PERSONAJELE

ALEXANDRU LĂPUŞNEANU, Domn Moldovii, 50 ani
RUXANDRA DOAMNA, soţia lui Lăpuşneanu, 25 ani
DESPOT-ERACLID, competitor tronului Moldovii, 30 ani
MOŢOC VORNICUL, boier conspirator, 55 ani
ANA, fiica lui, 20 ani
MAICA FEVRONIA, sora lui Moţoc, 50 ani
TOMŞA, boier neaoş, 40 ani
ILIAŞ, copilul lui Tomşa, 14 ani
SPANCIOC, boier, 35 ani
HARNOV, boier, 45 ani
STROICI, boier, 25 ani
TOROIPAN, boier, 25 ani
CIUBĂR-VODĂ, 45 ani
ALBERT LASKI, palatinul Siradii, 55 ani
CARMINA, soţia lui Laski, 30 ani
ROZEL, aventurier francez, 25 ani
SOMMER, poet german, 25 ani
ANTON SECUIUL, şeful secuimii din Ardeal, 30 ani
PISOZKI, comandant castelului de la Zips, 30 ani
TOMA CALABAICANUL, om de încredere al lui Lăpuşneanu, 40 ani
AHMED BAIRACTARUL, trimis al lui Soliman Sultanul, 40 ani
LIMBĂ-DULCE, plăieş, 30 ani
JUMĂTATE, idem, 30 ani
UN ŢĂRAN
O ŢĂRANCĂ
ŢĂRANI, TÂRGOVEŢI, BOIERI, OSTAŞI
ROMÂNI, MERCENARI, UNGURI,
FRANCEZI, LEŞI, NEMŢI etc., CĂLUGĂRI
(Drama se petrece la anii 1558-1561.)
NOTĂ: Versurile precedate de semnul * pot să nu fie declamate în cursul reprezentaţiilor (V. A.)

ACTUL I

Culmea Carpaţilor ce desparte Bucovina de Transilvania.
Un brad, în dreapta. Panorama de munţi, în fund.

SCENA I

JUMĂTATE, LIMBĂ-DULCE

JUMĂTATE
(rezemat de brad, cântă)
Frunză verde de stejar,
Sus pe munte, la hotar,
Zi şi noapte stau pândar...
LIMBĂ-DULCE
(vine din stânga, obosit, aducând un fedeleş pe umăr)
Uf! Iată-mă pe culme cu fedeleşu-n spate!
JUMĂTATE
Venit-ai, Limbă-Dulce?
LIMBĂ-DULCE
Venit, măi Jumătate,
Dar cad de oboseală... Ştii tu că dintr-un zbor
Sunt zece mii de stânjeni de-aici pân’ la izvor?
JUMĂTATE
Or fi, dar apa-i bună... Ian s-o cercăm de-i rece?
LIMBĂ-DULCE
(dându-i fedeleşul)
Na.
JUMĂTATE
(bea)
Adă... A!!
LIMBĂ-DULCE
Îţi place?
JUMĂTATE
La inimă chiar trece...
Cu minte zicea tata: Dă-mi, Doamne, orice-oi vrea,
Iar mai cu seamă apă uşoară-n cale grea.
LIMBĂ-DULCE
Nu se temea de broască, era voinic moş Tincă,
Dar tatii-i era groază de apă... şi-n opincă.
Iar bei?
JUMĂTATE
Încă o duşcă... Mă arde setea-n piept.
LIMBĂ-DULCE
Beţiv mai eşti!
JUMĂTATE
Gândeşte... de ieri de când te-aştept!
Pe astă culme goală, încredinţată nouă,
Mâncăm răbdări prăjite şi bem numai când plouă;
Cât despre somn...
LIMBĂ-DULCE
Nici vorbă... Pândarului e scris
C-un ochi închis să doarmă, şi celălalt deschis.
(Răsună codrul de un bucium în stânga.)
JUMĂTATE
Un bucium se aude în codri... Ce-o fi oare?
LIMBĂ-DULCE
Boierii din Suceava fac astăzi vânătoare.
I-am întâlnit devale cu patru urşi blăniţi,
De somnul cel mai vecinic tuspatru adormiţi,
Şi mai era cu dânşii... mult am mai râs văzându-l...
Un soi de hop-peoparte cu portul şi cu gândul,
Numit Ciubăr şi Vodă. (Se îndreaptă spre fund.)
JUMĂTATE
Ştiu, un nebun de soi
Cu visuri de domnie, cum sunt mulţi pe la noi.
LIMBĂ-DULCE
Dar ce văd colo-n vale, în ţara ungurească?
JUMĂTATE
Ce vezi?
LIMBĂ-DULCE
O ceată-ntreagă cu haină husarească.
JUMĂTATE
Mulţi-s?
LIMBĂ-DULCE
Mai mulţi de zece, mai mulţi şi vin merei...
Dar ceata se opreşte... Iată! doi dintre ei
Descalecă şi-n grabă apucă pe cărare
La deal... îi vezi?
JUMĂTATE
Văd... Iată-i ajunşi sub dâmbul mare...
Ţin sfat şi iarăşi pleacă... Or fi niscai fugari
Ce vor să treacă-n ţară.
LIMBĂ-DULCE
Ce-or fi, maghiari, tătari,
Să-i prindem.
JUMĂTATE
Dar, să-i prindem, căci noi suntem de pază
Aici, la pragul ţării... Feri, măi, să nu te vază.
LIMBĂ-DULCE
Ştii ce? Hai de pe culme pe ei să ne-aruncăm.
JUMĂTATE
Ba nu; la pândă-aice mai bine s-aşteptăm.
Vin’ cole, după stâncă.
LIMBĂ-DULCE
Ce pândă? Lupta-i dreaptă:
Ei doi, noi doi!... nu-ncape nici pândă, nici...
JUMĂTATE
(oprindu-l)
Aşteaptă,
Nu fi nătâng, ascultă...
LIMBĂ-DULCE
Române, doi şi doi...
JUMĂTATE
Ascultă,-ţi zic.
LIMBĂ-DULCE
Ce?
JUMĂTATE
Care-i mai mare dintre noi?
LIMBĂ-DULCE
Tu... fie pe-a ta voie... aşa n-ar fi dreptate
Cu doi voinici să lupte un om şi... Jumătate.
(Ies amândoi prin dreapta.)

