„Poruncitu-ne-au să înfăţişăm în letopisanie...”.

Avîntul cultural impulsionat de Ştefan al III-lea cel Mare s-a răsfrînt şi asupra perioadei următoare, în ciuda vitregiilor ce s-au abătut asupra Moldovei. Exemplul dat de marele voievod de a lăsa pentru urmaşi însemnări despre ce au făcut şi cum au trăit strămoşii a fost continuat de Petru Rareş.

Spre deosebire de letopiseţele moldo-slavone, de Cronicile moldo-polonă, moldo-rusă, moldo-germană, izvorîte din Analele pomenite, cronicile din anii 30-50 ale veacului XVI ne oferă informaţii despre autorii lor şi despre patronii acestora. Chiar din primele rînduri ale cronicii sale episcopul Romanului Macarie mărturiseşte: „Apucatu-ne-am dară şi noi (...) să tragem lanţul cuvintelor pînă la anii şi împărăţiile din vremea noastră (...), urmînd porunca domnească a lui Petru (Rareş),  numit cel ales, cel groaznic pentru duşmani, fiu al lui Ştefan Voievod cel viteaz şi a celui mare logofăt chir Teodor. Poruncitu-ne-au micimii mele, celui de pe urmă dintre ieromonahi, smeritului Macarie despre lucrurile trecute şi care au ajuns pînă la noi, nu cu coşciugul uitării să le acoperim, ci să le înfăţişăm în letopisanie...” Comanditarul Petru Rareş este şi eroul Cronicii lui Macarie din 1504 pînă în 1541, faptele căruia sînt descrise într-o slavonă greoaie, stufoasă.

Cronica lui Macarie a ajuns la noi în două variante: Prima descrie cu înflorituri perioada 1504-1541; a doua cuprinde perioada 1541-1551, ritorismul naratorului, stilul său bombastic fiind inferioare mesajului istoric.

Stareţul mănăstirii Căpriana ieromanahul Eftimie de asemenea mărturiseşte la începutul Cronicii sale (1541-1554): „Pînă aici e opera şi strădania preasfinţitului părinte al nostru, episcopul Macarie al Romanului, iar despre cele întîmplate de aici încolo (din 1541 pînă la 1554) ne-a fost poruncit nouă de către binecredinciosul şi al cucerniciei mlădiţă vitează domnul Ioan Alexandru voievod (Lăpuşneanul), care mi-a poruncit mie (...) a le descrie pe scurt, ca nu cumva cu scurgerea anilor să fie acoperite în adîncurile uitării”. Astfel, Cronica lui Eftimie (1541 -1554), avînd sarcina de a prezenta cît mai colorat domnia lui Alexandru Lăpuşneanul (1552-1561),  prelungeşte cronologic evenimentele din 1541 -1554, confirmate şi de alte surse.

Ultimul reprezentant al letopisaniei moldoveneşti oficiale (de curte) în limba slavonă călugărul Azarie scrie că „s-a străduit să păşească mai vîrtos mai departe pe urmele lui (Macarie) ca să împlinim domneasca poruncă a lui Petru” (Şchiopul), cu binecuvîntarea preasfinţitului mitropolit chir Anastasie şi cu stăruinţa marelui logofăt Ioan Golăi”. Cuprinzînd însă şi perioada „acoperită” de Eftimie (1541-1554), Cronica lui Azarie abia ajunge la primul an de domnie a comanditarului său Petru Şchiopul - 1574.

Cronicile moldoveneşti ale lui Macarie, Eftimie, Azarie, descriind evenimentele din 1504 pînă 1574, oferă informaţii preţioase privind rînduirea domnitorilor la tronul Moldovei (secolele XIV-XVI), activitatea politico-militară, pricinile şi urmările războaielor defensive şi ofensive, raporturile dintre domni şi boieri, confruntările pretendenţilor la tron, răzvrătirile sociale, legăturile Moldovei şi a domnitorilor săi cu alte ţări, bătăliile moldovenilor cu năvălitorii turci, valahi, unguri, poloni, tătari, cazaci...

Inegalabile ca fenomen şi valoare, ele îşi păstrează şi accentuează prioritatea şi calitatea de deschizătoare de drumuri şi în veacurile următoare.

De notat că, istoriografia moldovenească începe şi se afirmă cu vreo 120 de ani pînă la apariţia însemnărilor istorice propriu-zise în Valahia.