Fratele
Vai de mine, amar de mine!
Fugit-am, mândro, de tine
De trei luni şi de trei zile
Să găsesc pace şi mile,
Că tu rău m-ai fermecat
Cu trei paie de la pat,
Cu o schiţă din portiţă
Şi cu fire din cosiţă.[1]
Mă dusei la mănăstire,
Pusei mâna pe psaltire
Şi citii câteva zile
Să mai uit cele copile,
Dar ce-oi face ca să scap
În nevoie să nu-ncap?
Că drumul ce-am apucat
Mă duce drept la păcat.
Drăguliţă, eu văd bine
Că nu am să scap de tine.
Fă-te-ncalte-o mănăstire,
Şi-mi dă gura de citire,
Şi mă lasă să mă-nchin
La icoanele-ţi din sân.
1. ↑ Românul zice ca nu e mai tare legătură decât acea făcută cu fire de păr femeiesc.