 SCENA II

DESPOT, LASKI

LASKI
(după culme, în fund)
Despot, ajuns-ai?
DESPOT
(sărind pe culme)
Iată!
LASKI
(ivindu-se)
Ha! iată-mă şi eu.
Greu e suişul, frate!... Dă-mi mâna.
DESPOT
Ţine.
LASKI
(sărind pe scenă)
Greu!
Uf!... Caldu-i!... de m-ai stoarce ai face, zău, o baltă.
(Se pune jos la rădăcina bradului.)
A fost un timp odată când stânca cea mai naltă
Mi ţi-o urcam eu, Laski, ca cerbul cel uşor.
Acum simt ca o cange înfiptă în picior,
Şi pare că mă trage...
DESPOT
La deal?
LASKI
Ba nu, la vale.
DESPOT
Oricum, eşti verde încă şi ai oţel în şale.
LASKI
Aşa-i!... Mă simt, zău, încă puternic cât un tun.
Mi-e dragă lumea, frate, şi-mi place traiul bun.
Eu nu sunt ca evreii ce zic că viaţa-i lungă
Sau scurtă, măsurând-o pe banii lor din pungă.
Eu zic: Hei! deie Domnul mulţi ani ca să trăim
Şi planurile noastre curând să le-mplinim.
(Se scoală şi se primblă pe scenă.)
Iată-ne-ajunşi cu bine pe naltele hotare
Ce zac între Moldova şi ţările maghiare,
Loc trist, de lupte crunte, cu sânge plămădit,
Căci fiarele-s cumplite, dar omu-i mai cumplit!...
Priveşte colo-n faţă, în zarea luminată:
Ca mantie regală, frumoasă şi bogată,
Apare-n ochii noştri Moldova, dulce rai,
Comoară nesecată de bun şi dulce trai.
Ea are grâu, şi miere, şi vinuri, ah! ce vinuri!
Toiag de bătrâneţe, viu balsam pentru chinuri.
Şi are mii de nade a scumpelor plăceri,
Copile, ah! ce copile!... muieri, ah! ce muieri!
Îţi fură ochii, mintea, şi inima ţi-o fură
C-o rază de sub geană, c-un zâmbet de pe gură.
Şi însă moldovenii orbi, crunţi, nepăsători,
Stropesc ades cu sânge grădina lor de flori.
DESPOT
Cum e stăpânul casei aşa-i şi grădinarul?
LASKI
Aşa, căci Lăpuşneanul... el mână astăzi carul.
DESPOT
El bate-n boi.
LASKI
O! Despot, pe acest mănos pământ
Domnea odinioară un domn viteaz şi sfânt,
Un Ştefan! leu năprasnic a cărui largă gheară
Rupea cumplit duşmanii şi-n ţară, şi-n afară.
Pe vremea lui boierii ostaşi erau, ostaşi
Cum n-au mai fost!... Acuma nepoţii lor trufaşi,
Mici râvnitori de tronuri, seci, răi, ieşiţi din minte,
Păgâni prin a lor fapte, s-ating de cele sfinte,
De sceptru, de moşie, de neam şi de popor,
Iar ţara, muma, piere gemând sub talpa lor.
DESPOT
Cu Vodă Lăpuşneanul ei astăzi nu se-mpacă?
LASKI
Nu! n-ar putea nici dracul pe tron ca să le placă.
DESPOT
Le trebuie, se vede, un domn căzut din cer?
LASKI
Ba mai degrabă-un... Despot cu braţul lung de fier,
Să bată, să apese pe dârza lor cerbice
Şi-n capul lor sămânţa de vrajbă să o strice...
Şi iată de ce, frate, primit-am bucuros
Ca să ajut avântu-ţi de dor ambiţios.
Sunt leah; cu moldovenii în veci n-am împăcare,
Tu cauţi un tron, Despot?... eu caut răzbunare!
(Dându-i mâna.)
Fii domn!
DESPOT
Prea bine, însă nu crezi mai nimerit
Ca fierul, deocamdată, să fie... poleit,
Şi mâna zdrobitoare să fie deocamdată
Ascunsă-ntr-o mănuşă?
LASKI
Ca laba cea şireată
Ce unghia-şi ascunde?
DESPOT
Întocmai.
LASKI
Minunat.
Bravo!... mănuşa... laba... pricep, eşti diplomat.
În arta de capcane eşti meşter cu ispită...
DESPOT
(zâmbind)
Am fost crescut la Roma, în şcoala iezuită.
LASKI
Eşti om cu două daruri: sub haina de oştean
Porţi inimă vitează şi cugetul... viclean?
Aşa spunea Carmina, când ea glumea cu tine.
DESPOT
Ah! cât a fost de bună soţia ta cu mine!
Eu, un pribeag din lume, un zvânturat străin,
În casa ta mănoasă căzut chiar din senin;
Eu, piatră nestemată din splendidă cunună,
În pulbere zvârlită acum de-o rea furtună!...
Ah! Laski, multă lume călcat-am pribegind,
Luceferi mulţi în cale-mi văzut-am strălucind,
Dar suflet bun şi nobil ca scumpa ta soţie
Eu n-am văzut, mă crede, la nici o-mpărăţie.
LASKI
Aşa-i c-am avut parte în lume de noroc?
Carmina-i jună, însă de juni ea-şi bate Joc,
Şi numai pentru mine suspină ea.
DESPOT
(în parte, zâmbind)
Sărmanul!
LASKI
Ş-apoi încă-o virtute: urăşte pe sultanul.
DESPOT
În toate-i dar perfectă?
LASKI
(cu mândrie)
În toate!
DESPOT
Om fericit!
Nimica nu-ţi lipseşte din câte ai dorit.
Mărirea? te alintă ca pe-un copil în faşe.
Tu stăpâneşti în pace mulţime de oraşe.
Eşti cap, eşti om de cârmă, neştiutor de frâu.
Averea?... la picioare-ţi lin curge ca un râu.
Norocul?... o soţie frumoasă, iubitoare,
La Zips, castelul falnic îţi luce ca un soare,
Pe inima-i spaniolă lipindu-te iubit...
Om fericit eşti, Laski, de trei ori fericit!
Iar eu, o biată frunză pe vânt în veci purtată,
Putea-voi rădăcină să prind în loc vrodată?
Mă cheamă viitorul la el...
LASKI
Aleargă dar
La glasul lui, şi fie-ţi mersul nu în zadar.
Colo, jos, în Suceava găsi-vei răzvrătirea,
Clocind şi pregătindu-ţi mărirea sau pieirea.
Fii om, mergi!
DESPOT
Dar! voi merge... Născut pe-al mării mal,
Deprins sunt din pruncie să lupt cu-al mării val.
Voi şti să-nfrunt eu soarta.
LASKI
Înfrunt-o bărbăteşte;
Iar dacă ea de tine ar râde muiereşte,
Găsind că nu eşti vrednic de-a fi ce zici c-ai fost,
Atunci din nou la mine să cauţi adăpost.
Eu pentru tine, Despot, aici am întins nada.
Acum îţi zic: La luptă, izbândă, iată prada!
Moldova-i o comoară!... ferice-ar fi de ea
Să cadă cu-a ei scule pe mâna ta... ş-a mea.
Pas! eu te las, adio, şi s-auzim de bine.
(Se îndreaptă spre fund.)
Când îi fi mare, Despot, să te gândeşti la mine.
DESPOT
Adio, Laski... Viaţa e plină de furtuni.
Tu cu a ta soţie să faceţi rugăciuni
Pentru Despot.
LASKI
(coborând culmea)
Adio. (Dispare.)
DESPOT
Ba nu... la revedere.

