Statornicirea comunităţii etnice est-carpatice, dezvoltarea ei socială avea loc pe fundalul unor intense procese demografice. Populaţia ţinuturilor Carpato-Nistrene se înmulţea, întîi de toate, în urma colonizării cu volohi din Transilvania şi cu rusini din Rusia de Sud-Vest, asimilaţi de volohi. Aceste procese s-au soldat cu consolidarea reţelei aşezărilor rurale şi închegarea unor structuri administrative. Torentul masiv de colonizatori de la apus de Carpaţi se sedentariza, în temei, în interfluviul Siret-Prut, iar de la sfîrşitul veacului al XIV-lea  ̶ între Prut şi Nistru.

În situaţia cînd nu dispunem de informaţii documentare, aspectele social-economice, de administrare a vieţii şi activităţii moldovenilor pot fi determinate (reconstruite), cercetînd orînduirea socială a populaţiei din regiunile nord-estice ale Transilvaniei, din Maramureş, de unde au venit, în mare parte, volohii. Precum şi examinînd viaţa socială a volohilor din Halici — Volînia (Rusia de Sud-Vest), adică din regiunile de la nord-est de Nistru, unde populaţia îşi organiza viaţa după dreptul moldovenesc (волошское право). Bazîndu-ne pe informaţiile, oricum suficiente, despre viaţa volohilor, precum şi despre traiul volohilor de la nord-est de Nistru, putem schiţa pe calea retrospecţiei structura socială a volohilor Carpato-Nistreni.

Locurile de convieţuire a volohilor se numeau sat, cătun (cut), vatră. Satele îşi orînduiau viaţa după dreptul voloh (dreptul moldovenesc) şi întruneau de la 10 pînă la 30 de familii cu avere comună. Membrii obştii săteşti, grupaţi în familii mari, stăpîneau împreună pămînturi pentru prelucrare şi alte nevoi, terenuri hotărnicite. Păşunile, locurile de pescuit, pădurile se considerau bunuri colective. Puteau fi înstrăinate numai cîmpurile defrişate în virtutea valorificării lor. Obştea sătească supraveghea regulile de convieţuire, putea reţine vinovaţii pentru a-i preda judecăţii pe care o săvîrşeau „Sfatul oamenilor bătrini şi buni”. Obştea îşi alegea căpetenia: cnez, jude.