string(7) "library" string(8) "document"
5500
1475
1300
1711
1497
1476
87
1639
1310
1200
1466
1646
82

Sânziana şi Pepelea

1 2 3 4

PAPURĂ, SÂNZIANA (iese din apartamentul ei)
SÂNZIANA: Tătucă. (Vine de-l sărută.)
PAPURĂ: Copila mea, te-ai trezit?...
SÂNZIANA: Ce fel? trezit?... Soarele-i amiazi, şi d-ta tot în halat şi cu scufa de noapte?...
PAPURĂ: Am avut multe de pus la cale cu miniştrii.
SÂNZIANA (zâmbind): Înţeleg... aţi organizat ceremonialul de astăzi... Scumpul meu părinte, cât mă doare să mă despart de d-ta.
PAPURĂ: Apoi dacă te doare aşa de mult, pentru ce vrei numaidecât să ieşi din casa părintească?
SÂNZIANA: Pentru ca să mă duc şi eu la casa... aşa a făcut şi mama.
PAPURĂ: Dumnezeu s-o ierte... însă, pe vremea ei, fetele se măritau după placul părinţilor.
SÂNZIANA: S-au schimbat lucrurile de-atuncea, tătucă. Astăzi suntem libere şi independente.
PAPURĂ: Formaţi şi voi un taraf?...
SÂNZIANA: Dar, găsim că e drept să ne alegem noi înşine tovarăşii vieţii noastre.
PAPURĂ: De aceea s-au înmulţit despărţeniile... Ascultă, Sânziană... n-ai putea să mai rabzi vreo doi-trei ani?...
SÂNZIANA: De ce nu zece?... să-mpletesc coadă albă.
PAPURĂ: Pân’ la coadă albă mai ai mult, fata mea.
SÂNZIANA: Tătucă, vrei să afli adevărul?... mi-a prezis o vrăjitoare că, de nu m-oi mărita în anul acesta, am să mă găsesc întro primejdie de moarte.
PAPURĂ: De moarte!... să mori?... ferească Dumnezeu! să nu faci una ca asta... mai bine te mărit de 17 ori, cu cine ţi-a cere inima... chiar c-un zmeu, dacă ai poftă de zmei.
SÂNZIANA: Bunul meu părinte!... Tocmai de zmei mi-e teamă, pentru că ei fură fete de-mpăraţi... şi mi-a spus vrăjitoarea că sunt ameninţată...
PAPURĂ (speriat): Ce?... să te răpească o dihanie de pe ceea lume?... Merg să dau porunci ca să pună străji împrejurul palatului...
(Strigă:) Păcală, Tândală... iaca, uitasem că ei sunt duşi la “Trei sarmale!”
SÂNZIANA: Nu te turbura, tătucă, mai bine mergi de te găteşte, ca să primim oaspeţii veniţi la noi de prin fundul lumii.
PAPURĂ: Ai dreptate; mă duc să-mi lepăd halatul şi să-mi pun hlamida... Pupă-mă frumos... Pupă-mă încă o dată. (După ce-o sărută iese zicând:) E frumoasă... ruptă din soare! Şi-mi samănă mie, bucăţică tăiată. (Iese-n stânga.)

SCENA V

SÂNZIANA (singură): Azi trebuie să-mi aleg un mire!... pe care?... pe cel mai viteaz, mai tânăr şi mai frumos.
RECITATIV
De multe nopţi mi-e somnul agitat
Şi până-n zori ades nu pot dormi.
Un glas ascuns îmi zice ne-ncetat
Că am ajuns în timpul de-a iubi.

ARIE

I
Fără dor, fără iubire,
Nu e-n lume fericire,
Spune doica mea.
Ea-i bătrână, ispitită;
Ca să fiu dar norocită,
S-o ascult pe ea.

II
Făt-Frumos, o, dulce mire,
Te aştept, vin’ cu grăbire,
Vino de mă ia,
Ca să ducem împreună
Viaţă dulce, viaţă bună
Cum inima vrea.
Ah!... când ar veni Făt-Frumos... (Stă gândind. Un zmeu trece călare prin văzduh.) Când ar apărea deodată-n ochii mei...
(Zmeul apare între arcade.)

SCENA VI

SÂNZIANA, ZMEUL
ZMEUL (în fund): Sânziană!
SÂNZIANA (tresărind): Cine mă cheamă? (Vede pe zmeu.) A!...
(Vrea să fugă.)
ZMEUL: Nu fugi, dulce minune; vestea frumuseţii tale a trecut peste nouă mări şi nouă ţări şi, ca să te văd, am venit în zbor nouă zile şi nouă nopţi.
SÂNZIANA: Dar cine eşti tu, care îndrăzneşti?...
ZMEUL: Eu sunt împăratul zmeilor.
SÂNZIANA (cu groază): Eşti zmeu?...
ZMEUL: Ş-am jurat să te fac soţia mea.
SÂNZIANA: Eu?...
ZMEUL: Vino cu mine.
SÂNZIANA: Mai bine să mor.
ZMEUL: Vino!... (Face un pas, întinzând mâna spre ea.)

SCENA VII

Aceiaşi, PEPELEA (se arată sub arcade)
PEPELEA: Stai, fiară de pe ceea lume!... un pas mai mult, eşti mort.
ZMEUL: Ce?... tu, piticule, îmi porunceşti mie?
PEPELEA: Pieri, pieri îţi zic.
ZMEUL (ridică buzduganul): Se vede că vrei să legi frăţie de moarte cu buzduganul meu?
PEPELEA: Şi tu cu fluieraşul meu. (Sună din fluier.)
ZMEUL (rămâne încremenit, vrea să-nainteze, dar nu poate; vrea să ridice buzduganul, şi-i cade braţul fără putere): Păcătosule!... aşteaptă... Ce-am păţit?... nu pot face un pas înainte... nu pot purta buzduganul, sunt fermecat... fluierul acesta mă-nvinge... (Se tot retrage îndărăt, împins de-o putere misterioasă, în sunetul fluierului Pepelea- l urmăreşte, amândoi dispar în grădină.)
SÂNZIANA (trezindu-se din buimăceală): Am visat?... Era să mă răpească un zmeu?... Şi m-a scăpat de el?... Cine m-a scăpat?... Poate că era Făt-Frumos. Făt-Frumos, o, dulce mire,
Te aştept vin’ cu grăbire,
Vino de mă ia... etc.
(Iese prin stânga cântând sotto voce.)

