Proza populară moldovenească nu poate fi o noţiune abstractă. Ea e vie, datorită colportorilor săi talentaţi, precum ar fi moş Trifan Baltă din satul Bleşteni, raionul Edineţ, Nicolae Pleşca din satului Caracuşenii-Vechi, raionul Briceni, Mihail Timircan din satul Bursuc, raionul Nisporeni, Dumitru Creţu din satul Ursari, raionul Călăraşi, Ion Pascul din satul Baurci-Moldoveni, raionul Cahul, Constantin Daraban din satul Bilicenii-Vechi, raionul Sîngerei ş.a.

Această proză populară orală se deosebeşte puţin de aceea a altor popoare: tradiţii etimologice, bîline, legende, tradiţii toponimice şi istorice, poveşti despre animale, basme, poveşti nuvelistice, snoave şi anecdote. Poporul le numeşte „poveste”, „basmă”, „istorie”, „tradiţie”, „vorbă din bătrîni”, „povestire” etc.

Cum anume poate fi evidenţiat specificul tradiţiei folclorice a speciilor în proză? Savanţii au creat tipologii ale basmelor, snoavelor, cataloage, în care fiecare motiv şi subiect poate fi comparat cu al altor popoare. Anterior o monografie solidă realizase Lazăr Şăineanu. Basmul moldovenesc este specific atît prin arealul de răspîndire, cît şi prin coloritul pitoresc al naraţiunii, prin eroii cu nume originale. Unde mai găsiţi un basm cu Toderică Pozderică, Ion Mogoreanu, Peneş-Împărat? Oricare amator de poveşti moldoveneşti va numi asemenea nume precum: Dumbre-Negre, Mîndra-Cîmpului, Busuioc-Verde, Cenuşar-Voinicul, sau va şti cum arată un zmeu, un balaur şi-ţi va spune că acestea sînt de origine general indo-europeană. Pentru că astfel au fost realităţile de realizare a spiritualităţii noastre în relaţiile cu ruşii, ucrainenii și alte popoare vecine dar mai întîi cu noi înşine, căutînd să ne identificăm pe acest tărîm.

Oricine îţi va spune că „poveste” şi „basm” își au analogii în tradiția slavă veche. Mai mult decît atît, îţi va da exemple din terminologia nupţială moldovenească de asemenea preponderent slavonă: pocloanele, corabia, conăcăria etc. Pînă şi denumirile îndrăgitelor şi larg răspînditelor dansuri naţionale ale moldovenilor „bulgăreasca”, „sîrba”, „horodinca” au pătruns la noi din limbile popoarelor slave.

Am putea exemplifica: Făt-Frumos, Ileana Cosînzeana, Ilieş-Mălăieş, Verea Viteazul, Mucea-fără-de-moarte, Ţintă-Mîndră-Frunză-de-Aur, Nea-Aude, Nea-Vede, Nea-Greul-Pămîntului, Vistian-Voinicul, Statu-Palmă-Barbă-Cot, Gerilă, Setilă, Flămînzilă, Strîmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră, Păsări-Lăţi-Lungilă, Ochilă, Scaraoţchi, Michiduţă, Baba-Cloanţa-Cotoroanţa, Talpa Iadului, Pajura-de-Foc etc. Asemenea nume nu vei găsi la alte popoare!

Toţi împăraţii − Peneş-Împărat, Împăratul Roşu, Împăratul Verde, Împăratul Alb, toţi zmeii şi balaurii în viaţa de toate zilele au grijile tradiţionale ale moldoveanului, sînt preocupaţi de strînsul roadei, de turmele de vite, sînt îmbrăcaţi în haine naţionale, pe masa lor sînt bucate naţionale, tuturor le place un pahar de vin moldovenesc, vorba lor e împestriţată cu proverbe şi zicători moldoveneşti, glume şi snoave populare, sînt mari amatori de pătărănii. Toate grijile lor sînt grijile ţăranului moldovean. Nunţile şi înmormîntările lor respectă întocmai tradiţiile strămoşeşti. Şi toate acestea nu sînt de import, sînt rodul fanteziei povestitorilor populari moldoveni. Dar cîtă poezie palpită în ele, ce formule iniţiale, mediane şi finale în versuri, ce portrete ale eroilor, ce peisaje pitoreşti, cît de împodobite sînt castelele împărăteşti, cît aur, argint, nestemate au?! Pînă şi florile, perele, merele, viţa-de-vie şi strugurii sînt de aur! Ai crede că toţi aceşti eroi mănîncă aurul cu lingura! Găinile se ouă nişte ouă de aur! Îmbinarea organică a cotidianului cu miracolul, realului cu irealul constituie caracteristica de bază a basmelor.