SCENA III

DESPOT

(se primblă pe scenă şi priveşte cu mulţumire împrejurul lui)
A!... iată-mă-n Moldova!... măriri, averi, putere,
Aici sunt partea celui ce ştie-a zice: vreu!
Eu vreu!... de-acum ajute-mi în plin norocul meu.
Eu, slugă-odinioară lui Iacob Eraclidul,
Dar nobil prin avântul sufletului ca Cidul;
Eu, bulgăr de aramă schimbat în aur; eu,
Fiu de pescar din Creta, purtat în zborul meu
Prin Spania, Lehia, Germania şi Franţa
Cu-a mea soţie, spada, cu sora mea, speranţa,
Azi vin şi pun piciorul pe-acest pământ român
Şi zic: Moldovo, -n mine cunoaşte-al tău stăpân!
Deci pune-ţi mari podoabe, frumoasa mea mireasă,
Să faci cu mine-o nuntă de mândră-mpărăteasă.
Îmbracă-a tale haine ţesute-n mii de flori,
Încinge curcubeul alungător de nori
Şi-ntinde pe-ai tăi umeri, în zi de sărbătoare,
Hlamida ta ce poartă o lună, -o stea ş-un soare...
Acum a sosit timpul, de fericire plin,
Ca să-ţi alegi un mire viteaz, măreţ, străin,
Un mire din Bizanţa, cum se cuvine ţie,
Ca să fondăm aice greceasca dinastie.
E timpul, o! Moldovo, uniţi noi amândoi,
Să facem visuri, planuri şi fapte de eroi,
Să ştergem umilinţa din fruntea creştinească,
Să liberăm Bizanţa şi patria grecească!
Întreaga lume-aşteaptă să vadă-n răsărit
Un soare nou, cu raze de foc, pe cer ivit.
Să ardă semiluna cât nu e lună plină
Şi planta cea păgână s-o sece-n rădăcină.
Eu fi-voi acel soare aprins de Dumnezeu.
Şi tu, Moldovo scumpă, tu fi-vei cerul meu!
A! tremure Osmanul sub paloşul dreptăţii
La răcnetul lui Despot şi al creştinătăţii,
Căci azi începe ziua creştinei re-nvieri,
Căci jur a fi eu, Despot, stăpân acestei ţări...
(Pleacă şi iese în dreapta.)
(Notă. — Bucium şi glasuri depărtate în stânga.)

