Eposul eroic moldovenesc cuprinde una din cele trei specii ale literaturii, care se răsfrînge şi asupra creaţiei populare orale. Este o sinteză poetică a celor mai însemnate evenimente din istoria veche a poporului: cucerirea naturii, luptele seculare şi crearea familiei, lupta pentru independenţă. Caracterul eroic al mesajului, forma versificată, prezentarea recitativ-melodică − iată caracteristicile principale ale eposului eroic moldovenesc. Aceasta e o specie deosebită, independentă a folclorului, care nu trebuie confundată nici cu balada, nici cu cîntecele istorice. Cercetătorul de vază al folclorului moldovenesc, membrul corespondent al Academiei de Ştiinţe din Federaţia rusă, Victor M. Gaţac a publicat un studiu cu 48 de ani în urmă, în care a efectuat o distincţie netă între eposul eroic, cîntecele istorice şi balade şi în perioada sovietică autorii manualelor şcolare respectau această teorie ştiinţifică, acceptată şi de savanţii români. Însă după 1990 toate manualele se conduc de clasificările unor scriitori din secolul al XIX-lea, care nu erau teoreticieni ai folclorului. Se reia opinia lui V. Alecsandri, care le îngloba în categoria balade. Apare o adevărată încurcătură, iar învăţătorul se află între Scila şi Haribda, adică stă cu un ochi în manual, iar cu altul în studiile folcloriştilor şi nu ştie de la ce capăt s-o ia. Eposul eroic în folclorul moldovenesc cuprinde poemele voiniceşti şi haiduceşti. Folcloriştii îl includ în forma genurială, tipică pentru popoarele din Europa de Sud-est şi de Est (vezi creaţia eroico-epică din regiunea balcanică, bîlinele ruseşti, dumele ucrainene, runele carelo-fine etc.), numindu-le forma mică a eposului eroic şi le deosebesc de epopee, de exemplu de tipul întinsului „Manas” kirghiz.

Cuvîntul „voinic” are un sens multiplu, dar în epos semnificaţia lui de bază e „viteaz, care săvîrşeşte o faptă de vitejie”. În acest sens e comparabil cu „iunakul” slavilor de sud.

Eposul voinicesc în folclor ocupă acelaşi loc de vază, pe care-l ocupă eposul iunak în creaţia populară orală a slavilor de sud. Exemple concludente, în acest sens sînt „Toma Alimoş”, în care eroul se confruntă cu moşierul feudal Manea, pretendent la toate bogăţiile pămîntului. Tragismul intonaţiei naraţiunii despre lupta lor e surprins în mod clasic de bardul estradei moldoveneşti contemporane Iurie Sadovnic. În interpretarea lui acest text epic a căpătat o sonoritate nouă, modernă şi se bucură de o popularitate enormă la publicul spectator. O întreagă serie de cîntece epice reflectă lupta poporului moldovenesc contra asupritorilor străini („Cîntecul gerului”, „Tănislav”, „Novac şi Gruia”, „Sîrb sărac”, „Doncilă”, „Gruia Grozovan”).

În secolele XVII-XVIII un avînt deosebit are mişcarea populară - haiducia. Apariţia ei e determinată de dominaţia turcească şi de înăsprirea jugului feudal. „Păunaşii codrilor”, reuniţi în cete, atacau detaşamentele turceşti şi caravanele negustoreşti, dădeau iama pe moşiile boiereşti, prădau averile negustorilor, ajutînd lumea săracă. Cîntecele eroice „Badiul”, „Corbea”, „Mihul şi Ştefan-Vodă”, „Codreanu” sînt vaste pînze epice. De la interpreţii lor, lautarii − Barbu Lăutarul, Petrea Creţu Şolcanul au fost înscrise texte, care enumeră de la 200-300 de versuri pînă la 1020-1044.

Eposul eroic e polistadial, fapt ce se manifestă în tematica şi poetica lui.