Complexul de la Raşcovăţ

Include partea de vest a teritoriului „Dealul roşu” din preajma satului Raşcov, cu suprafaţa de 123 ha cu sedimente carstice tipice pentru Republica Moldova. Din cauza cavernelor carstice, acest perete natural a devenit ca un burete, ceea ce duce la alunecări permanente de teren, spărturi şi surpări ale blocurilor întregi de piatră, prăbuşiri. În rezultatul ploilor abundente aici s-a creat o stîncă falnică cu înălţimea de 50 m. Ploaia şi vîntul au distrus roca moale de calcar, conferind stîncilor forme neobişnuite de sfincşi, capete de elefanţi şi de cămilă, ciuperci gigantice, poduri suspendate ş.a. Pentru speleologi este o adevărată descoperire spărtura carstică cu lăţimea de numai 5 m, cu adîncimea de 50 m şi lungimea de 500 m. Razele soarelui abia de pătrund pînă la fundul său, iar zăpada şi gheaţa nu se topesc pînă la începutul verii. În centrul satului se află încă un monument al naturii – „Izvorul Domniţei”, numit astfel în memoria lacrimilor văduvei − Domniţei Ruxanda, fiicei lui Vasile Lupu. Ea şi-a petrecut cea mai scurtă şi mai nefericită viaţă de familie cu Timuş Hmelniţki, fiul hatmanului Bogdan Hmelnişki în cetatea de la Raşcov, care stătea acum cîteva sute de ani în locul satului de astăzi.

Defileul Buteşti

Este situat la sud de satul Buteşti şi are o suprafaţă de 110 ha. Rîul Camenca este străbătut de un canion pitoresc cu sedimente de calcar în zona Prutului. Reciful cu acelaşi nume ca şi localitatea, are dimensiuni impresionante – mai mult de 2 km lungime şi 125 m lăţime şi este înconjurat din ambele părţi de rîul Camenca.

Această formaţiune geologică, ca şi întregul şir de toltre ale bazinului Prutului Mijlociu s-a format cu 15-20 milioane de ani în urmă în apele tropicale calde ale Mării Sarmate şi Mării Tortoniene din schelete de corali, moluşte, scoici, alge, animale şi organisme marine.

La 3 km de rîuleţul Camenca se află un recif sfărîmat în două părţi, care se numesc respectiv „La marginea stîncii” şi „Stînca mare”. În una dintre ultimele peşteri se află o locuinţa umană din era paleolitică şi mezolitică. În straturile ei, la adîncimea de mai mult de 5 metri, au fost descoperite rămăşiţe pietrificate ale animalelor şi instrumente de lucru din piatră. Pe recif s-au păstrat urmele unei cetăţi din neolitic, apărată de maluri abrupte şi de un val de pămînt.

„Toltrele Prutului” sînt concentrate pe un teritoriu restrîns, în bazinele rîurilor mici Larga, Vilia, Lopatnic, Draghişte, Racovăţ, Ciugur şi Camenca, care se varsă în Prutul de Mijloc. Chiar dacă, şirul de recife este surpat considerabil, el este un tot întreg şi astăzi, are o întindere de aproximativ 200 km. Astfel, „Toltrele Prutului” nu se află chiar pe malul Prutului, ci în bazinul afluenților lui, la cîţiva km de malul lui stîng.

Defileul Duruitoarea

La vest de satul cu acelaşi nume, rîul Duruitoarea, afluent al rîului Ciugur, a săpat în toltre un defileu adînc. Pantele sale de calcar sînt abrupte, brăzdate de grote şi ornate parcă cu o mulţime de stînci de cele mai diverse forme. Grota Duruitoarea veche este cunoscută ca o aşezare străveche din epoca de piatră. Ea constă din 3 încăperi cu lungimea totală de 49 m şi lăţimea de 5-9 m. Aici au fost descoperite în rezultatul săpăturilor arheologice pietrificări din timpurile epocii de gheaţă şi rămăşiţe ale culturii, care au făcut-o cunoscută în lumea întreagă.

Saharna

Chiar la intrarea în defileul Saharna din partea Nistrului, deasupra localităţii se înalţă o stîncă cenuşie, care aminteşte un palat din Evul Mediu. Pe peretele stîncii se pot desluşi pete negre – „ferestre” − martori tăcuţi ai muncii cioplitorilor în piatră. Istoria acestei stînci se pierde în adîncul anilor, iar numele său neobişnuit „Grimidon”, ne duce cu gîndul la trecutul său misterios, Dimineaţa locuitorii Saharnei au obiceiul să arunce o privire către stînca renumită şi să repete pentru sine, la fel ca şi străbunii lor „Grimidon e la locul sau, deci totul e bine”. Rîuleţele mici Saharna şi Stohnaia întretaie panta de vest a stîncii, creînd împrejurul ei un amfiteatru larg de stînci. Reunindu-şi puterile, rîuleţele au săpat stînca, adîncimea acesteia pe alocuri alcătuieşte 160-175 m.

