Curchi şi Hirova – două mănăstiri din Codrii Orheiului
Dacă am nota pe harta Moldovei toate mănăstirile moldoveneşti, vom constata, că cea mai mare parte a lor se află în centrul Moldovei, adică în zona Codrilor sau pe Podişul Central al Moldovei. O altă parte a mănăstirilor şi schiturilor se întinde de-a lungul malului drept al rîului Nistru înspre Nord. De aceea, ne întoarcem iar şi iar în Codrii Moldovei, descriind cele mai populare destinaţii turistice.
De această dată ne vom îndrepta în raionul Orhei şi vom vizita două mănăstiri minunate din centrul Codrilor. Într-una dintre publicaţiile noastre anterioare de la Tabăra pînă la Ţigăneşti, v-am vorbit despre mănăstirea din raionul Orhei şi alta din Străşeni.
Mănăstirea Curchi (de călugări)
Situată la 12 km de centrul raional Orhei şi la aproximativ 55 km de oraşul Chișinău, în apropierea rîuleţului Vatic, pe pantele unui deal pitoresc, acoperit preponderent cu păduri de stejar, mănăstirea se întinde pe 2 terase – în partea de sus este curtea mănăstirii, iar pe cea de jos se află un iaz de piatră.
Se consideră că anul 1773 este anul fondării sale, anume atunci un localnic, Iordache Curchi (Curchiu) s-a călugărit şi a fondat aici un schit, luîndu-şi numele Ioan. El a construit biserica din lemn Sf. Dimitrie. Iar în anul 1810, un ofiţer rus originar din Transilvania, Teodor Sabeu, în locul bisericii de lemn a construit prima biserică din piatră Naşterea Maicii Domnului. În anul 1864 sau 1872, aceasta biserică a fost demolată, iar în locul ei a fost construită o biserică nouă, mare, cu acelaşi hram, care este astăzi biserica de vară a mănăstirii. Anterior, în 1844, a fost construită încă o biserică din piatră, de iarnă, biserica Sf. Dumitru. În anul 1909 a fost construită o mica biserică de pomenire cu hramul Tuturor Sfinţilor în cimitirul mănăstirii. Ultima biserică a mănăstirii - Sf. Nicolae a fost construită în anii 1938-1939.
În anul 1958 mănăstirea a fost închisă, iar în anul 1961 aici a fost deschis Spitalul de psihiatrie şi narcologie, care a existat pînă în anul 2002, deşi decizia cu privire la renaşterea mănăstirii a fost luată de Guvern încă în 1992. În răstimpul cît a funcţionat ca spital toate clădirile mănăstirii au ajuns într-o stare deplorabilă. Asta cu toate că mănăstirea se număra printre obiectele protejate de stat, dar niciodată pe tot parcursul acestor ani nu a fost reparată şi nici nu s-au alocat bani în acest scop. Veţi vedea imagini ale mănăstirii, înainte de începerea restaurării. Abia la începutul anilor 2000 a început restaurarea mănăstirii, care a fost stimulată de faptul că mănăstirea a fost luată sub patronajul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a fost finanţată din fondurile acestei organizaţii. În prezent, teritoriul mănăstirii şi marea majoritate a bisericilor a fost restaurată, dar munca continuă.
Din păcate, nici într-o biserică a mănăstirii nu s-au păstrat picturile interioare originale, doar în fotografiile prezentate veţi putea vedea fragmente ale picturilor vechi, chiar dacă sînt deteriorate în mare parte - picturile murale ale celei mai mari biserici a Sfintei Fecioare Maria, făcute în anul 2006.
Trebuie să vă spunem, că astăzi spre mănăstire duce o şosea bună, în apropierea mănăstirii este o parcare pentru maşini, teritoriul alăturat mănăstirii este îngrijit, iazul a fost curăţat. La începutul anilor 2000 mănăstirii i-a fost cedat teritoriul fostului lagăr de pioneri, pe care acum este situat întreaga gospodărie a mănăstirii. Nu în zadar, acest itinerar este unul dintre cele mai frecventate atît de către locuitorii Moldovei, cît şi de pelerinii şi turiştii din străinătate.
Mănăstirea Hirova (de maici)
La aproximativ 3 km de mănăstirea Curchi, la marginea satului Niculăieuca se află o veche mănăstire de maici, fondată în anul 1805, care pe atunci se numea Ciurova. În componenţa sa intră două biserici: de vara - Sf. Nicolae şi de iarna - Sf. Simion Stolpnicul. La început a fost doar un schit cu o biserica de lemn, în locul căreia în anul 1836 a fost construită o biserică din piatră cu acelaşi nume - Sf. Nicolae, iar în anul 1865 a fost construită biserica de iarnă cu hramul Sf. Simion Stolpnicul.
În anul 1959 mănăstirea a fost închisă, iar toate proprietăţile sale au fost confiscate. Maicilor li s-a propus să plece. Ele însă au rămas în căsuţele sale şi au început să lucreze în colhozul local, cîştigîndu-şi bani pentru existenţă. Biserica de vara a devenit depozit, iar în cea de iarnă a fost deschis întîi un Spital pentru copii cu devieri, iar apoi clădirea a fost folosită în scopuri gospodăreşti. Doar în anul 1990, mănăstirea a fost redeschisă, însă nu a primit vreun ajutor substanţial.
În jurul mănăstirii, la marginea satului se află casele-chilii vechi, acoperite cu stuf şi paie, iar în ele locuiesc puţinele maici. Am vizitat această mănăstire acum un an. Atunci la mănăstire erau 9 maici în vîrstă, cele mai multe dintre ele erau trecute de 80 de ani. Trăiesc în sărăcie, fiind ajutate în măsura posibilităţilor doar de către săteni. Din fericire, în anii '80 ai secolului al XX-lea, aici s-a filmat un film şi cu susţinerea financiară a studioului a fost renovată biserica de vară, cea de iarnă, însă, aşa şi nu a fost restaurată, stă închisă şi astăzi.
Odată ce vizitezi această mănăstire mică şi pitorească, ai impresia că timpul pare să se fi oprit aici. Mai ales, dacă o comparăm cu mănăstirea din vecinătate Curchi, care e împodobită cu straie de sărbătoare şi te îmbie cu toată splendoarea sa. Rămînem cu speranţa că şi această minunată mănăstire din Moldova va ajunge în atenţia acelora, care ar putea-o ajuta să renască.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1470
- Populația:
- 3335 locuitori
Cotiujenii Mari este un sat şi comună din raionul Soldăneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cotiujenii Mari, Cuşelăuca, loc.st.cf. Cobîlnea. Localitatea este situată la distanța de 30 km de orașul Șoldănești și la 143 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3335 de oameni. Satul Cotiujenii Mari a fost menționat documentar în anul 1470.