SCENA VIII

PĂCALĂ, TÂNDALĂ, PÂRLEA-VODĂ, LĂCUSTĂ-VODĂ, ZORILĂ, MURGILĂ
(mai multe persoane din toate părţile lumii, în diverse costume fantastice)
(S-aud fanfare-n curte, uşile-n dreapta se deschid; doi uşieri vin de se aşează la intrare. Intră cortegiul de crai, domni şi împăraţi, precedaţi de Tândală şi Păcală şi urmaţi de steaguri cu emblemele lor. Se pun în semicerc, în faţa tronului.)
COR
Azi e ziua mult dorită,
Când, uimiţi, o să vedem
O minune strălucită,
Un crin alb cu diadem.
TÂNDALĂ: Poftim, vestiţi şi de bun neam domni, crai şi împăraţi! În curând va sosi marele, gloriosul, mărinimosul, augustul Papură- Împărat, împreună cu frumoasa, încântătoarea, augusta sa copilă, domniţa Sânziana.
(În sunetul unui marş triumfal, intră Papură cu hlamidă şi cu coroană aurită, ţinând pe Sânziana de mână, urmaţi de mai multe dame şi magnaţi de Curte... ei fac jurul sălii, salutând pe oaspeţi, ş-apoi merg de se suie pe tronuri. Steagurile se înclină în faţa lor şi toţi oaspeţii rămân extaziaţi, privind la Sânziana... Pârlea-Vodă dă semne de admiraţie grotescă.
Tândală stă lângă tron.)
COR
Iată împăratul,
Iată luminatul
Cu Sânziana,
Mândra Cosânzeana,
Orişicine-o vede
Jură şi crede
Că e un juvaer,
Căzut aici din cer.

SCENA IX

Aceiaşi, PAPURĂ cu SÂNZIANA
PAPURĂ (pe tron): Bine-aţi venit la curtea noastră, oaspeţi de soi şi de tot soiul!... Crainicii noştri v-au dus vestea despre copilă şi zestrea ei... jumătate de împărăţie, fără ipotecă... Care din voi va avea noroc să placă fetei va avea parte de amândouă... Haide, arătaţi-vă talentele şi nurii, concursul e deschis; am zis!...
TOŢI: Trăiască Papură-Împărat!
PAPURĂ: Acum şi pururea şi-n vecii vecilor...
TOŢI: Amin!
PAPURĂ: Păcală, te numesc mareşal de ocazie, fără leafă. Prezentează-ne concurenţii cu tropos.
PĂCALĂ: Ascult. (Prezentând pe Zorilă.) Măria-sa Zorilă, craiul Răsăritului.
PAPURĂ: Zorilă?... Am cunoscut în tinereţe pe babacu-tău; pătimea, sărmanul, de căscat, altminterea era deştept şi cam... berbant.
(Râzând.) Îmi aduc aminte că odată ne-am întârziat împreună pănă-n faptul zilei, într-o mahala!... ha! ha! ha! Stârnisem toţi câinii şi comisarii... ha, ha, ha!
TÂNDALĂ (încet, cu dezaprobare): Auguste...
PAPURĂ (serios): Ai dreptate, Tândală, nu iartă ighemoniconul. (Arată pe Sânziana.) Şi e sărbătoare-n casă; iaca tac, tac.
ZORILĂ (îngenunche dinaintea tronului Sânzianei şi declamă):
Princesă! Răsăritul e raiul pământesc;
Din el răsare luna şi soarele ceresc!
Primeşte-a fi regină acelui dulce plai,
Ca să privească lumea-n mirare rai în rai.
(Se scoală şi se retrage.)
PAPURĂ (lui Tândală): Rarerarerai în rai? parcă aud broaştele, Tândală.
TÂNDALĂ: Poezie imitativă, auguste.
PAPURĂ: O fi!...
PĂCALĂ (prezentând pe Murgilă): Măria-sa Murgilă, craiul Apusului.
PAPURĂ: Murgilă?... Stăi... am cunoscut şi pe babacu-tău; era cam posomorât de firea lui. Ce mai face?
MURGILĂ (posomorât): A apus...
PAPURĂ: A apus!... Ce spui? A dat pielea popii? Hei!... lume, lume!... toţi suntem mai mult sau mai puţin muritori. (Îşi suflă nasul tare.) Ca mâine îi apune şi tu.
MURGILĂ (asemenea şi el îngenunche înaintea Sânzianei şi declamă):
Princesă, în Apusul profund, mistuitor,
Apune soare, lună, tot ce-i strălucitor,
Dar jur pe-a ta frumseţă, de lume admirată,
Că tu nu vei apune din ochii-mi niciodată.
(Se retrage.)
PAPURĂ: Frumos!... (Lui Tândală.) Ce au, Tândală, de grăiesc toţi în stihuri?... e vreo boală nouă?
TÂNDALĂ: Da... o boală ce se numeşte stiho-morbus.
PAPURĂ: O fi!...
PĂCALĂ (prezentând pe Lăcustă): Măria-sa Lăcustă-Vodă.
PAPURĂ: Lăcustă? Te ştiu de mult... mi-ai potopit ogoarele într-o vreme... la anul o mie şi ceva!
LĂCUSTĂ: Era foamete, augustate... şi eram pe atunci un copil fără judecată, zburdalnic.
PAPURĂ: Aşa!... Ş-acum văd cu mulţumire că, deşi eşti flăcău tomnatic, te ţii bine; tot verde!
LĂCUSTĂ: Am stomac bun!
PAPURĂ (lui Tândală): Stomac de Lăcustă.
LĂCUSTĂ (îngenunchează dinaintea Sânzianei şi declamă):
Frunză verde de mohor
Mor de dor... zău... de dor mor,
Mor... mor... mor...
(Aparte.) Ce dracu!... am uitat restul şi mi-am pierdut rostul.
PAPURĂ (lui Tândală): Ian ascultă, Tândală... ăsta mormoroseşte ca un urs.
LĂCUSTĂ (cată a continua):
Frunză verde de mohor
Mor, mor, mor...
PAPURĂ: Lăcustă... dragă Lăcustă, lasă, nu mai muri acum, fătul meu, pe altădată, pe altădată, aşa să trăieşti.
LĂCUSTĂ (retrăgându-se): Curios!... mi-am uitat improvizaţia.
PĂCALĂ (prezentând pe Pârlea): Măria-sa, Pârlea-Vodă.
PAPURĂ: Pârlea?... pârlit eşti de soare!
PÂRLEA: Ba din născare, augustate. (Declamă:)
Princesă, a ta frumseţă-nfocată şi bălaie
În vulcanul meu de suflet a aprins o pălălaie.
Ard, ard, ard, mă fac cenuşă, căci amorul mă încinge.
A! precum ai aprins focul, fă bine de mi-l şi stinge.
PAPURĂ: Pompieri!... chemaţi pompierii... e-n stare să-mi dea foc palatului. (S-aude afară fluierul lui Pepelea.)
PÂRLEA (indignat): Cine mă fluieră?
PAPURĂ: Ce se-aude, un fluier?
SÂNZIANA (uimită, aparte): Parcă-i fluierul care m-a scăpat de zmeu.
(Apare Pepelea pe pragul uşii din dreapta.)

