Politica autoritară de centralizare a statului şi de consolidare a obştii moldoveneşti, promovată de Ştefan al III-lea cel Mare, a creat condiţii prielnice pentru dezvoltarea fructuoasă a Moldovei în toate domeniile, perioada domniei lui rămînînd cea mai strălucită în istoria Moldovei. Numai fiind susţinut de ţărani, de boierimea mică, de orăşeni, tîrgoveţi şi slujitori, înăbuşind cu asprime orice încercare a boierimii mari de atentare asupra suveranităţii domnitorului şi a ţării, vodă Ştefan a putut alinia Statul Moldovenesc ţărilor europene. Biruinţele răsunătoare ale moldovenilor sub comanda lui Ştefan voievod asupra otomanilor, valahilor, polonilor, ungurilor au încununat de slavă binemeritată pe oştenii moldoveni, răspîndind în întreaga Europă faima eroicului stat cu mîndrul nume Moldova.

După intrarea în nemurire a lui Ştefan al III-lea cel Mare (2 iulie 1504) moldovenii pentru veşnica lui pomenire i-au compus un cîntec de durere nealinată, de jale nemîngîiată, în care „norodul în hohot plînge”, întrebîndu-se:  Cui ne laşi pe noi, Stăpîne?

Bogdan III (1504–1517), urmaşul direct al lui Ştefan cel Mare a moştenit de la părintele său calităţi de luptător curajos, iute în acţiuni şi ambiţios, dar nu şi pe cele de a fi chibzuit, de a prevedea mersul lucrurilor. Împins de boieri Bogdan III cel Chior, de acum după un an de domnie s-a încurcat într-un război cu Polonia, care a durat pînă în 1509. Această acţiune nesăbuită a aţîţat poftele dintotdeauna ale Valahiei. Văzînd că Bogdan III s-a înglodat în conflictul cu Polonia, Radul Vodă al Valahiei a năvălit asupra Moldovei. Bogdan III a întreprins o expediţie de răspuns în Valahia, ajungînd pînă „la locul ce se chiamă Retezaţi, de ceea parte de Rîmnic”. Acolo au venit „Radul vodă cu boierii săi şi au jurat pe Sfînta Evanghelie ca să ţie pacea neclintită în veci şi hotarul pre unde au fost cel bătrîn (= vechi) au lăsat şi să întoarcă Radul vodă toată prada şi arderea cîtă făcuse Moldovei”.

Cîrmuită impulsiv, fără o viziune de ansamblu, Moldova pe plan intern devenea treptat unealtă a boierimii mari. Pe plan extern era văzută ca o ţară condusă haotic, zonă de prădăciune. Conflictele cu Polonia şi Valahia, năvălirile pustietoare ale tătarilor (1510, 1513), altă năpădire a valahilor asupra Moldovei (1514) l-au constrîns pe Bogdan III, să plătească Porţii un haraci mărit (8000 de galbeni).

Bogdan vodă, numit de Gr. Ureche „cel Grozavu” a murit la Iași în 1517. La acea dată, feciorul său Ştefăniţă avea 11 ani. Anume el a fost înscăunat şi a domnit 10 ani (1517–1527). Vreo 5 ani treburile Moldovei au fost orînduite de marele boier Luca Arbore, care era un fel de regent al lui Ştefăniţă numit „vodă”. Călăuzindu-se de principiile marelui Ştefan voievod, Luca Arbore a încercat să menţină Moldova întreagă şi neatîrnată. Dînsul a reglementat pe o vreme neînţelegerile de graniţă cu Polonia. A respins următoarea năvălire a tătarilor. Însă încercările lui Luca Arbore de a ţine ţara în mîni în numele domnitorului minor au stîrnit nemulţămirea boierimii mari. În urma intrigilor, Ştefăniţă vodă, de numai 16 ani, se dezice de sfetnicul şi sprijinitorul său: la porunca domnului în aprilie 1523 Luca Arbore a fost decapitat. Scria cu amărăciune Gr.Ureche: aşa se întîmplă cînd „tinerii se pleacă şi cred cuvintele cele rele ale puhlibuitorilor”. Necopt la minte şi nepriceput în treburile ţării, Ştefăniţă vodă stîrneşte conflicte sîngeroase, vreo trei la rînd (1526–1527), cu Valahia, adîncind şi mai mult Ţara Moldovei în debanda internă, lăsînd-o fără alianţe, fără nici un sprijin extern. În ianuarie 1527 Ştefăniţă vodă moare la Hotin. „Scrie în Letopiseţul moldovenesc că pe acest   Ştefan vodă l-au otrăvit doamna sa”.

