Cetatea Tighina, așezată pe malul Nistrului a fost una dintre cele mai puternice cetăți ale Moldovei. Amplasată la un vad al Nistrului, avea o așezare geografică avantajoasă, fiind ferită de inundații. În secolele IX-XI populația băștinașă a ridicat lîngă vad o fortăreață, a cărei urme au fost găsite în preajma satului Calfa. Denumirea Tighina se datorează cumanilor, care în secolele XII-XIII ajungeau cu turmele în preajma trecătoarei. Unii cercetători susțin că la Tighina în secolul al XII-lea ar fi fost întemeiată o factorie genoveză. Dar analiza surselor atestă faptul că acest lucru ar fi imposibil, deoarece genovezii au primit dreptul de a naviga în Marea Neagră în 1261, iar la gurile Dunării și Nistrului și mai tîrziu.

În anii 70 – 80 ai secolului al XIV-lea Tighina a fost incorporată Țării Moldovei. Tighina devine un punct important pe Drumul comercial Moldovenesc care lega Europa Occidentală cu Orientul prin vadul Dunării de la Isaccea, regiunile bizantine de la dreapta Dunarii cu Caffa, colonia genoveză din Crimeea. Această cale comercială s-a mai numit și Drumul tătăresc. Acest drum se încrucișa la Tighina cu drumul fluvial care ducea de la Hotin la Soroca, la Cetatea Alba și la Marea Neagră.

Într-un hrisov din 8 octombrie 1408, prin care domnitorul Alexandru cel Bun acorda privilegii negustorilor din Liov în comerțul cu Țara Moldovei se subliniază rolul Tighinei ca centru vamal. Astfel, 8 octombrie 1408 este data primei atestări documentare a Tighinei ca oraș și centru de vamă.

Tighina este menționată apoi frecvent în actele oficiale ale cancelariei domnești: în 1434 într-un alt privilegiu acordat negustorilor Lioveni de către Ștefan al III-lea; în 1452 în actul emis de Alexăndrel; în 1456 în privilegiul acordat de Petru Aron liovenilor.

La sfîrșitul secolului al XV-lea, lîngă vechea localitate Tighina a fost construită o cetate din lemn și pămînt, întregind astfel sistemul defensiv al Moldovei medievale și fiind pe vremuri una dintre cele mai puternice cetăți. Acest lucru este confirmat de Dimitrie Cantemir, care nota în „Descrierea Moldovei": „Tighina, numită de turci Bender, pînă nu demult o cetate foarte întărită, iar acum de însuși turcii fortificată prin multe lucrări dinspre Nistru... În zadar au fost toate asediile turcilor, înainte de a se hotărî condițiile supunerii ei". Dimitrie Cantemir o considera, pînă a trece în măinile otomanilor, drept „cea mai fortificată cetate a întregii țări".

Cetățuia de pămînt era, probabil, rotundă sau semirculară, avea două șanțuri adînci de apărare, precum și un val de apărare, iar în poala valului din interiorul cetății erau construite locuințe de tip bordei. Acest lucru este demonstrat de săpăturile care au descoperit urmele unei locuințe arse și diferite obiecte de uz casnic din secolele XV – XVI.

Cetatea avea menirea de a reține pătrunderea în Moldova, prin trecătoarea de la Tighina, a tătarilor care participaseră la campaniile otomane din 1476 și 1484 împotriva lui Ștefan cel Mare.

În vara anului 1538 sultanul Soliman Magnificul intră în Moldova. Țara este atacată din nord de poloni, iar din sud-est de tătari. Domnitorul Petru Rareș, trădat de boieri s-a refugiat în Transilvania, iar sultanul intră în Suceava și pune stăpînire pe tezaurul țării. În Țara Moldovei se instaurează regimul suzeranității otomane și totodată o parte a teritoriului Moldovei este ruptă din trupul țării și transformată în raia (provincie a Imperiului otoman). Tighina devine raia şi este rebotezată în „Bender" – în turcă „trecătoare întărită".

Călătorul turc, Evlia Celebi, care a vizitat în secolul al -le Moldova, relata că «hanul tătar l-a rugat pe sultanul Suleyman să zidească în acel loc o cetate și astfel, ca poruncă împărătească, a fost construită această cetate». Cetatea a fost construită de renumitul arhitect otoman Sinan-aga, fiul lui Abdul Menan-aga, care a participat la campania din 1538 ca inginer de poduri.

Noua fortăreață din piatră pe locul citadelei vechi este ridicată timp de un an (1538-1539). Arhitectul V. Voițehovski care în secolul XX a studiat arhitectura cetății scria: „cercetînd zidurile citadelei s-a descoperit că ele sînt formate din două straturi, ceea ce vorbește despre existența cetății pînă la expansiune aturcească din 1538, cel de-al doilea strat a fost adăugat, cum se vede, de Sinan".

