Frunză verde măr creţesc;
Stau în drum să mă gândesc
Ce s-apuc, ce să muncesc,
Pâinea să-mi agonisesc,
Copilaşii să-mi hrănesc?
Cum şedeam pe gânduri dus,
Mă uitai spre munte-n sus
Şi mă luai spre apus.
Când pe munte mă urcai,
Roată-n juru-mi mă uitai,
Mă uitai în jos spre lunci,
Văzui oameni, muieri, prunci
Cu plugurile la munci,
Ei brăzduiau tot mereu,
Numai pluguleţul meu
L-a-nţelenit Dumnezeu.
Că doi boi ce-i avusei
De vremi rele-i răpusei
Şi de sapă rămăsei.
Tot avutul din bordei
Mi-e pe vatră un cotei,
Ş-un tăciune stins de tei,
Şi cenusă-ntr-un ulei.
Am umblat, am alergat,
M-am milcuit, m-am rugat
De sărac şi de bogat,
Nici că-n seamă m-au băgat!
Am cerut boi într-un ceas
Ca să-mi ar şi eu de-un pas,
Nevoii să nu mă las,
Dar milă n-a mai rămas!
Atunci mă-ntorsei şi eu
Şi zisei în gândul meu:
,,Dare-ar bunul Dumnezeu
Să umble şi plugul meu!
Din baltag să-mi fac eu plug,
Pistoalele să le-njug,
Ca să brăzduiesc ales
Unde-a fi crângul mai des;
Să trag brazda dracului
Chiar din culmea dealului
Pân-în capul satului.
Drept uşa bogatului
Şi prispa fârtatului!"