Consolidarea autonomiei locale în Republica Moldova modernă, în condiţiile etapei de tranziţie către o democraţie consolidată este legată de dificultăţi şi probleme. Motivele acestora sînt înrădăcinate în subestimarea rolului şi a importanţei autonomiei locale în contextul reformelor general democratice, cauzate de acţiunile lente şi inconsecvente, legate de dezvoltarea noilor mecanisme şi proceduri, în imperfecţiunea cadrului legal, informaţional, material, asigurării financiare şi cu personal. A întîrziat grav procesele de dezvoltare a autonomiei locale şi reforma teritorial-administrativă efectuată la sfîrşitul secolului trecut, reforma administrativă, inclusiv întoarcerea în anul 2003 la vechiul sistem de împărţire a ţării în raioane. În condiţiile de trecere la o democraţie eficientă, de multe ori apar probleme de coliziune a tradiţiilor autoritare cu concepțiile privind restructurarea instituţiilor puterii de stat.

Una din principalele probleme care frînează dezvoltarea administraţiei publice locale în Republica Moldova este o cultura juridică joasă a populaţiei, nivelul scăzut de cunoştinţe despre natura şi posibilităţile autonomiei locale, dezvoltarea insuficientă a sectorului asociativ. Într-o societate, în care mai multe generaţii au trăit într-un regim totalitar, fără să aibă tradiţii democratice profunde, ideea autonomiei locale nu este acceptată nici pe departe de către toţi.

Pentru ca să fie percepută adecvat de către cetăţeni, este nevoie de o schimbare radicală a opiniilor în ce priveşte esenţa relaţiilor puterii în societatea moldovenească în schimbare, o muncă enormă de explicare şi educare.

Scopul principal al autonomiei locale este de a democratiza sistemul de management social şi de dezvoltare a societăţii civile, care, la rîndul său, implică creşterea activităţii sociale şi administrative a populaţiei. Datorită nivelului scăzut al culturii juridice şi celei manageriale, insuficienţa cunoştinţelor, psihologia pasiv-dependentă a populaţiei, utilizarea insuficientă a tehnicilor moderne de management în administrarea la nivel local duce la manifestarea înstrăinării conducerii şi în consecinţă, reduce eficacitatea socială a instituţiei date în ansamblu.

Evoluînd ca element necesar al societăţii civile, autonomia locală constituie baza potenţială pentru dezvoltarea în continuare a independenţei şi creşterea activităţii sociale a populaţiei. Cu toate acestea, situaţia reală în acest domeniu indică faptul că prezenţa unor structuri organizatorice ale administraţiei locale şi a oportunităţilor pentru manifestarea maturităţii sociale a populaţiei nu este suficientă pentru implicarea cetăţenilor în procesul decizional şi în cel de discutare a problemelor locale.

Un alt motiv este opunerea birocraţiei de toate nivelurile, care vede în autonomia locală o ameninţare la adresa bunăstării lor, metodelor obişnuite ale managementului. Unii politicieni, în general, cred că punerea în aplicare a autonomiei locale echivalează cu diminuarea puterii de stat în Republica Moldova. Ei îşi argumentează punctul de vedere prin faptul că administraţia locală distruge tocmai acea verticală a puterii, care face imposibilă punerea în aplicare a politicii statului. Ei reies din faptul, că pot pune în aplicare puterea numai prin metodele subordonării administrative directe, referindu-se la toate întrebările activităţii verigilor teritoriale ale societăţii.

În ultimii douăzeci de ani, multe din încercările nereuşite de a reforma sistemul administraţiei publice locale din Republica Moldova sînt legate de reducerea acestora la o reformă teritorial-administrativă şi subestimarea tendinţelor de bază şi a acelor domeniul dat al activității statului şi a societăţii. Dezvoltarea de mai departe a autonomiei locale este determinată de nevoia de a depăşi contradicţiile şi lacunele din acest domeniu, cele mai importante fiind următoarele:

În primul rînd, caracterul incomplet al afirmării unei statalităţi de tip nou în Republica Moldova, eficacitatea funcţionării căreia poate fi asigurată doar bazîndu-se pe administraţia publică locală. Anume puterea locală democratică este în stare să coordoneze interesele de zi cu zi ale oamenilor cu cele ale statului şi să menţină astfel calitatea vieţii publice la nivelul formaţiunilor administrativ-teritoriale.

În al doilea rînd, scopul, sensul şi rezultatul final al reformelor efectuate de către guvernul central nu a fost întotdeauna înţeles şi acceptat de populaţie, ceea ce nu numai că nu contribuie la dezvoltarea iniţiativei „de jos”, ci, invers, provoacă o reacţie negativă şi proteste din partea populaţiei. Această situaţie limitează posibilităţile de formare şi dezvoltare a unor relaţii normale, eficiente ale sistemului autonomiei locale.

În al treilea rînd, reforma administraţiei publice locale a fost iniţiată „de sus” de către puterea de stat, fără să fie luate suficient în consideraţie specificul − lipsa în societatea moldovenească a experienţei în acest domeniu, precum şi aspectele naţionale, istorice şi de altă natură ale autonomiei poporului la nivelul comunităţii locale. Particularitatea „abordării moldoveneşti” în formarea autonomiei locale este poziţia dominantă a puterii de stat la alegerea formelor şi metodelor de guvernare locală, reformarea administrării locale „de sus”, nu prin participarea populaţiei la discuţiile privind reformele preconizate şi nu conform propunerilor lor − să se formuleze deciziile finale.

