Cel mai vesel, mai spectaculos ritual de familie este legat de căsătoria tinerilor, unde ei deja sînt actorii de bază şi tot ei realizează rolurile principale, ca mire şi mireasă. Căsătoriile se încheiau cînd nu era post, fiindcă în post nu se fac nunţi „că este păcat”. Perioada nunţilor este strîns legată de activitatea agricolă, după ce se finisează lucrările de cîmp.

Ca şi la alte popoare, la moldoveni există credinţa că, fiecare cavaler sau domnişoară are ursitul său sau norocul propriu (ursitul (a)) sa, predestinat de soartă. Se întîlnesc unele forme de ghicire pentru a afla cine va fi ursitul. La fundamentul creării familiei stă dragostea şi înţelegerea.

Căsătoria a doi tineri cuprinde un ciclu de obiceiuri şi ritualuri: prenupţiale, nupţiale sau nunta propriu-zisă şi postnupţiale. Deși, Moldova este o ţară mică, însă unele tradiţii legate de căsătorie diferă de la o regiune la alta: felul de bucate, caracterul logodnei şi ritualul de luare a zestrei, după numărul legătorilor de nuntă ş.a. În trecut la sate în partea de nord a țării nunta se sărbătorea trei zile, în centrul Moldovei o nuntă se desfăşura o săptămînă după un anumit mod cu multiple obiceiuri şi ritualuri. La sud mireasa pleacă la mire cu zestre încă de la logodnă, iar la nord mireasa pleca la mire în ziua nunţii.

Ritualuri şi obiceiuri prenupţiale

Stărostia. Nunta tradiţională moldovenească începe cu obiceiul „Stărostie”, cînd mirele cu o rudă mai în vîrstă se duc la părinţii miresei pentru a o cere în căsătorie. Există anumite formule de cerere în căsătorie şi adresare către părinţii ei. Dacă părinţii miresei sînt de acord, după o săptămînă sau două urmează logodna.

Logodna. Logodna se face, de obicei, la mireasă. La logodnă se înţeleg despre căsătoria tinerilor, despre caracterul nunţii, fac propuneri despre nuni, despre numărul legătorilor pentru oaspeţi, uneori şi despre zestre ş.a. În centrul şi nordul republicii la logodnă vin numai cîteva familii, rude mai apropiate ale mirelui şi miresei, care sînt martorii înţelegerii. Se mai înţeleg de ziua nunţii, muzică, bucate, locul unde va avea loc nunta şi cotele de participare ale oaspeţilor şi contribuția părinţilor în organizarea nunții tinerilor.

Răspunsul. La cîteva zile sau o săptămînă după logodnă, acasă la mire are loc „răspunsul” (se înţeleg definitiv – „se bea răspunsul”). La mire vin părinţii miresei cu cîteva persoane şi nunii, daca sînt aleşi şi sînt de acord. Decizia de căsătorie a tinerilor este întărită prin dăruirea de colaci, prosop şi baretură din partea părinţilor fetei.

Cele mai onorabile persoane la nuntă sînt mireasa cu mirele, dar și nunii sau „părinţii de cununie”. A fi nănaşi de nuntă e o onoare și o cinste. Nunii „se prind de nănaşi” printr-un obicei frumos, care constă în prezentarea de către părinţii mirelui sau a miresei a doi colaci cu un prosop viitorilor nănaşi. Părinţii înmînează aceşti colaci poftindu-i să le fie nănaşi copiilor lor şi ei trebuie să chibzuiască, dacă sînt în stare sau nu şi în dependenţă de posibilităţile lor ei pot „primi” sau „respinge” colacii. De fapt, nu este bine să refuzi a cununa pe cineva, fiindcă e păcat să-i îndepărtezi de la tine, deoarece cînd „îţi faci o pereche de fini” ei îţi devin ca nişte copii.

Dacă nunii sînt aleşi, ei pot fi prezenţi la logodnă şi „la băut răspunsul”, fiindcă ei au dreptul să-şi spună părerea privitor cum ar trebui să fie nunta şi ce „daruri” ar fi dorit.