SCENA IV

MOŢOC, TOMŞA, SPANCIOC, STROICI, HARNOV, TOROIPAN, VÂNĂTORI

(aducând cerbi şi urşi ucişi)
STROICI
(intră din stânga, examinând pe jos urme de fiare)
Pe-aici a trecut cerbul.
(Intră Toroipan.)
Vezi urma, Toroipane?
TOROIPAN
Văd, iaca!... Tomşa, Harnov, Moţoc, Spancioc, Şoimane,
Veniţi!
(Boierii intră, în costume de vânători.)
Stroici copilandrul, abia scos din pelinci,
A dat de urme...
TOŢI
Urme de cerb?
TOROIPAN
(râzând)
Ba, de opinci.
Era încălţat cerbul.
(Toţi râd înaintând pe scenă. Vânătorii ce aduc vânatul se opresc în fund.)
MOŢOC
Stroici este copil încă.
El, câte păsări vede...
TOROIPAN
Le prinde şi mănâncă.
STROICI
M-am înşelat întocmai ca vărul meu Spancioc
Când te-a luat pe tine de urs, ca moş Moţoc
Când te-a luat de bivol, şi chiar, zău, ca şi tine
Când te crezi om.
TOROIPAN
Ia seama cu cine grăieşti...
STROICI
Cine?
Măi, pane Toroipane, gorunu-i nalt şi gros,
Securea-i mică, însă gorunul cade jos.
TOROIPAN
Ia seama,-ţi zic.
(Stroici şi Toroipan scot paloşii. Harnov îi desparte.)
MOŢOC
(intervenind)
Ajungă atâte vorbe goale.
SPANCIOC
Hei! de şi-ar sparge capul, ce de mai hârbi de oale
Ar zbura-n vânt!
MOŢOC
Aşa e, Spancioc, dar, fătul meu,
Stricatul este lesne şi dresul este greu.
Noi am plecat de-acasă voioşi în vânătoare
Prin munţi, la cerbi, la iepuri, la urşi, la căprioare.
Din jalnica Suceavă cu toţii am ieşit,
Să răsuflăm un aer mai viu, mai răcorit,
Să azvârlim în vânturi gâlceava şi aleanul,
Să mai uităm în pace de Vodă Lăpuşneanul,
Iar nu să facem certe.
SPANCIOC
Moţoace, în zadar
Cutreierat-am munţii chiar până la hotar,
Sărind din stâncă-n stâncă prin dealuri şi vâlcele,
Şi nopţile pe iarbă dormind sub brazi, la stele.
Eu unul pretutindeni zăresc trecând, zburând,
O umbră urâcioasă muncită de-un rău gând
Ce tainic printre arbori se furişă-n tăcere
Şi cu doi ochi de ură ne fulgeră.
MOŢOC
Părere,
Spancioc!... tu eşti lunatic, ţi-e frică de strigoi,
De iele, de vântoase, de stafii, de moroi,
Şi ai ajuns acuma în mintea-ţi visătoare
Să faci din Lăpuşneanul o umbră pânditoare...
Nu-i umbră-acel ce muşcă din sânul bietei ţări,
Nu, chinurile ţării nu-s umbre de dureri.
Nu-i umbră tirania călare pe robie!
Da-i umbră, tristă umbră a noastră bărbăţie,
Căci de-am avea vroinţă şi inimi de oţel,
Tiranul... vai! nici umbră n-ar rămânea din el!
TOMŞA
Moţoace, eşti prea aspru, şi asprele-ţi cuvinte
Îmi par nepotrivite cu vârsta ş-a ta minte.
Priveşte împrejuru-ţi cu ochi mai bărbăteşti
Şi spune nouă-n faţă: de cine te-ndoieşti?
De mine?
MOŢOC
Ba nu, Tomşa.
SPANCIOC
De mine?
MOŢOC
Niciodată.
STROICI
De mine?
MOŢOC
Nu, copile, ai inimă curată.
HARNOV
De mine, dar?
MOŢOC
Nu, Harnov.
TOROIPAN
De mine?
MOŢOC
Nicidecum.
Nu mă-ndoiesc de nime, boieri, dar...
TOMŞA
Spune-acum
Pe-a cărui frunte astăzi vezi scrisă mişelia
Când este-anevoinţă de-a-şi apăra moşia?
O! vornice Moţoace, năprasnic luptător,
De domni ce nu-ţi plac ţie dibaci răsturnător,
Care-ai văzut atâtea ş-atâtea zile rele,
Răspunde verde-n ochii-mi: în cumpenele grele
Găsit-ai vreodată român nepăsător
Când draga lui moşie îi cere ajutor?
Nu, nu! în lumea largă şi care ne-nconjoară
Mai lesne tu găsi-vei un vultur mort ce zboară,
Un grec fără trufie, un deal fără suiş,
Copaci fără de vârfuri, văi făr’ de coborâş,
Decât, atunci când ţara e la neîndemână,
O lipsă de-ndrăzneală în inima română.
TOŢI
Aşa e, Tomşa.
MOŢOC
Tomşa, îmi place să te-ascult
Când ne grăieşti tu astfel... şi voi, îmi place mult
Să văd a voastre feţe aprinse de-acea pară
Ce falnic izbucneşte din dragostea de ţară.
A! simt o nouă viaţă intrată-n al meu sân
Când întrevăd sfârşitul tiranului hain...
Acest stolnicul Petre, un om de rând, un stolnic
Ce până la domnie s-a prefăcut nevolnic,
Puhoi făr-obârşie, uitat-a cine-a fost...
Să te ferească cerul de mintea celui prost!
El calcă deopotrivă cu-o oarbă nepăsare
Pe capul celui smerin, pe fruntea celui mare,
Şi taie, schingiuieşte, şi trece prin popor
Ca viforul de gheaţă ce cade pe-un ogor.
Priviţi: e ţara plină de tristele-i victime,
Ologi, ciuntiţi, orbi, mizeri, sluţiţi de-a lui cruzime,
Încât, de-a sta calăul mult timp domnind aici,
O să prefacă neamul în turmă de calici!
HARNOV
(în parte, arătând pe Moţoc)
Amară-i este limba de când nu-i la putere.
Aşa turbează viespea când nu mai are miere.
MOŢOC
Ce mormăieşti din buze tu, Harnov, într-ascuns?
Îţi place Lăpuşneanul? cu el nu ţi-e de ajuns?
HARNOV
Ba... însă-aş zice-o vorbă...
TOMŞA
Eu nu ştiu ce ai zice,
Dar zic eu, Ştefan Tomşa, cu cerul faţă-aice,
Că mie nu-mi prieşte şi ţării nu-i doresc
Un domn, supusă slugă a craiului leşesc,
Un om a cărui frunte când mândră, când pălită,
Stă dârză-n sânul ţării ş-afară umilită.
Această ţară-a noastră nu ştie-a slugări;
Ea lasă altor neamuri pe brânci a se târî.
De însuşi Ştefan-Vodă Moldova e deprinsă
Să ţie mai sus capul cu cât e mai învinsă.
Deci piară orice proclet, ţăran, vecin, stăpân,
Pe tron, sub tron, oricine nu ştie-a fi român!
MOŢOC
Deci piară Lăpuşneanul cu-ntreaga-i seminţie!
SPANCIOC
Prea bine, dar pe cine să-l punem la domnie?
E lesne-a schimba domnii, bătrânii însă spun:
Schimbare de domnie, fălire de nebun.
MOŢOC
Cum? tu, Spancioc, om tânăr, cu mintea luminată,
Te-nchini la vorbe proaste din timpi de altădată?
SPANCIOC
Mă-nchin şi cred, Moţoace, în datini strămoşeşti
Ca-n dogmele preasfinte a legii creştineşti;
Cred că treptat se pierde a neamului fiinţă
Când el se depărtează de-a bunilor credinţă.
Dar! cred că astă ţară, lipsită de noroc,
Sătulă-i de-a fi astfel tot scoasă-n iarmaroc,
De-a trece ca o vită din mână-n altă mână,
Şi Zimbrul să ajungă un bou ce toţi îl mână.
E rău cu rău, se zice, dar mai rău făr’ de rău!
Şi când privesc în juru-mi, Moţoace, nu văd, zău,
Menit pentru domnie din noi toţi nici pe unul,
Doar numai Ciubăr-Vodă, Ciubăr-Vodă nebunul,
Şi, de vă place vouă, nu mie-ntr-adevăr,
Nu-mi place să văd tronul ascuns sub un ciubăr.
MOŢOC
Spancioc, eşti bun de glumă, dar gluma-ţi câteodată...
SPANCIOC
Rosteşte adevărul?
MOŢOC
Ba-i groasă şi prea lată.
STROICI
Dar unde-i Ciubăr-Vodă? Noi l-am uitat de tot.
TOROIPAN
Lăsatu-l-am în codru călare pe un ciot,
Crezând că se găseşte pe Ducipal călare
Şi intră în Suceava ca domn cu îngâmfare.
SPANCIOC
Sărmanul! încă unul cu gărgăuni domneşti.
Aceasta-i trista boală a minţii româneşti!
(Ciubăr strigă speriat în stânga.)
CIUBĂR
Săriţi! ajutor!
TOŢI
Ce e?
MOŢOC
Ciubăr strigă-n pădure.
Aleargă, Stroici.
SPANCIOC
Cu urşii s-o fi-ntâlnit la mure.
CIUBĂR
Săriţi! mă mâncă ursul!
SPANCIOC
O! trist al lumii curs!
Cătăm un domn, şi domnul e-n laba unui urs!
(Toroipan, Stroici şi alţi vânători ies repede în stânga.)
MOŢOC
(în parte)
În contra tiraniei lui Lăpuşneanul ura
Creşte şi la toţi umple şi inima şi gura.
Răzvrăţul e în aer ca fulgerul în nori.
Răbdare...
SPANCIOC
(privind în stânga)
Ciubăr vine adus de vânători.

