În virtutea situaţiei sale geopolitice, aflată, în secolele XVI-XVII, între otomani şi acoliţii lor valahi şi tătari (la est, sud şi sud-vest), şi unguri (la vest), în cumplitele vremi ce bîntuiau necontenit Moldova, mulţi domnitori, mari boieri şi dregători îşi găseau adăpost, ei şi familiile lor, în Polonia, ce cuprindea şi fosta Rusie de Sud-Vest (Volîni, Podolia). Odraslele acestor înalţi bejenari şi-au făcut studiile în vestitele centre de cultură în Polonia - parte integrantă a circuitului cultural-umanist european, ce se afla la o etapă superioară în raport cu regimul şi moravurile orientale ale otomanilor, duşmănoase creştinismului, stagnante în plan social şi economic.

Grigore Ureche, de pildă, cinci ani (1612-1617) a învăţat la Lvov, prestigios centru al culturii Rusiei de Sud-Vest, ulterior al Poloniei. Miron Costin din fragedă copilărie s-a format în mediul polon, învăţînd la Colegiul iezuit din Bar (Podolia). „Eram pe atunci la şcoală la Bar...” îşi va aminti el mai tîrziu. Nicolai Costin, de asemenea, şi-a făcut studiile în Podolia (1660).

Majoritatea cronicilor polone, istoriilor Poloniei scrise de poloni şi cuprinzînd o bogăţie de informaţii privind Moldova şi moldovenii într-o îndelungată perioadă au fost citite de viitorii cronicari moldoveni, lăsîndu-se influenţaţi nu numai de semnificaţia evenimentelor, de felul de a acumula materiale şi a le descrie, ci şi de mesajul lor ideologic. Cronicarii, istoricii poloni - persoane de profundă convingere catolică, emanată de la Roma, scoteau în prim-planul ideatic supremaţia latino-catolică, a limbii „sfinte” - cea latină, promovînd pe toate căile şi mijloacele concepţia provenirii nobile a credinţei şi culturii lor - de la Roma! Grigore Ureche a fost mai rezervat faţă de această învăluire ideologică latino-înălţătoare. Miron Costin s-a lăsat totalmente captivat, cu atît mai mult, că pe de o parte, „zmintelile istoricilor” despre Moldova şi moldoveni se înmulţeau. Pe de alta, ca om de ştiinţă, Miron Costin observa că moldovenii au mai multe motive, decît polonii, de a-şi sublinia legăturile lor cu Roma – apropierea limbii moldovenești de cea latină, cucerirea Dacie de către romani (Miron Costin considera că întrega Dacie inclusiv teritoriul Moldovei istorice a fost cucerită de romani, afirmație care nu corespunde adevărului ), asemănările antropologice a unei părți a moldovenilor cu italienii.

Citind cu nesaţ, studiind, făcînd extrase din istoriile universale, din numeroasele cronici şi lucrări istoriografice poloneze, Gr. Ureche, M. Costin şi alţi fruntaşi ai culturii moldoveneşti constatau cu mare mahnă că acasă la ei, în Moldova, „scriitorii noştri n-au avut de unde strînge cărţi” (Gr. Ureche).

Desigur, apariţia cronicilor în limba moldovenească a fost prilejuită, întîi de toate, de necesitatea spirituală, condiţionată de gradul de dezvoltare a societăţii moldoveneşti (aflate, oricum, sub influenţa europeană prin filiere polonă, maghiară).

A fost impulsionată nu numai de năzuinţa imperioasă de a se evidenţia şi a se afirma ca stat, ca popor cu statornicite şi conştientizate însemne identificatoare: limba (denumirea ei), nume etnic, ci şi de trebuinţa stringentă de a spulbera închipuirile şi basmele, „zmintelele istoricilor” despre Moldova şi neamul moldovenilor.

Eustratie Logofătul (?-1646). Precum Analele Curţii lui Ştefan cel Mare (pierdute) -prima istorie moldovenească (în limba slavonă) scrisă sub supravegherea marelui voievod a fost matcă, izvor şi model pentru următoarele cronici moldo-slavone pînă la Cronica lui Azarie inclusiv, tot aşa şi Letopiseţul moldovenesc, primul în limba moldovenească, al lui Eustratie Logofătul a fost sursă şi, într-un fel sau altul, model pentru letopiseţele moldoveneşti, care l-au urmat.

