13 ianuarie 2016, 18:09 views 58914
Materiale din compartiment: Galeria foto | Galeria video |

Constituirea și evoluția politică a R.S.S.M. în anii 1940 – 1991

Formarea R.S.S. Moldoveneşti

Din primele zile de după evenimentele dramatice, cruciale de la 28 iunie 1940 împuternicirile organelor legislative şi executive ale R.A.S.S.M. au fost extinse provizoriu şi asupra raioanelor din dreapta Nistrului. Au fost alese 1,1 mii de comitete executive săteşti şi 25 orăşenești. Competența Comitetului Regional al Partidului Republicii Moldova (bolșevici) din Ucraina, a Consiliului Suprem al RASSM, al RSSM se extindeau temporar și asupra Moldovei din partea dreaptă a Nistrului.

Concomitent cu structurile puterii sovietivce, erau formate structurile şi organizaţiile economice, financiare, juridice, socio-culturale, obşteşti etc. Lipsa cadrelor locale, mai ales, de conducători şi specialişti în diverse domenii, era compensată din rîndul celor sosiţi din R.A.S.S.M., unde în anii antebelici au fost pregătite cadre calificate, dar şi din Ucraina, Rusia şi din alte republici sovietice. Totodată, anume acest lucru a constituit una din cauzele procesului de rusificare a moldovenilor. În același timp începuse procesul de reîntoarcere a populaţiei care a fost evacuată din Basarabia pînă la 28 iunie. Către decembrie 1940 s-au reîntors acasă din România, Franţa, Italia şi alte ţări circa 300 mii oameni.

Sub influenţa noilor autorităţi luase început în rîndul populaţiei moldoveneşti şi grupurilor etnice minoritare, atît din stînga, cît şi dreapta Nistrului, mişcarea de autodeterminare naţională, care solicita crearea formaţiunii statale de un nivel mai înalt decât R.A.S.S.M. Pornind de la această stare de spirit a populaţiei organele puterii supreme ale R.A.S.S.M. s-au adresat instanţelor superioare ale U.R.S.S. cu demersul de a forma Republica Moldovenească unională. Problema a fost inclusă pe ordinea de zi a celei de a VII-a sesiuni a Consiliului Suprem al U.R.S.S. din 2 august 1940 la care a fost invitată şi delegaţia moldovenească. Drept urmare la 2 august 1940 Sovietul Suprem al U.R.S.S. a decis formarea R.S.S. Moldoveneşti în calitate de subiect naţional statal al Uniunii Federale.

Însă principiile democratice de egalitate nici pe departe nu au fost respectate de autorităţile unionale. În componenţa R.S.S. Moldoveneşti au fost incluse doar 6 judeţe ale fostei Basarabii şi numai 6 raioane ale fostei R.A.S.S.M. Astfel spaţiul Moldovei istorice, judeţele Cetatea Albă, Ismail, Bolgrad şi Hotin au fost în mod arbitrar atribuite R.S.S. Ucrainene. De asemenea, regimul totalitar stalinist a declanşat represalii împotriva populaţiei paşnice. Fiind învinuiţi ca duşmani ai poporului, mii de oameni de diferite naţionalităţi au fost expropriaţi, supuşi represiunilor şi în iunie 1941 deportaţi în Siberia.

Consecinţele social-economice şi politice ale constituirii R.S.S.M.

În pofida abaterilor de la normalitate autodeterminarea naţional-statală sub formă de republică unională a permis desfăşurarea unor profunde schimbări socio-economice, politice şi culturale. În plan politic aceste schimbări au însemnat: adoptarea Constituţiei, care a legiferat procesul de constituire a organelor legislative, executive şi judecătoreşti. Au fost fixate drepturile şi libertăţile cetăţenilor, care însă în condiţiile regimului stalinist au rămas, în mare măsură, pe hârtie. Toţi cetăţenii, indiferent de naţionalitate, studii, origine socială şi de avere obţinuseră dreptul de a alege şi a fi ales, începînd cu vîrsta de 18 ani. Alegerile însă aveau în condiţiile regimului totalitar un caracter formal, erau petrecute nedemocratic şi nu reprezentau voinţa reală a poporului.

A fost lichidat şomajul. Asistenţa medicală şi tratamentul devin gratuite.

