De ce literatură clasică ”românească” este moldovenească
Atunci cînd unii istorici și filologi, iar după ei - și politicienii încep să declare că limba moldovenească (și, deci, întreaga literatură și cultură moldovenească) este doar o ramificare a vigurosului copac al culturii românești, asta vorbește doar despre faptul că ei cunosc prost istoria Moldovei, dar și a culturii și literaturii moldovenești. Pentru că, de fapt, lucrurile stau total invers.
Informație istorică: Înainte de 1866, pe parcursul a cel puțin 500 ani, Moldova era un stat de sine stătător, în care reprezentanții națiunii majoritare se numeau moldoveni, iar cultura și limba – moldovenească.
Rădăcinile seculare
La Chișinău, pe unul dintre blocurile de pe actualul bulevard Grigore Vieru este instalată o placă comemorativă în cinstea clasicului literaturii sovietice moldovenești Liviu Deleanu. Puțini oameni cunosc, că de una dintre operele sale ține o întreagă istorie detectivă. Este vorba despre romanța Sanie cu zurgălăi, interpretată în numeroase versiuni și în multe limbi. Chiar dacă a fost scrisă în 1936 expres pentru celebra interpretă română Maria Tănase, primul ei interpret a fost Silvian Florin. Pe partitură este indicat numele autorului versurilor, însă deja pe primul disc care s-a păstrat, editat în anul 1949, lipsește numele compozitorului Richard Stein, dar și a textierului. Piesa era percepută ca fiind populară. Și în repertoriul formației chișinăuiene "Orizont" ea figurează astfel – "cîntec popular moldovenesc". Minunatele versuri ale lui Deleanu erau inspirate din imaginile, simbolica, stilistica folclorului moldovenesc, înrădăcinat în secole. În trecutul îndepărtat, în care România nici nu exista pe harta lumii.
"Miorița" și altele
Una dintre cele mai cunoscute opere din folclorul moldovenesc este balada "Miorița". Ea a fost tradusă în 15 limbi ale lumii, inclusiv în franceză, italiană, germană, rusă, ucraineană, greacă și chiar japoneză. Prin numărul de înregistrări (adică, diverse variante ale narațiunii) "Miorița" depășește orice altă operă din creația populară orală moldovenească – 825!
"Pentru moldoveni și români, "Miorița" este același monument, cum e pentru ruși, spre exemplu, "Слово о полку Игореве", - scria în prefața de autor la traducerea sa poeta, scriitoarea, traducătoarea și jurnalista chișinăuiană Alexandra Iunco. – Chiar dacă tema baladei populare este departe de a fi una eroică. Miorița îl previne pe ciobănașul moldovean despre faptul că din invidie doi ciobănei de alte naționalități plănuiesc să-l omoare. Presimțindu-și moartea, ciobănașul adresează iubitei mioare ultimele sale dorințe... Simbolurile prezente în balada "Miorița" se trag din vechile ritualuri și credințe. Istoricii consideră că balada este datată cu sec. XII – XIII și este unul dintre cele mai vechi izvoare, în care apare etnonimul "moldovean". În 1846 scriitorul clasic moldovean Alecu Russo a auzit de la lăutari și a înregistrat varianta "Mioriței", publicată ulterior de Vasile Alecsandri. Peste ani, Alecsandri cunoaște o altă variantă a baladei, el modifică textul inițial și publică "Miorița" prelucrată în două plachete de versuri populare".
Însă "Miorița" este cea mai cunoscută, dar nu unica, operă din creația populară orală a moldovenilor. De secolele Х-ХI, în opinia cercetătorilor, ține poezia ritualică de familie, eposul eroic, poveștile, cîntecele istorice ("Duca Vodă", legendele populare, proverbele, zicătorile, doinele lirice, baladele). Astfel, lupta poporului împotriva cotropitorilor osmani e reflectată în balada moldovenească "Fîntîna gerului„, cunoscută și în Principatul Moldovei, dar și în Valahia.
Letopisețele nu ard
Deja în sec. XV în Moldova, și nu undeva în Europa de Sud - Est, au fost scrise primele opere istoriografice. Este vorba despre letopisețele moldo-slave. Anume ele au stat la baza tradiției culturale și literare moldovenești. "Cu Teoctist (mitropolit al Moldovei la mijlocul sec.XV) începe un șir neîntrerupt de cărturari, care au scris în limba slavonă în timp ce în Valahia interminabilele lupte pentru putere înăbușeau aspirațiile poporului-frate spre lumină, spre artă", - scria în 1925 Nicolae Iorga, istoric și critic literar român de origine moldovenească. Primele lucrări consacrate istoriei Moldovei se referă la timpurile lui Ștefan Cel Mare, care "cu faptele sale eroice a condiționat începuturile literaturii istorice moldovenești în limba slavă".