SCENA V

Cei dinainte, CIUBĂR-VODĂ (purtând hlamidă peticită şi stemă de hârtie poleită, intră susţinut de Stroici şi de Toroipan)

TOROIPAN
N-ai grijă.
CIUBĂR
(slab)
Ah!
MOŢOC
Ce este?
STROICI
Nimic... l-am găsit faţă
C-un urs, ucis de Tomşa, pe care-l credea-n viaţă.
(Toţi râd.)
CIUBĂR
(se pune pe o rădăcină)
Ah! apă, apă...
SPANCIOC
Daţi-i mai bine-un pic de vin,
E leac de spaimă.
STROICI
(dând un teas lui Ciubăr)
Ţine.
CIUBĂR
(bând)
A!... dar nu-i teasul plin,
Mai adă. (Bea.) De pe ochii-mi o ceaţă se ridică.
Ah! sfinte Agaftocle, cum n-am murit de frică!
SPANCIOC
Ce? frică?... Ciubăr-Vodă, lui Papură nepot,
Fricos?... Eu nu-o pot crede.
CIUBĂR
Nici eu, Spancioc, nu pot,
Dar când am zărit ursul, deodată-am simţit, frate,
(oţerindu-se) Brrr! un puhoi de sloiuri curgându-mi ici, în spate.
Era o matahală cât muntele Ceahlău,
Ce sta, sugându-şi laba, înfipt în drumul meu.
Îi strig în gura mare să deie într-o parte,
El nu!... atunci în grabă eu dau să fug departe,
Dar fiara mă cloceşte cu ochii roşi de foc
Şi eu, cu dânsul faţă, rămân înfipt pe loc.
Vroiam să-i spun că-s Vodă, Ciubăr-Vodă, dar glasul
Mi se taiase, -o! Doamne, simţeam că-mi sună ceasul.
Era să mor!... o credeţi, boieri?... era să mor!
Ce jale, ce durere pe voi şi pe popor!
Îmi pare că văzduhul de clopote răsună.
Prin sate, prin oraşe toţi oamenii s-adună
Şi zic cu-nduioşire: ah! lumea-i pe sfârşit!
Ciubăr, adevăratul domn, iată c-au murit!
SPANCIOC
Şi Dumnezeu să-l ierte!... s-a dus în iad zăloagă...
Păcat numai de dânsul că îi lipsea o doagă.
STROICI
Ş-o sâmbătă.
TOROIPAN
Ş-o joie.
CIUBĂR
Voi râdeţi?
SPANCIOC
Ba, jelim
Şi ca pe-un mort în viaţă voioşi te prohodim.