Cînd are loc „răspunsul” are loc înţelegerea definitivă despre ziua nunţii şi caracterul ei (mare sau mică), despre legători şi zestre, despre mărimea contribuţiei părinţilor, darurile pentru nuni ş.a.

Una dintre problemele mari ale pregătirilor pentru nuntă o alcătuia în trecut „zestrea”. Deseori apăreau probleme, cînd se discuta volumul zestrei fetei şi a băiatului. În centrul Moldovei fetei i se dau ca zestre: covoare, lăicere, prosoape, perne, oghealuri, ţoluri ş.a., o ladă de zestre frumoasă, un sunduc pentru albituri, o veretcă de uscat grîne, o prostire de perete ş.a. În regiunea Orheiului fetelor pînă nu demult le dădeau şi un poloboc cu vin, şi un poloboc nou, deoarece în zona de centru creşte multă viţă-de-vie. Băieţilor în această zonă li se dădea: loc de casă, materiale de construcţie, cal ş.a. Este interesant faptul că pretutindeni mamele pregătesc feciorilor un lăicer, un ogheal şi o pernă, care le este aşternutul de pat în caz de zile nefericite. În secolele precedente în familiile bogate la căsătorie obiectele mari şi scumpe se înscriau în „foaia de zestre”.

În zona de centru a Moldovei, pînă la nuntă, sînt atestate și alte obiceiuri ca: „ziua cernutului”, „croitul cămășii de soacră”, „lăutoarea miresei”, „bărbieritul mirelui” ş.a.

„Ziua cernutului” de obicei se făcea joi, fiindcă se consideră că e zi plină şi e bună de realizat lucrări pentru familie. Se invita un băieţel şi o fetiţă, în sita împodobită cu fire roşii se pune faină şi monede, copilaşii cern prima sită de faină, apoi îşi iau monedele pentru cernut. Apoi femeile fac aluatul și coc colacii de nuni, de cuscri, colacul miresei şi al mirelui.

A rămas în istoria tradiţiilor populare obiceiul „croitul cămăşii de soacră”, cînd la mireasă venea mama mirelui şi încă 1-2 femei şi se croia cămaşa soacrei mari, pe care mireasa trebuia pînă la nuntă s-o brodeze. Fiece obicei conţinea elemente de glumă şi umor. Cămaşa se croia largă şi cu gura îngustă „ca soacra să nu vorbească mult”.

Poftirea la nuntă. Este onorabil ca rudele apropiate să fie poftite la nuntă cu băutură de către părinţii tinerilor sau de tinerii înșişi. Restul oaspeţilor sînt poftiţi de vorniceii de onoare legaţi cu batistă sau prosop, călare pe cal şi cu o ploscă frumoasă de lemn cu băutură, special pentru poftirea la nuntă.

În cazul cînd unul din tineri are un părinte decedat, se respectă tradiţia ca dimineaţă în ziua nunţii să plece la cimitir pentru „a-l pofti” simbolic la nuntă. Acest gest ţine de o credinţă şi un cod de legi etice de conduită şi respect al memoriei strămoşilor.

Nunta

Nunta la mireasă. În trecut, nunta propriu-zisă, pentru toată lumea, se făcea duminică şi dura 2-3 zile. După tradiţie nunta începea, în prima jumătate a zilei, în casa miresei.

Îmbrăcarea miresei. La casa părinţilor, mai întîi mireasa este îmbrăcată – „îmbrăcarea miresei” pentru nuntă (dacă mirele i-a adus de cu seară cadoul de nuntă – rochia, vălul miresei şi pantofii), dacă nu – apoi aşteaptă venirea mirelui cu „pocloanele” (rochia, vălul miresei şi pantofii). Ea este înconjurată de druşte şi femeia care se ocupă de gătirea miresei. Dacă pocloanele sînt aduse în ziua nunţii, un bărbat va spune o oraţie respectivă la „pocloane”.

