04 july 2011, 17:23 views 18605

Obiectivele de bază ale dezvoltării Moldovei în procesul civilizaţional contemporan

Sfîrşitul secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea sînt marcate de transformările civilizaţionale complexe ale relaţiilor sociale, economice, conceptuale, culturale şi politice. După revoluţia informaţională a urmat globalizarea informaţiilor, care creează premise pentru o nouă etapă în dezvoltarea umanităţii şi oportunităţi pentru ca Moldova să-şi găsească calea, ajungînd la prosperitate, într-un timp scurt. Esenţa acestor procese, în mare parte, este condiţionată de trecerea de la civilizaţia „industrială” la o societate informaţională integră. Pe de o parte se extind oportunităţile de studiere, de obţinere a cunoştinţelor şi informaţiilor, iar pe de altă parte – de manipulare a opiniei publice şi a conştiinţei anumitor oameni. În pofida caracterului neeterogen, a globalizării în curs de desfăşurare din întreaga lume, care influenţează în mod direct dezvoltarea naţiunilor şi popoarelor, comunităţilor regionale socio-culturale, Moldova, în calitatea sa de societate democratică şi parte componentă a spaţiului european, menţinîndu-şi identitatea sa istorică, culturală, identitatea statală este deja implicată în procesul globalizării informaţionale.

Soluţionarea obiectivelor de modernizare ale ţării în contextul procesului în cauză, trebuie să aibă loc în mod obligatoriu doar cu păstrarea tradiţiilor şi originalităţii poporului, a identităţii sale, dar şi în condiţiile unui proces social-politic controlat, reieşind din interesele pe termen lung ale cetăţenilor Republicii Moldova.

În Moldova trebuie să fie creată treptat o bază post-industrială, prin modelarea unei societăţi inovaţionale, bazată inclusiv şi pe tradiţiile şi experienţa strămoşilor noştri. Acest lucru va îmbunătăţi competitivitatea ţării, dar şi capacitatea statului şi a societăţii de a crea şi a menţine potenţialul cultural, ştiinţifico-tehnologic şi respectiv economic, care va permite să reziste concurenţei cu alte ţări, în toate sferele vieţii. Această competitivitate va asigura condiţii pentru ridicarea standardelor de viaţă ale cetăţenilor ţării şi bunăstarea publică, fiind în acelaşi timp un instrument puternic pentru realizarea intereselor naţionale şi de stat.

Factorii strategici, care au o influenţă decisivă asupra procesului de atingere a competitivităţii Republicii Moldova în contextul globalizării şi a procesului de integrare europeană, sînt profesionalizarea administraţiei publice ca mijloc de îmbunătăţire a eficienţei; factorul de inovare economică; orientarea ecologică a economiei şi dezvoltării sociale; îmbunătăţirea nivelului de educaţie şi al ştiinţei; perfecţionarea infrastructurii informaţionale şi tranziţia spre o societate informaţională; integrarea regională.

Actualitatea existenţei unei strategii de dezvoltare a Republicii Moldova
* Direcţiile strategice şi obiectivele pe termen lung 

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1813
Populația:
1931 locuitori

Aluniş este un sat şi comună din raionul Rîşcani. Aluniş este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, este situat la 20 km de oraşul Rîşcani şi la 158 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1931 de oameni. Satul Aluniș a fost menționat documentar în anul 1813.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.