În ultimii ani în țara noastră, ca de altfel, în întreaga Europa de Est, prinde rădăcini o sărbătoare venită din țările catolice, marcată pe data de 14 februarie – ziua Sfîntului Valentin, considerat patronul tinerilor căsătoriți, dar și a tuturor îndrăgostiților.

Este un exemplu de sărbătoare religioasă care, în condițiile globalizării și ale înstrăinării de tradițiile creștine, se transformă în una laică cu tentă mai degrabă comercială, numită Ziua Universală a Îndrăgostiților.

Sărbătoarea Sf. Valentin are însă o istorie lungă și destul de încurcată, despre care pînă nu demult s-a vorbit și s-a scris puțin și diferit. Sărbătoarea își are originile într-o festivitate anuală a vechilor romani, precreștini, Lupercalia (din data de 15 februarie – din preajma primei luni de primăvară ‒ martie). Denumirea inițială a sărbătorii vine de la Lupercus – zeul protector al turmelor de oi și inamicul lupilor. Posibil prin analogie cu ziua lupilor aceasta devine la romani ‒ sărbătoarea tinerilor îndrăgostiți. Se încetăţenise tradiția ca în ajunul sărbătorii romane fetele să-și scrie pe bucățele de hîrtie numele. Acestea se puneau la un loc, iar flăcăii trăgeau la sorţi cîte o hîrtie. Fata a cărei bilet era tras era considerată logodnica flăcăului respectiv pe parcursul anului. Se crede, că în perioada trecerii la creștinism, Lupercalia a devenit sărbătoarea Sf. Valentin.

Legenda romană despre Sf. Valentin are mai multe versiuni. Una din ele spune că în anul 269 d.Hr. din porunca împăratului roman Claudius Goticus (zis și Claudius cel Crud) – dușman aprig al creștinismului – trebuia să fie decapitat un flăcău cu numele Valentin, pentru credința sa neabătută în noua religie. Se zice, însă, că înainte de moarte flăcăul se îndrăgostise de fiica adoptivă a călăului, care era oarbă, dar nespus de frumoasă. Situația aceasta i-a salvat viața lui Valentin. El a fost miluit, apoi sanctificat. Data de 14 februarie 269, cînd flăcăul trebuia să moară și a fost iertat de pedeapsă, a devenit ziua Sf. Valentin și totodată sărbătoarea îndrăgostiților.

Altă versiune a legendei spune că un preot de la Roma, pe nume Valentin, creștea multe flori, pe care le dăruia copiilor și tinerilor îndrăgostiți. Scopul principal al preotului era de a boteza cît mai mulţi copii și tineri şi de a-i converti la creștinism. Preotul Valentin devenise simbolul îndrăgostiților, dînsul era simpatizat de întreaga populație a Romei. Împăratul roman Claudius, văzînd în preotul Valentin un mare dușman al credinței oficiale, precreștine, l-a întemnițat. Copiii și tinerii îndrăgostiți aruncau buchete de flori și bilete cu urări de bine în celula întemnițatului. La 14 februarie 269 el a fost martirizat, apoi sanctificat, devenind patronul acelora care se iubesc.

O altă versiune a unei legende romane spune, că Valentin era preot. Romanii îl iubeau mult și veneau la el. Pe vremea lui Claudius cel Crud războaiele nu încetau și oamenii nu mai vroiau să se ducă la armată, să-și lase familiile. Atunci Claudius a ordonat ca nici o căsătorie să nu fie celebrată și toate logodnele să fie anulate. Legenda spune, că o mare parte dintre ei nu au mai suportat durerea și au murit. Preotul Valentin a fost tare întristat de ordinul împăratului, considerînd că nici un om nu are dreptul, nici măcar Claudius, să le interzică căsătoria acelora care se iubesc. Atunci Valentin a decis să cunune pe ascuns cuplurile de îndrăgostiţi. Claudius, însă, a aflat despre ce se întîmplă și plin de furie a poruncit soldaților să-l arunce la închisoare. Aici, Valentin s-a ofilit asemenea unei flori, care nu poate rezista mult timp fără lumină. În cele din urmă Valentin a murit și prietenii lui devotați l-au îngropat în biserica Sfîntului Praxedes. Acest loc există la Roma și în zilele noastre.

Istoria spune că prima sărbătoare a zilei îndrăgostiților datează din secolul al XV-lea. Tînărul duce de Orleans a fost capturat în timpul bătăliei de la Agincourt, în anul 1415 și ținut prizonier în Turnul Londrei mulți ani. De aici i-a scris soției sale sute de poeme, adevărate scrisori de dragoste, numite valentine. De atunci s-a încetăţenit obiceiul de a trimite răvașe de dragoste persoanei iubite cu ocazia zilei de 14 februarie.

Pentru persoana iubită nu există un simbol mai important decît cel al inimii. A-i dărui cuiva inima ta înseamnă a-ți dărui întreaga ființă, pentru că inima este centrul existenței noastre. Inima constituie simbolul celui mai nobil și mai profund sentiment uman: iubirea. De-a lungul secolelor, ea a inspirat milioane de oameni și i-a determinat să se ridice deasupra condiției lor umane. Așa că inima, străpunsă de săgeata lui Cupidon, a devenit cel mai frumos dintre simbolurile zilei de 14 februarie.

Există credința, potrivit căreia în astfel de zile romantice, porumbelul își găsește perechea. De aceea şi porumbelul a devenit unul dintre simbolurile zilei îndrăgostiților, reprezentînd totodată puritatea, blîndețea și supunerea. Aceste păsări nu pot trăi fără perechea sa și la scurt timp ele mor la rîndul lor, astfel porumbeii sînt consideraţi mesagerii dragostei.