În trecut mireasa îi făcea cadou mirelui o cămaşă naţională brodată şi un brîu ţesut ales, aşezate pe un colac, şi se făcea obiceiul „schimbul de pocloane”.

În timpul îmbrăcării druştele îi cîntă despre acest moment de căsătorie ca despre un pas spre familie, care o va lipsi de libertate, de zîmbet, de copilărie şi va fi cu povara dorului de părinţi, de fraţi şi surori etc.

La îmbrăcarea miresei prietenele, rudele îi cîntă de jale cîntecul miresei:
        „Taci mireasă, nu mai plînge,
        Că la maica ta te-oi aduce,
        Cînd a face plopul mere,
        Da răchită micşunele... ”

Iertăciunea miresei. Apoi în casă la mireasă are loc „iertăciunea miresei”, cînd ea se aşează în genunchi în faţa părinţilor, îşi cere iertare dacă le-a greşit cîndva şi cere învoire pentru căsătorie, îşi ia rămas bun de la casa părintească. Părinţii îi dau „blagoslovirea de a se căsători”. Iertăciunea miresei poate avea loc şi împreună cu mirele, cînd acesta vine după mireasă.

În aceeaşi dimineaţă la mire de asemenea are loc ritualul „iertăciunii”, cînd mirele îşi cere iertare de la părinţi şi primeşte „blagoslovirea” lor. „Iertăciunea” la mire se face la o masă pe care în 4 colţuri sînt puse cîte o jemnă şi cîte o mînă de grîu ca simbol de belşug pe viitor. Mirele sărută fiecare colac şi de pe fiecare ia puţin grîu şi aruncă peste umăr, apoi se apropie de părinţi şi îşi cere iertare şi blagoslovire.

Luarea miresei. Mirele cu ceata lui de băieţi cu muzică, cu vornicei şi druşte însemnaţi cu flori (fetele) şi batiste (băieţii) pleacă să „ieie mireasa”. În unele sate mirele pleacă cu ceata lui mai întîi la nănaşi, unde ei sînt puşi la masă, apoi toţi împreună pleacă la mireasă „să ieie mireasa”.

La poartă, mai întîi, are loc „schimbul de colaci” al miresei cu al mirelui, ultimul este ajuns şi se rupe bucăţi. Toţi caută să obţină o bucăţică din el ca semn al fericirii.

La poarta casei miresei părinţii ei îi întîlnesc şi-i primesc cu vin şi cu un colac frumos împletit care este ridicat sus de părinţii miresei. Are loc „trecerea pe sub colac”. Sînt trecuţi-primiţi mirele şi invitaţii lui.

Mireasa îl întîlneşte pe mire, turnînd apă înaintea lui – simbolizînd fertilitate în toate. Apoi toţi oaspeţii sînt aşezaţi la masă – „masa miresei”. Cînd se ridică de la masă, toţi se iau de mîini şi ies la hora comună, la dansul miresei, unde ea cu mirele dansează primul dans înconjuraţi de hora tineretului, a prietenilor. Apoi are loc „luarea zestrei” (dacă nu a fost luată după logodnă), care de asemenea prezintă un ritual. Deasupra lăzii de zestre în unele sate (r-nul Soroca) tinerilor li se pune o găină coaptă, ca tinerii s-o mănînce singuri, fără a se împărţi cu cineva. În casa miresei mirele este rugat „să plătească” zestrea miresei şi are loc o „tîrguială” cu umor între mire şi fratele, surorile sau verişorii miresei, care pun cuţitul în uşă şi „cer plată” pentru mireasă şi zestre.

După o plată simbolică are loc „scoaterea zestrei” şi „dansul zestrei” însoțit de un cîntec special – „hostropăţul”. Toate obiectele din zestre (covoare, perne, valuri de ţoluri, lada de zestre ş.a.) sînt scoase de cavalerii mirelui, ridicate sus şi „jucate”. Este o cinste să ai o zestre bogată şi frumoasă, fiindcă o vede lumea din sat, „cînd o scoate de la mireasă” şi cînd o aduce în casa mirelui. Satul este acel indicator care a menţinut tradiţia, care a apreciat înalt hărnicia şi măiestria fetelor, care a judecat lenevia şi o zestre de nimica.

