[top]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2362 de oameni, dintre care 48.90% - bărbaţi și 51.10% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului: 98.98% - moldoveni, 0.51% - ucraineni, 0.34% - ruşi, 0.04% - găgăuzi, 0.08% - bulgari, 0.04% - alte etnii. În satul Căpriana au fost înregistrate 718 gospodării casnice la recensămîntul din anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.3 persoane.

[top]Istoria localitații

Satul Căpriana a fost menționat documentar în anul 1420.

[top]Monumente istorice

Într-o zonă pitorească de codru, la 40 km nord-vest de Chișinău, se găsește una dintre cele mai vechi mănăstiri din Moldova – Căpriana (întemeiată în 1429). Ea a fost timp îndelungat reședința mitropolitului Moldovei, a fost ctitorită de domnitori, printre ei și Ștefan cel Mare, aici au trăit cronicarul Eftimie și unul dintre primii poeți ai Moldovei - Chiprian. La început mănăstirea a fost construită în totalitate din lemn, ca mai tîrziu, în 1545 să fie înălțată în piatră biserica de vară "Adormirea Maicii Domnului". În 1840 este înălțată biserica "Sf. Gheorghe" și la 1903 “Sf. Nicolae”. La Căpriana a existat și cea mai mare bibliotecă mănăstirească din Moldova cu prețioase daruri domnești. Fiind închisă și devastată în anii postbelici, ea se redeschide printre primele în 1989, devenind foarte curînd un simbol al renașterii naționale. Există cîteva ipoteze privind întemeierea Mănăstirii Căpriana. Conform primei, mănăstirea ar fi o ctitorie a lui Alexandru cel Bun, care i-a dăruit doamnei Marena "Mănăstirea de la Vişnăvăţ, unde este igumen Chiprian". Data acestui hrisov este 10 februarie 1429. Din epoca lui Ştefan cel Mare (anul 1470), datează 2 documente unde este atestată trecerea "Mănăstirii Vişnăvăţ" sub oblăduirea mănăstirii Neamţ. În al doilea din aceste documente este atestat actul daniei, de către doamna Chiajna, a prisăcii lui Chiprian de pe Botne, mănăstirii Neamţu. În deceniul 4 al sec. XVI denumirea Vişnăvăţ este înlocuită de denumirea Căpriana. Sub acest nume mănăstirea figurează în inscripţia slavonă de pe scoarţa Evangheliarului, dăruit de Petru Rareş mănăstirii la 1545; aceeaşi denumire figurează şi în descrierea celei de a doua domnii a lui Petru Rareş (1541-1546), efectuată de cronicarul Grigore Ureche. La 1698 Constantin Antioh Cantemir va închina mănăstirea Căpriana - mănăstirii Zografu de la muntele Athos. Începând cu anul 1818, mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni întreprinde ample măsuri de reorganizare şi reconstruire a mănăstirii. Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (1545) în această perioadă este reconstruită aproape din temelie. În anul 1840 este construit paraclisul de iarnă "Sf. Gheorghe" (acum Sf. Nicolae) de către egumenul Teofilact, iar în anul 1903 este înălţată biserica nouă de iarnă "Sf. Gheorghe", anterior numită "a Înălţării Maicii Domnului". Clopotniţa a fost construită în anul 1812 şi avea 9 clopote. După anul 1947 de aici au fost alungaţi călugării, iar mănăstirea a fost transformată într-un sanatoriu pentru copiii bolnavi de turbeculoză. Oficial închiderea mănăstirii a avut loc în 1962. La începutul anului 1989 locaşul a fost redeschis, începându-se lucrările de restaurare. Biserica cea nouă, cu hramul Sf. Gheorghe a fost construită din cărămidă roşie, în anul 1903, pe locul fostei bisericii "Înălţarea Maicii Domnului". Arhitectura ei poartă amprenta eclecticii şi a stilizării de tip pseudo-bizantin, conţinând însă şi unele elemente ale vechii arhitecturi moldoveneşti. Pictura din interior este bine păstrată. Recent a fost restaurat iconostasul. Planul bisericii este alungit şi treflat în partea naosului şi altarului. Astăzi biserica este restaurată și deschisă pentru credincioși.