SCENA X

Aceiaşi, PEPELEA
PAPURĂ: Cine eşti tu, semeţule, de îndrăzneşti s-ai îndrăzneala de a te prezenta dinaintea noastră?
PEPELEA: Luminate împărate, sunt solul Zânei-Lacului!... Acea zână năzdrăvană a auzit de preaputernicul, preaînţeleptul, preamă- rinimosul Papură-Împărat, precum şi de cereasca frumuseţe a fiicei sale, care-i samănă...
PAPURĂ (îmblânzit): Aşa mai vii de-acasă... urmează.
PEPELEA: Şi, vrând să vă arate admirarea ce i-aţi inspirat, vă trimite prin mine, pentru serbarea de astăzi, două prezenturi, cum nu s-a mai văzut pe lume.
PAPURĂ: Care? unde-s?...
PEPELEA (face un semn afară; un paj intră, aducând o colivie mică de aur, în care este închisă o pasăre albastră, şi alţi doi servitori aduc o oglindă mare, pusă pe două picioare aurite): Iată-le!... o pasăre măiastră, pentru frumoasa şi încântătoarea princesă. (Ia colivia ş-o prezintă Sânzianei.) Ş-această oglindă, pentru augustatea-voastră... Pasărea are grai omenesc şi răspunde la toate întrebările... Oglinda arată adevărul... Zâna vă roagă să le primiţi bucuroşi, din parte-i.
(Servitorii aşează oglinda între ambele arcade, faţă cu publicul.)
PAPURĂ: Primim, cum nu?... şi-i trimitem asigurarea înaltei noastre consideraţiuni.
SÂNZIANA: Ce frumoasă pasăre!
PAPURĂ: O fi dumbrăveancă? (Lui Pepelea.) Şi zici că astă pasăre grăieşte?
PEPELEA: E pasăre măiastră... adresaţi-i orice întrebare, ea va răspunde.
PAPURĂ: Ce s-o-ntreb? Ha! am găsit... Păsărică dragă... spunemi: sunt coţcari în împărăţia mea?
PASĂREA: Da! da! da! da!
PAPURĂ: Nu mă-ndoiam de asta... care sunt cei mai mari gheşeftari?
PASĂREA: Păcală... Tândală...
PAPURĂ: Ce-a zis?
PĂCALĂ: A zis Tândală.
TÂNDALĂ: Ba Păcală.
PĂCALĂ: Ba Tândală.
TÂNDALĂ: Ba Păcală.
PASĂREA: Păcală-Tândală, Tândală-Păcală.
PAPURĂ: Cum se poate?... Şi eu credeam...
TÂNDALĂ-PĂCALĂ: Minciuni, minciuni, gaiţă neruşinată!... Nu o credeţi, augustate.
PAPURĂ (sever): Tăcere!... Mâine voi fi supremul vostru judecător, astăzi n-am vreme să fiu decât părinte... Sânziană, ai văzut ş-ai ascultat pe onorabilii preopinanţi... asta... aspiranţi... răspunde, care din dumnealor îl socoţi mai demn de a-mi fi ginere mie şi, prin urmare, bărbat ţie?
SÂNZIANA (sculându-se): Sire, sunt confuză în momentul acesta... şi nu mă pot pronunţa îndată... atât de mari sunt meritele dumnealor.
PAPURĂ: Prea bine, fata mea... Vom suspenda şedinţa pe zece minute; pentru ca să ai tot timpul necesar de-a lua o rezoluţie. (Tare.) Şedinţa e suspendată pe zece minute. Poftiţi la bufet, dacă vă place. (Se scoală.)
SÂNZIANA (aparte): Am să consult pasărea despre ursitul meu.
(Către pasăre.) Păsărică dragă, cum se numeşte ursitul meu?...
PASĂREA: Pepelea! Pepelea.
SÂNZIANA: Pepelea. (Iese printre arcade împreună cu damele.)
PAPURĂ: Acum mă pot coborî de pe tron, să-mi mai dezmorţesc şalele... (Se coboară.) Unde-i cel ce-a adus pasărea şi oglinda?
PEPELEA: Eu sunt.
PAPURĂ: Cum te cheamă?
PEPELEA: Pepelea.
PAPURĂ: Din botez sau de-aiurea.
PEPELEA: Ba de-aiurea.
PAPURĂ: Aşa am chitit şi eu... acum spune-mi ce meşterie are oglinda asta?... Pănă azi eu n-am văzut oglinzi?
PEPELEA: Ea arată chipul şi totdeodată caracterul fiecărui om ce se uită în ea.
PAPURĂ: Minunat. (Aparte.) Prin ea am să cunosc firea musafirilor mei. (Tare.) Păcală, Tândală... ian priviţi-vă mutrele în oglinda asta... ca să vedeţi cât sunteţi de frumoşi.
PĂCALĂ-TÂNDALĂ (cu sfială): Auguste...
PAPURĂ: Am poruncit... marş.
(Păcală şi Tândală se duc în faţă la oglindă, care reflectează doi lupi cu gurile căscate, trăgând de-o pungă.)
PĂCALĂ -TÂNDALĂ: Doi lupi!... piei, drace!... suntem lupi?
PAPURĂ: Lupi! Miniştrii mei, secretari de stat, sunt lupi! şi eu i-am rânduit păstori la oi?... (Sever.) Am să vă hăituiesc cu copoi, pungivorilor!
PĂCALĂ-TÂNDALĂ (abătuţi): Ne-am dat de gol! Am păţit-o.
TOŢI (cu mirare): O!
PAPURĂ (aparte): Acum să trecem la musafiri. (Tare.) Lăcustă- Vodă... ai idee de nurii cu care te-a înzestrat natura?
LĂCUSTĂ: Aproximativ, augustate, după cât m-au încredinţat sexul frumos.
PAPURĂ: Treci la oglindă, treci ca să te aproximativeşti cu ochii.
LĂCUSTĂ: Bucuros... (Se pune în faţa oglinzii. Oglinda reflectează o lăcustă slabă.)
TOŢI (râzând): A!... o lăcustă?
LĂCUSTĂ: Eu! Lăcustă?...
PAPURĂ: Aidoma.
PÂRLEA (râde cu hohot): A păţit-o vărul.
PAPURĂ: Pârlea-Vodă, e rândul dumitale.
PÂRLEA: Eu n-am grijă... sunt frumos. (Cată în oglindă. Oglinda reflectează un curcan.) Un curcan!
(Toţi râd.)
PAPURĂ: Numai bun de pus în frigare.
PÂRLEA (furios): Asta-i o insultă... cere răzbunare. (Scoate sabia ca să lovească oglinda.)
PAPURĂ (oprindu-l): Ba te poftesc să-mi laşi mobilele în pace; nu poţi lupta cu adevărul... Am să mă uit şi eu... priviţi şi admiraţi. (Se pune majestos înaintea oglinzii. Oglinda reflectează o broască purtând scufă.) Ce?... un buhai de baltă? Eu?... Asta-i broscărie... boşcărie vreau să zic; sfărâmaţi oglinda asta obraznică în 40 de mii de bucăţi. Buhai de baltă?... Pepelea, unde-i Pepelea?
PEPELEA (ieşind de după oglindă): Aici.
PAPURĂ: La spânzurătoare... duceţi-l la ştreang.
TÂNDALĂ-PĂCALĂ: Pe dânsul cu toţii!
(Toţi se reped asupra lui Pepelea, care scoate fluierul de la brâu.)
PEPELEA (aparte): Am să te văd, fluieraşule, ce poţi.
(Fuge spre uşa din dreapta.)
PAPURĂ: Nu-l lăsaţi să scape.
PEPELEA: Sună, fluieraşule, să-i faci a juca de streche.
(Sună din fluier ca la uşa cortului. Toţi se opresc din goană şi încep a juca în loc, sărind în sus, strâmbându-se şi neputându-se opri; Pepelea iese, fluierul încetează, dansul se opreşte.)
TOŢI: După el! (Se reped spre uşă, fluierul se aude mai departe, dansul iar începe şi continuă mai strechiat, pân’ ce fluierul tace.) Uf! am obosit, nu mai pot, îmi dau sufletul. (Unii cad pe scaune, alţii se reazemă- mpreună, spate de spate.)
PAPURĂ (căzând pe treptele tronului): Uf! am jucat fără voie ca la uşa cortului, la bătrâneţe. Suntem vrăjiţi.

