Teritoriul configuraţiei naturale Ţipova se află pe malul drept al Nistrului între satele Horodişte şi Ţipova, raionul Rezina. Partea de bază a configuraţiei este alcătuită din terasele străvechi ale Nistrului şi albia pîrîiaşului Ţipova, care formează în cursul său un canion cu adîncimea de 150−200 m. Acest pîrîiaş, la fel ca şi afluenţii săi, curge prin defileurile pitoreşti, creînd o mulţime de cascade, o parte dintre care izvorăsc din substraturile teraselor străvechi ale Nistrului, de la adîncimea de 10-16 m. Malurile abrupte ale canioanelor pe alocuri sînt mai proeminente, iar toltrele calcaroase au forme ciudate cu grote şi peşteri. În perioada de iarnă terasele de pe fundul defileurilor rîurilor se acoperă cu gheaţă, dar de pe ele continuă să cadă apa. În februarie stratul de gheaţă atinge grosimea maximă, şi cascadele pe timp însorit contribuie la crearea curcubeielor, ceea ce în combinaţie cu ţinuta strălucitoare de zăpadă face ca peisajul să unul de poveste.

Stînca de toltre de lîngă satul Ţipova se lasă deasupra lacului de acumulare, protejînd peşterile naturale şi artificiale de penetrare. Din secolul al XI-lea pînă în cel de-al XVII-lea aici a fost mănăstire în stîncă, pe lîngă care mai tîrziu a fost deschisă şcoala parohială şi şcoala de cantori (de 2 ani de studiu). Este cunoscut, că firidele folosite pentru mănăstirea în stîncă fuseseră săpate, cu cel puţin un mileniu mai devreme.

 Pe marginile înalte ale stîncilor pe partea dreaptă a malului rîului Ţîpova s-au păstrat ruinele cetăţii geţilor. În urma săpăturilor arheologice au fost găsite fragmente de amfore şi de ceramică de casă, bijuterii, iar în unul dintre firidele de sub cascadă a fost descoperită placa cu şapte găuri şi un zid de piatră, sub care, conform legendei, se odihnesc rămăşiţele lumeşti ale cîntăreţului de la Dumnezeu Orfeu. În pădurea, din susul albiei secate, deasupra satului Ţîpova, se înalţă maiestos, coroanele stejarilor seculari, se îndesesc mărăcinişurile de alun, corn, păducel, salbă, măceş. Pe pantele mai abrupte, în mărăcinişurile de scumpie, dracilă, corn, măceş şi păducel formînd toamna buchete de culori vii − creşte vişinul turcesc.

Este foarte pitorească stînca de 100 de m înălţime de lîngă satul Ţipova cu mănăstirea ei medievală săpată în stîncă. La această mănăstire, conform legendei, Ştefan cel Mare s-a cununat cu soţia sa Voichiţa. Chiliile subterane cu şi însăşi mănăstirea au fost săpate în stîncă şi au 3 nivele. Sub nivelul de jos se afla o fîntînă tainică, în care se acumula apa de izvor în cazul asediului mănăstirii. Grotele naturale şi peşterile erau folosite ca încăperi pentru depozitare şi ca ieşiri de rezervă. Iar coborîrea spre mănăstirea în stîncă îţi oferă senzaţii tari. Cărăruşa de cornişă foarte îngustă duce întîi printr-o crăpătură, apoi trece împrejurul stîncii şi aveţi mereu impresia, că la următoarea cotitură ea se sfîrşeşte şi dă direct într-un mal abrupt al Nistrului (astăzi aceasta este partea de mijloc a lacului de acumulare Dubăsari).

Mănăstirea a fost fondată, precum consideră unii cercetători, în secolul al XI-lea. La început spre chiliile nu prea mari ducea numai o cărăruşă îngustă, făcută la 80-120 m deasupra luncii rîului. Acces la ea, de pe pantă nu era. El a apărut la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, cînd nu mai exista ameninţarea invaziilor: au fost îmbunătăţite căile de acces, lărgite chiliile şi a fost construit un pridvor de lemn. Nici o construcţie din lemn nu s-a păstrat pînă în zilele noastre. La mijlocul pantei calcaroase albe, abrupte se evidenţiază astăzi numai golurile întunecate ale ferestrelor şi uşilor săpate în stîncă.

Deosebit de frumoasă este şi panorama care se deschide de aici. Dimineaţa stînca gigantică străluceşte sub razele soarelui ce răsare şi se reflectă în întregime circa 100 de metri pe suprafaţa apei line. Reflecţia albă tresare şi se formează valuri uşoare în adîncul apelor răcoritoare şi adînci ale Nistrului la fiece boare a vîntului. Ziua sub soarele strălucitor, imaginea stîncii albeşte pierzîndu-se în mirajul amiezii şi se topeşte fără urmă. Seara contururile întuncecate ale stîncii aruncă o umbră sumbră peste golurile geamurilor şi uşilor, pe panta abruptă şi pe suprafaţa de plumb a apei. Iar în memorie îţi vine de la sine legenda despre peregrinările lui Orfeu, care, conform versiunilor care circulă pe aici, a murit anume pe această stîncă.

Despre călătoria pe un alt traseu, netradiţional, dar care este dificil vorbim în articolul Defileul Ţipova la compartimentul Itinerare turistice, astfel ambele articole vă vor oferi o imagine completă despre frumuseţea şi unicitatea acestui monument natural şi cultural-istoric.