De timpuriu filosofii şi-au pus o serie de întrebări fundamentale pentru cunoaşterea lumii: Cum a apărut lumea? Căror legi li se supun pămîntul şi astrele? Care este originea omului? Ce se întîmplă cu oamenii după moarte? Gînditorii greci din secolul al VI-lea î.Hr. au pus bazele materialismului considerînd că la originea universului se află elementele în continuă mişcare şi schimbare: apa, aerul, focul sau atomii (particule indivizibile).

Thales (624 – 547 î.Hr.), fandatorul şcolii filosofice din Milet, considera că la originea cosmosului şi tuturor lucrurilor se află apa din care iau naştere celelalte elemente. Anaximandru (610 – 546 î.Hr.) considera că la originea cosmosului s-ar fi afla apeironul (infinitul). El a fost preocupat şi de problema originii vieţii, a apariţiei omului şi animalelor. Ideea de evoluţie (cu mult înainte de Darwin) îi aparţine lui Anaximandru. Anaximene (585 - 525 î.Hr.), discipolul lui Anaximandru, considera că la originea lumii materiale se găseşte aerul care este sursa vieţii. Pentru Heraclit (520 – 460 î.Hr.) elementul primordial al cosmosului era focul, deoarece natura se află într-un permanent proces de schimbare, iar focul este cel mai mobil.

Filosofia lui Pitagora a fost influenţată de preocupările lui pentru aritmetică şi geometrie. După părerea lui, numărul reprezintă însăşi substanţa lucrurilor şi determină armonia în Univers. Cercetările pitagorienilor în domeniul acusticii i-au adus la descoperirea intervalelor muzicale şi la elaborarea unei teorii a naturii sunetelor.

Socrate (470 – 399 î.Hr.) a avut un rol important în apariţia şi dezvoltarea filosofiei clasice orientînd gîndirea de la studiu naturii spre studiul valorilor morale care trebuie să conducă societatea. Prin dialogurile purtate cu atenienii, Socrate afirma valoarea adevărului, milei, justiţiei, frumuseţii, nemuririi sufletului ş.a.

Platon (427 – 347 î.Hr.), elevul lui Socrate, considera că lumea în care trăim nu este reală, ci doar o reflectare palidă a lumii ideilor, care este primordială şi nu are caracter material. În dialogurile sale Platon a înaintat teorie statului ideal şi a necesităţii elaborării legilor. Platon fondează propria şcoală filosofică – Academia, care a influenţat esenţial dezvoltarea filosofiei greceşti. Discipolul lui Platon – Aristotel (384 – 322 î.Hr.), a influenţat toate domeniile cunoaşterii, ştiinţele naturii, logica, politica, etica, literatura, operele lui avînd un caracter enciclopedic. Timp de patru ani Aristotel a fost învăţătorul lui Alexandru cel Mare.

La popoarele antice cunoştinţele ştiinţifice s-au dezvoltat în funcţie de necesităţile practice (construirea digurilor, a templelor, a cavourilor monumentale). Primele biblioteci şi arhive au apărut în Mesopotamia, cea mai remarcabilă fiind biblioteca regelui asirian Aşurbanipal (669 – 635 î.Hr.), adunată la Ninive. Aici se păstrau analele regale, cronicile istorice, culegerile de legi, operele literare şi ştiinţifice, peste 30 000 de tăbliţe de lut aranjate în mod sistematic.

La Alexandria a fost fondat un vestit Muzeu, consacrat muzelor, protectoare ale ştiinţei şi artelor. Biblioteca Muzeului număra în secolul al II-lea î.Hr. nu mai puţin de 700 000 de volume. Tot aici a fost întemeiată o grădină zoologică şi una botanică, un observator astronomic şi săli de studiu pentru viitorii medici.

Matematica, geometria şi astronomia au apărut şi s-au dezvoltat la toate popoarele antice din necesităţile practice de a măsura ogoarele, a construi temple şi a calcula timpul. Egiptenii au înregistrat un nivel înalt al cunoştinţelor ştiinţifice în matematică, astronomie şi medicină. Ei foloseau sistemul zecimal pentru calcule, alcătuit un calendar destul de precis, au alcătuit harta cerului înstelat, au unit stelele în constelaţii. Babilonienii au elaborat sistemul de determinare a fazelor Lunii, au stabilit durata anului solar egală cu 365 de zile, cunoşteau regulile de extragere a rădăcinii pătrate şi cubice. Indienilor le datorăm aşa-numitele cifre arabe, deoarece, au fost cunoscute de europeni prin intermediul arabilor. Chinezii au înregistrat mari succese în domeniul astronomiei studiind Soarele, Luna şi inventînd instrumente de control al timpului – ceasul de apă şi cadranul solar.

Prin contactele permanente cu civilizaţiile Orientului, grecii au preluat descoperirile acestora din domeniul matematicii, geometriei şi astronomiei, dezvoltîndu-le. În secolul al III-lea î.Hr. Euclid a elaborat principiile geometriei plane, iar Arhimede pune bazele mecanicii şi ale hidraulicii, inventează roata dinţată şi angrenajul.