Aşezarea Statului Moldovenesc, extinderea lui spre sud şi răsărit, statornicirea structurii teritoriale şi a orînduirii administrative, funcţionarea cancelariei în mare parte rămîn acoperite de pătura groasă a vremii. Din această pricină istoricii expun diferite păreri. De pildă, Gr. Ureche în veacul al XVII-lea scrie că pe vremea lui Bogdan I Moldova se întindea pînă la Dunăre. C. C. Giurescu presupune că hotarul de apus al Moldovei era pe laturile răsăritene ale Carpaţilor de la izvoarele Ceremuşului pînă la trecătoarea Oituz; la răsărit marginea Moldovei ar fi fost pe Siret. Este limpede că pe timpul domniei lui Bogdan I moldovenii sălăşluiau într-un spaţiu restrîns. Este neîndoielnic că de la întemeietorul Moldovei, Bogdan I, începe prima dinastie a domnitorilor moldoveni. 

Urmaşii lui Bogdan la scaunul Moldovei, întîi de toate Laţcu, Petru I Muşat,Roman I, Ştefan I, au întregit ceea ce începuse Bogdan I. Alexandru cel Bun (1400-1432) a statornicit ceea ce începuseră înaintaşii săi, valorificînd şi stăpînind eficient pămînturile dintre Prut şi Nistru: a emis primele privilegii comerciale, a aplanat conflictul cu Patriarhia de Constantinopol, a ctitorit lăcaşe sfinte, ne-a lăsat monumente valoroase de artă scrisă moldovenească: vestitul „Tetraevanghel cu miniaturi” (1429), capodoperă a lui Gavriil Uric. După moartea lui Alexandru cel Bun (1432) începe perioada de 25 de ani de lupte pentru tron între diferiţi pretendenţi. Vremuri tulburi, perioada de mare cumpănă pentru Moldova a durat pînă în aprilie 1457.

• Urmaşii lui Bogdan I Întemeietorul

• Alexandru cel Bun