SCENA XI

Aceaiaşi, DAMELE CURŢII, MACOVEI, TOMA, ŢĂRANI, ŢĂRANCE
DAMELE (dau ţipăt afară): A!
TOŢI (tresărind): Ce este?
DAMELE (pe terasă): Zmeul! Zmeul!... Săriţi... a răpit pe domniţa!
(Zmeul trece călare prin aer, cu Sânziana în braţe.)
TOŢI: Zmeul!...
DAMELE (vin, alergând speriate, în scenă): Zmeul! (Se ascund după tronuri.)
PAPURĂ: Ce zmeu? unde-i zmeul?... ce-aţi păţit?
O DAMĂ (repede): În vreme ce domniţa sta departe pe terasă, grăind cu pasărea cea măiastră, soarele s-a-ntunecat ca de un nor şi deodată a apărut prin văzduh un zmeu călare; el a trecut pe lângă domniţa, a luat-o în braţe şi s-a dus, s-a dus...
PAPURĂ (buimăcit): S-a dus, s-a dus, unde s-a dus?
DAMA: Şi s-a făcut în curând nevăzut.
PAPURĂ (tare): Unde?
DAMA: În fundul orizontului.
TOŢI: A!
PAPURĂ: Tocmai în fund?
DAMA: Tocmai.
TOŢI: A!... A!...
PAPURĂ: Ce a... a... a?... ce aţi căscat gurile?... La goană după el! (Scoate paloşul şi umblă pe scenă ca un nebun, strigând:) După el, voi toţi... Domni, crai, împăraţi, Păcală, Tândală, Macovei. Oştile, să iasă oştile... Poporul!... Să sară poporul! Cum?... să-mi fure bunătate de fată pe sub nas? După hoţ, la goană; înarmaţi-vă cu buzdugane, cu ciomege, cu ce-ţi găsi — încălecaţi pe cai, pe măgari, pe prăjini, şi după zmeu, la goană. Eu plec înainte... Hai, nu mă lăsaţi singur.
TOŢI: Hai! Hai!
COR
La goană, la goană, la goană,
În grabă, la fugă, mereu!
Să-l prindem, să-l facem tocană,
Pe hoţul, pe hâtrul de zmeu!
(Toţi ies, alergând pe uşă şi pe sub arcade.)
(Sfârşitul actului II.)

ACTUL III

Teatrul reprezintă o pădure deasă, prin care se deschide o alee ce duce din faţa scenei până-n fund; în dreapta, un tufar, sub care stă ghemuit Statu-Palmă.

