Foto: doxologia.ro

Ceremonialul de încoronare a domnitorilor Moldovei era, în perioada de început a tînărului stat, o expresie a independenţei şi a suveranităţii domnitorului asupra teritoriului pe care-l stăpînea. Această autonomie şi putere era exprimată prin titulatura domnitorului de "singur stăpînitor". Domnul Moldovei se numea "singur stăpînitor a toată ţara Moldovei".

Prin această titulatură şi chiar prin ceremonialul de încoronare, domnitorii Moldovei, Bogdăneștii-Muşatinii, invocau moştenirea imperială bizantină. Titulatura "IO", pe care o foloseşte şi Ştefan cel Mare în Tetraevangheliarul de la Humor, arăta că domnitorul ocupa tronul din "mila lui Dumnezeu". Titulatura domnitorilor romîn nu era precis stabilită. Ei nu se numea nici regi, nici împăraţi, ci erau pomeniţi cînd ca voievozi, principi, duci sau palatini. Cu toate acestea, ei aveau toate însemnele regalităţii.

În perioada de independenţă a Țării Moldovei, ceremonialul de încoronare avea două momente: învestirea domnitorului şi încoronarea propriu-zisă.

Învestirea domnitorului avea loc în cîmp, în afara cetăţii de scaun. Ştefan cel Mare a fost învestit ca domn pe cîmpia numită "Direptate". La învestire participau toţi boierii, curtea domnească şi toată oastea ţării. Ceremonialul petrecut într-un spaţiu deschis şi în afara cetăţii era o moştenire de la Imperiul Roman, unde împăraţii erau numiţi în afara zidurilor Romei, pentru ca apoi să intre în cetate ca împăraţi. Un moment deosebit de important al ceremonialului era ridicarea domnitorului pe scut, semn că oastea îi era loială şi avea din acel moment puterea supremă conducătoare.

Partea a doua şi cea mai fastuoasă a încoronării era săvîrşită în Catedrala mitropolitană. Ceremonialul religios era condus de mitropolitul vremii, înconjurat de toţi episcopii, de mulţi clerici, de sfatul domnesc şi curteni. Încoronarea presupunea ungerea cu mir a domnului şi înmînarea însemnelor puterii seculare: buzduganul, sceptrul şi steagul de domnie. Ceremonialul de încoronare se desfăşura şi el după anumite reguli. Mitropolitul şi clericii îl aşteptau pe domn în faţa bisericii, de unde îl duceau în procesiune pînă în Sfîntul Altar. Domnitorul era purtat apoi de doi episcopi în jurul Sfintei Mese de trei ori. În partea dreaptă a Prestolului, domnitorul îngenunchea şi cu capul plecat era uns de mitropolit cu mir şi i se citea rugăciunea de încoronare. După acest moment, în mijlocul bisericii, mitropolitul îi punea pe cap domnului o coroană de aur, îi înmîna sceptrul sau buzduganul, iar împreună cu postelnicul îl urca pe domn în tronul din biserică. Din acel moment, domnitorul era învestit cu toate puterile regalităţii. La curtea domnească, domnitorul primea jurămintele de credinţă ale tuturor supuşilor săi, fiind în cele din urmă aclamat şi de popor.

Începînd cu secolul al XVI-lea, cînd domnitorii Moldovei au devenit supuşi ai sultanilor otomani, ceremonia de învestitură nu se mai săvîrşea în țară, ci la reşedinţa sultanilor din Istanbul. După acest moment, domnitorii n-au mai purtat coroana de aur, ci "cuca" sau "gugimaca", care era o căciulă din blană cu o broşă de aur şi pietre preţioase. Însemnele puterii înmînate domnitorului de sultan erau steagul verde cu semilună şi cele două "tuiuri" (cozi de cal).

Ceremonialul de la Istanbul era cel mai fastuos după sărbătorile care se făceau cu ocazia numirii unui nou sultan. Domnitorul pleca de la Vlahserai (palatul vlahilor din Constantinopol) spre reşedinţa sultanului. Aici era întîmpinat de marele vizir, care îl înştiinţa de aprobarea sultanului şi îl saluta cu noul titlu de domn. Domnitorul îmbrăca caftanul dăruit de sultan şi cerea protecţia acestuia pentru el şi familia lui. Domnitorul primea de la şeful hergheliei imperiale un cal frumos împodobit, însoţit de o suită de o sută de cavaleri, 24 de ceauşi (crainici) şi patru alergători pedeștri, care ţineau scările calului. Domnul încăleca şi, împreună cu suita, defila pe străzile Istanbulului pînă la biserica Patriarhiei Ecumenice. Clerul, în frunte cu Patriarhul Ecumenic, îi cîntau Axionul, iar în biserică era uns cu mir. La ieşire era preluat de suita otomană şi condus la Vlahserai. A doua zi urmau felicitările ambasadorilor străini, iar în a treia zi domnitorul se înfăţişa înaintea sultanului. Domnul înainta cu capul plecat în sala sultanului şi înaintea lui îngenunchea.

Sultanul îi înmîna cuca şi îi dăruia un cal împodobit cu aur şi pietre preţioase, un covor cu fire de aur şi argint, o sabie şi un buzdugan. Acest ceremonial de învestire în demnitatea de domn al Moldovei exprima statutul de supus faţă de Poarta Otomană. Acest lucru a însemnat şi o alterare a situaţiei politico-juridice a Ţării Moldovei care devenise provincie, nealipită "de jure" la Imperiul Otoman, dar care puteau fi considerată ca provincie de la marginea acestuia.