Din timpuri străvechi Saharna e renumită cu Mănăstirea Troiţa, fondată 1776 de către Vartolomeu Krivoruciko şi care astăzi este declarată monument de istorie şi arhitectură. Datorită talentului constructorilor necunoscuţi, pereţii frumoşi ai mănăstirii s-au înscris minunat în acest peisaj. Mănăstirea este situată parcă într-o cupă de piatră, care s-a format în rezultatul rotunjirii stîncilor abrupte. Privindu-le de sus, aceste pante par munţi cu creste, care se pierd în ceruri. Pîrăiaşul, care străbate defileul Saharna nu este adînc deloc, dar e pietros. Pe alocuri îl poţi trece, fără să-ţi uzi picioarele. Pe măsură ce te adînceşti în canion, se aude tot mai desluşit zgomotul a 22 de cascade. Majoritatea dintre ele aleargă vesel pe treptele pietroase – un joc straniu al naturii, care ne pregăteşte parcă treptat întîlnirea cu ultimele trei − cele mai înalte şi mai gălăgioase. Cea mai înaltă cascadă are aproape patru metri.

Sus pe stînca, deschisă ploilor şi vînturilor, se întinde o cîmpie triunghiulară cu ierburi mătăsoase. Aici sub învelişul verde, pămîntul ascunde o cetate getică. Rămăşiţele acestei cetăţi sînt păzite din ambele părţi de 2 pante abrupte, care formează un promontoriu stîncos iar din cea de-a treia parte de un val de pămînt (ce a rămas din el). Toate acestea sînt mărturii certe, că pe acest teritoriu s-a păstrat o parte importantă a civilizaţiei geto-dace.

O altă atracţie a acestor locuri este mănăstirea din stîncă, cioplită, conform părereii unor savanţi, în secolele XIV-XV, pe panta dreaptă a defileului. În prezent mănăstirea nu funcţionează.

Rezervaţii naturale ştiinţifice

Rezervaţiile ştiinţifice sînt un adevărat tezaur ale naturii Moldovei. Ele au nu numai valoare ecologică şi turistică, dar şi ştiinţifică, căci aici sînt păstrate mai multe specii de plante şi animale în mediul lor natural. În comparaţie cu alte rezervaţii naturale, rezervaţiile cu configuraţii geografice ale Moldovei, impresionează prin faptul, că pe un teritoriu relativ nu foarte mare e concentrat un număr extrem de mare de monumente ale naturii din cele mai diverse, care au un colorit irepetabil.

Rezervaţia naturală ştiinţifică „Codrii”

Cea mai veche rezervaţie din Moldova – „Codrii”, a fost fondată în anul 1971 şi ocupă o suprafaţă de 5177 ha. Relieful are înălţimi de maxim 380 m, e întretăiat de nenumărate văi, rîpi, hîrtoape.

Natura în rezervaţie uimeşte prin multitudinea formelor şi speciilor, multe dintre ele sînt trecute la categoria rare şi pe cale de dispariţie. În rezervaţia naturlă „Codrii” sînt aproape 1000 de soiuri de plante protejate, adică jumătate din flora, caracteristică pentru Moldova. Cele mai mari suprafeţe sînt ocupate de pădurile de gorun cu amestec de carpen, tei, frasin, arţar. Mai puţin răspîndite sînt pădurile de stejar pedunculat şi de carpen. Nivelul de arbuşti şi învelişul de iarbă este bine dezvoltat şi include cornul sîngeros, călinul, vonicerul, cornul alb dintre ierburi – rogoz, piciorul-caprei (sau reg. laba-ursului), dar şi leordă. Pe podişuri înalte, împrejurul izvoarelor şi pîrăiaşelor mici sînt pădurici de fagi. În rezervaţie cresc aproape 90 de soiuri de plante rare sau pe cale de dispariţie, printre care se întîlnesc asemenea plante ca bumbăcarița, palma-Maicii-Domnului (în lat. Orchis maculata, face parte din familia orhideelor, se mai numeşte iarba-şarpelui sau limba-cucului), grîuşor (untişor) şi iarba de baltă (Eleocharisacicularis).

