Istoria afirmării etnosului moldovenesc şi a creării Statului Moldova este, totodată, şi istoria pravoslaviei pe pămînt moldovenesc. De la începutul organizării sale şi activităţii pastorale Biserica Ortodoxă din Moldova (BOM) are legături strînse cu Biserica slavilor de răsărit. În veacurile XII-XIII pămînturile Carpato-Nistrene, în tot cazul partea nordică, se aflau în sfera de înrîurire a Cnezatului Halician. Din secolul al IX-lea în lumea nord-dunăreană pătrunde din sud liturghia slavonă pe baza alfabetului alcătuit de misionarii Kiril şi Metodiu.

Creştinarea bulgarilor pe timpul ţarului Boris în anul 864, statornicirea organizaţională a Bisericii bulgare au exercitat o puternică înrîurire nu numai asupra construcţiei de stat, dar şi asupra instituirii structurilor ierarhice bisericeşti la nord de Dunăre şi la răsărit de Carpaţi.

Limba slavă a fost intridusă la finele secolului al IX-lea – începutul secolului al X-lea în toate bisericile de pe teritoriile care ulterior au intrat în componența statelor medievale Moldova, Valahia și Ardeal (Transilvania).

Din biserică limba a trecut în cancelaria statului. Şi în Valahia, şi în Moldova ea a fost limba oficială pînă în veacul al XVII-lea... În Ardeal cu o cancelarie străină, limba slavă a fost totuşi limba în care se scriau pisaniile, inscripţiile, manuscrisele multă vreme, cam tot atît cît şi în principate”. În circuitul ştiinţific sintagma „limba veche slavă bisericească” („slavonă" sau „paleografa”) înseamnă limba scrisă de origine mediobulgară, ce se vorbea prin veacul al IX-lea în preajma oraşului Salonic.

„Limba slavă veche” înseamnă „limba Bisericii Ortodoxe slave” din Valahia şi Moldova, luînd în consideraţie, că pe lîngă influenta slavă de caracter popular, adică a limbii vorbite, trebuie ţinut seamă, aşadar, de această influentă slavă de caracter literar.