂNDOI (înclinaţi): Al augustăţii-sale...
PĂCALĂ: Bine, acuma ad-o colea jumătatea milionului ce-ai câştigat astă-noapte.
TÂNDALĂ: Ce milion? Care milion? de unde milion?
PĂCALĂ: Care? (Îi şopteşte la ureche.) Cel care ai câştigat ruşfet de la concesionarii baloanelor.
TÂNDALĂ (cu mirare): De unde o ştii?
PĂCALĂ: E scris pe nasul excelenţei-voastre, ad-o...
TÂNDALĂ: Ei, ştii una? Lasă-mi mie milionul ăsta, şi eu îţi făgăduiesc alt milion la anul.
PĂCALĂ: Cum?
TÂNDALĂ (îi vorbeşte la ureche): Din răscumpărarea concesiunii baloanelor.
PĂCALĂ: Parol?
TÂNDALĂ: Parol!
PĂCALĂ: Ba, ba, ba, mai bine azi un ou decât la anul un bou; adă!
TÂNDALĂ: Bine, om regula socotelile mai pe urmă, acum să ne ocupăm de afacerile politice... Ştii că domniţa Sânziana e fată mare?...
PĂCALĂ: O fi; şi, prin urmare, i-a abătut să se mărite numaidecât.
TÂNDALĂ: Fată mare nu-i? Trebuie să-i credem.
PĂCALĂ: Şi împăratul, care se supune la toate voinţele ei, a trimis crainici pe la toate împărăţiile ca să le ducă această veste.
TÂNDALĂ: O ştiu.
PĂCALĂ: Şi chiar au început a sosi în oraş mai mulţi din acei ceau auzit de frumuseţea domniţei.
TÂNDALĂ: Care şi care?...
PĂCALĂ: Zorilă, craiul Răsăritului; Murgilă, craiul Apusului... şi Pârlea-Vodă, şi Lăcustă-Vodă, şi alţi mulţi din toate părţile lumii.
TÂNDALĂ: Minunat; şi unde au tras la gazdă?
PĂCALĂ: La “Grand Hotel”, la “Trei sarmale”.
TÂNDALĂ: Cred c-om căpăta ceva decoraţii de la ei... decoraţii cu briliante primprejur... iar nu ca potcoavele astea, care cântăresc zece oca... de aramă... Priveşte: ordinul Hipopotamului!... ordinul Urangutanului!... ordinul Bivolului... ordinul Bibilicului... etc...
PĂCALĂ: Acestea sunt decoraţii zoologice... dar unde le-om mai anina şi pe celelalte?...
TÂNDALĂ: Pe dinăuntrul livrelei... ca căptuşală.
(S-aude-n stânga un căscat lung.)
PĂCALĂ: Taci... s-anunţă împăratul.
(Papură-Împărat vine în halat şi papuci galbeni... şi cu coroana peste scufă.)