SCENA I

STATU-PALMĂ, apoi ZÂNA-CODRULUI
COR
(în pădure)
În pădurea fermecată
Stăm închişi, vai! fără vină.
O! tu, zână adorată,
Scoate-ne iar la lumină.
STATU - PALMĂ: Ian auzi cum se bocesc toţi nenorociţii prinşi în codru de Mama-Pădurii!... Ce dihanie răutăcioasă!... Pe cine-l întâlneşte rătăcit pe-aice, îl închide într-un copac... Chiar pe mine, uncheşul Statu-Palmă-Barbă-Cot, m-a osândit să stau în tufarul ista... şi mi-a luat amanet iepuraşul meu cel şchiop... De nu l-ar fi mâncat ostropăţ, sărmanul... Dar iată că vine... La tufar, moşule... (Se ascunde după tufar.)
ZÂNA (care vine prin alee): Frate-meu, zmeul, a răpit pe Sânziana... şi de-atunci nu l-am mai văzut... l-o fi fermecat, şi-l ţine legat de poalele ei... Ce proastă beţie e beţia amorului!... Cum ea schimbă pe om în neom... Eu dispreţuiesc această slăbiciune omenească... n-am iubit, nici voi iubi vreodată, deşi mulţi s-au înamorat de mine şi s-au rătăcit prin codru, căutându-mă. Năucii! le-am arătat eu cine-i Mama-Pădurii... i-am atras aici în desime şi i-am închis în trunchii copacilor... În stejarul cel mare am pe Făt-Frumos; în salcia cea pletoasă, pe un poet bocitor; în tufa ceea de spini înveninaţi, pe un invidios jurnalist... în putregaiul cel de ulm, un fost ministru putred la inimă; în strâmbătura cea de lemnul-câinelui, un fals patriot; în tufarul cela am închis pe Statu-Palmă-Barbă-Cot şi i-am luat zălog iepuraşul lui cel şchiop, ha! ha! ha! (Corul iar se repetă.) Ei plâng, şi eu râd de bocetele lor... Dar ce zăresc? Iaca frate-meu, zmeul... posomorât e!... efectul amorului!

SCENA II

ZÂNA, ZMEUL (vine prin alee trist, palid şi abătut)
ZÂNA: Bine-ai venit, frate!... Ce-ai păţit de eşti aşa trist?
ZMEUL (oftează): Ha!
ZÂNA: Eşti bolnav?
ZMEUL (dă din cap): Ha!
ZÂNA: Nu?... ai pierdut poate pe Sânziana?
ZMEUL (tragic): Ah!... n-am pierdut-o, soro... ea m-a prăpădit pe mine.
ZÂNA: Cum?
ZMEUL: Nu vrea!
ZÂNA: Ce nu vrea?
ZMEUL: Să mă iubească.
ZÂNA: Cum se poate?... tu, zmeul zmeilor!
ZMEUL: Eu, zmeul zmeilor!
ZÂNA: Carevasăzică, nu te-ai îndulcit cu nimica până acum?
ZMEUL: Îndulcit?... Zi amărât, căci numai amar am înghiţit... priveşte-mă în faţă, ş-apoi mă-ntreabă de viaţă.
ZÂNA: Într-adevăr, eşti cam tras la faţă.
ZMEUL: Şi tras pe sfoară... Sunt galben ca nufărul, căci nici mănânc, nici beau, nici dorm; sunt năuc.
ZÂNA: Adică înamorat?
ZMEUL: Înamorat lulea.
ZÂNA: Lulea?
ZMEUL (tragic): Lulea, ascultă: După ce am răpit-o de la curtea lui Papură... am adus-o prin văzduh la palatul meu din insula cea nevăzută... Sărmana!... era leşinată de spaimă... când s-a trezit şi a dat cu ochii de mine... în loc să-mi zâmbească, ca celelalte fete bine crescute, ştii ce-a făcut?
ZÂNA: Ce?
ZMEUL: S-a-nfuriat ca o pisică sălbatică, şi cât pe-aci să mă chiorască cu unghiile sale trandafirii... Eu am început, după obicei, a-i înşira vorbe drăgălaşe... aş!... ca şi când aş fi grăit politică.
ZÂNA (râzând): Aşa efect deşănţat ai produs?
ZMEUL: Aşa!... i-am spus că o iubesc, că vreau s-o fac împărăteasa zmeilor, că i-oi aduce toate comorile din lume, botine cu tocuri de-o şchioapă, corsete, chirase, degeaba!... în sfârşit, i-am căzut la genunchi... Am plâns chiar, crezi tu, Pădureanco?
ZÂNA: Şi ea?
ZMEUL: Ea s-a uitat la mine cu dispreţ şi mi-a zis: Slut eşti când te scânceşti.
ZÂNA: Şi tu?
ZMEUL: Eu m-am supărat şi am răspuns: Slut, neslut, ai să fii a mea, de voie, de nevoie; şi m-am repezit s-o apuc în braţe.
ZÂNA: Şi ea?
ZMEUL: Ea mi-a tras o palmă... dar ştii ce palmă? de mi-au scăpărat ochii... (Duios.) Cine ar crede că o mânuşiţă atât de fragedă ar putea... Mi-e umflată falca?
ZÂNA: Umflată bine... şi tu?
ZMEUL: Eu m-am făcut că n-am mâncat palma şi am dat asalt înainte...
ZÂNA: Atunci?
ZMEUL: Ea a scos, de nu ştiu unde, un pumnar şi mi-a declarat că se ucide de-oi face un pas mai mult.
ZÂNA: Şi tu ai crezut-o?
ZMEUL: Era în stare să se străpungă, diavoloaica, pentru ca să-şi apere... onoarea.
O copiliţă cu mâna-i albă
Pe mine, soro, m-a prins de nas.
Şi lângă-această minune dalbă
N-am nici putere, nu am nici glas.
Credeam odată că cel mai tare
Şi cel mai mare pe lume-s eu.
Ce nerozie!... o fată mare
E mai zmeoaică decât un zmeu!
ZÂNA: De este aşa, te jălesc, frăţioare... După câte mi-ai spus, Sânziana are mândrie şi energie?...
ZMEUL: Prea multă energie... (Îşi pipăie falca.) Şi eu nu mai am vlagă în mine de când mă munceşte dorul... puterile mi-au secat, încât sunt foarte îngrijit, căci am aflat de venirea lui Papură-Împărat asupra mea cu oaste mare!
ZÂNA: Cine ţi-a adus astă veste?
ZMEUL: Un şoim cu cap de cuc.
ZÂNA: Vro pasăre măiastră?
ZMEUL: Nicidecum!... Un simplu cuc, care şi-a schimbat numele, ca să se coţofănească.
ZÂNA: Şi ce-ai de gând să faci?
ZMEUL: De-aş fi în apele mele, nu mi-ar păsa de oastea lui Papură... dar mă simt fără curaj... de când m-a muiat amorul... şi mă tem...
ZÂNA: Nu te teme, cât sunt eu în calea lor... alt drum decât acest din codru nu duce spre insula ta. De-or intra în el, îi prind în mrejele mele.
ZMEUL: Prinde-i, surioară! mai cu samă pe împăratul... Sânziana va face tot ce voi vrea eu pentru ca să scape pe tată-său... ş-atunci voi redeveni iar zmeul zmeilor, cu-o falcă-n cer şi cu alta pe pământ... dar ce s-aude? (În stânga e un zgomot de oameni.)
ZÂNA: Zăresc o oaste mare... o fi Papură.
ZMEUL: O oaste?... fug...
ZÂNA: Mergi degrabă de te închide în cetatea ta.
ZMEUL: M-am dus! (Iese fuga prin fund.)
ZÂNA: Sărmanul frăţior, cine-ar zice c-a fost spaima lumii... priveşte, din zmeu, s-a schimbat în iepure. Efectul amorului! (Intră în pădure.)