Unul dintre primele letopisețe scrise în limba moldo-slavă "Scurtă istorie despre domnitorii moldoveni de la care începe pămîntul moldovenesc", a fost găsit în Rusia la începutul anilor 90 ai sec. XVIII în componența unei liste din letopisețul Voscresensk. Nu mai puțin cunoscut este letopisețul de la Bistrița sau Letopisețul anonim – un manuscris din sec XVI-XVII. Cercetătorii cred că ea copie un document mai vechi. Textul a fost descoperit într-o culegere din Biblioteca Clubului Bulgăresc în orașul românesc Tulcea, el a fost studiat și editat de profesorul I.Bogdan. Lucrarea descrie, în limba slavonă, cele mai importante evenimente istorice din perioada anilor 1359 – 1507. Este una dintre primele opere originale ale literaturii slavo-moldovenești. Cea mai mare parte este dedicată perioadei îndelungate de domnie a lui Ștefan cel Mare.
În sec. XX, textele vechilor letopisețe moldovenești au fost publicare de mai multe ori. A fost editată și principala culegere de cronici moldovenești, monumentala operă a boierului Grigore Ureche "Letopiseţul Ţării Moldovei, de cînd s-au descălicat ţara şi cursul anilor şi de viaţa domnilor care scrie de la Dragoş vodă pînă la Aron vodă" (1642-1647). Ce-i drept, cum scria în articolele sale etnograful Valerii Cosarev, doctor în științe istorice, "cu regret, prima lui ediție este azi o raritate, iar în următoarea, apărută la sfîrșitul sec. XX, textul este dat în latiniță și redactat stilistic, ceea ce a dat limbii vechi moldovenești un aspect "românesc"; și una, și cealaltă trebuie calificate ca fiind o falsificare crasă, care a dus, duce și va mai duce încă mult timp în eroare cititorii".
În limba moldovenească
"Letopisețul" lui Grigore Ureche este scris deja nu în slavona bisericească, ci în limba moldovenească: în sec. XVII, cultura moldovenească scrisă devine națională ca formă de exprimare. Anume în această perioadă își scrie Miron Costin schițele istorice și poemele filozofice, iar Ion Neculce îi continuă truda, Nicolae Costin lucrează la "Cartea descălecatului de-ntîiu" și "Ceasornicul domnilor". La rugămintea domnitorului Vasile Lupu, cu efortul mitropolitului Petru Movilă, la Iași este deschisă prima tipografie. În 1643 aici vede lumina zilei prima tipăritură moldovenească "Cazania lui Varlaam", scrisă de însuși mitropolitul. În total, aici au fost editate 8 cărți. După care tipografia a fost desființată.
În Moldova, editarea cărților a fost reluată la finele sec. XVII, pe timpul mitropolitului Dosoftei. El însuși traducea în moldovenește cărțile scriitorilor bizantini, el a scris"Viața și petriaceria sfinților" în patru volume, este autorul lucrării "Poem cronologic despre domnii Moldovei". Dosoftei este considerat întemeietorul limbii moldovenești bisericești.
Activitatea lui Dimitrie Cantemir a ridicat literatura istorică moldovenească la nivel european. "Istoria ieroglifică", creată la 1705, este considerată primul roman scris în moldovenește, iar "Descrierea Moldovei" (1716) – primul tratat enciclopedic consacrat acestei țări. Însă lucrarea așa și nu a fost publicată în timpul vieții autorului (ca și multe alte lucrări științifice ale domnitorului). În 1732, Antioh, fiul lui Dimitrie, unul dintre întemeietorii literaturii ruse contemporane, a încredințat unui tipograf din Haga să editeze "Descrierea Moldovei", însă din careva motive acest lucru nu a fost făcut. După moartea lui Antioh Cantemir, în 1744, lucrurile sale au fost scoase la licitație și astfel manuscrisul lui Dimitrie Cantemir a ajuns la profesorul din Petersburg Miller, iar acesta l-a transmis publicistului berlinez Bueshing. Acesta a tradus în germană și a publicat niște capitole din lucrare. În rusește "Descrierea Moldovei" a fost tradusă din germană, iar în moldovenește a apărut abia în 1825. În prezent există mai multe ediții ale acestei cărți în diferite limbi.