Viaţa socio-politică din Moldova în anii 1944–1953

După eliberarea în 1944 a R.S.S.M., iniţial, la Soroca, apoi la Chişinău, s-au stabilit organele puterii sovietice, revenite după evacuațiune. A rămas însă în vigoare reîmpărţirea teritorial-administrativă din 1940 care a încălcat principiul unităţii administrative a fostei provincii Basarabia. Teritoriul R.S.S. Moldoveneşti s-a redus la 33,7 mii km². Deşi au fost multe adresări ale cetăţenilor de diferite naţionalităţi către I. Stalin de a păstra judeţele Cetatea Albă, Ismail, Belgrad şi Hotin în componenţa R.S.S. Moldoveneşti, organele puterii unionale au rămas neînduplecate.

Consolidarea puterii republicane la toate nivelurile s-a produs în urma alegerilor în Sovietul Suprem al R.S.S.M. (1947) şi consiliile puterii locale. Însă majoritatea conducătorilor din comitetele executive raionale şi judeţene erau trimişi din alte republici. Ei aveau o anumită experienţă de muncă în Soviete, însă nu cunoşteau limba, tradiţiile, datinile populaţiei locale.

În condiţiile regimului stalinist s-au manifestat acţiuni de violare şi de lipsire de drepturi politice a unor pături sociale, ceea ce venea în contradicţie cu principiile declarate în Constituţiile unională şi cea republicană. În scopul de a „convinge" ţărănimea să se înscrie în colhozuri în iulie 1949 au fost deportaţi peste 11 mii de familii ale aşa-zişilor chiaburi, moşieri şi comercianţi. Arestările s-au făcut noaptea, oamenii au fost duşi în mărfare în Siberia, Kazahstan etc., iar averea lor a fost confiscată.

După moartea în 1953 a lui I. Stalin au fost întreprinse măsuri pentru liberalizarea societăţii şi afirmarea legalităţii. Mai eficient s-a desfăşurat această activitate după Congresul al XX-lea al P.C.U.S. care a condamnat cultul personalităţii lui I. Stalin şi a îndepărtat de la cîrma partidului şi a statului cele mai odioase figuri politice. Însă esenţa totalitară a regimului existent nu s-a schimbat şi exprimarea liberă a dezacordului cu măsurile întreprinse de Guvern era şi în continuare evidentă.

Seceta şi foametea din 1946-1947 şi deportările

Războiul a adus pagube enorme gospodăriilor ţărăneşti. Lipsa de unelte agricole, de forţă de tracţiune (rechiziţionată cînd de o armată, cînd de alta), de seminţe, de braţe de muncă au făcut ca volumul producţiei agricole în anii 1944-1945 să fie foarte mic. În anul 1946 au fost foarte puţine precipitaţii atmosferice. Seceta – una din cele mai straşnice – a spulberat ultima speranţă de a mai recolta ceva. Impozitele în natură trebuiau să fie achitate de ţăranii rămaşi unul la unul cu pămîntul împietrit. În urma subnutriţiei îndelungate, a epidemiilor de tifos, de malarie mortalitatea a luat proporţii dezastruoase.

Cauzele erau nu numai de ordin natural, ci şi rezultat al acţiunilor statului sovietic, pe lîngă repercusiunile negative ale războiului şi ale condiţiilor climaterice nefavorabile; o cauză importantă au fost şi planurile exagerate de predare a produselor agricole la stat. Cu preţul jefuirii ţărănimii a fost îndeplinit planul de predare a cerealelor la stat în 1944 şi 1945. Dar în 1946 acest plan s-a dublat. Conducerea de partid şi de stat şi-a demonstrat nedorinţa şi incapacitatea de a soluţiona problemele apărute. Nu a avut curaj politic să informeze organele de stat unionale privind gravitatea situaţiei şi să preîntîmpine declanşarea dezastrului. În anii 1946-1947 a avut loc o foamete groaznică care a răpit circa 200 mii de vieţi omeneşti.

