Sfîntul Sava
Sf. Sava cel Sfinţit, care se sărbătorește la 5/18 decembrie, se numește aproape pretutindeni Sava. În popor se credea că Sava e o femeie sfîntă, care a zăcut de vărsat și care, din pricina vărsatului care i-a ieșit într-un ochi, e chioară. De aceea în această zi se iau trei lumînări de ceară curată și se pun la icoana Sf. Sava ori a altui sfînt, cu care se fac unele practici în speranţa, că aceștia îi vor ajuta să înfrunte boala. Sfîntul Sava este considerat în popor ocrotitorul copiilor, bolnavilor şi a celor posedaţi.
În ce priveşte substratul creştin al sărbătorii Sfîntul Sava, se zice că ar fi trăit în vremea împăratului Teodosie cel Mic. S-ar fi născut în Capadocia în anul 439. Părinţii lui se numeau Ioan şi Sofia, la opt ani tatăl său care era militar îl lăsă în grija unchiului, i se zicea „copil bătrîn” - era foarte înţelept, renunţă la averea lasată, căci din cauza ei se certau rudele sale şi plecă la mănăstirea Sf. Flaviana, unde devine novice, iar la vîrsta de 17 ani devine călugăr. Apoi după aproape zece ani pleacă la mănăstirea din Palestina Passarion cel Mare, astfel la vîrsta de 18 ani ajunge la renumitul călugăr Eftimie, care-l va trimite la Cuviosul Teoctist la mănăstirea Mukellik, aici va rămîne timp de 17 ani, iar după moartea preacuviosului va alege sihăstria, părăsind-o doar sîmbăta pentru a participa la slujbe. Aşa trecînd 5 ani, continuă să comunice cu Eftimie Cel Mare, iar după moartea acestuia plecă în pustiul Iordanului, stabilindu-se alături de cuviosul Gherasim al Iordanului. Peste un timp, au început să i se alăture ucenici, iar în anul 484 a fost construită prima biserică-peşteră, care a devenit biserica principală a Complexului monahal a Sf. Sava. În total în pustiul Iordanului Sf. Sava a pus bazele a şapte mănăstiri. Pe timpul domniei patriarhului Salustius (486-494) călugării pustiului palestinian s-au adresat cu o rugăminte să-i numească pe Teodosie şi Sava arhimandriţi şi conducători ai tuturor complexelor monahale de pe lîngă oraşul Sfînt (inclusiv sihăstriile şi chiliile singuratice).
A plecat în lumea celor drepţi in Palestina în ziua de 5 decembrie 532, la vîrsta de 94 de ani. În secolul al XII-lea, trupul Sfîntului Sava a fost luat de cruciaţi şi dus la Veneţia. Acesta a fost adus înapoi la Mănăstirea Sfîntul Sava cel Sfinţit abia după înțelegerea dintre Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul ortodox grec Atenagora, în cadrul vizitei papei în Ţara Sfîntă, în anul 1965.
Moaştele sale sînt considerate făcătoare de minuni, ca şi rugăciunile către el, credincioşii i se închină şi cred că îi va proteja. Într-o serie de surse despre viaţa Sf. Sava se spune, că a fost făcător de minuni – după rugăciunea sa un izvor a început să curgă, iar în timpul secetei a început să plouă din abundenţă.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1771
- Populația:
- 680 locuitori
Pociumbăuţi este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Pociumbăuţi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, care se află la distanța de 25 km de orașul Rîșcani și la 205 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 680 de oameni. Satul Pociumbăuți a fost menționat documentar în anul 1771.