Petru Rareş vine la prima sa domnie (1527–1538) în împrejurări care aveau să se răsfrîngă adînc asupra Moldovei. Acesta, poate cel mai înzestrat fecior (din flori) al lui Ştefan cel Mare, a moştenit mai multe calităţi ale părintelui său. Fire dinamică, hotărît, iute în acţiuni, dînsul n-a intuit, totuşi evoluţia forţelor în balanţă în sudul Europei Centrale, n-a prevăzut rezultatul ciocnirilor de neocolit. De la început Petru Rareş a avut grijă să aplaneze neînţelegerile cu Polonia, a îmbunătăţit relaţiile cu Poarta Otomană, care, la rîndul ei, încheiase un tratat de alianţă cu Polonia, a stabilit contacte cu Ferdinand de Habsburg. Dar de acum în 1529, în al doilea an de domnie Petru Rareş a întreprins o campanie în Transilvania, în sprijinul pretendentului la tronul Ungariei Ioan Zapolie. Succesul acestei expediţii, cetăţile Ungurasul, Ciceu din Ardeal primite drept recompensă, biruinţa moldovenilor asupra habsburgilor (în bătălia de la Feldioara, 22.06.1529) l-au dezorientat pe voievodul moldovan.

Implicat în conflicte străine, Petru Rareş a înrăutăţit grav relaţiile cu marea boierime, cu Sfatul domnesc. Fără să ţină cont de situaţia internă tot mai încordătă, fără  să ia în consideraţie că Polonia şi Poarta Otomană erau aliate, în decembrie 1530 armatele moldovene pătrund în Polonia, eliberînd Pocuţia. Dar în august 1531 polonii recuceresc această regiune, Petru Rareş din nou încearcă să readucă Pocuţia Moldovei, dar armatele moldovene sînt înfrînte la Gwozdiek (19.08.1531). În bătălia de Obertyn (22.08.1531) armata moldovană suferă o grea înfrîngere. Acţiunile nesocotite ale lui P. Rareş în Transilvania, Polonia a învrăjbit Moldova cu toţi vecinii, inclusiv Poarta Otomană. În vara anului 1538 sultanul Soliman Magnificul porneşte o campanie asupra Moldovei, din armata năvălitoare făceau parte „numeroase efective otomane de asemenea tătarii şi muntenii, în vreme ce polonii atacau Hotinul”. Încolţit din trei părţi, Petru Rareş a încercat să opună rezistenţă. Dar la 15.09.1538 Soliman cucereşte Suceava. Boierii trădează. Domnitorul se refugiază la cetatea Ciceul din Transilvania. Aşadar, acţiunile necîntărite ale lui Petru Rareş au avut urmări dramatice pentru Moldova în toate planurile: economic, teritorial şi politic. Bugiacul şi Tighina sînt anexate Porţii Otomane. Sultanul numeşte, fără a mai conculta Statul domnesc un domnitor nou, pe Ştefan Lacustă. Otomanii strămută în Bugiac (= Basarabia) pe tătarii nohai. Anul 1538 marchează instaurarea dominaţiei otomane în Moldova.

• Instaurarea dominaţiei otomane (1538)

• Răzvrătirea lui Ion Vodă cel Cumplit (1572-1574)

• Ţară de izbelişte

• Io, Dmitrie Cantemir

• Situaţia social-economică

• Moldoveni la răsărit de Nistru

• Dezvoltarea culturii

• Afirmarea scrisului moldovenesc

• Marii cronicari moldoveni

• Arhitectura şi pictura