Pentru lichidarea consecinţelor tragice o parte din produsele rechiziţionate au fost întoarse, s-au adus alimente şi seminţe pentru semănatul de toamnă şi de primăvara în anii 1946-1947. Însă acest ajutor n-a fost suficient. În februarie 1947 Moldova a fost vizitată de locţiitorul şefului Guvernului Sovietic A.N. Kosîghin, care a întreprins o serie de măsuri eficiente pentru a ameliora situaţia. Drept urmare, aproape 1,2 mil. de oameni au primit ajutoare materiale. În pofida măsurilor întreprinse mortalitatea era destul de mare, abia la sfîrşitul anului 1947 ea s-a redus la nivelul limitelor naturale.

Plus la aceste nenorociri, în anii 1949-1950 asupra populaţiei s-a abătut şi altă urgie: deportările masive în raioanele îndepărtate ale U.R.S.S. Cei mai buni gospodari şi mai înstăriţi ţărani, circa 35 mii de oameni, au fost ridicaţi și trimiși în Siberia şi în Kazahstan.

Colectivizarea forţată a agriculturii

Odată cu încetarea războiului în raioanele din stînga Nistrului au fost restabilite colhozurile, sovhozurile şi Staţiile de Maşini şi Tractoare. În dreapta Nistrului situaţia gospodăriilor ţărăneşti era deplorabilă. Peste 80% din acestea nu aveau animale de tracţiune, semănători, pluguri, secerători, treierători şi alt inventar agricol. Lipsea fondul de seminţe şi de prăsilă, de asistenţă agronomică, de credite etc. Pe loturile gospodăriilor mici şi răzleţite aplicarea maşinilor agricole moderne era puţin productivă, iar pe alteori chiar nerentabilă. Nivelul agronomic scăzut din gospodăriile individuale influenţa puternic capacitatea de producţie a culturilor agricole.

În pofida creditelor acordate gospodăriilor individuale, utilizării inventarului agricol, roada era mică şi abia satisfăcea necesităţile minimale. În aceste condiţii conducerea stalinistă considera că varianta optimală era unirea ţăranilor în gospodării mari colective de prelucrare a pământului. Ţara avea nevoie acută de alimente, iar industria de materii prime era vital cointeresată să sporească producţia agricolă.

Din alte regiuni ale U.R.S.S. au fost aduse inventar tehnic, animale de tracţiune, seminţe. Au fost create puncte de păstrare şi de întreţinere a acestora. Concomitent începe crearea colhozurilor. Însă în procesul creării gospodăriilor colective a fost brutal încălcat principiul înscrierii benevole. Fiind de veacuri obişnuită cu munca individuală, majoritatea țărănimii nu accepta formele colective de organizare a gospodăriei, manifestînd o atitudine prudentă. Se cerea o activitate migăloasă de convingere, de susţinere economică şi organizatorică a gospodăriilor colective. Însă regimul totalitar-stalinist a mers pe o altă cale: ţărănimea a fost forţat colectivizată, ca şi în restul Uniunii Sovietice de acum două decenii, într-un timp record, din toamna 1949 pînă primăvara 1950. Cei care nu erau de acord cu această măsură a regimului erau supuși represaliilor şi deportaţi în regiunile îndepărtate ale Siberiei şi Kazahstanului.

Însă după moartea lui Stalin au fost întreprinse de către organele de stat măsuri în vederea constituirii şi consolidării noilor relaţii de producţie în agricultură. S-a făcut încercarea de a trece de la metodele administrative de dirijare a agriculturii la metodele economice. Colhozurile au început să treacă la remunerarea lunară a muncii.

Viaţa politică din Moldova în „epoca brejnevistă"

Dezvoltarea statalităţii moldoveneşti în perioada poststalinistă şi-a schimbat direcţia într-o anumită măsură, cresc împuternicirile organelor republicane a puterii de stat, se lărgeşte componenţa socială implicată în conducerea statului, creşte ponderea moldovenilor în componenţa aparatului de stat. Însă controlul eficient al centrului unional asupra tuturor domeniilor vieţii sociopolitice a republicii s-a păstrat. Limba rusă a rămas şi în continuare unica limbă a aparatului de stat, jucînd, de fapt, rolul de limbă de stat în R.S.S.M., cu toate că formal limbile rusă şi moldovenească se considerau egale.