În al patrulea rînd, lipsa unei strategii adecvate în interesul societăţii în reformarea structurilor post-sovietice, a structurilor administraţiei locale şi subestimarea cronică a principiilor democratice şi a factorului uman la organizarea organelor autonomiei locale. În consecinţă − lipsa înţelegerii, că administraţia locală reprezintă una dintre cele mai importante sfere ale drepturilor civile, realizarea cărora este legată direct de calitatea procesului de democratizare a societăţii moldoveneşti.

În al cincilea rînd, faptul că şefii administraţiilor locale şi consilierii nu au cunoştinţe suficiente în domeniul economiei, finanţelor, dar şi cunoştinţele necesare pentru organizarea şi funcţionarea unei localităţi moderne şi a afacerilor comunale, a unui sistem de proiectare, de construire şi de funcţionare a mecanismului finanţării din partea statului, dar şi a acelora internaţionale. Lipsa pregătirii morale a conducătorilor locali, dar şi a transparenţei deciziilor luate, dar şi sistemul de clan şi nepotism limitează tendinţa unei mari părţi a populaţiei de a-şi activiza participarea sa la administrarea locală.

În al şaselea rînd, principiul separării funcţiilor de stat şi a acelora politice între autorităţile general naţionale şi cele locale ale puterii nu sînt realizate pînă la capăt de către clasa politică a Republicii Moldova şi el nu stă la baza reformării administraţiei locale. Partidele de stînga, reies din conceptul, conform căruia autonomia locală este nivelul inferior al sistemului de divizare pe verticală a puterii publice. Cele de dreapta resping această idee, crezînd că separarea administraţiei publice locale de cea de nivel general naţional este o panacee pentru toate necazurile.

În al şaptelea rînd, populaţia nu se simte obiect de bază al sistemului autonomiei locale şi lasă dreptul său de a participa la conducere la mila autorităţilor locale. O sarcină foarte dificila rămîne de a convinge cetăţenii, că autorităţile municipale şi comunale sînt forma de aplicare a dreptului său civil la realizarea autonomiei locale.

Tocmai reieşind din aceste circumstanţe, principalele probleme ale interacţiunii autorităţilor locale cu populaţia sînt neînţelegerea naturii şi rolului administraţiei locale, atît de către populaţie, cît şi de reprezentanţii autorităţilor locale, nivelul scăzut de participare al oamenilor la realizarea autonomiei locale, neîncrederea societăţii în autorităţile locale, subaprecierea capacităţii de autoorganizare publică a autorităţilor locale. Nu au fost create condiţiile, care să stimuleze activitatea locuitorilor, coparticiparea lor la realizarea obiectivelor vitale la nivel local.

În al optulea rînd, în loc să fie rezolvată problema determinării bazei teritoriale a administraţiei publice locale în baza principiului subsidiarităţii, luîndu-se în considerare fezabilitatea economică şi socială, politicienii erau ocupaţi cu copierea mecanică şi preluarea experienţei străine în detrimentul conţinutului şi calităţii reformelor.

În al nouălea rînd, centralizarea celei mai mari părţi a resurselor bugetare la nivelul guvernamental, care sînt distribuite sub forma ajutorului financiar al unităţilor administrativ-teritoriale, amplifică consecinţele profund negative sub formă de intervenţii ale puterii centrale în treburile organelor puterii locale, precum şi inegalitatea ca consecinţă a conjuncturii politice, dar şi încălcarea principiului transparenţei şi egalităţii la alocarea subvenţiilor financiare. Un astfel de sistem aduce în prim-plan conducătorii locali, care au legături în capitală sau în centrul raional, care sînt capabili să negocieze cu oficialii şi care-şi petrec cea mai mare parte a zilei în incinta întreprinderilor de stat, în încercarea de a obţine bani în loc să se ocupe de problemele dezvoltării de zi cu zi a teritoriilor subordonate.

Dar astfel de calităţi au adesea personalităţile dubioase. Dacă e să analizăm sistemul de mişcare al veniturilor fiscale la bugetele de stat şi locale, s-ar putea descoperi un fenomen interesant, atunci cînd, oraşul N, de exemplu, care are un buget de 100 milioane de lei, este nevoit să-şi „ceară” cea mai mare parte a banilor de la centru, asta în condiţiile în care contribuţia populaţiei acestui oraş la bugetul de stat este egală ca sumă cu cea care se „cerşeşte”, apoi, de la oficialii din capitală. Imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de populaţie din motive financiare subminează autoritatea puterii locale, de multe ori, destabilizînd situaţia din teritorii, reducînd astfel motivaţia autorităţilor locale de a mări veniturile fiscale la bugetele de toate nivelurile.

În ciuda spectrului larg de probleme cu care se confruntă autonomia locală la acestă etapă a reformelor din Moldova modernă, cele mai importante sînt nivelul scăzut al activităţii sociale şi al culturii juridice a populaţiei, deficitul cunoştinţelor despre natura şi posibilităţile autonomiei locale, o societate civilă slab dezvoltată. Un obstacol major este, de asemenea, opunerea rezistenţei din partea birocraţilor de toate nivelurile, incapacitatea financiară a administraţiei publice locale, decalajul dintre responsabilităţile stabilite şi asigurarea lor cu resurse.

* Strategia de optimizate a autonomiei locale