Eustratie Logofătul într-adevăr este cel mai nedreptăţit făuritor al culturii şi istoriei moldoveneşti. Cu toate că a făcut parte din generaţia lui Gr.Ureche, M.Costin - a fost „al nostru bun prieten, ca un frate” (Gr.Ureche) - cu toate că a tradus, împreună cu mitropolitul Varlaam, Şeapte taine ale bisericii, Eustratie Logofătul rămîne un mare necunoscut al culturii şi istoriei moldoveneşti. Lucrarea lui de bază, de pionierat în istoria culturii scrise moldoveneşti - Letopiseţul Moldovenesc a fost pierdut.

O altă lucrare a lui Eustratie Logofătul este Pravila Moldovei alcătuită pentru Vasile Lupu şi din porunca acestuia, formulînd reglementări agrare, păstoreşti, precum şi penale, editată în 1646.

Grigore Ureche (?-1647). Fiul marelui boier Nestor Ureche, Grigore a deţinut mari dregătorii, inclusiv vornicia Ţării de Jos. Ne-a lăsat, în ciornă, o singură lucrare Letopiseţul Ţării Moldovei, de cînd s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viaţa domnilor care a scris de la Dragoş pînă la Aron vodă, cuprinzînd perioada 1359-1594, scrisă pe la 1635, ulterior copiată (şi interpolată, adăugată) de M. Călugărul, S. Dascălul, A. Uricarul.

Gr. Ureche iniţiază tradiţia de a scrie un capitol aparte Despre limba noastră moldovenească - primul microstudiu de filologie moldovenească scris în limba moldovenească, în limba populaţiei majoritare a ţării.

Inovatoare prin formă, prin orientarea ideologică şi viziune istorică, „Cronica lui Gr. Ureche marchează o etapă crucială în dezvoltarea istoriografiei feudale moldoveneşti. Cu tot temeiul cronicarul nostru este socotit deschizător de drumuri în cronografia Ţării Moldovei” (E. Russev).

Miron Costin (1633-1691). Prin lucrările sale se statornicesc temeinic în ştiinţa Moldovei istoria, etnografia, filosofia, etnologia, versificaţia. Privită chiar din mileniul III-şi ca volum, şi ca viziune, şi ca mod de abordare-moştenirea ştiinţifică a lui Miron Costin merită toată aprecierea, recunoştinţa şi admiraţia urmaşilor.

Opera principală a lui M. Costin are titlul Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron vodă încoace de unde este părăsit de Ureche vornicul de Ţara de Gios, scos de Miron Costin vornicul de Ţara de Gios în oraşu în Iaşi în anul de la zidirea lumiei 7183, iară de la naşterea Mîntuitorului lumii, lui Iisus Hristos, 1675 ... relatează cuprinzător despre evenimentele dintre anii 1595-1661, îndeosebi despre domniile lui V. Lupu şi Gheorghe Ştefan.

Una din teme, ce l-a preocupat permanent pe Miron Costin, căreia i-a consacrat mai multe pagini, capitole întregi şi chiar o monografie, o constituie provenirea naţiunii, etnogeneza, geneza neamului său - al moldovenilor. Chiar în Predoslovia Letopiseţului... său, nădăjduind că „nu va hi pus preavecinicul sfat puternicului Dumnedzău ţării acestea ţenchiu (capăt) şi soroc de sfîrşire”, Miron Costin afirmă ca toată lumea să ştie:
Neamul Moldovei de unde se tărăgănează
Din ţările Rîmului, tot omul să creadză…
                                     (Stihuri de descălecatul ţării)

Concepția se bucura de popularitate în mediul volohilor din Transilvania acelor timpuri, iar Miron Costin a vociferat-o. Afirmația este facută de Miron Costin în 1675 în baza asemănărilor dintre limba moldovenească și cea latină și sub influența popularității de care se bucura lumea latină și Roma în Polonia, țara unde și-a făcut studile cronicarul. Astfel el a dorit să înobileze originea moldovenilor și să combată afirmațiile denigratoare la acest subiect. Fiind conștient de faptul că are puține argumente în susținerea afirmațiilor sale, Miron Costin accentuează: „Cel mai nou nume al moldovenilor noştri este moldovan, iar al muntenilor-muntan…”

Cronica ţărilor Moldovei şi a Munteniei (1677) are o destinaţie externă: de a prezenta în scopuri politice (de alianţă, de sprijin) magnaţilor poloni soarta dramatică, la care a ajuns sub otomani Moldova.