SCENA III

PAPURĂ, PĂCALĂ, TÂNDALĂ, MACOVEI, ŢĂRANI, OSTAŞI
(toţi sunt înarmaţi cu felurimi de arme; intră din stânga, obosiţi de drum)
COR
Aoleo! nu mai pot,
Ostenit sunt de tot,
Am să mor!
Ce necaz! pân-acum,
De un an sunt pe drum
Umblător, mor, zău, mor.
PAPURĂ: Unde suntem, Tândală?
TÂNDALĂ: La marginea unui codru, auguste.
PAPURĂ: Ai vorbit de te-ai pripit... te întreb, în ce ţară am ajuns?
TÂNDALĂ: Cine poate şti... de un veac de om umblăm lela pe faţa pământului, fără a-i da de capăt... Ne-am pierdut şi drumul şi cărarea.
PAPURĂ: Aşa este, mi-am lăsat tronul, masa şi odihna, ca să-mi găsesc fata... în ce hal oi găsi-o!
PĂCALĂ: Dacă-i găsi-o?...
PAPURĂ: Dac-oi găsi-o, precum zici... Dar adică de ce n-aş găsio? Cu toate că se poate prea bine să n-o găsesc, dar se poate s-o şi găsesc... însă în ce hal?... în ce hal?... asta-i întrebarea?
PĂCALĂ: Asta.
PAPURĂ: În sfârşit, unde ne aflăm?... Am trecut, ca Alexandru Machedon, prin ţara furnicilor, prin ţara căpcăunilor, şi abia am scăpat teferi, deşi am pierdut jumătate de oaste... aşa vom scăpa şi de-acum nainte... nu vă temeţi. Dascăle Macovei... tu, care eşti membru Societăţii Geografice din Podul Iloaiei, trebuie să cunoşti partea asta de lume?
MACOVEI: Măria-ta... de nu cumva am intrat în împărăţia uriaşilor sau în crăia piticilor, sau în domnia tricolicilor, apoi trebuie să nu fim departe de ţara zmeilor.
TOŢI (cu frică): Oare?
PAPURĂ: Cum?...să fie oare zmeul aşa aproape de noi?
TOŢI (dând îndărăt): În codrul ăsta?
PAPURĂ (se dă după ostaşi): Ce v-aţi speriat, voinicilor?... au nu vă gândiţi la strămoşii voştri?! la acei eroi care sunt meniţi a fi exploataţi de strănepoţii lor?... Păcală-Tândală, unde sunteţi?
PĂCALĂ-TÂNDALĂ (ieşind dintre ostaşi): Prezenţi.
PAPURĂ: Intraţi în codru şi trageţi cu ochiul, nu cumva îţi zări zmei pe după copaci.
AMÂNDOI (uimiţi): Noi?
PAPURĂ: Voi, d-apoi cine?... eu?... Hai, marş... de-ţi scăpa din ghearele lor, voi fi marinimos cu voi, iertându-vă păcatele... marş...
AMÂNDOI: Ne-am topit...
PAPURĂ: Pornit-aţi azi?...
AMÂNDOI: Pornit, auguste.
PAPURĂ (ostaşilor): Până se vor întoarce din misiunea lor extraordinară, de se vor mai întoarce... voi întindeţi-mi cortul sub pădureţul cel stufos, ca să mă odihnesc... (Arată în dreapta, înspre culise.) Unde-s Pârlea şi Lăcustă?
MACOVEI: Au rămas pe urmă, după obicei.
PAPURĂ: Pare-mi-se că bat lăturile... Hai! (Iese pe gânduri.) În ce hal oi găsi-o? (Iese-n dreapta, cântând corul de la începutul scenei.)

