Una din sărbătorile importante ale verii este solstiţiul de vară, marcat la 24 iunie (sau 7 iulie pe stil vechi). Această zi este cea mai lungă din an şi în acelaşi timp, cea mai scurtă noapte a anului. Sărbătoarea Sînzienelor din toiul verii a fost consacrată din vechime zeiţei Diana – zeiţă agrară, protectoare a lanurilor de grîu şi de orz în pîrg, respectiv ea poartă numele popular de Sînziene sau Drăgaica. Există cîteva credinţe despre Sînziene, că ele sînt atestate ca divinităţi antropomorfe agrare şi ca divinităţi fitomorfe.

În popor se crede că, în noaptea Sînzienilor, zînele cîmpului umblă pe pămînt sau plutesc prin aer şi dau puteri deosebite holdelor, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolile oamenilor, apără semănăturile de grindină, etc.

De fapt, Sînziana este o plantă erbacee de cîmp, cu frunze lungi şi înguste, cu flori galbene sau albe, cu miros plăcut, care înfloreşte cînd se pîrguiesc lanurile de grîu şi orz. Sînziana creşte prin fîneţe, livezi, păduri, la marginea drumurilor. Este larg folosită în medicina populară.

Sărbătoarea Sînzienilor în unele părţi se mai numeşte „Drăgaica” după denumirea locală a plantei, care ca şi Sînziana este concepută ca o divinitate agrară, protectoare a lanurilor înspicate. Prezintă interes de ce această sărbătoare se mai numeşte popular, ziua, „cînd amuţeşte Cucul”. Este ştiut că cucul începe să cînte prin luna martie, în preajma sărbătorii de Blagoveştenie sau Buna Vestire – 25 martie - 7 aprilie şi cîntă trei luni neîntrerupt. Ajungînd la Sînziene – la 24 iunie (7 iulie) se spune în popor: „că în această zi cucul mănîncă trei boabe de orz, răguşeşte şi încetează să cînte”. Este curios să aflăm că cucul a devenit o pasăre – oracol, implicată în destinul oamenilor. Se crede „că dacă cucul îţi cîntă prima dată din faţă” este spre bine, sănătate şi noroc, dar e foarte bine să ai bani, monede în buzunar şi să arunci spre el, ca să fii bogat”.

Şi se crede „că nu-i bine, dacă cucul prima dată îţi cîntă din spate”. E semn de sărăcie sau chiar boală. Posibil, această credinţă legată de importanţa cîntării cucului a dus la apariţia ceasurilor cu cuc, care cîntă la anumite ore.

Întrucît sărbătoarea Sînzienelor se suprapune cu solstiţiul de vară, moment important în derularea timpului calendaristic, aceasta este însoţită de numeroase practici închinate divinităţilor, de prospectare magică.

În această zi în zorii zilei se culeg plante înflorite pentru leac. Se aduc flori de sînziene şi se împletesc împreună cu spice de grîu cunune, care se pun apoi la ferestre, apărînd oamenii de forţele malefice. Fetele îşi pun sub căpătîi în noaptea de Sînziene florile, ca să-şi viseze ursitul. Tot în zorii zilei de Sînziene fetele se spală cu rouă ca să fie sănătoase şi frumoase.

Din flori de sînziene şi spice de grîu se împleteşte o cunună, purtată pe cap de o fecioară în ceremonialul numit „Dansul Drăgaicii”, pe care-l dansează fete necăsătorite în ziua de Sînziene. Jocul Drăgaicelor a fost atestat pentru prima dată în Moldova de către Dimitrie Cantemir.

Cu mult interes este aşteptată ziua de Sînziene în Moldova de femeile gospodine. Ştiind că în această zi Soarele are cea mai puternică insolaţie cu raze ultraviolete, ele scot toate lucrurile de lînă afară la uscat, la aerisit. Această zi în Moldova a primit denumirea de „Ziua de uscare a zestrei”. În această zi mamele băieţilor, adică viitoarele soacre puteau vedea întinse la soare covoare, lăicere, ţoluri, iorgane, perne etc., care alcătuiau o mare parte din zestrea fetelor. Se ştie, că la moldoveni zestrea fetelor era o tradiţie obligatorie.

În concluzie menţionăm că Sînzienele conform Calendarului Popular este o sărbătoare legată de solstiţiul de vară, care demonstrează, practic, pîrguirea spicoaselor. În această zi se colectau florile medicinale, se realiza „Jocul Drăgaicii”, se usca zestrea la soare. Era cea mai lungă zi a anului şi se credea „că cucul nu va mai cînta”, fiindcă a mîncat trei boabe de orz şi a amuţit”.