Făt-Frumos e eroul tradiţional şi îndrăgit al basmului popular moldovenesc şi-i hărăzit cu forţă enormă. Calul cu aripi şi cu nouă inimi, buzduganul de douăzeci de puduri, veşmintele părinteşti din tinereţe, fermecate, îl ajută în lupta cu fiorosul zmeu. În lupta sa cu forţele răului este ajutat de Sfînta Miercuri, Sfînta Vineri, Sfînta Sîmbătă, Sfînta Duminică, de obiectele de uz casnic, dar cu proprietăţi năzdrăvane, fermecate: cutia de ascuţit coasa, peria, vîrtelniţa; eroul posedă capacitatea miraculoasă de a se transforma în animal, pasăre, gîză, obiect neînsufleţit ş.a. Eroul eliberează Soarele din temniţă, le restituie oamenilor lumina, e un ţintaş excelent şi un vînător iscusit. De obicei, el este nevoit să îndeplinească nişte lucrări, care sînt peste puterile omeneşti, dar cu ajutorul fraţilor săi de cruce sau sfătuit de albini, peşti, pomi fructiferi el face faţă sarcinilor ce i se dau. Expresie a vitejiei este victoria lui Făt-Frumos asupra balaurului, hărnicia simbolizează îndeplinirea sarcinilor dificile − plantarea unei livezi miraculoase şi a viţei-de-vie, construirea unui pod de aur şi a unui drum de argint, a unui palat de mărgean ş.a.

Ileana Cosînzeana e un fel de Vasilisa Precrasnaia a ruşilor, o zînă îndrăgită de popor. În faţa frumuseţii ei fără seamăn pălesc Soarele, Luna, Zorile. Eroina basmului simbolizează generozitatea, mila, ea visează la fericire. Ea are mîini fine şi inimă credincioasă. În unele basme ea se travesteşte în flăcău şi săvîrşeşte aceleaşi fapte de eroism ca şi Făt-Frumos.

După caracterul naraţiunii, dar şi după conţinut poveştile nuvelistice moldoveneşti sînt realiste, în ele aproape că lipseşte elementul miraculos. Eroii acestora sînt ţăranul, ciobanul şi argatul, soldatul, fata înţeleaptă, care se confruntă cu împăratul, cu vecinii bogaţi, сu reprezentanţii clerului, negustorii, dar totdeauna îi salvează agerimea minţii şi hărnicia. Prin ei este exprimată concepţia populară despre bine şi rău, atitudinea faţă de anumite fenomene sociale. O particularitate constantă a lor e zugrăvirea contrastantă a realităţii. Păcală, Tîndală, Pepelea, Prîslea, Nastratin Hogea sînt eroii snoavelor şi anecdotelor populare. Ei îi înşeală, îşi bat Joc, îi iau în derîdere pe ciocoi, pe reprezentanţii puterii feudale, pe negustori ş.a.

Este răspîndită opinia că, spre deosebire de folclorul altor popoare în cel moldovenesc poveştile despre animale s-au păstrat într-un număr mai redus. După lectura volumului „Poveşti fantastice” te convingi că povestea despre animale e reprezentată destul de solid: în ea figurează aceiaşi urs şi vulpe, lup şi vulpe, cîine şi vulpe, cioară, cocor, şoarece, motan, şobolan, capra cu trei iezi, şarpele, ţînţarul, găinile şi uliul, iepurele, musca şi puricele, cocoşul şi pisica, calul şi mînzul, precum şi ceilalţi eroi din poveştile altor popoare. Oamenii apar în chipuri de animale şi viceversa, iar semnificaţiile acestora sînt: albina − hărnicia, vulpea − viclenia, iepurele − frica, măgarul − încăpăţînarea ş.a.m.d. Realităţile cotidiene, nuanţa umoristică a basmului aminteşte de fabulă.

Un compartiment destul de consistent şi răspîndit îl constituie snoava, în care umorul, satira, comicul de situaţie şi de limbaj îi fac atît de inconfundabili pe Păcală, Tîndală, Pepelea, Nastratin etc.