SCENA III

Aceiaşi, PAPURĂ
PAPURĂ: A... a... a!... Bine am dormit.
AMÂNDOI: Să vă fie de bine, augustate.
PAPURĂ: Aici sunteţi, miniştrii mei isteţi!
TÂNDALĂ: La uşa augustă a iatacului împărătesc...
PĂCALĂ: Precum se cuvine...
PAPURĂ: Vine... bine vreau să zic, ne place să vă vedem aproape de tron, pentru că sunteţi ageri.
AMÂNDOI (închinându-se): Măria-ta...
PAPURĂ: Credincioşi!
AMÂNDOI: Augustate...
PAPURĂ: Întegri.
AMÂNDOI: Luminate împărate...
PAPURĂ: Deşi nu prea frumoşi...
AMÂNDOI: Milostive stăpâne...
PAPURĂ: Destul, nu vă mai frângeţi şalele... câte ceasuri sunt?...
TÂNDALĂ: Câte porunceşte augustatea-voastră să fie.
PAPURĂ: M-am trezit destul de dimineaţă, nu-i aşa?
TÂNDALĂ: Aşa! v-aţi trezit odată cu zorile.
PAPURĂ: Oare?... Ce crezi şi tu, Păcală... îmi pare că soarele-i sus.
PĂCALĂ: Zorile au mai întârziat astăzi, pentru plăcerea augustăţii voastre.
PAPURĂ: Bine-au făcut, pentru că eram foarte obosit... trebile statului...
TÂNDALĂ: Vă prea osteniţi, augustate; şi nu se cade să compromitaţi augusta voastră sănătate. Nouă, servitorilor tronului, ne incumbă truda; pentru gloria...
PĂCALĂ: Propăşirea...
TÂNDALĂ: Prosperitatea!
PĂCALĂ: Şi moralitatea poporului ce s-adăposteşte...
TÂNDALĂ: La umbra sceptrului părintesc...
AMÂNDOI: Al augustăţii-voastre!
PAPURĂ: Frumoasă imagine!... umbra sceptrului... mi-o repetaţi în toate zilele... e cam monotonă, însă plăcută... şi ce mai face poporul?... nu l-am văzut de mult...
TÂNDALĂ: Nu-şi încape în piele de fericire.
PAPURĂ: Aşa să fie, Păcală, îşi încape sau nu-şi încape?
PĂCALĂ: Nu-şi încape... e burduf...
PAPURĂ: Burduf!... A!... mulţumirea mea este deplină... adică tocmai deplină nu... pentru că tarafurile politice se-nmulţesc pe toată ziua... Câte avem pân-acum?
PĂCALĂ: 57, augustate.
PAPURĂ: Numai atâtea?... le credeam mai plodoase... care au mai ieşit la maidan?...
PĂCALĂ (desfăşurând o hârtie lungă): Iată lista.
PAPURĂ: Breee!... ce pomelnic!... citeşte-l, Păcală.
PĂCALĂ: Categoria-ntâi.
PAPURĂ: Cum?... Sunt pe categorii?
PAPURĂ: Dar, categorisiţi.
PAPURĂ: Zi-nainte.
PĂCALĂ: Categoria-ntâi! Tarafuri colorate.
PAPURĂ: Colorate?...
PĂCALĂ: Da!... pentru ca să bată mai bine la ochi. (Citind.) Taraful verde.
PAPURĂ: Verde? Pentru ce verde?
PĂCALĂ: Pentru că-i spanac. (Citind.) Taraful galben.
PAPURĂ: Galben?... O fi taraf de dovleci?...
PĂCALĂ: Tocmai... e un taraf care a prins gălbeaţă. (Citind.) Taraful alb.
PAPURĂ: Alb?... Se vede că-i mai spălat?
PĂCALĂ: Şi pătimeşte de albeaţă pe ochi. (Citind.) Taraful stacojiu.
PAPURĂ: Stacojiu?... pentru ce?
PĂCALĂ: Pentru că cu cât e mai fiert, cu atât e mai roş.
PAPURĂ: Ca racii.
PĂCALĂ: Raci progresişti etc. Categoria a doua... Taraful naţionalliberal, taraful liberal-naţional, taraful liberal-naţional-moderat, taraful moderat-naţional-liberal.
PAPURĂ: Treci la altă categorie, asta-i cam într-acelaşi păr.
PĂCALĂ: A treia categorie... Taraful aristocrat, democrat, burtocrat, pungocrat, postocrat...
PAPURĂ: Destul... m-am ameţit şi simt că devin prostocrat ca dânşii... Şi care-i deviza politică a tuturor?
PĂCALĂ: Una ş-aceeaşi... “Scoală-te de la locul tău, să mă pun eu.”
PAPURĂ: Adică, cu alte cuvinte... Să vă dau afară pe voi şi să-i iau pe dânşii în loc?
PĂCALĂ: Cam aşa!
PAPURĂ: Ş-aşa se poate... să vă dau afară... să nu vă dau?... Ba să vă dau.
AMÂNDOI: Ferească Dumnezeu, auguste.
PAPURĂ: Dar dacă vă voi păstra... Cum să salvăm situaţiunea?...
TÂNDALĂ: Trântind tarafurile la puşcărie.
PAPURĂ: Bună idee, să le trântim... oare să le trântim?... şi pentru ce să nu le trântim?... Ce zici şi tu, Păcală?...
PĂCALĂ: Zic să nu le trântim, maiestate... pentru că o asemenea trântă ar fi o măsură în incompatibilitate cu abilitatea guvernamentală.
PAPURĂ (aiurit): Aşa... (Aparte.) N-am prea înţeles. (Tare.) Apoi dar să-i lăsăm în pace, mai cu seamă că am altă belea pe capul meu... Sânziana mi-a declarat că vrea să se mărite pe placul ei... iar nu după convenienţele politicii statului... Eu chibzuisem să fac alianţă cu vecinul meu, cu Piperuş-Craiul... dar fata-l găseşte prea iute... şi nu-l vrea.
TÂNDALĂ: Asta poate să nască mari complicaţiuni.
PĂCALĂ: Poate chiar şi războaie.
PAPURĂ: Ş-apoi?... nu mi-e teamă de-un Piperuş. Câţi pipăruşi am mâncat eu, de când împărăţesc!... Au început să curgă peţitori pentru Sânziana?
TÂNDALĂ: Început... Hotelul “La trei sarmale” e plin de crai, domni şi împăraţi, care aşteaptă să fie invitaţi a se prezenta la Curte.
PAPURĂ: Bine, faceţi-le cunoscut că-i voi primi chiar astăzi... Gătit-aţi tot pentru ceremonialul primirii lor?
PĂCALĂ: Totul e gata.
PAPURĂ: Mergeţi dar să-i aduceţi în prezenţa noastră, hai, marş!
AMÂNDOI: Numaidecât, auguste... (Ies închinându-se.)
PAPURĂ (singur): Un cap încoronat trebuie să aibă caracter ferm şi voinţă nestrămutată... altminterea se-ncurcă rău iţele politice... Eu am hotărât să fac pe voia Sânzianei... şi nu mă schimb odată cu capul (o pauză), şi însă prudent de-a expune împărăţia la cine ştie ce calamităţi, pentru capriciul unei copile alintate... Ce-ar fi, adică, dacă n-aş mărita-o acum?... ar plânge ş-atâta tot... dar de ce s-o fac să plângă, drăguţa?... Vrea să se mărite, lucru natural. (Schimbă tonul.) Vrea, vrea... multe vrea omul... de m-aş potrivi... ea are voinţa ei... dar şi eu am pe-a mea... şi, în sfârşit, cine-i împăratul? Eu!... cine are dreptul de a porunci?... Eu! prin urmare, s-o mărit... alta n-am ce face. (Stă pe gânduri, numărând pe degete.) S-o mărit?... să n-o mărit?...

SCENA IV