Cetatea Neamț este situată în județul Neamț, în partea nord-estică a acestuia. Cetatea se află în apropiere de orașul Piatra Neamț (la o distanță de 46 de kilometri) și în marginea orașului Tîrgu Neamț. Cetatea Neamț se numără printre principalele monumente medievale ale Moldovei, ea fiind situată în vecinătatea celui mai înalt vîrf al Culmii Pleșului. Pe timpuri, Cetatea Neamțului stătea de veghe pe văile Moldovei și ale Siretului, cît și pe calea de acces spre Transilvania.

Pînă în prezent nu există dovezi cu privire la anul construcției Cetății Neamț, însă cu siguranță această fortăreață a stat la baza sistemului de apărare al țării, alături de alte cetăți.

Cetatea-Neamț este o creație moldovenească ridicată la sfîrșitul secolului al XIV-lea de către Petru I (1374-1391). Cercetările arheologice au depistat urme materiale de la sfîrșitul secolului al XVI-lea și monede de argint de la Petru I. Întemeierea în anul 1359 a statului Moldova, creșterea puterii centrale și dezvoltarea economică au fost factori determinanți pentru construirea unor întărituri de piatră, care să asigure controlul drumurilor și al punctelor obligatorii de trecere sau să constituie nuclee de apărare în caz de război. Sistemul defensiv al țării conceput de Petru I Mușat cuprindea cel puțin trei cetăți (Neamț, Suceava și Șcheia). Prima mențiune despre cetățile Moldovei este făcută de domn în omagiul adresat în anul 1387 regelui Poloniei, dar prima referire la Cetatea-Neamț datează din anul 1395.

Istoria Cetății-Neamț este strîns legată de zbuciumatul trecut al țării. În cele șase veacuri de existență, o singură dată și-a deschis porțile fără de luptă și atunci în fața lui Mihai Viteazul.

După ce a rezistat, în anul 1395, sub domnia lui Ștefan Mușat, atacului trupelor regelui maghiar Sigismund de Luxemburg, a respins în anul 1476, sub domnia lui Ștefan cel Mare, atacul lui Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, în fruntea unei armate de 200.000 de oameni. Turcii s-au retras, iar cetatea a rămas, salvată de neînfricatul pîrcălab Arbore, cel care din 1471 cîrmuise cetatea și ținutul.

După perioada de glorie a lui Ștefan cel Mare, cetatea continuă să joace un rol important în sistemul defensiv al Moldovei.

La finele primei domnii a lui Petru Rareș (1538), țara a fost ocupată fără lupte de către turci, în urma trădării unei părți a boierimii, și rolul cetății a scăzut foarte mult. Pentru a înfrînge rezistența țării, turcii i-au cerut lui Alexandru Lăpușneanul, în timpul celei de a doua domnii (1564-1568), să distrugă cetățile, fapt menționat în Letopisețul Țării Moldovei: „… Deci Alexandru-Vodă făcîndu pre cuvîntul împaratului umplîndu toate cetățile de lemne le-au aprinsu de au ars și s-au risipit”.

Ieremia Movilă reface Cetatea-Neamț, care se pare că nu a avut distrugeri mari, și a așezat aici o garnizoană militară. În timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), cetatea a fost întărită. Pentru a înșela vigilența Porții, el a înființat în cetate o mănăstire pe care a pus-o sub ascultarea Mănăstirii Secu.

Domnul a făcut amenajări în cetate, cu scopul de a crea un refugiu sigur pentru familiile și averile sale. În 1650, cînd Moldova a fost prădată de tătari, domnitorul Vasile Lupu cu familia sa și a altor boieri s-au refugiat la cetate.

Între anii 1662 și 1672, sub domnia lui Dabija-Voda, în cetate a funcționat o monetărie în care s-au bătut bani de aramă. Săpăturile arheologice au scos la iveală monede de aramă și bucăți de metal stanțat. Pînă în anul 1673, cetatea a fost ocupată de o garnizoană polono-germană, pe care a alungat-o Dumitrașcu Cantacuzino (1674-1675). Din poruncă turcească, cetatea este lăsată în decădere, fără a fi distrusă. În anul 1686, în cetate a fost adapostită domnița Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu, văduva hatmanului cazac Timuș Hmelnițki, care a fost prădată și ucisă pe pragul porții de o ceată de cazaci pribegi, care umblau prin țară pentru a jefui.