SCENA IV

PĂCALĂ, TÂNDALĂ
TÂNDALĂ: Păcală?
PĂCALĂ: Ce-i, Tândală?
TÂNDALĂ: Te-ai spovăduit pân-a nu pleca de-acasă?
PĂCALĂ: Ba nici am gândit; dar tu te-ai împărtăşit?
TÂNDALĂ: Nici atât.
PĂCALĂ: Apoi halal de noi!
TÂNDALĂ: Halal!... Păcală, ştii una?
PĂCALĂ: Ce?...
TÂNDALĂ: Dacă am spăla putina?
PĂCALĂ: M-am gândit de mult la asta... dar unde să mergem?... încotro s-apucăm singuri-singurei?... să ne rătăcim?... să ne mănânce fiarele?... asta vrei?...
TÂNDALĂ: Ferească Sfântul... hai dar în codru... de-om întâlni vreun zmeu... i-om da decoraţiile noastre, ca să-l îmblânzim... Cine ştie?... poate că şi zmeii să aibă slăbiciune pentru decoraţii...
PĂCALĂ: Bună idee... Tândală... nu eşti prost de tot... Hai!...
(Intră amândoi în alee şi se îndreaptă cu sfială spre fund. Deodată mulţime de ţânţari ies dintre copaci, bâzâind prin văzduh, şi-i atacă.)
TÂNDALĂ: Păcală, vezi ceva?
PĂCALĂ: Nimic alt, decât un soi de ţânţari morţi de foame... să juri că-s postulanţi.
TÂNDALĂ (apropiindu-se): Hâş, dihanie... na!... m-a pişcat de mână... (Îşi trage o palmă peste mână.)
PĂCALĂ: L-ai ucis?...
TÂNDALĂ: Ba!... ia seama, se pune unul pe obrazul tău.
PĂCALĂ: Îl aud bâzâind şi-l pândesc.
TÂNDALĂ: Dă-i!
PĂCALĂ: Na! (Îşi trage o palmă peste obraz.)
TÂNDALĂ: L-ai ucis?
PĂCALĂ: Ba nu, ucigă-l crucea. (Înaintând.) Vezi ceva printre copaci, Tândală?
TÂNDALĂ: Tufă!... Stai...
PĂCALĂ: Ce-i?
TÂNDALĂ: Un ţânţar cât un bivol... Iaca vine... bâzâie... se pune pe vârful nasului... na!... aoleo!... (Îşi trage un pumn peste nas.)
PĂCALĂ: L-ai turtit?...
TÂNDALĂ: Ba, mi-am turtit nasul!
PĂCALĂ: Să-i fie de bine!...
(Tot apărându-se de ţânţari şi examinând desimea codrului, ajung în fund.)
TÂNDALĂ: Păcală... apucă tu în dreapta şi eu în stânga... deacum ce-o vrea Dumnezeu cu noi.
PĂCALĂ: Poate să pierim... Tândală, să ne îmbrăţişăm, pentru întâia şi ultima oară... Să ne iertăm...
TÂNDALĂ (luându-l în braţe): Multe ţi-am greşit, frate.
PĂCALĂ: Şi eu ţie...
TÂNDALĂ: Am cătat să te dau peste cap din minister.
PĂCALĂ: Şi eu pe tine.
TÂNDALĂ: Ştii că asta nu-i delicat?... Dar suntem chit... adio... să ne vedem sănătoşi.
PĂCALĂ: Da! pe ceea lume.
(Se despart, apucând unul în dreapta şi celălalt în stânga... ei dispar... Tremolo.)
TÂNDALĂ (cu glas speriat, între culise): Păcală!...
PĂCALĂ (asemenea): Tândală!...
(Vin amândoi în scenă, plini de groază şi cu nasurile băşicate.)
TÂNDALĂ: Ce este? Zmeul? ai văzut zmeul?...
PĂCALĂ: Ba nu... dar tu?...
TÂNDALĂ: Nici eu.
PĂCALĂ: Apoi de ce m-ai chemat?...
TÂNDALĂ: Mi-a fost dor de tine!...
PĂCALĂ: Zi mai bine că ţi-a fost frică.
TÂNDALĂ: Frică?... nicidecum!... groază!...
PĂCALĂ: Iaca!... Da ce-ai păţit, Tândală? Ţi-e nasul roş şi umflat ca o sfeclă.
TÂNDALĂ: Ş-al tău ca un morcov.
PĂCALĂ: Suntem decoraţi amândoi cu ordinul legumelor.
TÂNDALĂ: Taci!... S-aude ceva... la sănătoasa, frate.
PĂCALĂ: Stăi, nu te teme... vine împăratul.

SCENA V

TÂNDALĂ, PĂCALĂ, PAPURĂ (cu suita)
PAPURĂ: Ha! ha! v-aţi întors din codru?... aţi cercetat bine?... aţi văzut ceva?...
PĂCALĂ: Am văzut numai nişte ţânţari.
TÂNDALĂ: Cât nişte zmei!
PAPURĂ: Şi v-aţi războit cu dânşii... judecând după halul nasurilor voastre... Ha! ha! ha! ce frumoşi sunteţi!... începeţi a da mugur. (Toţi râd.)
COR
Ce nas roşcovan,
Să juri că-i curat
Morcov degerat
Sau muc de curcan.
Ha, ha, ha, ha, ha!
Ha, ha, ha, ha, ha!
TÂNDALĂ: Ce râdeţi?...
PAPURĂ: Dar, în sfârşit, v-aţi convins că nu-i nici o primejdie de trecut prin codru... Hai dar, copii, adunaţi-vă-mprejurul meu. Şi cruceajută... Hai...
(Vor să plece spre alee.)

SCENA VI

Aceiaşi, ZÂNA-CODRULUI
ZÂNA: Cale bună, împărate!
PAPURĂ: Sărut ochii, drăguliţă.
ZÂNA: Unde mergi cu aşa oaste mare?... Vrei să cotropeşti lumea?...
PAPURĂ: Ba, deocamdată, merg să-mi găsesc fata.
ZÂNA: Pe Sânziana, care a răpit-o zmeul?
PAPURĂ: Tocmai!... dar nu prea cunoaştem drumul; n-ai putea dta să ne îndrepţi spre ţara zmeului?
ZÂNA: Cum nu, dar ce-mi dai?...
PAPURĂ: Îţi dau un bărbăţel, gigât şi frumuşel, într-ales... Vrei pe Tândală?
ZÂNA: Unde-i, să-l văd?
PAPURĂ: Iată-l.
ZÂNA (râzând): Borcănosul ăsta?
TÂNDALĂ (supărat): Şi ea râde? apoi n-are haz!...
PAPURĂ: Nu căta că-i cam beteag la nas... l-au pişcat ţânţarii, altminterea-i nostim.
ZÂNA (râzând): Mai bine vă duc degeaba... Hai!
PAPURĂ: Dar nu ne-or mânca ţânţarii?
ZÂNA: N-aveţi grijă... i-au săturat nasul d-sale! (Arată pe Tândală.)
PĂCALĂ (aparte): Pe mine nu m-a văzut? (Se ascunde la faţă.)
ZÂNA: Şi al d-tale. (Arată pe Păcală.)
PĂCALĂ: Na.
ZÂNA (aparte): Au încăput pe mâna mea? am să-i schimb în dobitoace.
(Ies cu toţii în codru, cântând: “Ce nas roşcovan” etc.)