Sfîrşitul anilor '60 – în anii '70, aşa-numita „epocă a stagnării" e legată în republica noastră de numele lui I. Bodiul, regimul politic a cunoscut unele tendinţe neostaliniste: lupta cu naţionalismul inexistent, continuarea politicii de rusificare a moldovenilor sub steagul „internaţionalismului proletar", lupta cu orice manifestare a gîndirii care venea în contradicţie cu dogmele oficiale. Însă totodată datorită creşterii generale a nivelului de cultură şi instruire a populaţiei, apariţia intelectualităţii moldoveneşti, aceasta a fost o perioadă de trezire a conştiinţei cetăţeneşti şi naţionale a moldovenilor şi a altor grupuri etnice conlocuitoare, a necesităţii unei dezvoltări independente a republicii faţă de centrul federal. Circa 52% din deputaţii Sovietului Suprem erau muncitori şi ţărani, restul fiind reprezentanţi ai celorlalte pături sociale. Componenţa naţională a deputaţilor din forul legislativ corespundea componenţei naţionale a populaţiei republicii.

Un eveniment însemnat în viaţa politică a Moldovei a fost adoptarea la 15 aprilie 1978 a Constituţiei R.S.S.M. Pentru cetăţenii R.S.S.M. erau declarate şi garantate drepturile şi libertăţile omului. Constituţia garanta inviolabilitatea persoanei. Şi dacă drepturile socio-economice ale oamenilor erau cu stricteţe respectate, cele politice erau, în mare măsură, declarative, deoarece lipsea în societate orice formă de pluralism politic şi ideologic. În Legea Fundamentală a fost fixată hegemonia deplină a Partidului Comunist în viaţa societăţii. Acesta constituia nucleul sistemului politic şi al organizaţiilor statale şi obşteşti. Apariţia şi activitatea oricărei alte organizaţii politice în acele condiţii era absolut imposibilă.

Mişcarea pentru democratizarea politică şi renaşterea naţională în Republica Moldova

Speranţele cetăţenilor Moldovei privind democratizarea vieţii politice au renăscut în 1985, odată cu venirea la putere în U.R.S.S. a noului lider Mihail Gorbaciov şi lansarea de către el a politicii de publicitate şi de restructurare. Noul lider era convins că soluţionarea problemelor economice şi democratizarea largă a societăţii sovietice va conduce la armonizarea relaţiilor interetnice din statul sovietic. Aceste probleme se discutau pe larg de întreaga societate, inclusiv, în R.S.S.M. Pentru prima dată oamenii s-au simţit absolut liberi şi îşi exprimau gîndurile fără oarecare restricţii.

Însă anume în aceasta perioadă s-au resimţit o serie de greutăţi economice, a urmat creşterea preţurilor la mărfurile de larg consum. Mari nemulţumiri au trezit dificultăţile în privinţa procurării locuinţelor şi automobilelor. Acestea au coincis cu nemulţumirile intelectualităţii de creaţie cauzate de limitarea ariei de aplicare a limbii moldoveneşti şi de extindere nefondată a sferei de aplicare a limbii ruse.

În martie 1988, la plenara Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S. a fost promovată ideea acordării statutului de limbă de stat limbilor naţiunilor titulare din toate republicile unionale. Pentru a evita apariţia tensiunilor sociale organele de partid ale R.S.S.M. au adoptat două hotărâri privind măsurile de susţinere a dezvoltării limbilor moldovenească şi rusă. Însă acestea s-au dovedit a fi măsuri totalmente întîrziate şi absolut nesatisfăcătoare.

În acest context, ca şi în alte foste republici sovietice, în Moldova s-a desfăşurat o amplă mişcare general-democratică şi de afirmare a identităţii naţionale, susţinută de majoritatea populaţiei, indiferent de apartenenţa naţională, culminînd cu adoptarea la 31 august 1989 a legii care a proclamat limba moldovenească drept limbă de stat. În fruntea acestei mişcări de masă s-au situat la acel moment uniunile de creaţie din republică. În anul 1988 ele au creat „Mişcarea democratică pentru susţinerea restructurării", din care făceau parte reprezentanţii tuturor etniilor conlocuitoare din Moldova. În 1989 această mişcare a evoluat în Frontul Popular din Moldova, sprijinit iniţial de majoritatea populaţiei şi chiar de autorităţi.

