Există la noi o carte foarte preţioasă şi de o mare însemnătate, un adevărat tezaur de spiritul şi de înţelepciunea poporului român; şi însă acea carte, necunoscută de acei care ar trebui să o cunoască, zace lepădată în fundul librăriilor!

Ca şi dânsa, autorul ei, pierdut în umbră, a fost pe timpul lui victima superbiei ignorante, şi chiar astăzi, când societatea noastră s-a democratizat, astăzi, când oamenii literaţi şi-au dobândit un loc la soare, numele lui Anton Pann deşteaptă mai mult imaginea unui psalt de strană, decât suvenirul unui poet.

Cine a fost Anton Pann?

-- Un simplu cântăreţ de biserică, iată ce răspund indiferenţii!

-- Ce a scris Anton Pann ?

-- Spitalul amorului, iată ce răspund ignoranţii!

E timpul dar a spune adevărul şi a face lumină pe mormântul unui om de merit, care în cursul vieţii sale modeste a scris fără a se gândi la recompensă, şi a cules, coordonat, publicat Proverburile noastre, acele cugetări ieşite din cuminţia românului, sub forme concise şi originale, acele aforisme născute la şcoala experienţei seculare, acele adevăruri de prin lume adunate şi iarăşi la lume date.

Ne pare mult rău că nu posedăm notiţe biografice asupra dascălului Anton Pann, pentru ca să le publicăm aici; căci tot ce priveşte viaţa unui autor este interesant. Ne lipseşte asemene lista completă a scrierilor sale şi nu putem înşira deocamdată decât următoarele, pe care ni le aducem aminte. Lăsăm dar altora, mai bine informaţi, mulţumirea şi datoria de a umplea această lacună.

Anton Pann a publicat un poem în mai multe tomuri, tradus din limba grecească în versuri româneşti, sub titlul de Erotocrit.

-- Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea.

-- O şezătoare la ţară, tablou viu de obiceiuri câmpeneşti, în care sunt diverse hore poporale.

-- Cântece de stea, sau versuri ce se cântă în seara naşterii Domnului Cristos, cu un adaus de cântece morale şi de note bizantine de muzică, numite glasuri.

-- Spitalul amorului, colecţie de cântece de lume şi de câteva hore şi balade poporale.

-- Cântătorul beţiei şi viaţa beţivului pocăit.

-- Povestea vorbei, sau culegere de zicale româneşti (3 tom.^[1]) În toate aceste volumuri şi broşuri autorul dă probe de un spirit adevărat românesc, de cunoştinţa deplină a limbii poporului şi de o mare facilitate de versificare, şi chiar unele pasaje din broşura cântecelor de stea au meritul lor. Aşa, în cântarea a XIX găsim răstignirea lui Cristos:

Atunci iuzii l-au luat,

L-au bătut, palme i-au dat,

Cu spini l-au încununat,

Şi în obraz i-au scuipat.

De haine l-au dezbrăcat,

Cu crucea l-au încărcat,

Şi mergând l-au răstignit,

Cu cuine l-au pironit,

Cu oţet l-au adăpat,

Fiere i-au dat de gustat!

Şi sufletul când şi-a dat

Un ostaş a alergat,

Cu suliţa l-a împuns.

Sânge şi apă au curs!

Aceste cerul văzând

Şi pământul nerăbdând,

Din temelii s-a clătinat,

Soarele a înnegrit,

Pietrele s-au despicat! etc.

În cântarea XX, care urmează, găsim o descriere a iadului, precum se vede zugrăvit în pridvoarele unorbiserici vechi:

Văzui balaur căscând

Şi din gură foc vărsând,

Curgând ca un rău întins

Înflăcărat şi nestins.

Văzui popi mulţi eretici