Această sărbătoare este cunoscută în popor sub numele Vovidenie, Vedenie, Ovidenie, etc. Toate aceste cuvinte provin de la lexemul /Vedenie - introducere/ o îmbinare de cuvinte cu care sărbătoarea este numită în calendarul pravoslavnic – Vvedenie vo hram Presveatoi Bogomateri - adică Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie /4 decembrie).

În substratul păgîn această sărbătoare a avut semnificația de început al iernii. Tradițiile etnografice și folclorice de origine păgînă ale sărbătorii în cauză țin de observări și previziuni  meteorologice. Timpul se putea afla conform diferitor semne, previziuni meteorologice. Se credea că „dacă la Ovidenie cerul va fi senin, cu soare - vara va fi secetoasă; de va fi nor și liniște - oameni credeau că va urma un an cu boli multe; sau dacă pe cer vor fi stele, senin, frumos - anul va fi rău; iar dacă va fi ninsoare, nu ger uscat sau promoroacă - anul va fi bun”.

Se zice că în noaptea de Ovidenie ca și de alte sărbători de toamnă și de iarnă strigoii umblă prin lume și de aceea oamenii ungeau ramele de la ferestre cu usturoi, ca să nu le vină strigoii. În ziua de Ovidenie nu lucra nimeni, pentru a proteja animalele de rele.

În epoca creștină la sărbătoarea dată, biserica a adăugat sărbătoarea „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” – una dintre cele 12 sărbători mari creștine domnești, în amintirea zilei, cînd, la vîrsta de trei ani, Fecioara Maria, a fost adusă la biserica din Ierusalim de către părinții săi, ca împreună cu alte fetițe de vîrsta ei să asculte citirea cărților sfinte. Astfel a fost înfăptuită educația creștinească a Fecioarei Maria.

Gospodinele așteptau Ovidenia mai ales pentru a da de pomană lumină de veci, o lumînare masivă, cît un stat de om sau cît ușa casei, despre care se credea că nu se va mai stinge niciodată pe lumea cealaltă. Resturile lumînării erau păstrate bine, deoarece, se credea că numai cu ele era bine să te uiți la Anul Nou în fîntînă, pentru a-ți vedea ursitul. Această pomană, la care se adăugau uneori colăcei, apă, și mai rar, alimente și îmbrăcăminte, se dădea în special pentru sufletele celor înecați sau morți în întuneric, spre a avea și ei calea luminată pe ceea lume. Lumînările de ceară curată sau de stearină precum și oalele în care era dăruită apa, pomana numită „Moșii de Ovidenii”, se dă în multe sate și astăzi. Tot în această zi se făceau numeroase praznice pentru copiii morți. Nu întîmplător, pe vremuri, se auzea adesea zicala: „De la Ovidenii s-au născocit praznicele”. La praznice, se dădeau de pomană numai bucate de post, covașa și braga, fiind la mare cinste. Aceste pomeni se făceau, printre altele, și pentru ca vacile să fie lăptoase, iar laptele să fie smîntînos.

Se credea că la Ovdenie sau Vovedenie „s-ar fi vedit lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveștenie”, sărbătoarea ținîndu-se, mai ales, pentru ochii ce văd, „pentru vederi.” În acest scop oamenii obișnuiau să sfințească un fuior, cu care, muiat în apă, se ștergeau la ochi atunci, cînd aveau probleme cu vederea.