Literatura moldovenească contemporană a moştenit frumoasele tradiţii ale literaturii secolului al XX-lea prin operele celor mai viguroşi scriitori, contemporani cu generaţia mileniului al III-lea.

Îşi continuă cu efervescenţă activitatea „ultimii mohicani” ai literaturii secolului al XX-lea. Aceşti autori avansează în cîteva genuri concomitent. Ion Druţă în dramaturgie şi publicistică artistică, deşi ciclul lui poetic intitulat „Rugă”, tinde să umbrească chiar nişte poeţi consacraţi. În ultimele două decenii Aureliu Busuioc editează neobosit romane, fară să părăsească nici tărîmurile bătătorite ale poeziei şi publicisticii. Vladimir Beşleagă avansează spre jubileul său de octogenar (25.07.2011) cu volume de nuvele, de versuri, de publicistică şi proză documentară. Dumitru Matcovschi rămîne fidel sieşi, scrie şi dramaturgie şi poezie. Nicolae Esinencu a ajuns la al şaptelea volum de scrieri, care cuprinde povestiri şi romane, comedii şi poeme. Petru Cărare continuă cu epigrama şi parodia, dar nu-l părăseşte gîndul de a-şi edita romanele şi piesele publicate în periodice. Nicolae Dabija concomitent cu poezia, publicistica bătăioasă şi caustică din „Literatura şi Arta”, debutează cu un roman. Mihail Gheorghe Cibotaru și Ghoerghe Madan  activează pe ogorul prozei, Mihail Ion Cibotaru – în poezie. Apar frecvent în presă scrieri care aparţin lui Haralampie Moraru − publicistică şi nuvele, Victor Dumbrăveanu − romane şi mărturii despre colegii de breaslă. Ion Hadîrcă a editat în ultimele decenii valoroase volume de versuri şi de publicistică. Se menţin pe linia de plutire: în proză − Serafim Saca, Nicolae Rusu şi Victor Prohin, în poezie − Vasile Romanciuc şi Leo Butnaru, în critică şi istoria literară Haralambie Corbu, Mihail Cimpoi, Mihail Dolgan, Ion Ciocanu, în satiră şi umor Ion Diordiev şi Efim Tarlapan.

Au apărut şi multe nume noi în literatură, dar deocamdată n-a fost probată în timp durabilitatea lor artistică, deşi critica literară s-a pronunţat laudativ asupra prozei lui Valeriu Babanschi; asupra lucrărilor de ştiinţă literară ale lui Pavel Balmuş, Alexandru Burlacu, Ana Bantoş; asupra versurilor satirice ale lui Gheorghe Bîlici şi Grigore Drăgan; asupra dramaturgiei lui Val Butnaru şi a lui Gheorghe Calamanciuc; asupra versurilor pentru copii ale lui Constantin Dragomir, Ion Anton; asupra criticii teatrale şi eseistice a Valentinei Tăzlăuanu; asupra publicisticii lui Nicolae Roibu, Vitalie Ciobanu ş.a.

Spre deosebire de perioada precedentă acestă literatură valorifică tematica biblică şi cea a trecutului tabuizat: devastarea şi demolarea mănăstirilor şi monumentelor de cult, genocidul din timpul foametei (1946-1947), deportările, crimele din timpul cultului personalităţii, dar şi ravagiile survenite odată cu „democraţia fără margini” de la începutul anilor 90 − corupţia, prostituţia, narcomania, traficul de fiinţe umane etc.

„Mohicanii” se curăţă de solzii trecutului din mers, negînd, uneori, aparteneța sa la literatura moldovenească, tinerii scriitori caută să se afirme cu febrilitate,îşi caută locul său în literatura contemporană. Așa sînt timpurile…