SCENA VI

Cei dinainte, DESPOT, LIMBĂ-DULCE, JUMĂTATE

LIMBĂ-DULCE
(în culisele din dreapta)
Hai, nu întinde vorba, hai...
DESPOT
Dar ce vrei, creştine?
De ce mă-ntorci din cale?
LIMBĂ-DULCE
Mergi, zic, cât e cu bine,
Că jur pe sfânta cruce...
DESPOT
Măi, ştii tu cine sânt?
LIMBĂ-DULCE
De-i face-un pas, cu ghioaga te culc mort la pământ.
(Despot, Limbă-Dulce şi Jumătate intră pe scenă.)
DESPOT
Pe mine?
LIMBĂ-DULCE
(împingând pe Despot)
Mergi.
MOŢOC
Ce este, române?
LIMBĂ-DULCE
Ce să fie?
Am prins colea sub stâncă un ungur cu trufie
Care-a trecut hotarul, ca vulpea pe furiş,
Dar i-am scurtat eu calea pe dâmb în stejăriş.
MOŢOC
(lui Despot)
Străine, spune nouă: ce eşti şi cum te cheamă?
DESPOT
Dar voi, care vi-i dreptul de-a-mi cere mie seamă?
TOMŞA
Al nostru drept înscris e pe ţară-n lung şi-n lat.
Boieri suntem de-ai ţării în care ai intrat.
Moţoc când te întreabă, răspunde cu-nchinare.
CIUBĂR
Şi-n faţa mea te pleacă.
DESPOT
(închinându-se lui Moţoc)
Moţoc, vornicul mare!
LIMBĂ-DULCE
(lui Moţoc)
Stăpâne, să las robul?
MOŢOC
Să-l laşi.
LIMBĂ-DULCE
Da-i prea limbut
Şi limba-i sfredel dulce de diavolul făcut.
SPANCIOC
De-aceea Limbă-Dulce te-au poreclit pe tine?
LIMBĂ-DULCE
(râzând)
Se poate. (Lui Jumătate.) Hmm! boierul m-a păcălit.
MOŢOC
(lui Despot)
Străine,
Urmează-ţi drumu-n pace; eşti liber.
DESPOT
Nicidecum,
Recunoştinţa vie mai sclav mă face-acum;
Dar cine poartă-n sânu-i curată conştiinţă
Voios primeşte lanţul numit recunoştinţă.
Oricum mi-a fi norocul în lume schimbător,
Îmi voi aduce-aminte de-al meu liberator,
Moţoc.
CIUBĂR
Ei! şi de mine nu?
MOŢOC
Vorbele-ţi sunt bune
Şi chipul de om neaoş, dar cine eşti, ne spune.
DESPOT
Eu sunt în voia soartei un vecinic călător,
Atras în cale-mi lungă de-un tainic viitor,
Purtat printre popoare din ţărmuri depărtate,
Trecut cu spada-n mână prin lupte încruntate.
Din frageda-mi pruncie eu sunt...
TOMŞA
(către Spancioc)
Un venetic...
DESPOT
(auzindu-l)
Acel ce-a zis cuvântul de venetic, îi zic
Că a minţit şi-s gata de-a-nfige cu-a mea pală
Cuvântul său în pieptu-i... să iasă la iveală.
TOMŞA
Eu sunt! eu, Ştefan Tomşa!... Văzut-am pe la noi
Mulţi pribegiţi făţarnici, viermi palizi de gunoi,
Ce vin şi-n sânul nostru fac cuiburi veninate.
Cine eşti tu? răspunde!... la vorbe îngâmfate,
La provocări sumeţe de-un soi de zvânturat
Arunc dispreţul.
DESPOT
Cine-s?... Ascultă înclinat:
Sunt Despot Eraclidul din Paros!... Al meu tată
A fost fruntaş de oameni în Grecia bogată,
Prinţ falnic! de pe tronu-i căzut şi răsturnat
Sub apriga urgie a turcului turbat.
CIUBĂR
Eşti prinţ?... deci văr cu mine?
TOMŞA
Eşti bun de limbuţie,
Dar unde ţi-e dovada de naltă obârşie?
(Despot arată un pergament.)
DESPOT
Priviţi; iată diploma lui însuşi Carol-Quint
Şi gloriosu-i nume în litere de-argint.
(Moţoc şi cu boierii, afară de Tomşa, examinează diploma.)
MOŢOC
Aşa-i!... Fii, Eraclide, părtaş de-al nostru soare.
Eşti oaspele Moldovei de bunuri dătătoare,
Căci astă ţară vecinic priimeşte-n sânul ei
Cu drag pe bunii oaspeţi, cu milă pe cei răi.
(Către vânători.)
Aduceţi teasuri pline de vin pentru cinstire.
TOMŞA
(în parte, ieşind prin dreapta)
Ades în cupa plină se-ascunde o căire.
(Boierii iau teasuri şi închină.)
MOŢOC
(lui Despot)
noroc şi voie bună!
CIUBĂR
(asemene)
Supus să-mi fii deplin!
DESPOT
Boieri! pentru Moldova paharul meu închin.
Să-i deie Creatorul în veci zile senine.
Ş-un domn cu omenie, iubit de toţi!
CIUBĂR
(înaintând)
Ca mine!
Ca mine!... Domn ca mine se poate-a fi mai bun?
Hai dar, boieri, la Curte!
DESPOT
(lui Moţoc)
Ce zice?
MOŢOC
(lui Despot)
Un nebun.
SPANCIOC
Boieri!... a sa-nălţime Ciubăr ne porunceşte.
La Curte dar, căci tronul de dorul lui tânjeşte.
MOŢOC
Şi dumneata, pribege, purtat din loc în loc,
E timp să guşti odihna în casa lui Moţoc.
Hai!
(Boierii pleacă şi ies prin dreapta, Limbă-Dulce şi Jumătate rămân singuri.)
LIMBĂ-DULCE
Ce zici, Jumătate?
JUMĂTATE
Îmi ţiuie auzul.
LIMBĂ-DULCE
Boierilor de astăzi nebunu-i călăuzul.
Din toţi care-i mai tuieş?
JUMĂTATE
Nu ştiu.
LIMBĂ-DULCE
(arătând în culise)
Nu ştiu nici eu.
Dar cel mai cu drăcie, vezi tu?... e robul meu.
(Cortina cade.)