Este bogată şi lumea animală a rezervaţiei. Aici putem întîlini reprezentanţi ai faunei din Carpaţi, Balcani şi Asia. În trei zone funcţionale ale rezervaţiei au fost fixate 225 de specii de animale vertebrate şi 1178 de specii nevertebrate. Dintre cele vertebrate, 55 de tipuri sînt rare, iar 43 foarte rare. În păduri se întîlnesc: cerbul roşu, pisica sălbatică, uliul, turtureaua, bufniţa, vipera, etc.

Rezervaţia naturală ştiinţifică „Pădurea Domnească”

Rezervaţia naturală „Pădurea Domnească” a fost fondată în 1993. Suprafaţa sa totală e de 6032 ha, dintre care suprafeţele împădurite ocupă 3054 ha.

Rezervaţia a fost fondată cu scopul de a păstra zăvoaiele, care cresc pe grindurile fluviatile, pentru păstrarea diferitor plante şi mai ales a celor rare. În dependenţă de relief şi regimul hidrologic s-au format diferite tipuri de păduri: de stejar pedunculat şi plop alb. Pădurile de stejar cresc preponderent pe podişurile fluviatile, care sînt foarte rar inundate. În aceste păduri se întîlnesc, de asemenea, plopul alb, ulmii, porumbarii. Nivelul de arbuşti este şi el bine dezvoltat şi este prezentat de aluni, boz, mălin negru (lemn cîinesc), salba moale, corni, dintre plantele-liane – viţa-de-vie sălbatică. Învelişul din iarbă la fel este bine dezvoltat, aici cresc din abundenţă rogozul, răcovina, urzica, năsturașul.

Pădurile de salcie ocupă depresiunile din vecinătatea rîului Prut, unde apele subterane sînt mai aproape de suprafaţă. Flora include 575 de soiuri de plante, dintre care 40 sînt rare. Se întîlnesc 49 de specii de mamifere. Primblîndu-ne prin această rezervaţie, dacă o facem cu mare atenţie, putem întîlni asemenea animale rare precum: vidra, nevăstuica, jderul, pisica sălbatică. Prezintă interes şi reptilele şi amfibiile locale şarpele orb, broasca ţestoasă de apă europeană, broasca de baltă ş.a.

În rezervaţie se întîlnesc în total 159 de specii de păsări, dintre care numai 52 sînt migratoare, iar 107 sînt sedentare. Cu multe păsări sîntem obişnuiţi, în rezervaţia „Pădurea Domnească” sînt şi păsări obişnuite precum cinteza, privighetoarea şi cioara. Rezervaţia are un rol important şi pentru că aici e arealul unor asemenea specii rare precum (barza neagră, viesparul, acvila, bîtlanul galben, egreta mare, lopătarul etc.).

Rezervaţia naturală ştiinţifică „Prutul de Jos”

În scopul protecţiei florei şi faunei lacului Beleu şi albiei Prutului în împrejurimile acestuia în 1991 a fost creată rezervaţia naturală „Prutul de Jos” cu suprafaţa de 1691 de hectare. Aproximativ 2/3 din suprafaţa rezervaţiei o alcătuiesc apele lacului Beleu. Restul teritoriului este ocupat de lunca rîului. Cercetările au arătat, că lacul Beleu poate fi considerat în această rezervaţie un laborator natural ecologic. În componenţa rezervaţiei intră suprafeţele de uscat, mlaştinile şi suprafeţele de apă – lunca Prutului, dar mai e inclus şi un teritoriu pitoresc de terase abrupte.

Lacul Beleu e o relicvă, lungimea lui e de 5 km, lăţimea − 2 km, iar adîncimea este de 0,5-2 m. Acest lac s-a păstrat din timpuri imemorabile − 5-6 mii de ani în urmă, cînd mare parte din Delta Dunării se afla sub apele Mării Negre. În prezent apa ajunge în Beleu din două braţe, ele unindu-se apoi în unul. Nivelul apei din lac depinde de revărsările şi viiturile de primăvară şi vară ale Dunării şi Prutului. În anii, cînd nivelul apei în lac este normal, în jurul lui se dezvoltă vegetaţia acvatică: stuf, papură, broscăriţă, cosor, rar se întîlneşte nufărul alb, peştişoara, tuberoză de apă, (ciulinul de baltă). În anii secetoşi, cînd nivelul apei scade simţitor, cea mai mare parte a vegetaţiei se usucă. Dintre copaci pe alocuri se întîlnesc pădurici de salcie şi mai rar de plop alb. Învelişul de iarbă al luncii variază în dependenţă de umiditatea solului. Aici putem întîlni asemenea animale rare precum vidra europeană şi nurca. Au fost înregistrate 168 de specii de păsări, în mare parte acvatice, dintre care 36 specii pot fi observate în timpul migraţiei. În lacul Beleu se întîlnesc 30 de specii de peşti. În rezervaţie cresc peste 160 de specii de plante.

