Sărbătoarea din 4/17 decembrie, închinată Sfintei mucenițe Barbara, se numește în popor Varvara, Vîrvara. Ca în multe alte cazuri, tradițiile etno-folclorice ale sărbătorii acestea țin de cele două straturi: păgîn și creștin. Sfînta Varvara, este o martiră creştină. În scripturile bisericeşti este indicată originea sfintei din Nicomedia (astăzi Izmir, Turcia). Ea se numără printre aşa-numiţii „Patrusprezece Ajutători” invocaţi cu precădere în Evul Mediu drept protectori în caz de pericol. Varvara este considerată patroană a minerilor, geologilor, arhitecţilor, artileriştilor, prizonierilor ş.a.

Puţine dintre creaţiile populare amintesc despre ziua Sf. Varvara, doar cîteva credințe, formule verbale, povestiri (religioase-creștine).

O componentă a stratului păgîn se manifestă prin credința că din ziua aceasta noaptea devine mai lungă decît ziua. Astfel, în satele moldovenești auzim și astăzi spunîndu-se: „De la Varvara încep să se micșoreze zilele”. Altă componentă precreștină a sărbătorii este tratarea de către femei a bubelor, mai ales a vărsatului de vînt (în medicină – variola) la copii. Despre aceasta vorbesc și unele denumiri ale zilei în cauză − Sărbătoarea bubelor, Sărbătoarea vărsatului etc.

În trecut, pentru Sărbătoarea bubelor femeile coceau cîte trei turte, le ungeau cu miere și le dădeau copiilor (dacă aveau bube), zicînd: „Să fie buba bună ca pîinea și dulce ca mierea”. Se credea că ele asigură copiilor respectivi o protecție magică împotriva bubatului. În această zi pregăteau medicamente pentru urechi.

O povestire creștină non biblică spune, că niște oameni bogați aveau o fată mare nespus de frumoasă, pe nume Varvara. În timpul nunții sale ea a fugit, pentru că nu vroia să se mărite cu nici un flăcău, în afară de Hristos. Pentru aceasta părinții au pedepsit-o aspru. Mult timp au ținut-o încuiată în casă. Conform altei surse creștine, Varvara a fost închisă de tatăl ei păgîn, Dioscorus, într-un turn, astfel încît nici un flăcău să n-o vadă. Totuși, cavalerii au reușit să ajungă să o vadă. Varvara a devenit creștină în timpul absenței tatălui ei. A hotărît să trăiască, în continuare, în sihăstrie într-o baie construită de Dioscorus care avea două ferestre, ea însă a poruncit să se facă trei, iar cînd tatăl sau a întrebat-o de ce, a spus că în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. În furie mare, determinată de creștinarea fiicei, tatăl ei a ridicat sabia s-o omoare, ea s-a ascuns într-o piatră care s-a deschis miraculos în faţa ei, însă a fost găsită şi schingiuită, arsă, bătută, apoi tatăl său, cică i-a tăiat capul cu sabia sa. Însă moartea l-a găsit şi pe el în scurt timp, a fost lovit de un fulger și a murit.

Simbolul creștin al Varvarei este un chip de fată foarte frumoasă stînd într-un turn (în care a fost ținută de tatăl ei). Fata a suferit mult, a fost o martiră. O altă versiune a povestirii spune că Varvara a făcut multe fapte bune, pentru care Dumnezeu a luat-o în cer.