In calendarul popular Spolocania este numele pri­mei zile din postul Paștilor care stă sub semnul pu­ri­ficarii. Se face leşie cu apă şi se spală toate farfuriile, lingurile, furculiţele, toată bucătăria, mobilierul, în general toată casa este curăţată, astfel încît orice urmă de grăsime de natură animală să dispară, ca să nu se spurce mîncarea. Este, de fapt, o spalare rituali­ca a tuturor urmelor ce ar putea spurca Postul, respectat cu strictete in hotarul satelor. Spolocania e una dintre zilele despre care se spune ca "scurteaza postul", deoarece ingaduie bețiile și petrecerile, acestea din urma desfasurîndu-se îndeosebi sub patronajul femeilor. Acestea se aduna intr-o casa si torc, ca sa le creasca înaltă cînepa iar la ceas de seară petrec cu multă băutură, ca să-și spele gura si stomacul, sa fie curate în post.

Reminiscenta a unor stravechi sarbatori feminine care se regasesc si in alte momente de peste an, obiceiul se reflectă prin personificarea Spolocaniilor in niste sfinte lăsate de Dumnezeu anume pentru petreceri, care se cer sărbătorite "în băutură și încîntări". In unele locuri se povestește că Spolocaniile ar fi niste fete frumoase care merg la Maica Domnului pentru a o ruga să le ierte păcatele, iar in alte părți se crede, exact pe dos, ca ar fi niste babe urîte și afurisite care te îndeamnă la rele dacă nu le respecți și cinstești ziua.

Despre aceasta sarbatoare matriarhală, considerata de numerosi etnologi ca avînd o vechime foarte mare, se crede că inițial era vorba despre un gest ritual de curățare a organismului prin consumarea unui singur aliment întreaga zi, și anume borșul "holtei" ("adică borș fără legume, numai cu pîne sau mămăligă, anume ca să-și spele si să-si curățe gura și gîtul de ramasitele mîncarurilor celor de frupt"). "Pe cand mai inainte femeile se adunau la o casa particulara, unde nu numai ca isi spalau gura si gatul cu bors, ci totodata si torceau, in timpul de față cele mai multe dintre dînsele se aduna nu numai la o casa anumita, ci si la crasma, unde fac Spolocania cu rachiu sau cu ale bauturi spirtoase. Iar daca una sau alta dintre dansele nu are parale de ajuns ca sa aiba ce bea, atunci se insotesc mai multe la un loc, pune fiecare cate doua-trei si, cum­pa­rand rachiu pe dansii, beau si se veselesc impreuna mai toata ziua, adeca pana ce se imbata cum se cuvine. Apoi, dupa ce s-au ametit de cap si au pierdut nu numai o zi de lucru, ci si toti banii cati i-au avut, se intorc acasa si postesc apoi tot postul".

Tradiţiile şi obiceiurile legate de Postul Mare, cel mai solicitant din calendarul creştin-ortodox, datează de sute de ani şi se păstrează în Moldova mai bine decît în alte zone. Lăsatul Secului pentru Postul Paştelui se suprapune aproximativ începutului primăverii, iar în comunităţile tradiţionale această zi echivala cu o adevărată petrecere în aer liber, nu numai a tinerilor, ci a întregii comunităţi. În duminica dinainte de intrarea în Postul Mare, Zăpostitul de Paşti sau Duminica Albă, are loc un festin gastronomic care se lasă, de regulă cu excese alimentare şi bahice. Se pregătesc feluri de mîncare fără carne, dar care conţin multe produse lactate, brînză, lapte, smîntînă. Toată comunitatea se adună şi mănîncă atunci, pentru a nu duce lipsa mîncărurilor în cele 40 de zile de abstinenţă. Toată lumea din sat trebuie să se împace cu toată lumea cu acest prilej, iar cei săraci, care nu-şi permit festinul, primesc de pomană. Flăcăii tomnatici au parte de versuri ironice, la fel ca şi fetele bătrîne, ţinînd cont de interdicţia la nunţi din această perioadă: „Astăzi îi lăsat de sec,/ Mă duc maică să mă-nec,/ Unde-o fi rîul mai lat/ C-am rămas neînsurat". Un răspuns la ironia iniţială, tot în versuri: „Însura-m-aş, însura,/ nu ştiu pe cine-aş lua/ cea frumoasă nu-i de mine,/ Cu cea hîdă mi-e ruşine/ Cea frumoasă mă munceşte,/ Cea hîdă mă sărăceşte".