La plecarea mirelui şi a miresei din casă, mama ei aruncă în urma lor cu grîu şi bomboane, ca viaţa lor să fie îmbelşugată şi dulce, însă ce nu s-ar întîmpla mireasa nu trebuie să se uite în urmă, „ca să nu se întoarcă acasă”. „Luarea miresei cu zestre” este un spectacol frumos aşteptat de tot satul, toţi ies să vadă mirele şi mireasa, care cu muzică şi cu alaiul de nuntă, cu nănaşii pleacă la oficiul stării civile, unde se oficializează căsătoria. Deseori înaintea tinerilor se toarnă apă, ca simbol al fertilităţii şi mirele achită o plată. Apoi cortegiul de nuntă pleacă la mire, însă părinţii miresei, rudele ei căsătorite nu pleacă cu ei, dar se adună la mireasă acasă şi vin după amiază.

La cortegiul de nuntă erau folosiţi caii, pe care vorniceii de onoare vestesc lumea despre nuntă. Mireasa şi mirele merg pe jos, iar dacă era departe casa mirelui puteau folosi o brişcă, iarna – o sanie. Astăzi cortegiul nunţii se deplasează cu multe maşini împodobite cu panglici şi flori.

De rînd cu „luarea miresei” în mod tradiţional se întîlneşte şi o altă formă ca „furatul miresei”, care se deosebeşte prin alte formule de înţelegere între cuscri şi caracterul nunţii.

Vadra. Obiceiul „Vadra” sau „Vulpea” se realizează în cazul, cînd mirele e din alt sat decît mireasa şi cînd vine s-o ia, flăcăii din sat împiedică plecarea ei din sat, legînd ieşirea din sat cu lanţuri, făcînd baricade şi cerînd o plată pentru mireasă. Ei pun în mijlocul drumului o ață şi cer de la mire „vadra” sau „vulpea” în vin şi bani. Uneori mirele încearcă să ocolească drumul central, însă ieşirile din sat sînt păzite, îndeosebi, dacă a fost o fată bună. Pentru ea se cere vulpea, şi în aşa fel flăcăii îi fac cinste şi onoare.

Primirea miresei la mire. Părinţii mirelui aşteaptă „nunta”, adică alaiul care vine cu mirele şi mireasa. Ei ţin în mîini un colac, prăjituri şi vin, dulceaţă sau miere de albine şi miez de nucă cu care îi servesc pe tineri, apoi pe naşi şi ceilalţi oaspeţi. Nuntaşii – oaspeţii trec peste pragul porţii sau casă „pe sub colac” – simbolul sacru al belşugului şi cinstei. Mama mirelui ia un prosop şi-l aruncă peste mireasă şi mire şi-i „trage – primeşte în casă”. Apoi îi pune la masă cu bucate reci.

Nunta la mire. Cu venirea nuntaşilor împreună cu mireasa începe nunta la mire. Încep dansurile, vine lumea din sat „la văzut”, „la prijit”. Toţi dansează pînă spre seară. Oaspeţii vin pe rînd sau organizat, însă unul din punctele-cheie este „venirea nunilor”. Ei sînt întîlniţi în drum ceva mai departe de casă, mirele cu mireasa le ies cu muzică înainte, îi servesc cu cinste şi toţi împreună intră în ogradă. La fel sînt întîlniţi părinţii fetei cu neamurile ei. Cînd vin nunii şi neamurile miresei se servește „prima masă de nuntă” cu bucate reci.

Nunta joacă pînă spre seară. Nu se zice „a face nuntă”, ci „a juca nunta”, astfel subliniindu-se că nunta trebuie să fie veselă.

Masa tineretului. Pînă nu demult, după tradiţie, seara devreme avea loc „masa tineretului”, care începea cu trecerea tinerilor cu luminările aprinse, spălatul mîinilor, datul mîinii” şi înmînarea de cadouri de la tineretul din sat, apoi toţi erau serviţi cu bucatele pregătite de nuntă.