De la Stamati la Alecsandri
Către începutul sec. XIX, literatura moldovenească avea tradiții bogate, iar în literaturile altor țări a început să fie pomenită limba moldovenească. Astfel, conform datelor Google, această sintagmă a apărut pentru prima dată în literatura britanică încă în 1755 (româna este pomenită pentru prima oară în 1810), în cea franceză – în 1801 (româna apare în anul 1845), iar în literatura americană termenul "limbă moldovenească" a devenit cunoscut în 1812 (româna – în 1836). «"Cultura românească este așa cum este ea astăzi datorită Moldovei", - scria Garabet Ibrăileanu, prozator și critic literar român, traducător și istoric al literaturii.
În anul 1812, Basarabia a fost alipită de Rusia. Noile condiții istorice au determinat specificul dezvoltării literaturii moldovenești în această regiune. Aici începe să se formeze un mediu cultural nou, influențat de cultura rusă. Ceea ce a devenit un imbold pentru dezvoltarea literaturii moldovenești nu doar în limba maternă, ci și în cea rusă. Între timp, cultura lui literatura Principatului Moldovei și-a păstrat foarte mult timp trăsăturile distinctive, chiar și după ce în rezultatul unirii Moldovei de peste Prut cu Valahia în 1859 a fost format statul Român. Iată de ce cercetătorii consideră, că moștenirea literară moldovenească o formează nu numai folclorul și letopisețele, dar și creația clasicilor Gheorghe Asachi, Alexandru Donici, Constantin Negruzzi și a altor literați cunoscuți.
Constantin Stamati s-a mutat la Chișinău din Iași în 1812, devenind traducătorul oficial al administrației rusești din regiune. Aici el l-a cunoscut pe Pușkin, aici s-a desfășurat principala sa activitate de creație. Și Constantin Negruzzi, care în perioada tulburărilor revoluționare din 1821a fugit din Iași la Cernăuți și venea adesea pe la Chișinău, s-a văzut de multe ori cu Pușkin și chiar l-a tradus în moldovenește. Tot în această perioadă venea adesea la Chișinău și Gheorghe Asachi, unul dintre cei mai influenți oameni din generația sa. Una dintre nuvelele sale cele mai poetice ține de numele primului domnitor al Principatului Moldovei Dragoș. Un autor moldovean este și Mihail Kogălniceanu. În 1840 el edita revista "Dacia literară", iar în 1844, împreună cu Vasile Alecsandri și Constantin Negruzzi – revista literară "Propășirea", care în scurt timp a fost închisă de cenzură.
A urmat o pleiadă întreagă de scriitori și poeți moldoveni din a doua jumătate a sec. XIX: Alecu Russo, Bogdan Petriceicu-Hașdeu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Alexandru Donici. Cu toții – clasici ai literaturii moldovenești, pe baza căreia s-a dezvoltat literatura României contemporane. Despre aceasta putem judeca reieșind din Alea Clasicilor din grădina publică a Chișinăului, unde cu excepția cîtorva poeți din sec.20, născuți în afara Moldovei, toți ceilalți sînt moldoveni.
În 2001, poetul Cezar Ivănescu scria că și "linia regală a poeziei românești își are începutul de la Alecsandri, apoi prin Eminescu, Bacovia, Labiș, după care am venit noi. Toți acești poeți mari au fost moldoveni, este linia regală, deoarece nici locuitorii Transilvaniei, nici cei ai Munteniei nu au o tradiție atît de puternică".
În orice caz, literatura română a crescut și s-a format pe temelia spiritualității moldovenești. Mulți dintre scriitori s-au format ca personalitate în mediul spiritual moldovenesc. Același lucru îl putem spune și despre muzica clasică română, ai cărei întemeietori au fost moldovenii Gavriil Muzicescu, Ciprian Porumbescu și George Enescu.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1746
- Populația:
- 1504 locuitori
Stolniceni este un sat şi comună din raionul Edineţ. Stolniceni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul este situat pe rîul Ciuhur, la o distanţă de 18 km de orașul Edineț și la 12 km de stația de cale ferată Brătușeni. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1504 oameni. Prima atestare documentară a satului datează din anul 1746.