Strigături

Strigăturile sînt o specie poetică umoristico-satirică a folclorului. În timpul interpretării dansurilor naţionale aceste catrene (rareori textele sînt constituite din 6-8 versuri) şi au un conţinut satiric sau umoristic, de obicei se rostesc/declamă aidoma „ceastuştelor „ruseşti. Unii savanţi afirmă că acestea sînt un atribut al dansatorilor, dar ştim că ele mai sînt interpretate la şezători, la recoltarea roadei. Tematica lor este foarte variată, iar dezvoltarea speciei continuă şi în ziua de azi. Larga răspîndire a ceastuştelor ruseşti printre moldoveni în timpul războiului a declanşat apariţia strigăturilor de tipul lor, care au preluat de la ceastuşte structura, ritmul şi rima.

Desigur, nimeni nu-l va depăşi pe Iuliu Zanne (1855-1924), care în ediţia de 10 volume „Proverbele românilor” a inclus circa 30 de mii de proverbe şi zicători, multe dintre care sînt înscrise în Moldova.

Proverbele şi zicătorile

Pe lîngă înţelepciunea şi farmecul timpurilor îndepărtate proverbele şi zicătorile reprezintă o pagină preţioasă a istoriei mentalităţii moldovenilor. Ele înglobează forţa aforistică a culturii noastre populare.

În perioada sovietică un material bogat a editat scriitorul L. Corneanu. Multe proverbe şi zicători vom găsi în cronicele lui G. Ureche, M. Costin, I. Neculce. În romanul alegoric al lui D. Cantemir „Istoria ieroglifică” sînt inserate circa 800 de proverbe şi sentinţe populare. În partea tradiţională demne de atenţie sînt textele referitoare la realiile vieţii sociale din trecutul istoric. Folcloristul E. Junghietu îndelung şi cu succes a studiat paremiologia populară moldovenească şi a scris un şir de articole despre natura proverbelor şi zicătorilor, despre structura internaţională a fondului proverbelor, despre realităţile folclorice în paremiologie, despre elementele hainelor naţionale în proverbe şi zicători.

Ghicitori

Pentru termenul de ghicitoare în popor circulă două cuvinte sinonime: „Cimilitură” şi „Ghicitoare”, care provin respectiv de la verbele „a cimili” şi a „ghici”. Baza ghicitorii în majoritatea cazurilor este metafora, iar obiectele ghicite sînt legate de viaţa socială a trecutului istoric şi celui prezent. Cu părere de rău, pînă în prezent în folcloristica moldovenească cercetătorii încă n-au pătruns în esenţa filosofică a ghicitorilor, dar s-au referit mai mult la statistica obiectuală. Aceasta e o temă serioasă şi impune cercetări asidue, pentru ca să se dea o definiţie a acestei specii gnomice a folclorului. Pînă şi renumitul Artur Gorovei, care a editat un volum solid de ghicitori, a trecut cu vederea această problemă. El pune o întrebare retorică, la care nu găseşte răspuns. «Şi luaţi aminte”, − spunea încă în decembrie 1897! Probabil, în răstimpul a 110 ani folcloristica a ieşit din „scutecele prunciei” ca să fie abordat serios şi acest aspect. Deocamdată să-l credem pe cuvînt pe bătrînul Aristotel, care a dat următoarea definiţie: „Ghicitoarea este o metaforă compusă foarte înţelept.”