După moartea lui Alexandru cel Bun (1432), Moldova parcurge o perioadă de grele încercări. Lupta între diferiţi pretendenţi la tron, susţinuţi de partide boiereşti rivale, a redus simţitor consolidarea societăţii pe plan intern, posibilitatea de apărare a ţării pe plan extern. Pericolul de destrămare a statului, de pierdere a independenţei se agrava din cauza intervenţiilor Ungariei şi ale Poloniei, ameninţării permanente de năvălire a tătarilor şi turcilor. În 25 de ani, pînă la Ştefan cel Mare, la tronul Moldovei s-au perindat 9 domnitori. Unii au domnit, alungîndu-se unul pe altul, de trei ori... Alţii, cînd nu se războiau pentru tron, domneau alternativ sau împărţind ţara în două. Iliaş, fiul lui Alexandru cel Bun, domneşte prima oară la 1432-1434. La 1433 încep luptele pentru tron între Iliaş şi fratele său Ştefan. La lupta de la Loloni (ţinutul Iaşi) Ştefan al II-lea îl biruie pe Iliaş. Ştefan este recunoscut de către boieri domn al întregii ţări. Iliaş se retrage în Polonia, ca în februarie 1434, cu sprijinul unor magnaţi din Polonia, să încerce să reocupe tronul, dar este din nou învins de Ştefan al II-lea la Dărmăneşti (ţinutul Sucevei). În urma intrigilor şi a confruntărilor interne dintre boierii care-1 sprijineau pe Iliaş şi cei care-l sprijineau pe Ştefan II, acesta în 1435, a fost socotit domn în Ţara de Jos cu oraşele Vaslui (de scaun), Bîrlad, Tecuci, Chilia, Cetatea Albă.

După lupta de la Chipereşti (8.03.1436), în care Ştefan al II-lea 1-a biruit pe Iliaş, cei doi fraţi devin domni asociaţi, fiecare cîrmuind partea sa de ţară. Din 1447 pînă în 1449 au domnit (uneori numai cîteva luni), alungîndu-se unul pe altul, Petru al II-lea (de două ori), Roman al II-lea, Ciubăr-Vodă, apoi Alexăndrel (8 luni). În lupta de la Tămăşeni (pe Siret, la nord de Roman) Bogdan al II-lea îl biruie (12.10.1449) pe Alexăndrel şi devine domn al Moldovei. Un an mai tîrziu, în lupta de la Crasna (lîngă Vaslui), Bogdan al II-lea, tatăl lui Ştefan cel Mare, învinge oastea polonă, care venea să-1 reînscăuneze pe Alexăndrel. În 1451 Petru Aron, în timpul răzmeriţelor feudale, îl ucide pe fratele său Bogdan al II-lea la Reuseni şi pune mîna pe tronul Moldovei. Dar nu pe mult timp, căci din februarie 1452 pînă în august 1454 din nou domneşte Alexăndrel. În mai 1455 Petru Aron îl învinge pe Alexăndrel în lupta de la Mohile, reocupînd tronul. Este limpede că această „jucăreală de-a tronul” a adus Ţara Moldovei în pragul dispariţiei. Domnitorii, care se schimbau unul după altul, aveau o singură grijă: să agonisească bani să cumpere partide de boieri şi să plătească soldaţii mercenari. Domnitorii alungaţi împrumutau bani pentru ca mai apoi să-i stoarcă de la ţărani prin nenumărate dări − pentru a plăti oştile nămite, care să-i înscăuneze. Nimeni, nici unul nu avea grijă de stat, de dezvoltarea economică a ţării, de întărirea sistemului de apărare, de ocrotirea forţelor producătoare.

Nu în zadar în această perioadă îşi fac apariţia osluharii − slujbaşi care strîngeau dările de la osluhi, acei care nu ascultau de poruncile şi dispoziţiile domniei. La sfîrşitul anului 1456 s-au răsculat ţăranii din nordul Moldovei (Răscoala lui Leu). A fost înăbuşită de Petru Aron. Văzînd jalnica stare a Moldovei, tătarii o atacă în 1439-1440, ard oraşele Vaslui şi Bîrlad şi se retrag nepedepsiţi. Sultanul Mahomed al II-lea înaintează la 5.10.1455 domnului Moldovei un ultimatum prin care îi cere un haraci (tribut plătit anual) de 2000 de galbeni. În schimbul păcii din partea turcilor, Petru Aron accepta sa plătească.

Între anii 1432-1457 se documentează tîrgurile Vaslui (1435), Adjud (1443) Tîrgul Frumos (1448), se construieşte Biserica din Lujeni (1452-1455). Apar în documente (1436) portarul (portarul de Suceava), spătarul (1437), sulgerul − avea grija de aprovizionarea curţii domneşti cu carne. În documente sînt pomenite (1456) tunurile (puşti) în armata moldovenească. Anumite evenimente internaţionale au înrîurit adînc istoria Moldovei. Consiliul Ecumenic de la Florenţa din 1439 (Congresul Bisericii Catolice şi al Bisericii Ortodoxe) a hotărît unia ambelor confesii (unia de la Florenţa). A participat şi o delegaţie a clerului din Moldova, condusă de mitropolitul Damian. Unia nu s-a înfăptuit, fiind respinsă de majoritatea ţărilor ortodoxe, inclusiv Grecia, Moldova, Rusia. Expansiunea otomanilor în Balcani şi la nord de Dunăre ameninţa direct nu numai Moldova, dar şi întreaga Europă de sud-est. La 1369 osmanii trec Dunărea şi năvălesc asupra Ungrovlahiei/Valahiei. 50 de ani mai tîrziu (1420) turcii încearcă să pătrundă pentru prima dată în Moldova: atacă Cetatea Albă, fără succes. După un îndelungat asediu turcii cuceresc la 29.05.1453 Constantinopolul. Evenimentul tragic consemnînd sfîrşitul Imperiului Bizantin. În aceste împrejurări, la început de aprilie 1457, Ştefan, fiul lui Bogdan al II-lea, ucis de Petru Aron la Reuseni, pătrunde în Moldova pe valea Siretului, urmărind înlăturarea lui Petru Aron. La 12 aprilie Ştefan îl învinge pe Petru Aron în lupta de la Doljeşti. Doua zile mai tîrziu Ştefan îl biruie pe Petru Aron în lupta de la Orbic (în preajma Neamţului). Petru Aron fuge în Polonia... Adunarea tării Moldovei consfinţeşte venirea la tronul Moldovei a fiului lui Bogdan al II-lea, care şi cu blagoslovenia mitropolitului Bisericii Ortodoxe din Moldova va intra în istorie cu numele Ştefan al III-lea cel Mare.