Ieşeau de la masă cu o horă mare, iar mirele cu mireasa dansau în centru. După ce dansau cîteva dansuri tinerii plecau acasă, iar în acest timp la nuntă veneau invitaţii căsătoriţi. Rudele apropiate veneau şi ziua „la văzut” cum merge nunta şi pentru a ajuta la pregătirea mesei. Venirea rudelor căsătorite era originală. Fiecare familie venea cu o pereche de colaci acoperiţi cu un prosop frumos şi o garafă cu vin. Colacii erau copţi de soţie, dar îi ducea bărbatul. Gospodina era apreciată după faptul cum erau copţi colacii și cît de frumos era dantelat şi ţesut prosopul.

Pînă aproape de miezul nopţii toţi joacă şi aşteaptă „Masa mare”.

Masa mare. Acest ritual în cadrul nunţii este cel mai important, poţi lipsi la toate celelalte ritualuri şi etape ale nunţii, dar „la masa mare” eşti dator să fii, dacă eşti invitat şi ai acceptat să vii la nuntă.

Masa mare începe cu trecerea nunilor şi a tinerilor „la masa nunilor”, cu luminările aprinse, care le înfing într-o pereche de colaci mari: colacul mirelui şi al miresei. Pe parcursul mesei mari toţi servesc la masă şi urmăresc, cum se petrec ritualurile şi cum ard luminările, fiindcă astfel se judecă despre viaţa tinerilor în viitor.

Spălarea mîinilor – este un ritual, care aminteşte şi demonstrează atitudinea faţă de igienă a moldovenilor. Igiena locuinţei, a corpului, a mediului întotdeauna au fost foarte importante. Ritualul „spălatul mîinilor” începe cu faptul că mirele toarnă apă pe mîinile nașilor, iar mireasa le dăruieşte un ştergar de şters mîinile, apoi naşii toarnă pe mîini tinerilor şi le oferă un ştergar. După aceasta începe masa mare dirijată de nănaşi, ajutați de staroste şi vorniceii de onoare.

Legătorile. Legătoarea cu atribute de ritual este un spectacol de mare importanţă. „Legătorile” sînt cadourile care le fac părinţii miresei nunilor şi rudelor mirelui, pe care aducîndu-le la masă „le joacă”, demonstrîndu-le. Dacă la alte popoare mirele trebuie să plătească „calîm” pentru o fată de parcă „ar cumpăra-o” sau ar achita o anumită taxă pentru luarea a unor braţe de muncă, apoi la moldoveni e invers, părinţii fetei trebuie să le ofere rudelor mirelui cadouri ca simbol al înrudirii cu ei şi totodată să-şi menţină statutul social de om gospodar şi respectuos față de tradiţii.

Nunii sînt legaţi-semnaţi cu 2-4 prosoape frumos brodate şi croşetate, care li se oferă jucîndu-le pe 2 colaci mari – „colaci de nuni”. În afară de prosoape este primit să li se ofere nunilor un cadou bun, de obicei covor şi copiilor lor tot „legători”, dar mai mici. Toate acestea se joacă de rudele miresei şi vornicei. Apoi sînt legate rudele mirelui şi oamenii nănăşeilor: bărbaţii cu prosop, iar femeile cu basma sau ţesătură.

Colacii de cuscri sau „încuscrirea”. La sfirşitul etapei de legare se realizează „schimbul colacilor de cuscri”, care constă în oferirea reciprocă unul altuia a unei perechi de colaci acoperiţi cu prosop decorativ şi cadouri – cuscrului cămaşă şi cuscrei ţesătură de rochie. Acestea trebuiau să fie la fel dintr-o bucată şi de aceiaşi culoare. Acest moment este important prin faptul că ei devin rude şi se vor numi „cuscri”.

„Darurile”. După aceasta începe „dăruirea”. Datul mînii se face prin batista de nuntă ca să fie ocrotiţi tinerii. Mai întîi nănaşii oferă cadouri tinerilor, apoi părinţii mirelui apoi cei ai miresei, apoi rudele mai apropiate şi după aceasta restul oaspeţilor. Fiecare se apropie de tineri, dă mîna şi le urează cele bune.

