Butnaru Leo (05.01.1949, Negureni, Orhei). Poet, prozator, eseist, traducător. Este licenţiat în filologie şi jurnalistică, a absolvit Universitatea de Stat din Moldova (1972). Primele versuri le publică, fiind elev, la ziarul „Tinerimea Moldovei” (1967). Debutează editorial cu placheta „Aripă în lumină” (1976). Activează în calitate de redactor la „Tinerimea Moldovei” şi „Noutăţi editoriale”; este şef de secţie la săptămînalul „Literatura şi arta”; consultant la biroul de traduceri al Uniunii Scriitorilor din Moldova; vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor (1990-1993). Secretar al Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România. Deţinător a mai multor premii literare din Republica Moldova şi din România. Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1998, vol. Gladiatorul de destine). Premiul Naţional al Republicii Moldova (2002, vol. Lamentaţia Semiramidei). Participant la mai multe simpozioane literare din Franţa, Grecia, Turcia, România. Este membru al „World Academy of Arte and Culture” şi al „Congress of Poets”; membru al PEN-Club-ului, (organizaţie internaţională, neguvernamentală, care reuneşte scriitori, redactori şi traducători profesionişti, ce lucrează în diverse genuri ale literaturii artistice) filiala din Moldova, al Clubului de Carte „Perpetuum” de pe lîngă Biblioteca „Transilvania” de la Chișinău. Face parte din generaţia anilor '70 şi '80, care aduce un suflu nou literaturii noastre basarabene, creaţia lui poetică denotă „un deosebit simţ al imaginarului neoromantic”. Spontan, interjectiv, Leo Butnaru este un optimist care absolutizează din elemente constructive frumosul: florile de salcîm, aripile vulturilor etc. Povestirile, eseurile, interviurile sale denotă cultură, gust şi vervă publicistică. E mereu pe fază în actul de înmagazinare, cunoaştere şi mai ales de transmitere a informaţiei către alţii. A tradus din Velimir Hlebnikov, Rene Char, Ghennadi Ayghi, Ivan Bunin, Ivan Turgheniev, Fazil Iskander, Katri Vala.

„Cultivat, mobil, dezinvolt, poetul pune accentul pe latura intelectuală a creaţiei, degajînd posibilităţile sale mediate, combinatoria sa evaluată „la rece”, însă nu în direcţia unui livresc uscat, ci în sensul fanteziei şi al ironiei. Cele două aspecte se coroborează reciproc”. (Gheorghe Grigurcu)

Opere:
„Aripă în lumină”, Chișinău, 1976;
„Sîmbătă spre duminică”, Chișinău, 1983;
„Formula de politeţe”, Chișinău, 1985;
„Duminici lucrătoare”, Chișinău, 1988;
„Papucei cu felinare”, Chișinău, 1989;
„Răspuns şi răspundere. Carte de dialoguri”, Chișinău, 1989;
„De ce tocmai mîine-poimîine?”, Chișinău, 1990;
„La desfrunzirea brăduţilor”, Chișinău, 1991;
„Umbra ca martor”, Chișinău, 1991
„Şoimul de aur”, Chișinău, 1991,1992;
„Iluzia necesară”, antologie, Iaşi, 1993, Bucureşti, 1998;
„Puntea de acces”, Chișinău, 1993;
„Spunerea de sine”, Chișinău, 1994;
„Vieţi neparalele”, Alba Iulia, 1997;
„Prezenţa celuilalt”, Chișinău, 1997;
„Carantina maşinii de scris”, Chișinău, 1997;
„Îngerul şi croitoreasa”, Cluj-Napoca, 1998;
„Gladiatorul de destine”, Chișinău, 1998;
„Lamentaţia Semiramidei”, Chișinău, 1998, Timişoara, 2000;
„Identificare de adresă”, Timişoara, 1999;
„Student pe timpul rinocerilor. Jurnal (1969-1972)”, Chișinău, 2000;
„Lampa şi oglinda”, Chișinău, 2001;
„Arlechinul şi delfinul”, Chișinău, 2001;
„Ceasornicul din măr”, Deva, 2002;
„Strictul necesar”, Chișinău, 2002;
„Cetatea nu e gata de război”, Iaşi, 2003;
„Cu ce seamănă norii?”, Chișinău, 2003;
„O umbrelă cu dantelă”, Deva, 2003;
„Balul racului”, Chișinău, 2003;
„Pe lîngă ştreang, steag şi înger”, Cluj-Napoca, 2003;
„Altul, acelaşi”, Chișinău, 2003, 2004;
„Căruţul cu îngeri”, Chișinău, 2004;
„În caz de pericol”, antologie, Iaşi, 2004;
„Micşorarea distanţei”, Timişoara, 2004;
„Sfinxul itinerant”, Bucureşti, 2004.