Istoria în versuri polone despre Moldova şi Ţara Muntenească (Poema polonă), scrisă de Miron Costin în 1684 urmărea aceleaşi scopuri, ca şi Poema polonă: „Să înfăţişez maiestăţii sale regale (a Poloniei) ştiri despre aceste ţări…”. În capitolul De neamul moldovenilor nu-şi ascunde marea durere: „Cînt ţara-mi înlăcrămată şi pe bieţii locuitori ai Ţării Moldovei”.

De neamul moldovenilor din ce ţară au ieşit strămoşii lor, scrisă spre sfîrşitul vieţii marelui cronicar (1686-1691), este prima monografie în limba moldovenească. Este primul studiu ştiinţific, în sensul modern al cuvîntului, despre originea moldovenilor. Este primul tratat de etnologie în limba moldovenească. Este, fără nici o îndoială, opera întregii vieţi a lui Miron Costin: însumează, generalizează cele mai diverse informaţii (istorice, etnologice, arheologice, numismatice, filologice ş.a.), acumulate decenii în şir şi pe care le rînduieşte pentru a demonstra provenirea moldovenilor din viţă nobilă. Amintim că primul capitol din Poema polonă (1684) se intitula De neamul moldovenilor.

Nemulţumit, ca om de ştiinţă, că nici Eustratie Logofătul, nici Gr.Ureche, nici istoricii străini n-au scris despre cucerirea romană a dacilor, ofensat, ca moldovan, de „zmintelile istoricilor” Enea Silvio Picolomini sau Ian Zamowskii, „care orb năvăleşte zicînd că nu sînt moldovenii din rîmleni”, Miron Costin mărturiseşte: „Biruit-au gîndul să mă apuc de această trudă, să scot lumii la vedere felul neamului, din ce izvor şi seminţie sînt lăcuitorii ţării noastre, Moldovei (...), de unde sînt veniţi strămoşii lor pe aceste locuri, supt ce nume au fost întîi la descălecatul lor şi de cînd s-au osăbit şi au luat numele cest de acum, moldovan, în ce parte de lume este Moldova, hotarele ei pînă unde au fost întîi, ce limbă ţin şi pînă acum (...), scot la ştirea tuturora, care vor vrea să ştie neamul ţărilor acestora”.

Lucrarea de pionerat a fondatorului etnologiei moldoveneşti - De neamul moldovenilor... rămîne pînă astăzi unica monografie despre istoria etnică, despre geneza moldovenilor.

Au trecut mai mult de 300 de ani de la epoca în care a activitat Miron Costin. Istoricii, arheologii, lingviștii, antropologii și geneticii din Moldova, România și din alte țări ale Europei și lumii au colectat numeroase materiale care nu erau cunoscute pe timpul cronicarului. Site-ul www.moldovenii.md își propune să examineze aceste materiale, multe din care nu au fost analizate la justa valoare, dar care sînt de o importanță deosebita în elucidarea originii etnice a moldovenilor și a limbii moldovenești.

Nicolai Milescu Spataru (1636-1708) este primul învăţat, scriitor şi diplomat moldovan cu prestanţă şi prezenţă interecontinentală. Personalitatea şi creaţia lui, ca şi ale lui D. Cantemir, sînt cunoscute mai larg şi preţuite mai înalt peste hotarele Moldovei.

Copiile şi traducerile lucrărilor sinologice ale lui N. Milescu Spataru se află printre cele mai preţioase achiziţii ale unor biblioteci europene. Contribuţia lui N. Milescu Spătarul la dezvoltarea ştiinţei universale (sinologiei) este incontestabilă. Întreaga lui activitate diplomatică, ştiinţifică demonstrează cît se poate de grăitor potenţialul creator al celor mai înzestraţi fii ai Moldovei de la hotarul veacurilor XVII -XVIII.