Localitățile Moldovei istorice

Data: 7 aprilie 2011

Începutul istoriei orașelor și satelor moldovenilor se ascunde în negura vremurilor. Vechile orașe, sau tîrguri moldovenești au fost întemeiate, mai ales pe malurile rîurilor. Orașele moldovenești sînt mai vechi decît prima lor atestare documentară, unele au fost fondate înainte de întemeierea Țării Moldovei. În secolul al X-lea este menționată în izvoarele istorice Cetatea Albă (Maurocastron, Moncastro); în secolul al XIII-lea – Chilia, Baia; în secolul al XIV-lea – Hotin, Hîrlău, Suceava, Cernăuți, Iași, Piatra lui Crăciun (Piatra Neamț), Roman, Fălciu, Orheiul Vechi (arheologic secolul al XIV-lea); în prima jumătate a secolului al XV-lea – Dorohoi, Bacău, Tighina, Cotnari, Trotuș, Vaslui, Botoșani, Lăpușna, etc.

Cea mai veche așezare orășenească de pe teritoriul Moldovei este Cetatea Albă, întemeiată în secolul VII î.Hr. de greci. Construită pe malul Nistrului, așezarea a purtat inițial numele Tiras, mai tîrziu bizantinii au numit-o Mavrocastron, adică Cetatea Neagră, apoi Asprocastron – Cetatea Albă; cumanii tătarii și turcii au numit-o Akkerman (Cetatea Albă), iar slavii – Belgorod. Rețeaua de orașe în spațiul dintre Nistru și Prut începe să se constituie în secolul al XV-lea, după izgonirea definitivă a tătarilor din această regiune. Consolidarea puterii domnești în timpul lui Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare au contribuit la prosperarea economică a țării și la consolidarea orașelor în calitate de centre economice și administrative. Către sfîrșitul secolului XV în Moldova existau 21 de orașe. În decursul secolelor XV-XVI în interfluviul Nistru-Prut se dezvoltă și cresc orașele Cetatea-Albă, Chilia, Tîrgul Sărata, Orhei, Cernăuți, Hotin, Soroca.

Încă din secolul al XV-lea moldovenii au început să se stabilească în zonele de la est de Cetatea Albă de pe țărmul de miazănoapte al Mării Negre și în regiunile de la nord-est de Nipru. Populația moldovenească a prins rădăcini adînci în acest spațiu, fapt confirmat prin numeroase argumente de ordin toponimic, hidronimic etc. Către anul 1754 moldovenii alcătuiau peste 78% din populația regiunii Herson. La finele secolului al XVIII-lea în regiunea Oceakov moldovenii constituiau 50% din numărul populației. Majoritatea satelor moldovenești se aflau în vestul arealului Bugo-Nistrean, fiind plasate de-a lungul văilor și cu preferință în părțile unde se întretaie regiunea păduroasă cu cîmpia. În județul Tiraspol la mijlocul secolului al XIX-lea moldovenii alcătuiau mai mult de o treime din populație, iar în județul Ananiev peste 22%. Numărul populației moldovenești din 1779 și pînă în 1858 a crescut de aproape 4 ori (de la 33 000 la 125 000 de oameni), iar gubernatorul rus din Ecaterinoslav relata în 1850 că „moldovenii și-au păstrat obiceiurile sale și chiar și limba”.

Localitățile urbane au avut destine diferite. Unele, ca Hotinul, Lăpușna, Soroca, Tighina s-au ridicat și au prosperat, altele în virtutea diferitor împrejurări au decăzut, transformîndu-se în localități sătești. Astfel documentele istorice menționează o serie de tîrguri, astăzi dispărute, ca Tîrgul Săratei, Șerbanca, Tîrgul Peștera, etc. Totodată, cu timpul, datorită dezvoltării economiei, mai multe așezări rurale capătă statutul de tîrg, printre acestea fiind Tuzora, Telenești, Bălți, Otaci, Rașcovul, Briceni, Fălești, Pînzărești, Noua Suliță.

