|
Declarațiile Maiei Sandu după ședința Consiliului Suprem de Securitate
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut declarații pentru presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), notează Noi.md.
"Am discutat un subiect foarte important pentru Moldova: corupția politică și atacul la democrație. Am văzut cum grupări criminale au încercat să substituie voința cetățenilor R. Moldova prin cumpărare de voturi. Am discutat cu instituții responsabile despre faptul că această grupare politică nu activează de ieri, de azi, dar activează de 10 ani.
Am văzut încercări de cumpărare a voturilor la alegerile locale de anul trecut. Nu am văzut acțiuni ferme din partea organelor de justiție pentru a sancționa aceste acțiuni. Știm că există mai multe dosare pe cazurile enumerate, dar ele se tergiversează.
Parlamentul și Guvernul urmează să vină în zilele următoare cu un plan concret privind prioritizarea examinării acestor cazuri. Procedurile sînt importante, dar mai importanți sînt oamenii, care trebuie să pună în aplicare aceste proceduri. Cînd fiecare își va face corect munca, vom putea să apărăm votul cetățeanului mai bine decît am reușit în turul doi.
Evaluarea externă trebuie finalizată contrar îndîrjirii cu care unii luptă împotriva acesteia. Unii judecători corupți au fost eliminați din sistem și vom continua în acest sens.
Trebuie să avem o Curte Anticorupție puternică. Schimbările făcute la Procuratura Anticorupție nu au dat rezultate. S-a venit cu o propunere nouă pentru că am văzut un eșec total acolo cu lupta anticorupție.
Voi invita joi la Președinție reprezentanți ai aprtidelor politice, vom discuta despre ce acțiuni trebuie să întreprindem ca să combatem corupția politică. În maxim 10 zile, trebuie să avem toate planurile discutate și consens la nivel național pe aceste acțiuni, pe care trebuie să le întreprindem", a spus Maia Sandu.
Președinta, răspunzînd la întrebări, a mai precizat că CSS a solicitat Guvernului să vină cu propuneri cum ar trebui să arate Procuratura Anticorupție încît să dea rezultate. "Ar trebui să fie o instituție eficientă. E nevoie de o instituție, care să funcționeze".
Despre plecarea lui Andrei Spînu din Guvern și din PAS, Maia Sandu, a spus că îi respectă decizia și îi mulțumește pentru activitatea lui.
"Decizia este a prim-ministrului, dacă face modificări și care sînt acestea", a precizat președinta, întrebată ce fel de remanieri vor mai urma în Cabinetul de miniștri.
Referindu-se la dronele găsite recent pe teritoriul R. Moldova, Maia Sandu a spus că acestea nu reprezintă pericol pentru cetățenii noștri.
Amintim că Maia Sandu a convocat azi-dimineață CSS, la care s-a discutat despre problema corupției politice și necesitatea accelerării și eficientizării măsurilor de combatere a acesteia.
Source:
- В Румынии идет снег: в некоторых местах толщина снежного покрова достигла 20 см
- Объявлено предупреждение о поездках в Болгарию
- В столице прошла сессия в рамках проекта YMCA Digital Media Hub Chisinau ©
- Важное объявление для граждан Молдовы в Израиле, касающееся водительских прав
- Важное сообщение посольства Великобритании в Молдове
- Как отказаться от второго гражданства?
- Исповедь многодетной матери
- Мужчины потеряли власть, разменяв её на дешёвые удовольствия
- Я верю в природу!
- В чем суть духовной жизни?
- Имбирный сок — удивительный напиток, который поможет вам избавиться от брюшного жира и укрепить имму…
- Вылечит от 9 болезней! Восстановит силы после операций, кости, суставы и зрение
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1624
- Populația:
- 332 locuitori
Comments
(0)