 ACTUL I - TABLOUL II

Un salon în palatul de la Suceava.
Portrete de domni pe pereţi. Uşi mari în fund.
Alte două uşi în dreapta şi în stânga.
O masă de stejar pe planul I, în dreapta. Jilţuri.

SCENA I

ALEXANDRU LĂPUŞNEANU, DOAMNA RUXANDRA

(Amândoi stau pe jilţuri lângă masă. Doamna lucrează la un aer.)
LĂPUŞNEANUL
În vremea-ndelungată cât singur, cu smerire,
Am fost spre închinare la sfânta mănăstire
A Slatinei, aice cum ai mai petrecut,
Iubita mea Ruxandră?
DOAMNA
În aur am cusut
Doi îngeri lângă Sfânta Maria-născătoare,
Pe aer.
LĂPUŞNEANUL
Este gata?
DOAMNA
Mai am încă o floare
De crin deschis a coase în alb mărgăritar
Şi aerul l-om pune pe-al Slatinei altar.
LĂPUŞNEANU
Îmi place, scumpă Doamnă, frumoasă şi cuminte,
Să văd măiastra-ţi mână lucrând odoare sfinte.
Gândirea ce se-nalţă la cer, la Dumnezeu,
Din cuget şi din casă alungă duhul rău...
Dar spune-mi: auzit-ai de un pribeag din lume,
Un... Despot... mi se pare c-acesta-i al său nume...
Aice, la Suceava, în lipsa mea sosit?
Se zice că-i odraslă de neam prea strălucit,
Că-i domn de Samos, Paros, şi că-i în legătură
Cu împăraţi... că are întinsă-nvăţătură
Şi limbă mlădioasă, o limbă ce-n curând
Pe toţi boierii tineri i-a fermecat pe rând...
Ce ai aflat de dânsul?
DOAMNA
(cu sfială)
Am auzit mult bine,
Şi... chiar a cerut voie la Doamna să se-nchine.
LĂPUŞNEANU
Şi... l-ai primit în Curte?
DOAMNA
Primit...
LĂPUŞNEANU
(posomorându-se)
Într-adevăr?
DOAMNA
Era o datorie... Despot îmi este văr.
LĂPUŞNEANU
Cum? văr măriei-tale?... De unde până unde?
DOAMNA
(zâmbind)
Mărgăritaru-n scoică de mare se ascunde.
Despot, pe malul mării născut, e fiu curat
Lui Iacob Eraclidul, din Paros alungat,
Ce se rudea de-aproape cu maica-mi răposată.
LĂPUŞNEANU
Crezi?
DOAMNA
I-am văzut chiar spiţa pe pergament lucrată.
LĂPUŞNEANU
(sculându-se, în parte)
O spiţă-nchipuită de dânsul, pre cât ştiu,
Ce-l face rudă bună cu Hercul Olimpiu.
Plastograful! îi zboară sus gândul... (tare) şi ce cată
Aici, la noi?
DOAMNA
Sărmanul!... cu inima-nfocată,
El vrea la pragul uşii măriei-tale-a sta
Şi viaţa-i s-o jertfească pentru măria-ta,
Că-i om de sânge nobil ce-n apă nu se schimbă.
Viteaz! ce are-n suflet el are şi pe limbă.
LĂPUŞNEANU
Prea bine... Văd că Despot e meşter vrăjitor.
La toţi deopotrivă el v-a vrăjit pe dor.
Am grabă de-a-l cunoaşte.
DOAMNA
(se scoală veselă)
Te-nduri să-i faci primire?
LĂPUŞNEANU
Cum nu?... Doresc chiar astăzi să cerc a lui vrăjire.
El are ca să vie cu vornicul Moţoc.
DOAMNA
O! de-ar cădea pe dânsul o rază de noroc
Ca el să fie-un oaspe plăcut măriei-tale!...
Moţoc şi eu în taină am pus de gând şi-n cale
Cu fiica lui, cu Ana, pe Despot să-l unim
Şi de coroana ţării credinţa-i s-o lipim.
LĂPUŞNEANU
(luând-o de mână)
Să-ţi fie viaţa dulce ca chipul şi ca glasul,
Tu care cu iubire mă-ntâmpini la tot pasul
Privind în Domnul ţării pe scumpul tău bărbat
Şi-n soţul vieţii tale pe Domnu-ncoronat!
(Se îndreaptă cu Doamna spre uşa din stânga.)
Acum te du să cauţi de pruncuşori, de casă,
Şi, ca o gospodină, găteşte mare masă
Ca să cinstim cu prânzul pe Despot... vărul tău.
DOAMNA
Ah! Doamne... (Vrea să-i sărute mâna.)
LĂPUŞNEANU
(atrăgând-o la sân)
Nu, iubito... aici, pe sânul meu.
(Sărută pe Doamna, care iese în stânga.)

