Fără îndoială, la faza înfiripării Statului Moldovenesc primii săi voievozi, primii slujitori ai bisericii îşi organizau activitatea, îşi făceau misiunea de propovăduitori ai cuvîntului Domnului potrivit modelelor şi tradiţiilor împrumutate de la popoarele, de la care şi credinţa pravoslavnică, şi scrierea, şi organizaţia de stat ne-au venit: de la slavii de sud. Despre structuri bisericeşti pravoslavnice pe teritoriul viitoarei Moldove avem ştiri directe din primele decenii ale veacului al ХIII-lea: scrisoarea din 14.11.1234 a papei Grigore al IX-lea, care atrage atenţia principelui ungar Bela asupra activităţii în sud-vestul ţinuturilor est-carpatice a unor „pseudoepiscopi, ce ţin ritul grecilor". Precizăm: este vorba de „episcopi − la plural; aceştea erau „pseudo” numai din punctul de vedere al papei, pentru că refuzau primirea tainelor de rînduială catolică şi „ţineau ritul grecilor” (pravoslavnic). Încă un aspect esenţial: episcopii din sud-vestul carpato-nistrean sînt documentaţi în deceniul al III-lea al secolului al XIII-lea, în pofida interdicţiei din canonul al 6-lea al sinodului de la Serdica (anul 343 d. Hr.): „Să nu se mai numească episcopi în sate sau oraşe mici pentru care ajunge un preot". De aici reiese că procesul de comasare al cnezatelor, voievodatelor, formarea unor uniuni de voievodate, de ţări-cnezate (земля-княжение), consolidarea populaţiei la răsărit de Carpaţi în perioada prestatală se desfăşura concomitent cu înfiriparea şi activitatea energică (supărătoare pentru catolici) a unor structuri pravoslavnice în frunte cu „episcopi ce ţin ritul grecilor". Pornind de la aceste realităţi, putem conchide, că activitatea duhovnicească şi organizarea bisericească la răsărit de Carpaţi a evoluat paralel cu viaţa politică, sprijinindu-se reciproc. Mai tîrziu, din primele decenii ale existenţei statale, biserica în totalitatea ei − clerul şi credincioşii − a devenit un factor activ în eforturile pentru apărarea statului și a fiinţei etnice.

Legenda despre Roman şi Vlahata („Cronica moldo-rusă”, 1359-1504) este o explicare desfăşurată a temeliei pravoslavnice bisericeşti, a premiselor apariţiei Statului Moldovenesc: „credincioșii de rit grecesc, pravoslavnic, văzînd trădarea credinţei tradiţionale, s-au despărţit, s-au separat. Stabilindu-se în Maramureş, apoi trecînd Carpaţii, au întemeiat ţara lor”.