Petru al VI-lea Cazacul

Petru al VI-lea Cazacul a domnit în Moldova între august 1592 - 25 octombrie 1592. Originea lui este incertă. El își spunea fiu al lui Alexandru Lăpușneanu. Un raport diplomatic contemporan relevă că „avea o înfăţişare foarte frumoasă, înalt şi puternic, cu părul negru şi ştia multe limbi”. Peregrinase mult, ajunsese pînă în Spania, făcuse cunoștință și cu închisorile habsburgice, își incercase norocul la Istambul și apoi în căzăcime – de aici i se trage și porecla.

La insistenţele unor influenţi membri ai nobilimii polone, el va fi eliberat din temniţele habsburgice, refugiindu-se în Polonia, unde, o vreme, va sta în preajma marelui diplomat Andrei Taranowski. Recunoscut de către regele Poloniei, Sigismund al III-lea Vasa, ca descendent al lui Alexandru Lăpuşneanu el obţine, în 1591, totala susţinere a acestuia şi a marelui cancelar şi hatman Jan Zamoyski, în vederea dobîndirii tronului Moldovei. În iunie 1592 ambasadorul polon la Istanbul oferea 20.000 de taleri sultanului şi 80.000 marelui vizir, pentru investirea lui Petru Cazacul ca domn. Însă, turcii au refuzat sub pretextul că scaunul domnesc de la Iaşi era ocupat deja. Totuşi, Petru Cazacul a fost chemat la Poartă, în eventualitatea primirii steagului de domnie pentru Valahia, ceea ce însemna, practic, acceptarea sa oficială ca pretendent.

A ajuns domn al Moldovei în 1592, după mazilirea lui Aron Tiranul, cu sprijinul polonilor. Noul domn se intitula „Petru Despot Alexandrovici cu mila lui Dumnezeu domn şi adevărat moştenitor al ţării Moldovei”, înştiinţînd pe toată lumea că „am luat locul străbunilor noştri, ai ţării Moldovei, ţara noastră de moştenire”. A fost primit cu bucurie de boierimea ostilă lui Aron Vodă. Petru Vodă încearcă să-şi consolideze domnia, trimițînd solii la principele transilvan Sigismund Bathory și în Polonia.

Din cauza uneltirilor lui Aron Tiranul Petru Cazacu va pierde tronul Moldovei, cu toate că promisese un peşcheş uriaş, în valoare de 1.000.000 de galbeni, sporirea haraciului şi scutirea contribuabililor de taxe pe o perioadă de trei ani. În toamna lui 1592, Moldova este atacată din două directii: 2000 de ardeleni intrară în Moldova, conduși de căpitanul Sibrik, iar dinspre sud veneau turcii în frunte cu Aron Tiranul. Domnitorul a lăsat oșteni hatmanului Oraș să îi întîmpine pe unguri la Baia. Apoi s-a deplasat în sud pentru a-i întîmpina pe turci. Apelase și la cazaci. Petru s-a retras către Iași căutînd să se apere în pădurile din apropiere. Cazacii au lovit Tighina dar acțiunea lor a fost fără nici o utilitate. Petru Cazacul este înfrînt, la 14 octombrie 1592, mica sa armată fiind în parte distrusă, în parte, capturată.

Aron Tiranul l-a tratat foarte dur, poruncind să-i fie tăiate nasul şi urechile. Peste două săptămîni Petru Cazacul ajungea, în faţa sultanului Murad al III-lea. După ce a fost interogat, de marele vizir Siavus paşa acesta a anunţat sentinţa de condamnare la moarte. Neacceptînd să treacă la mahomedanism (pentru a-şi salva viaţa), el va fi agăţat de viu, în după-amiaza zilei de 15 noiembrie 1592, într-un cîrlig, de zidurile Seraiului, unde va trece prin chinuri groaznice. Noaptea tîrziu, făcîndu-i-se milă, sultanul a poruncit să fie strangulat, pentru a i se curma suferinţa.



În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1451
Populația:
3331 locuitori

Ţaul este un sat şi comună din raionul Donduşeni, Ţaul este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Ţaul este situat în partea de sud a raionului Donduşeni, la o distanţă de 6 km de orașul şi de gara Donduşeni şi la 210 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 3331 de oameni. Satul Ţaul a fost întemeiat în anul 1451 sub numele Alboteşti.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.