În ianuarie 1989 se constituie Mişcarea Internaţionalistă din Moldova „Unitatea-Edinstvo" ce a întrunit în rîndurile sale intelectuali vorbitori de limbă rusă care pledau pentru proclamarea în calitate de limbă de stat nu numai limba moldovenească, ci şi pe cea rusă. A apărut mişcarea naţională găgăuză „Gagauz halkо" (Poporul găgăuz) şi cea bulgară „Vozrojdenie" (Renaşterea). În scopul ocrotirii culturilor naţionale, intelectualitatea creează societăţile de cultură naţională rusă, ucraineană, bulgară, evreiască, poloneză etc.

În primăvara anului 1990 în R.S.S.M. au avut loc primele alegeri parlamentare democratice în cadrul cărora deputaţii au fost aleşi în bază de concurenţă din mai mulţi candidaţi. După alegeri în fruntea Guvernului este numit liderul Frontului Popular din Moldova Mircea Druc, care însă, cum s-a dovedit în curând, nu avea experienţă şi cunoştinţele necesare, din care cauză a comis greşeli grave. La 27 aprilie Parlamentul Republicii, în fruntea căruia a fost ales Mircea Snegur, a adoptat Legea cu privire la Drapelul de Stat – Tricolorul: roşu-galben-albastru.

La 23 iunie 1990 Parlamentul a adoptat Declaraţia cu privire la suveranitatea R.S.S. Moldova. În Declaraţie se menţiona că suveranitatea constituie „condiţia firească şi necesară a existenţei statalităţii Moldovei", că izvorul şi purtătorul puterii este poporul. Aceasta a deschis perspectiva unei dezvoltări libere şi independente a poporului moldovenesc.

La 19 august 1990 a fost proclamată Republica Găgăuză, iar la 2 septembrie s-a autoproclamat cea „Moldovenească Nistreană". Şi dacă cu liderii găgăuzi în curînd s-a ajuns la o înţelegere, deoarece poporul găgăuz întotdeauna a pledat pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, liderii de la Tiraspol, fiind sprijiniţi de unele cercuri imperiale de la Moscova, au păşit pe calea separatismului şi nesupunerii autorităţilor legale de la Chişinău.

După puciul din august de la Moscova, republicile unionale, una după alta, îşi proclamă independenţa statală, Republica Moldova nefiind o excepţie în acest sens. La 27 august 1991, în condiţiile declanşării procesului de destrămare a U.R.S.S., Parlamentul Moldovei declară independenţa Republicii Moldova, recunoscută în curînd de 130 ţări ale lumii.

Primii paşi ai Moldovei pe calea independenţei

Ultimul deceniu al sec. al XX-lea este foarte bogat în evenimente politice. În 1990 este adoptată hotărîrea privind schimbarea denumirii legislativului în Parlament, adoptată Declaraţia de suveranitate, este creată instituţia prezidenţială şi este ales preşedinte al Republicii Mircea Snegur. În urma destrămării, căderii U.R.S.S., la 27 august 1991 este proclamată independenţa Republicii Moldova. În continuare este adoptată linia politică spre democratizarea societăţii şi înlocuirea economiei planificate cu economia de piaţă, sistemul politic unipartid devine unul multipartid.

Pe lîngă formaţiunea politică de opoziţie Frontul Popular s-au mai format şi alte partide de diferite orientări politice, initial, numărul lor trecea de 50. Dar cele mai influente au fost cîteva: Partidul Democrat Agrar şi cîteva partide politice de dreapta, membrii cărora s-au desprins, în fond, de la Frontul Popular – Congresul Intelectualităţii (a evoluat în Congresul Democrat Unit, apoi Partidul Forţelor Democratice), Partidul Liberal (apoi Partidul Naţional-Liberal) etc. Partidele de dreapta în comun cu Frontul Popular (care a evoluat în Frontul Popular Creştin-Democrat) a adoptat linia politică strategică de reunire a Republicii Moldova cu România. Parlamentul de legislatura a XII-a (1990–1993) a format în 1990 o Comisie Constituţională în frunte cu preşedintele Parlamentului (pe atunci) Mircea Snegur cu sarcina de a elabora proiectul unei Constituţii democratice.