Varietatea lumii animale şi vegetale locale se datorează în mare parte aşezării rezervaţiei naturale. Ea se află relativ nu departe de Delta Dunării şi ocupă o parte considerabilă a căii de migrare a păsărilor. Datorită bogăţiei sale, are o imensă importanţă protecţia rezervaţiei naturale.

Rezervaţia naturală ştiinţifică „Plaiul Fagului”

Rezervaţia naturală „Plaiul fagului” („bukovîi krai”) a fost fondată în anul 1991 în scopul protecţiei pădurilor de fagi, chiar dacă regimul de rezervaţie fusese introdus în anul 1976. El ocupă partea de nord-vest a Codrilor. Suprafaţa totală e de 5642 ha, dintre care pădurile ocupă 4639 ha. Aici sînt sectoare pe care cresc păduri de fagi, unice în Moldova, care alternează, în general, cu pădurile de stejar şi carpen.

Flora rezervaţiei include 903 de specii de plante. Vegetaţia pădurilor e prezentată de masive forestiere de fag, gorun, frasin, carpen şi într-o măsură mai mică, de stejar pedunculat. Arbuştii şi învelişul de iarbă este slab dezvoltat. Din plantele rare şi pe cale de dispariţie aici cresc 74 de specii. În aceste păduri se întîlneşte mălinul, iarba-cîmpului, limba-cucului, peştişoara. Lumea animală este reprezentată de 42 specii de mamifere şi 110 tipuri de păsări sedentare şi migratoare.

Dintre mamifere primul loc aparţine rozătoarelor (18 specii), apoi animalelor de pradă (8) şi insectelor (6). Fauna păsărilor e prezentată în special de păsările de pădure, mai puţine sînt cele acvatice, de cîmp şi de speciile sinantrope. În total în „Plaiul fagului” se numără 138 de specii de păsări. Mai mult de 20 de specii se află aici „în trecere”, cele ce rămîn − 90 de specii de păsări sînt locale, îşi fac cuiburi şi îşi scot puii în aceste locuri. Dintre acele rare de cele mai multe ori puteţi vedea cocostîrcul negru, vulturul-pitic, viesparul, vulturul mic pătat, iar vara – lebăda. În timpul migraţiei se întîlneşte cristelul de cîmp – acum o pasăre foarte rară.

Rezervaţia naturală ştiinţifică „Iagorlîc”

Rezervaţia naturală ştiinţifică „Iagorlîc” a fost fondată în 1988. Ea se află în regiunea Iagorlîcului de Jos, pe malul drept al Nistrului şi ocupă 836 de ha de uscat şi 270 ha – de suprafaţă acvatică. Rezervaţia include şi graniţele acvatice şi cele terestre, unde sînt create condiţii optime pentru înmulţirea animalelor şi plantelor. Suprafaţa terestră a rezervaţiei este ocupată de plante de stepă printre care negara, păiuşul, hiruşorul. Pădurile ocupă suprafeţe nu prea mari şi sînt prezentate de pădurici izolate de stejar pedunculat şi pufos.

Vegetaţia luncii rîului Iagorlîc ocupă la fel o suprafaţă limitată şi este prezenată de asemenea plante precum stuful, hiruşorul, cătina ş.a. Vegetaţia subacvatică este bine dezvoltată, se întîlneşte – cosorul apei, stuful, papura, broscăriţa. Pe teritoriul rezervaţiei sînt înregistrate 719 specii de plante, dintre care 50 de specii sînt rare. În rezervaţie trăiesc 29 de specii de animale. Acestea nu sînt „pe cale de dispariţie”, ca în alte rezervaţii şi prezintă interes: căprioare, mistreţi, jderi de piatră, vulpi şi cîini-raton. Dar sînt printre ele şi specii rare precum ţistarul european şi hermina.

Printre reptilele rare se numără şarpele de alun, şarpele rău (balaurul), broasca ţestoasă. Diversitatea habitatelor rezervaţiei explică numărul mare de păsări, care numără aici 121 de specii. Din speciile, incluse în Cartea Roşie, aici îşi face cuib lebăda, iar în timpul migraţiei se întîlneşte vulturul pescar şi eretele.