Număratul banilor – toţi oaspeții servesc la masă, iar nunii şi tinerii se duc să „numere banii”, apoi vin şi vestesc lumea cît au cîştigat tinerii şi le mulţumesc oamenilor pentru ajutor. Toţi se aşează la masă şi se oferă cuvînt tuturor doritorilor. Rudele mirelui dansează luaţi de mînă în jurul meselor pentru a le face chef oaspeţilor. Se servesc bucatele inclusiv și cele calde, iar în total numărul lor ajunge şi trece de 30, numai reci fiind peste 15 feluri de mîncăruri. Masa mare poate fi cu întreruperi, cu ieşire la Joc după bucatele reci, se dansează 1-2 ore, apoi se servește masa caldă şi aici avem unele obiceiuri ce ţin de etică şi recunoştinţă.

„Se aduc găluştele” – bucătăresele aduc găluştele şi „chiuie”. Apoi urmează răsplătirea bucătăreselor sub un dans special şi teatralizat, cînd ele aduc „găina nunului”. Se aduc toate bucatele, iar spre sfîrşit acelea, care simbolic mărturisesc că „masa mare” e pe sfîrşite (prune negre, babă, plachie), după care urmează ritualul „dezbrăcarea şi legătoarea miresei”.

Dezbrăcarea sau legătoarea miresei se realizează în mijlocul femeilor, care cîntă special un cîntec despre faptul că ea e nevastă, nu-i cu fetele da cu nevestele etc.

Mirele şede pe un scaun, în braţe ţine o pernă, iar pe pernă şede mireasa. În acest timp nănaşa îi scoate de pe cap coroniţa şi ghirlanda şi le pune unei druşte „ca să se mărite repede”. Scoate floarea de pe pieptul mirelui şi-l prinde la pieptul unui flăcău. Acești doi tineri dansează, iar nănaşa oferă cadouri tinerilor căsătoriţi: şorţ şi colţ de îmbrobodit, serviciu de masă, mirelui – o cămaşă etc. Celelalte femei de asemenea oferă tinerilor cadouri şi pun bani la basmaua legată. Apoi nuna îi serveşte pe cei prezenţi cu vin, şampanie şi tortă. Se mai zice „masa dulce” a miresei. După tradiţie pentru această masă mireasa trebuia să aibă pregătite special o faţă de masă de nuntă cu 6-12 şervete.

După aceasta, cam spre ziuă are loc „mulţumirea muzicanţilor”. La sfîrşitul nunţii are loc „dăruirea cămaşei de soacră” pe care o îmbracă peste haine şi într-un mod hazliu îi fac replică ca să nu vorbească mult.

Ducerea nunului acasă. Ducerea nunului acasă are loc a doua zi dimineaţă cu muzică şi veselie pe drum. La nun acasă toţi nuntaşii sînt aşezaţi la „la masa nunului”. Şi astfel nunta începută în prima zi se încheie abia a doua zi.

A doua seară după nuntă. A doua zi seara se adună iarăşi cei măi apropiaţi, care petrec o seară umoristică şi veselă, se maschează şi înscenează o altă nuntă. Pentru această masă se găteşte „zeamă”, plăcinte etc. În a doua seară căreia i se spune „...seara farfuriilor”, „benchet”, „cale”, „la uncrop” femeile îi aduc miresei cadouri: veselă, cereale, ţesături – cine ce poate. În trecut se aduceau caiere de lînă ca tînăra gospodină să aibă cu ce se ocupa pînă va avea materia primă proprie.

Nunta moldovenească are un şir de obiceiuri postnupțiale, pe care majoritatea caută să le respecte. Ele accentuează respectul faţă de nănaşi, care le devin ca și părinţii.

În continuare, la diferite sărbători noua familie are datoria de a-şi vizita şi ajuta nănaşii, de a se sfătui cu ei în problemele importante.