Tradițional, în Moldova orașele erau proprietate a domniei, însă treptat domnii le donează boierilor și mănăstirilor „pentru dreaptă și credincioasă slujbă”. În 1641 Vasile Lupu dăruia mănăstirii Balica din Iași și mănăstirii Sf.Sava dreptul de a percepe zeciuiala de la negustorii din tîrgul Chișinău, iar către 1795 Chișinăul ajunge în proprietatea mănăstirii Galata. Tîrgul Lăpușna la sfîrșitul secolului XVII era donat mănăstirii Sf.Ioan Zlatoust. Orașele ajung și în proprietatea unor boieri ca Anastasie Iancul care stăpînea în 1793 tîrgul Sorocii sau Raluca Mavrocordat care stăpînea în 1795 tîrgul Telenești. În secolul XIX orașele, pe diferite căi, și-au recăpătat statutul de entități libere. În secolul XX orașele devin importante centre economice și de cultură.

Satele în decursul întregii istorii a Moldovei au fost arealul al cărui populație reprezenta majoritatea locutorilor țării. Noțiunea  de sat vine de la latinescul fossatum (loc întărit). Primele documente cu caracter statistic, care ne oferă posibilitatea să evaluăm numărul satelor din Moldova datează din secolul XVII. În acea epocă în Țara Moldovei existau circa 1700 de sate, majoritatea amplasate în proximitatea cursurilor de apă, pe coastele dealurilor sau la poalele pădurilor. Recensămîntul efectuat la porunca administrației militare ruse în anii 1772-1773 și 1774, ajunge la cifra de 2299 de așezări, dar fără teritoriile Bugeacului și Hotinului anexate Imperiului Otoman; cu acestea din urmă numărul satelor poate fi estimat la cel puțin 2800, cu o densitate medie a populației de 10,1 locuitori / kilometru pătrat în 1774 și de 14,3 locuitori / kilometru în 1803. Pînă la începutul secolului XIX în interfluviul Prut-Nistru erau mai bine populate ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna și mai slab populată era zona de sud, din cauza invaziilor tătarilor.

În evul mediu așezarea satelor de-a lungul căilor comerciale, a constituit un factor important în prosperarea lor. Mai tîrziu, amplasarea localităților rurale de-a lungul căilor ferate a contribuit în mod substanțial la dezvoltarea lor. Astfel, așezarea Basarabeasca, fondată la mijlocul secolului XIX, a devenit ulterior stație a căii ferate Bender-Reni, localitățile Ocnița, Otaci, Bahmut, Dondușeni și multe altele au crescut și s-au dezvoltat grație construcției căilor ferate.

În secolul XX au fost fondate sate și orașe noi, însă unele din ele fără certe perspective de dezvoltare. În perioada sovietică denumirile a circa 200 de localități au fost înlocuite cu nume noi. Astfel, orășelul Șoldănești a fost  rebotezat în Cernenko, Sîngerei – în Lazovsk, Ialoveni – în Kutuzov, Ștefan-Vodă – în Suvorov, etc. Un număr mare de sate și-au pierdut denumirile istorice, astfel încît Geamăna devine Krasnoarmeiskoe, Traian – Pervomaiskoe, Crihana Veche – Lebedenco, Balanul Vechi – Malinovskoe, Sturzeni – Ucrainca, etc.  O bună parte dintre localități au revenit la denumirile istorice, altele au demarat acest proces.

Dăinuirea peste secole a orașelor și satelor locuite de moldoveni în arealul cuprins între munții Carpați, rîul Bug și Marea Neagră este o dovadă a unei culturi materiale și spirituale cu rădăcini puternice și viguroase create de poporul moldovenesc.

Vă invităm să contribuiți la completarea paginii localităților trimițîndu-ne informații relevante despre istoria satelor și orașelor sau informații și imagini, materiale video de ultimă oră privind evenimentele care marchează viața comunităților. 

Capitalele Moldovei istorice:

• Baia - prima capitală a Țării Moldovei
• Siretul - a doua cetate de scaun a Moldovei
• Suceava – cetatea de scaun a Moldovei
• Iași – reședința voievozilor Moldovei
• Balta – capitala RASSM
• Chișinău