30 september 2011, 12:24 views 23734

Sfîntul Simion Stîlpnicul

Simion Stilpnicul este o divinitate în calendarul popular care a preluat numele cuviosului Simion Stîlpnicul din calendarul ortodox, al cărui praznic se serbează la 1.09/14.09. Prin unele părţi conform tradiţiilor populare se spune că sfîntul Simion se numeşte Stîlpnic din cauza că stă toată viaţa într-un picior, pe un stîlp înalt şi ţine cu mîinile pămîntul să nu să se prăbuşească, oprind vînturile să bată toate la un loc. Credinţa populară spune, că acest sfînt locuind la înălţime este stăpîn al vînturilor şi le dă drumul din cînd în cînd pentru a nu aduce boli: „Vîntul e ca o scăldătoare, curăţă totul”.

Ziua aceasta se consideră favorabilă observaţiilor şi prorocirilor meteorologice şi climaterice. Bătrînii apreciau dacă anul va fi secetos sau ploios, sărac sau îmbelşugat după stadiul de dezvoltare al larvelor insectelor în aşa-numitele „mere sau gogoşi” de pe faţa inferioară a frunzelor de stejar. „Cine ştie să caute în ziua sf. Simion, e ca şi cum ar căuta în zodie”. De Simion Stîlpnicul păsările, în special, vrăbiile îşi strîng cu ciocul grăunţele din holde pentru iarnă.

Această zi este considerată în unele localităţi ca fiind început de an. Se vede că provine de la o veche datină bisericească, care considera că la 1.09/14.09 începe anul bisericesc. De aici credinţa că Sf. Simion „ţine anul”, cum e ziua lui, aşa e tot anul”.

Aşadar, Sf. Simion prăznuit în această zi era privit de popor ca o axă ce reuneşte pămîntul cu cerul. Cei care nu-l sărbătoreau se puteau aştepta la unele nenorociri: dărîmarea caselor din temelie, înţepenirea picioarelor, etc. Pretutindeni în această zi nu se lucra, motive suficiente pentru a fi cinstită această zi cum se cuvine şi în zilele noastre.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1911
Populația:
322 locuitori

Crăciun este un sat din cadrul comunei Lingura, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Cantemir și la 135 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 322 de oameni. Satul Crăciun a fost înființat în anul 1911.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.