SCENA VII

STATU - PALMĂ-BARBĂ-COT, LĂCUSTĂ -VODĂ
STATU - PALMĂ (ieşind din tufar): S-a dus Mama-Pădurii, ca să facă iar vreo răutate... Când aş putea să fug de-aici... când aş găsi un om să mă poarte în spinare!... bătrâneţile m-au făcut olog de picioare... şi iepuraşul meu a pierit, sărmanul... dar pare că vine cineva... samănă a fi un besmetic, iată-l. (Se pune sub tufă.)
LĂCUSTĂ (intră în stânga, îngrijit): Ce s-a făcut oastea?... încotro a apucat?... m-am răzleţit de ea, ca să mănânc ceva... şi m-am rătăcit. Unde mă aflu? de cine să întreb? nu văd ţipenie de om... ba parcă zăresc ceva colo, sub tufă. (Se apropie de tufar.) Un moşneguţ! Moşule, uncheaşule... n-ai văzut trecând o oaste pe-aici?
STATU - PALMĂ (surd): Ha!
LĂCUSTĂ: O oaste?
STATU - PALMĂ: Ha!
LĂCUSTĂ (mai tare): Oameni mulţi.
STATU - PALMĂ: Ha!
LĂCUSTĂ: E surd, sărmanul... să strig mai tare. (Strigă.) Moşule, n-ai văzut pe Papură-Împărat?
STATU - PALMĂ: Ai mâncat păpară?
LĂCUSTĂ: Bree, astupate-i sunt urechile. (Tare, cât poate.) Papură.
STATU - PALMĂ: Papară?
LĂCUSTĂ: Oi să mă culc lângă el, ca să-i chiui la ceafă. (Pus pe brânci lângă el răcneşte.) Papură, Papură-Împărat.
STATU - PALMĂ (sărind călare pe umerii lui Lăcustă): Am auzit... ce strigi aşa?...
LĂCUSTĂ (surprins): Iaca, ce-ai păţit, uncheaşule, de încaleci pe mine?
STATU-PALMĂ: Te-am încălecat pentru ca să mă porţi în spinare pe lume.
LĂCUSTĂ (sculându-se): Eu să-ţi fiu cal?... Nu-mi spui că eşti ghiduş? Coboară de pe umeri.
STATU - PALMĂ: Nici gândesc... mi-e bine aici.
LĂCUSTĂ: Ţi-o fi, dar mie nu... dă-te jos.
STATU - PALMĂ: Ha!
LĂCUSTĂ: Nu te mai face că eşti surd... Hai, destulă glumă!
STATU - PALMĂ: Ha!
LĂCUSTĂ: Ei, apoi nu te întrece, ghiujule, că-ţi trag o trânteală s-o pomeneşti...
STATU - PALMĂ (îl bate cu călcâiele): Hi! hi!... jărpane!
LĂCUSTĂ: Jărpane?... aşteaptă, să te hurduc până ţi-a ieşi sufletul... să-ţi arăt eu jărpan. (Sare-n loc, se zbuciumă în toate părţile.)
STATU - PALMĂ: Degeaba te trudeşti... m-am făcut una cu trupul tău.
LĂCUSTĂ: Una?... dar cine eşti tu, afurisitule?
STATU - PALMĂ: Statu-Palmă-Barbă-Cot!
LĂCUSTĂ (îngrozit): Statu-Palmă? Aoleo!... aoleo!... ajutor!... ajutor! oameni buni! (Aleargă nebun.)
STATU - PALMĂ (râzând): Hi! hi! hi! hi!... nu te-aude nime... doar numai Mama-Pădurii.
LĂCUSTĂ: Mama-Pădurii!... săriţi, nu mă lăsaţi, s-a legat năpastea de mine ca boala de om sănătos.
STATU - PALMĂ: Ha! ha! ha! (Râde.)
LĂCUSTĂ: Mă duc să mă arunc într-o fântână, ca să-l înec...
(Fuge-n dreapta.) Aoleo!...
STATU - PALMĂ: Hi... mârţoagă... Ha! ha! ha!...

SCENA VIII

PÂRLEA-VODĂ (vine alergând de la stânga)
PÂRLEA: Parc-am auzit zbierând pe Lăcustă. Ce i s-a întâmplat? Să-l fi mâncat vreun balaur?... Prost dejun, dar eu, cu toate acestea, nici n-am ospătat, nici n-am băut... ci am rămas în urmă de oamenii mei... ce să mă fac? încotro să-mi îndrept paşii? drum nu-i, doar s-apuc prin cel codru... Hei!... ce-mi văzură ochii!

SCENA IX

PÂRLEA-VODĂ, PAPURĂ-ÎMPĂRAT (cu cap de buhai de baltă), TÂNDALĂ - PĂCALĂ (cu capete de lup), MACOVEI (cu cap de măgar), CEILALŢI (cu capete de buratici şi de alte vietăţi. Ies cu toţii dintre copaci şi înconjoară pe Pârlea-Vodă, imitând cu toţii broaştele.)
COR
Ua ca, ua ca, ua ca, ua ca, ua ca!
Am păţit-o iaca-aşa...
Ua ca, ua ca, ua ca, ua ca, ua ca!
PÂRLEA: Ce or buraticii ăştia?... îmi dau de ştire că are să plouă... Bine, bine, vă mulţumesc că-mi anunţaţi ploaie, doar mi s-a mai stinge setea din piept.
PAPURĂ (cu un ton plângător): Ua ca, ua ca, ua ca!
PÂRLEA: Curios lucru... cum samănă broscoiul ăsta cu Papură.
(Tândală şi Păcală se apropie de Pârlea şi urlă ca lupii.) Tio, dihănii!... la stână... să juri că-s Păcală şi Tândală. (Macovei rage ca măgarii la urechile lui Pârlea.) Ha! urecheatule... ăsta e Macovei învăţatul în picioare.
ZÂNA (se arată): În codru, dihăniilor!
(Papură cu ai lui dispar în pădure, reîncepând corul de buratici.)

SCENA X

1 2 3 4