SCENA II

LĂPUŞNEANU
(privind lung după Ruxandra)
Muierea, tot muiere!... o biată ciocârlie
Spre tot ce străluceşte zburând cu veselie...
O inimă, comoară, ş-un cap frumos... dar sec!...
A-nduioşat-o Despot cu glasul lui de grec,
Şi toţi boierii, duşmani oblăduirii mele,
Sunt prinşi de-acest paingăn în desele-i reţele.
(Se primblă tulburat.)
A! scorpie grecească!... eu planul ţi-am pătruns.
Tu vrei să-mpungi în mine cu ghimpele-ţi ascuns.
Tu vrei, fiinţă-oloagă, născută-n putrezime,
S-ajungi prin târâire l-a tronului nălţime?
Doar Vodă Lăpuşneanul va şti, prevăzător,
Pe-o scorpie ca tine s-o farme sub picior,
Şi nu-a lăsa în viaţa-i pe tronul ţării sale
Să fluture nici umbra deşertăciunii tale.
(Scoate un răvaş şi-l priveşte.)
Ioan Sigmund Polonul, prin mine întronat
În ţara ardeleană, de ştire azi mi-a dat
Şi-n ţară, şi-n afară să fiu cu priveghere,
Căci Despot zvânturatul râvneşte-a mea putere.
Te-oi urmări, vrăjmaşe, cu aprigul meu veghi
Pân’ ce din priveghere ţi-oi face un priveghi
Ş-alăture cu tine vei întâlni mormântul
Când tu din întuneric îi vrea să-ţi iei avântul.
(Pe gânduri.)
Cum să-i deschid capcană?... Ce cursă să întind
Pe el cu-ai lui tovarăşi în laţu-mi să-i cuprind?...
A!... ce să pierd eu timpul cu intrigi mici de Curte?
Domnia tare cere braţ lung şi vorbe scurte.
Când duşmanul în taină s-apropie de cort,
Scurtează-i drumul grabnic prin moarte, sau eşti mort!
(Merge la uşa din dreapta, o deschide şi cheamă:)
Toma!

SCENA III

LĂPUŞNEANU, TOMA CALABAICANUL

LĂPUŞNEANU
Tu eşti bulgarul Toma Calabaicanul.
TOMA
Sunt Toma, credinciosul rob al lui Lăpuşneanul.
LĂPUŞNEANU
Când am cuprins Ardealul ce erai tu?
TOMA
Nimic.
LĂPUŞNEANU
Te-am miluit cu viaţa în lupta de la Cic.
(Toma sărută poala lui Lăpuşneanu.)
Eşti om tu de credinţă?
(Toma îngenunchează.)
Vroiesc să fac cercare
De-ai meritat şi meriţi a noastră îndurare...
(În taină.)
Cunoşti pe Despot grecul?... pe-acel străin trufaş
Ce zvârle bani cu pumnul prostimii din oraş?
El vrea să mă ucidă...
(Toma se scoală punând mâna pe hamger.)
TOMA
El trebuie să moară!
LĂPUŞNEANU
Bine, voinice Toma!... Văd, gândul tău se-nsoară
Cu-a mea dorinţă... Bine!... tu vei ieşi bogat
Din astă însoţire... (Tainic.) Azi este la palat
Prânz mare... Vin boierii cu Domnul să cinstească.
Tu să-l slujeşti pe Despot la masa cea domnească,
Tu singur să ai grijă de-a-i fi paharul plin...
(dându-i un şipuşor)
Şi... tainic şipul ista să-l verşi în al său vin.
Ai înţeles?
(Toma ia şipul şi se închină în tăcere.)
Fii vrednic şi mut până la groapă...
(Toma sărută mâna lui Lăpuşneanu şi iese.)
LĂPUŞNEANU
(singur)
În groapă cade-acela ce altui groapa sapă.

SCENA IV

LĂPUŞNEANUL, UN CĂPITAN DE SEIMENI

CĂPITANUL
(la uşa din fund)
Măria-ta! boierii la curte adunaţi...
LĂPUŞNEANU
Să intre!... Căpitane, pe lângă-acei chemaţi
Mai este cine-n sală?
CĂPITANUL
Străinul Despot este.
LĂPUŞNEANU
Prea bine: mergi la Doamna să-i duci această veste.
(Căpitanul iese.)
LĂPUŞNEANU
(singur)
O! sarcină amară de tron ameninţat!
Anevoinţă crudă de-a fi neîmpăcat!...
M-obligă boierimea în veci ambiţioasă
În gheară să-mi schimb mâna şi sceptrul meu în coasă...
O! lege-a ospeţiei, te calc, dar ce să fac?...
Prin moartea unui duşman eu ţara mi-o împac!

SCENA V

LĂPUŞNEANU, DOAMNA RUXANDRA, ANA DAMEALE CURŢII (intră prin stânga) DOAMNA

Măria-ta, dă-mi voie cu-a mele jupânese
Urare să-ţi aducem.
LĂPUŞNEANU
(înaintând spre dame)
Flori mândre şi alese
Din stratul boierimii, cu drag vă mulţumesc.
Aşa cunună-o prinde pe Doamna ce-o iubesc.
(Doamna, urmată de jupânese, se îndreaptă spre masă.)
DOAMNA
(încet, Anei)
Măria-sa e vesel!...
ANA
Dar.
DOAMNA
Cu-atât mai bine
Pentru Despot. (Se pune pe jilţ.)
ANA
(încet, Doamnei)
La Curte el vine astăzi?
DOAMNA
Vine.
(Damele formează grup împrejurul Doamnei.)

SCENA VI

Cei dinainte, MOŢOC, HARNOV, SPANCIOC, STROICI, TOROIPAN, BOIERI (intră prin fund)