Dar, din păcate, au fost admise unele acţiuni extremiste care au tulburat viaţa politică. Sub acoperirea unor lozinci democratice anumite forţe s-au dedat unor acţiuni ohlocratice, organizînd manifestaţii politice de stradă cu încălcarea ordinei publice, cu insinuări şi acţiuni agresive la adresa reprezentanţilor etniilor conlocuitoare etc. După numirea lui M. Druc în funcţia de prim-ministru au început epurările de cadre. Cei care nu erau de acord cu linia oficială erau eliberaţi din funcţie.

Susţinute de forţe reacţionare de la Moscova, dar şi din teama instaurării unui regim proromân şi discriminator şi o eventuală unire forţată a Republicii Moldova cu România, în stînga Nistrului se consolidează forţele separatiste. Încercînd să-şi impună puterea politică Guvernul de la Chişinău a recurs la forţă. În felul acesta Republica Moldova a fost dezbinată.

Cauzele conflictului transnistrean şi posibilităţile soluţionării lui

Cauzele apariţiei problemei transnistrene sînt multiple, însă situaţia din Transnistria a fost influenţată într-o mare măsură de faptul, că acolo, timp de decenii, au fost dislocate trupele Armatei a 14-a. Drept urmare, o parte considerabilă a populaţiei o constituiau ofiţerii Armatei Sovietice, trecuţi în rezervă şi membrii familiilor lor. Atît angajaţii de la întreprinderile industriale, cît şi foştii ofiţeri s-au dovedit extrem de activi în plan politic şi bine consolidaţi în plan organizatoric. Reprezentanţii lor respingeau categoric revendicările de ordin lingvistic ale populaţiei moldoveneşti. Moldovenii din Transnistria, locuind mai mult în localităţile rurale şi avînd mult mai puţine posibilităţi de a se organiza în plan politic şi, respectiv, de a influenţa evoluţia proceselor politice din zonă, n-au fost în stare să se opună manifestărilor de separatism. Totodată, de remarcat că în Transtristria ideea separatismului a fost susţinută nu numai de populaţia „rusofonă". Aceasta poate se explică, în primul rind, prin faptul că la Chişinău unele oficialităţi şi numeroasele mitinguri vehiculau ideea unirii politice a Republicii Moldova cu România, îndeosebi după prăbuşirea regimului Ceauşescu.

În Transnistria acest fapt a fost exploatat la maximum de ideologii separatismului. Totodată, noile procese politice din R.S.S.M., dezmembrarea U.R.S.S. şi transformarea Republicii Moldova într-un stat independent, perspectiva de a deveni minorităţi etnice într-un stat nou au constituit un adevărat stres pentru populaţia „rusofonă". Acest stres a modelat în mare măsură şi comportamentul politic al acestui segment de populaţie. În situaţia cînd fobia antiromânească a fost cultivată timp de decenii, ideea separatismului transnistrean a fost susţinută, inclusive, de o mare parte din etnicii moldoveni. Prin urmare, se poate constata că contradicţiile de bază care au dus la agravarea conflictului din raioanele de est ale Moldovei, au fost, totuşi, cele politice.

Totodată, în ultimii ani zona transnistreană a devenit un mecanism eficient de îmbogăţire prin intermediul unor activităţi economice ilicite, în primul rînd, contrabanda. Conform estimărilor experţilor în domeniu, pierderile economiei naţionale a Moldovei, provocate de activităţile economice ilicite din zona transnistreană, sînt comparabile cu întregul volum al asistenţei financiare, obţinute de statul moldovenesc din partea structurilor financiare internaţionale.

Chestiunea cu privire la restabilirea unităţii teritoriale a republicii noastre are mai multe aspecte şi presupune soluţionarea unui complex de probleme: economice, sociale, politice, legislative, lupta cu corupţia, aspectul etnocultural etc. Fără a ţine cont de acestea, soluţionarea în cauză e imposibilă. Dar problema principală, în acest sens, este cea a relaţiilor Moldovei cu Rusia. În majoritatea cazurilor interesele noastre şi cele ruseşti coincid şi pentru realizarea lor nu este o altă cale decît colaborarea.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1615
Populația:
104 locuitori

Duma este un sat din cadrul comunei Dereneu din raionul Călărași. Satul are o suprafaţă de circa 0.38 kilometri pătraţi. Localitatea Duma se află la distanța de 24 km de orașul Călărași și la 94 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 104 oameni. A fost atestată documentar în anul 1615.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.