Perioada 1-9 (12) martie este cunoscută în popor sub denumirea de Zilele Babei Dochia sau Zilele Babelor. Sărbătoarea populară a Babelor este strîns legată de cea a Mărţişorului. Exista obiceiul ca fiecare om să-şi aleagă o zi de la 1 pînă la 9 (12) martie, o anumită „babă” pentru a-şi putea prefigura, în funcţie de evoluţia vremii, norocul sau neşansa din acel an.

O legendă veche spune că: „tare demult trăia pe pămînt o babă foarte rea, care avea o noră și-i dădea de lucru în fiecare zi tot mai greu și mai greu, să-i aducă fragi copți, deși încă nu se terminase luna lui Faur, cîte și mai cîte nu-i cerea hîrca bietei fete. De fiecare dată însă nora reușea imposibilul, fiind ajutată ba de Sfîntul Petru, ba de un flăcău frumos, numit Martie. Văzînd cum stau lucrurile, amăgită și de un soare arzător Baba Dochia, înrăită și de iarnă obosită, vru să se suie în munți, ca-n luna lui mai, dar n-a uitat să-și ia cu ea oile și cojoacele (12 la număr). Potrivit legendei ea îmbla prin pădure și torcea lînă și a găsit o para (ban vechi, de origine turcească), căruia i-a făcut o gaură și l-a legat cu un fir de lînă.” De atunci se spune, că se face mărțișorul. La finalul legendei baba de rea ce era se transformă în stană de piatră. Trebuie să precizăm că această legendă prezintă simbolic opoziția dintre iarnă și vară, dintre frig și cald, conflictul dintre soacră și noră, moartea şi reînvierea simbolică (începutul anului agrar şi ziua echinocţiului de primăvară în Calendarul Iulian).

Conform altor credinţe Dochia e o bătrînă creştină cuviincioasă ‒ un adevărat spirit protector. (conform calendarului bizantin la 1 martie era sărbătorită Sfînta Martiră Eudochia). Ea se ruga neîncetat lui Dumnezeu pentru a aduce mai repede timpul călduros.

Există o mulțime de legende legate de această frumoasă sărbătoare a primăverii. Una dintre ele spune că „era pe la sfîrșitul lunii februarie. Iarna nu vroia să plece, dar într-o zi soarele s-a ridicat încălzind cu razele sale pămîntul. Iată că la marginea pădurii s-a arătat o floare dalbă. Iarna s-a înfuriat de îndrăzneala plăpîndei plante, a trimis un viscol și l-a înghețat. Zîna bună aflînd despre nenorocirea ghiocelului i-a venit în ajutor. Căutîndu-l s-a înțepat la un deget într-un spin și a început să-i curgă sînge. Sîngele fierbinte a încălzit și a readus la viață ghiocelul.” Această faptă bună a Zînei a dat naștere frumoasei tradiții de a purta din prima zi a lunii martie mărțișorul.

În trecut mărțișorul nu se punea la 1 martie, ci atunci cînd apărea pe bolta cerească Craiul Nou (luna nouă). Mărțișorul nu era altceva decît un fir compus din două fire răsucite, culorile inițiale fiind albul și negrul, mai apoi albul și roșul.

În ţara noastă adesea de acest fir împletit se agăța o monedă găurită de argint, sau aramă, mărțișorul fiind pus de părinți copiilor spre a fi apărați de bolile pe care le aduce primăvara. Așadar, mărțișorul a fost inițial un fel de amuletă, un talisman, puterea lui regăsindu-se mai ales în firele răsucite, care, se crede, apărau de duhurile rele, strămoșii noștri crezînd cu tărie în protecția oferită de firele împletite, dar și de noduri pe de altă parte, firele simbolizau funia anului, cu iarna și vara îngemănate. Tradiția vine din timpuri preistorice, neținînd de creștinism și o putem considera una dintre cele mai frumoase datini ale poporului nostru.

Pe vremuri mărțișorul era pus la locurile sensibile ale corpului, la băieți acestea fiind încheieturile mîinilor și picioarelor, iar la fetițe și la fetele mari, în special, la gît. Obiceiul cerea ca mărțișorul să fie pus de mame înainte de răsăritul soarelui. Era purtat obligatoriu cel puțin nouă zile, sau pînă la apariția pe cer a lunii pline, sau pînă la venirea berzelor, sau pînă la înflorirea unui pom, sau cel mai tîrziu pînă la Rusalii. La scoatere, firele erau puse pe ramurile înflorite ale unui copac. În opinia tuturor mărțișorul aducea noroc celui, care îl purta cu demnitate.

Zilele începutului de martie ne amintesc de Anul Nou serbat primăvara.

Mulți dintre noi nu mai știm de ce se confecționează mărțișoarele sau de ce se păstrează firul împletit în două culori. Nici nu bănuim semnificațiile celor două culori, iar dacă cineva ne-ar spune că de fapt roșul a fost cîndva negru, l-am privi cu mirare. Să descifrăm sensurile mai profunde ce se ascund în albul, negrul și roșul mărțișoarelor de altădată și de acum. Cele mai vechi mărțișoare erau făcute din lînă albă și neagră. Albul este semnul purității, negrul semnifică seva, puterea viaţa. Mărțișorul arhaic, în alb și negru, este expresia cea mai profundă a unității contrariilor, a binelui și răului. Iar dacă e să ne referim la culoarea roșie ea a avut și mai are o influenţă deosebită asupra oamenilor. Se consideră că această culoare are cel mai puternic efect asupra simțurilor, fiind simbolul frumuseții, tinereții, sănătății și bogăției. Este asociată în multe culturi arhaice cu venirea primăverii, nașterile și căsătoriile, așadar cu începuturile. De asemenea, protejează la trecerea dintr-un anotimp la altul, în special pe cei mici. În acest sens, și azi se pune ață roșie răsucită vițeilor, mieilor, dar mai ales copiilor nou-născuți. Specialiștii ne atrag atenția, că acest roșu benefic al focului creator al sîngelui, ca principiu vital al vieții, s-a născut în pămîntul negru. Astfel se poate spune, că roșul și negrul pot apărea ca substituite reciproce sau putem afirma, că undeva de-a lungul istoriei omenirii, negrul a fost substituit de mult mai agresivul roșu. Aceasta este în linii mari simbolistica culorilor mărțișorului. Se credea că dacă la 1 martie era timpul frumos, toată primăvara va fi la fel, iar dacă ploua în această zi se anunța un an îmbelșugat. Mai amintim și faptul că ușile și ferestrele ar trebui lăsate larg deschise pentru a intra aerul de primăvară, iar cei care nu vor să aibă purici peste an trebuie să mănînce multe urzici.

Mai precizăm că originea acestei sărbători ar fi, după părerea unor etnologi romană, iar conform altora traco-dacă. Întîlnită numai în sud-estul Europei și în Italia, sărbătoarea are ca punct de plecare străvechile practici rituale, făcînd parte dintr-un scenariu mult mai amplu, care urmărea înnoirea anului primăvara, odată cu moartea şi renaşterea simbolică a babei Dochia, întruchipare a Marii Zeițe a Pămîntului.

Tradiţiile sărbătorii populare Baba Dochia şi a Mărţişorului se respectă şi în prezent pe întreg teritoriul ţării noastre, spre bucuria noastră a tuturor, asigurîndu-ne continuitate spiritual-culturală ca neam.