În anul 1691, oștenii din Cetatea-Neamț au rezistat patru zile asediului armatei polone conduse de regele Ioan Sobieski. Armata polonă a suferit pierderi mari, fiind uciși comandantul artileriei și 50 de luptători. Pentru a putea intra în cetate, aghiotanții regelui polon au întocmit o scrisoare falsă, considerată a fi trimisă de Constantin-Vodă Cantemir către comandantul cetății, prin care se cerea deschiderea porților în fața cuceritorilor. Scrisoarea era întarită cu o pecete domnească, pusă de un grămătic moldovean, pripășit între polonezi. Oștenii s-au supus ordinului, pe care-l considerau venit de la domnitor, dar au pus condiția să fie lăsați liberi. Sobieski a acceptat, dar a rămas surprins cînd a văzut că pe poarta cetății au ieșit doar 6 oșteni, care duceau pe umeri încă 3 răniți. La vederea acestui mic grup de apărători, regele polon s-a înfuriat, poruncind să fie omorîți. A intervenit hatmanul Iablonowsky, care-i amintit de cuvîntul dat și de respectul datorat unor oșteni curajoși.

Încercări de consolidare a cetății sînt făcute de Mihail Racoviță în 1716, cînd desfundă fîntîna din curtea interioară, dar cetatea nu a mai jucat rol de fortăreață, căci în 1718 turcii i-au ordonat să o dărîme. Cetatea a rămas în paragină, fiind distrusă de vreme încetul cu încetul sau de către localnici, care foloseau piatra în construcții. Începînd cu secolul al XIX-lea, au existat preocupări de conservare a monumentelor istorice. În anul 1834, Departamentul pricinilor dinlăuntrul Moldovei interzice luarea pietrei din cetate, iar în 1866 o declară monument istoric.

În perioadele 1939-1942 și 1953-1954, au fost efectuate săpături și cercetări arheologice, iar în perioada 1962-1970, cetatea este consolidată și restaurată parțial, pentru a putea fi înclusă în circuitul turistic. Lucrări de consolidare a zidurilor au fost efectuate și în anul 1992, în cadrul programului UNESCO de restaurare și de renovare a monumentelor istorice. 

Bătrînele ziduri ale Cetății-Neamț impresionează și astăzi prin măreția lor și prin trecutul istoric, plin de glorie și de legende. Construcția cetății s-a efectuat în două etape. Prima etapă, din timpul domniei lui Petru I Mușat, s-a concretizat prin ridicarea unui fort central, aproape pătrat, cu fundația construită în trepte, adaptată la forma terenului, pe care s-au ridicat ziduri groase de 2-3 m și înalte de 12 m, prevăzute cu creneluri și cu patru tunuri de apărare în colțuri. În exterior, zidurile erau susținute de 15 contraforturi, puternice și impunătoare.

În interior, existau ziduri de încintă care măreau rezistența zidurilor exterioare. În curtea interioară există o fîntînă care ajungea la pînza freatică. Aceste ziduri ale fortului construit de Petru I Mușat s-au pastrat bine pînă în prezent.

A doua perioada de construcție a cetății a fost în timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Acum s-a adăugat curtea exterioară de circa 800 m pătrați și a fost ridicată o noua centură de ziduri, cu 4 bastioane semicirculare, care să poată rezista artileriei de asediu.

Au fost înălțate pînă la 20 metri și zidurile vechiului fort. În jurul cetății s-a sapat un nou șanț de apărare, adînc de 10 m și lung de 25 m, peste care s-a construit un pod arcuit, sprijinit pe 11 piloni de piatră (astăzi refăcuți), care asigură intrarea în cetate, prin poarta centrală.

Porțiunea dintre ultimul pilon și zidul exterior se ridică, izolînd cetatea de restul podului. Intrarea în cetate se închidea cu o punte în cumpana, care se ridica cu ajutorul lanțurilor.

Tot în această perioadă s-au construit și corpurile de clădiri din curtea interioară, cu case domnești pe o latură, locuințe ale domnitorului pe altă latură, cu biserică, magazii pentru hrană și muniție, cu locuințe și ateliere pentru meșteșugari.

Materialele de construcție folosite în cele două perioade de ridicare a cetății au fost obținute din împrejurimi: gresie, șisturi verzi, bolovani, pietris, nisip. Mortarul folosit făcea priza perfectă și, după 600 de ani, s-a dovedit a fi mai rezistent decît piatra. Modul de preparare nu este cunoscut, dar s-a constatat că în componența lui intra var, nisip, piatră sfărîmată, cărămidă pisată și mangal (cărbune de lemn).

Cetatea Neamț - album foto