Evlia Celebi astfel descrie fortificația înălțată de turci: «Cetatea aceasta are două rînduri de ziduri. Mai are înca o poartă de fier care se deschide spre miază-zi... In această despărțitură a cetății nu se află alte construcții în afară de cele o sută de încăperi acoperite cu șindrilă. Mai este o poartă de fier, înăuntrul cetății, care dă spre fortificația de jos, este mică și se deschide spre răsărit. Cetatea asta de jos se întinde pînă la marginea Nistrului. Toate casele din cetate sînt îndreptate cu fațada spre Nistru, fiind în total trei sute de încăperi... Toti ienicerii, gebegii și tunarii locuiesc aici. Aceasta este o cetate trecătoare, care constituie o cheie puternică a țărilor otomane».

În 1538 otomanii nu au cucerit Moldova prin lupte, ci ca urmare a trădării marilor boieri, însă Soliman Magnificul a dorit să prezinte evenimentul ca o victorie militară. Pe porțile de miază-zi ale cetății el a poruncit să fie atîrnată o lespede de marmoră pe care să fie slăvită victoria sa în Moldova. Această lespede s-a păstrat pe poarta cetății pînă în secolul al XIX-lea.

Același Evlia Celebi vorbește despre un șanț adînc care înconjura cetatea: «Șanțul dinspre uscat este foarte adînc, însă pe malul Nistrului nu are șanț, dar și în partea aceea se află două ziduri fortificate și trainice, separate unul de altul. Nu are decît două porți, una se găsește în partea de miazăzi și se deschide spre oras, este o poartă de fier mare și rezistentă. Podul suspendat deasupra șanțului se ridică în fiecare seară, cu ajutorul unei macarale cu lanțuri și se razimă de poarta cetății, devenind un fel de apărător al porții».

La acea vreme cetatea construită din piatră reprezenta un patrulater înconjurat din trei părți de un șanț foarte adînc. Cetatea de sus avea 12 turnuri, iar cele patru posturi de la colțuri deveniseră niște bastioane bine fortificate, care aveau menirea să ia asupra lor tot greul luptelor în caz de asediu neașteptat. Cetatea de jos, mai modestă ca proporții, avea doar șase turnuri, dar prin poarta ei se aducea apă de la Nistru.

Dupa edificarea cetății, Bender devine un centru administrativ al teritoriului rupt de curînd din Țara Moldovei. Conform inscripției de pe zidul cetății, în oraș activa un cadiu (judecător musulman) cu anumite împuterniciri administrative în circumscripția respectivă, numit kadiat. Primul kadiu al Tighinei a fost Hasan, numit bei, un caz extrem de rar (de obicei, kadiii erau nimiti efendi).

Un timp Benderul a fost centru de sangeac (unitate administrativă) în frunte cu un sangeacbei, despre aceasta menționîndu-se într-un firman al sultanului din 1552.

La sfîrșitul secolului al XVI-lea detașamentele de moldoveni atacaseră de mai multe ori cetatea Benderului, dar fără succes. În vara anului 1574 Ion Voda cel Viteaz o asediase cu armata sa. Pentru a contracara asemenea atacuri, în 1579 lîngă Bender a fost ridicată o nouă întăritură. În aceeași perioadă Benderul a fost atacat și de cazacii zaporojeni.

În 1703 otomanii au început reconstrucția cetății. Lucrările au continuat și în anii 1705-1707, cînd domnitorul Moldovei Antioh Cantemir a fost somat de turci să trimită oameni să lucreze la cetate. Moldovenii au refăcut și lărgit cetatea, fiind folosit lemn adus de la Lăpușna și Orhei și piatră de la Cosăuți. In jurul castelului vechi al Benderului s-a săpat un șanț adînc, care a fost pardosit cu piatră, în spatele căruia se putea adăposti un număr mare de oșteni.

După înfrîngerea de la Poltava (1709) la Bender s-a refugiat pentru cîțiva ani regele Suediei Carol al XII-lea.

Cetatea Bender a avut mult de sufeit în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774. În noiembrie 1789 cneazul Gr. Potiomkin a cucerit cetatea Bender, fapt pentru care țarina Ecaterina a II-a l-a decorat cu o cunună de lauri confecționată din aur.

Cetatea a avut de suferit în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812. În 1818 cetatea Bender a fost vizitată de împăratul Rusiei Alexandru I, iar în 1828 de către Nikolai I. În prima jumătate a secolului al XIX-lea Bender intră în categoria cetăților de clasa I din Imperiul Rus. Totuși careva lucrări de reparație aici nu se întreprind. A fost doar construită biserica cu hramul Alexandru Nevski (1833).

După războiul ruso-turc din 1877-1878 Imperiul Otoman își pierde pozițiile strategice în sud-estul Europei. În 1897 cetatea Bender pierde statutul de obiectiv militar.

Cetatea Bender (Tighina) - album foto