Fiecare popor are în istoria sa un erou ridicat din rîndurile sale, căruia îi atribuie toate realizările acumulate de-a lungul veacurilor şi pe care îl înzestrează cu cele mai nobile calităţi. Atare personalităţi sînt învrednicite de titlul „Mare”. De pildă, francezii îl au pe Carol cel Mare, ruşii − pe Petru cel Mare, valahii (muntenii) - Mircea cel Mare, Radu cel Mare... Moldovenii au un singur voievod, căruia îi atribuie cele mai frumoase calităţi omeneşti şi căruia îi datorează toate izbînzile şi făptuirile măreţe: Ştefan al III-lea, pe care, însă, nu l-au numit „Mare”. Moldovenii l-au numit pe cel mai scump erou al lor: Ştefan cel Sfînt şi Bun, Ştefan Ctitorul, Ştefan Oşteanul, Ştefan Gospodarul, Ştefan Vodă Bătrînul... Pe Ştefan al III-lea al Moldovei l-au numit „Mare” străinii. Mai întîi regele Poloniei Sigismund: „Stephanus iile Magnus”, apoi alte personalităţi străine. Cu atît mai îndreptăţită şi valoroasă este această preţuire. Moldovenii, considerîndu-l înger ocrotitor al Moldovei, care i-a înveşnicit şi i-a îmbărbătat, dîndu-le nădejde în vremi de mari primejdii, l-au numit Ştefan Moldovanu, la chemarea căruia totdeauna sînt gata să se adune:

Vine Ştefan Moldovan
În mînă cu-n buzdugan
Şi cu cornul ca să sune,
Pe voinici să mi-i adune...

Încă în prima jumătate a veacului trecut un moldovan înţelept, cu har ceresc, constata că „sînt neamuri care prind rădăcină ca pădurile şi ierburile. Acestea se ridică din furtuni şi puhoaie, stăruind, aşteptînd şi pentru ele de la Dumnezeu plinirea timpului”. Printre aceste noroade sînt şi moldovenii, la care, după îndelungate şi grele cumpene, Dumnezeu s-a uitat cu milostivire, alegîndu-l pe nepotul lui Alexandru cel Bun, fecior al lui Bogdan al II-lea, anume pe Ştefan al III-lea să aducă tihnă moldovenilor, să facă dreptate: să ocrotească pe cei buni, să pedepsească pe cei răi, adică să facă rînduială în Moldova. Şi astfel, mulţămită lui Dumnezeu, cum se scrie în cărţile domneşti, милостию Божию, Dei gracia, a venit Ştefan şi, timp de 47 de ani, a stat, a luptat şi a consolidat ţara, cetăţile, tîrgurile şi bisericile pentru veacurile viitoare. Şi urma sa a rămas asupra ţării, ca o pecete asupra unui hrisov”. Moldovenii au fost îndemnaţi să lase uitării taberele dezbinatoare, să se adune cu toţii în slujba ţării.

În lumina documentelor găsite pînă astăzi, bazîndu-ne pe sintezele unor autori cu renume, se conturează momente din istoria „intimă” a lui Ştefan al III-lea cel Mare: baştina sa, familia sa, relaţiile sale cu înalţii ierarhi, cu sfetnicii şi dregătorii curţii sale. Năzuind să dezvăluie „legătura între Ştefan cel Mare şi Moldova”, P. Panaitescu constata: „Moldova cu caracter sufletesc deosebitor (...) e ţara în care înţelepciunea predomină asupra voinţei. E ţara oamenilor prudenţi, care a dat pe cei mai mari bărbaţi de geniu... Spirite critice şi creatoare, moldovenii au dat pe Eminescu... E o dragoste adîncă a pămîntului, a omului statornic şi socotit, la răzeşul moldovan, ca şi la boierul de viţă veche. Ştefan cel Mare a fost toate acestea... Spirit creator, a colonizat şi a întărit, a fost un diplomat genial. Era omul pămîntului şi al neamului său”. Născut la Borzeşti, pe Trotuş, în inima Moldovei istorice, moldovan de viţă domnească moldovenească, Ştefan al III-lea cel Mare era atît de moldovan, atît de strîns legat de Moldova, încît într-un document din 5.01.1477 se numeşte: ”Stephanus Dei gracia Wayvoda Moldovanie”. Voievodul Moldovenimii, al tuturor moldovenilor! Toate documentele Cancelariei de Stat a Moldovei din anii 1457-1504, toate cronicile scrise pe vremea Slăvitului Voievod, prima istorie a Moldovei scrisă în limba moldovenească – „Letopiseţul Ţării Moldovei” al lui Gr. Ureche ne demonstrează, că Ştefan al III-lea cel Mare a trăit, a domnit şi a murit ştiindu-se moldovan în ţara sa − Moldova.

La sfînta Putnă, unde Măria sa şi-a aşezat singur mormîntul şi piatra cu inscripţie între flori, nu s-a stins nici o clipă candela aprinsă în iulie 1504. Este candela nemuririi, aprinsă întru veşnica pomenire şi cinstire a celui care a fost şi va rămîne pentru moldoveni făcător de dreptate, izbăvitor de cumpene, izvorîtor de nădejde.

„Spiritul său rămîne veşnic în lucrări, în întocmiri şi în suflete, şi încă încearcă a ne călăuzi pe căile viitorimii”. Şi astăzi, ca şi pe vremea Măriei sale Ştefan Vodă, moldovenii păstrează nădejdea „cornul ca să sune, pe voinici să mi-i adune”, ca să:

...se ducă mîndri şi voioşi
După Ştefan Gospodaru,
După Ştefan Moldovanu. 


• Consolidarea statalităţii moldoveneşti

• Apărătorul Moldovei

• Moldova şi Ungaria

• Moldova şi Polonia 

• „Duşmanii creştinătăţii”: otomanii, tătarii

• Ştefan Cel Mare şi Rusia

• Moldova şi Valahia

• Gospodarul Moldovei

• Fondator al istoriografiei moldoveneşti

• Promotor al Artei Monumentale

• Familia lui Ştefan cel Mare

• Cîte limbi vorbea Ştefan cel Mare?

• Domnia şi biserica pravoslavnică

• „Au adus ruşi mulţi…”  

• Filosofia Statului Moldovenesc 

• Ştefan Legendarul

• Stephanus ille Magnus

• Ştefan cel Mare şi Moldova