În unul din primele documente păstrate din epoca lui Ștefan (din 12.08.1457), emis de Cancelaria Moldovei, Ştefan al III-lea se intitula „Стефан воевода, Господарь Земли Молдавской” şi-l semna, bizuindu-se pe credinţa marilor săi dregători, „a tuturor boierilor noştri moldoveni, mari şi mici”.

În ultimele „gramote” domneşti, dictate şi semnate de Ştefan al III-lea cel Mare, domnitorul se intitula „Stephanus palatinus Dei gracia Terre Moldavie” (octombrie 1503), bazîndu-se pe credinţa „omnium boiarorum nostrorum moldaviensium”.

Născut, afirmă tradiţia, la Borzeşti, pe Trotuş, în inima Moldovei istorice, fecior al Moldovei, moldovan de viţă domnească moldovenească, Ştefan al III-lea cel Mare îşi judeca supuşii după legea ţării – dreptul moldovenesc. Ocrotea „dreptul moldovenilor” (document din 1498-1499), aflaţi pe alte meleaguri: „Domnul meu Ştefan voievod mi-a poruncit să mai vorbesc: la milostivirea voastră sînt nişte moldoveni din ţara lui, din Ţara Moldovei”. Referindu-se la traducerea acestui document, academicianul şi editorul român I. Bogdan sublinia apăsat: „Nu se poate zice „volohi din Ţara Moldovei” sau „români din Ţara Moldovei”, ci moldoveni din Ţara Moldovei; nici „voievodul volohilor” pentru „voievodul Moldovei”, căci „Wolochy” din polonă înseamnă „Moldoveni”.

În 1496 Ştefan cel Mare dictează vestita „Pisanie” pentru biserica din Războieni întru pomenirea oştenilor moldoveni, căzuţi în luptă cu duşmanii Moldovei. Aşadar, cît a trăit şi a domnit (1457-1504) Ştefan al III-lea cel Mare s-a ştiut moldovan, domnitor al moldovenilor din ţara sa Moldova. Cum scria M. Sadoveanu despre toţi moldovenii: „a trăit şi a murit ştiindu-se moldovan în ţara sa. Ştefan cel Mare era atît de Moldovan, era atît de strîns legat de ţara sa Moldova, încît într-un document din 5.01.1477 se intitulează: Stephanus Dei gracia Wayvoda Moldovanie − a Moldovaniei, a moldovenimii!” Avea tot temeiul prestigiosul istoric român P. Panaitescu să conchidă: „Ştefan cel Mare, omul din Moldova − oştean al pămîntului său moldovenesc”.

Faptul că Ştefan cel Mare a fost şi a rămas pentru totdeauna Moldovan este certificat şi de creaţia populară moldovenească:

Vine Ştefan Moldovan
În mînă cu-n buzdugan
Şi cu cornul ca să sune,
Pe voinici să mi-i adune...
Sar din codrii cei frunzoşi,
Se duc mîndri şi voioşi
După Ştefan Gospodaru,
După Ştefan Moldovanu.

Cancelaria lui Ştefan cel Mare a emis (1457-1504) circă 670 de documente în limbile slavonă, latină, germană... După cum a demonstrat acad. N. Corlăteanu, limba moldovenească pătrunde masiv în „gramotele” domneşti de acum în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Şi în documentele semnate de Ştefan cel Mare se folosesc o mulţime de cuvinte curat moldoveneşti. Vom aminti doar cîteva: bahnă, blidari, branişte, hîj, radi, ştiubei, uşer, portar, pripăşar, săcătură şi multe altele. În hrisoavele lui Ştefan cel Mare sînt atestate foarte multe toponime curat moldoveneşti: Bahniţa, Băhneni, Brîndză, Bucoveni, Chetreni, Harbuji (sat în jud. Fălciu), Cuhneşti, Ştiubeeni, Prisaca, Borta, Blidari (sat)...”. Analizînd textul soliei lui Ştefan cel Mare către regele Poloniei Alexandru (22.11.1503), I. Bogdan conchide: „Originalul „буката земли” arată că solia a fost redactată de un diac moldovan”. Despre un document din 14.07.1499 I. Bogdan scrie: „Se vede că traducerea a fost făcută de un redactor moldovan... În moldoveneşte pe vremea lui Ştefan cel Mare de bună seamă nu existau cuvinte corespunzătoare neologismelor de azi: punct, condiţie, articol. Pe marginea omagiului prestat de Ştefan cel Mare regelui polon Cazimir (16.09.1485) se află un adaos interesant: „hec inscripsio ex valahico in latinum versa est...”. „Ceea ce înseamnă, − conchide I. Bogdan, − că textul latinesc al tratatului a fost tradus din moldoveneşte sau româneşte”. Aşadar, avînd în vedere că: − etnonimul moldovan este certificat din veacul al XIII-lea în balada „Mioriţa”: „unu-i moldovan”, care, evident, vorbea moldoveneşte;

− toponimele, apelativele curat moldoveneşti sînt atestate masiv în documentele lui Ştefan cel Mare;
− hrisoavele, cărţile domneşti, traducerile în Cancelaria lui Ştefan cel Mare erau redactate moldoveneşte de redactori, dieci moldoveni;
− Ştefan cel Mare este moldovan născut în inima Moldovei istorice, crescut şi educat în mediul moldovenesc, alături şi împreună cu moldovenii, care, ca şi astăzi, vorbesc moldoveneşte;

Ştefan cel Mare – „omul din Moldova, oşteanul pămîntului moldovenesc” vorbea limba poporului său − a moldovenilor, limbă, pe care ei o numeau şi o numesc şi astăzi moldovenească.

De altfel, Ştefan cel Mare vorbea şi alte limbi. În timpul tratativelor sale cu Firley (3-5.11.1503) privind Pocuţia, Ştefan cel Mare i-a replicat tăios acestui sol polon: „взяли есми ту букату земле хочу щоби ми ся ней достало”. Aceast citat demonstrează că Ștefan vorbea și în limbi slave, care erau limbile Cancelariei Moldovei.