În această zi (02.02/15.02) biserica sărbătorește un eveniment important din viața pămîntească a Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoarea numită ‒ Întîmpinarea Domnului – una din sărbătorile creștine domnești – în amintirea Întîmpinării Pruncului Iisus de către dreptul Simeon. Sărbătoarea a fost instituită în Palestina prin secolele III-IV. Prima mențiune a sărbătorii în cauză este un memoriu de călătorie a pelerinului Egerie, care a participat la marcarea zilei Întîmpinării Domnului la Ierusalim în anul 382. După 40 de zile de la nașterea Sa, Pruncul Sfînt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieții religioase a națiunii. După legea lui Moise femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să între în Templul domnului timp de 40 de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu și aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Prea Sfînta Fecioara, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăției și Sfințeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie legii timpului.

La baza acestei sărbători stau două componente importante mitice, care au evoluat, trecînd din era păgînă la cea creștină și ajungînd pînă în zilele noastre. Este vorba întîi de toate de întîlnirea (la început în păgînism) între cele două anotimpuri personificate – iarna și primăvara, care a devenit în creștinism sărbătoarea Întîmpinîrii Domnului, consacrată primirii pruncului Iisus de către bătrînul evlavios, dreptul și temătorul de Dumnezeu Simeon la templul din Ierusalim; iar în cel de-al doilea rînd, ritualul păgîn al purificării cu foc și apă, care a devenit în creștinism curățirea Maicii Domnului în cea de-a 40-ea zi după nașterea lui Iisus, la templul din Ierusalim.

Ideea întîlnirii celor două anotimpuri stă la baza formelor denumirii populare a sărbătorii din 2/15 februarie: Stretenia, Stratenia ș.a. Termenul provine din slavona veche „vstrecea” – întîlnire, întîmpinare. Cuvîntul slav a evoluat aproximativ astfel: vstrecea – vstrecenie – stratenie.

Trebuie să menţionăm şi ce de-a doua componentă a Streteniei – sărbătoarea romană a purificării. La romani în februarie – luna premergătoare Anului Nou (cînd acesta se marca la 1 martie) – era timpul purificării, ispășirii păcatelor, în preajma începutului lucrărilor în cîmp; purificarea se făcea cu ajutorul focului și apei. În procesul formării mitologiei creștine ideea întîlnirii imaginare a iernii cu primăvara, fiind completată cu tradiția păgînă a purificării (la romani) și totodată cu vechile sărbători ale urșilor, lupilor din preajma primăverii s-au transformat treptat în sărbătoarea creștină a Întîmpinării Domnului.

În contextul celor spuse este elocvent și faptul, că denumirile populare de astăzi ale sărbătorii Întîmpinării Domnului la catolici conțin și cuvîntul lumînare: Curățirea Maicii Domnului cu lumînări, Sărbătoarea lumînărilor ș. a. Deci ritualurile de folosirea a focului și apei în păgînism au devenit, în era creștină, tradiții bisericești cu lumînări aprinse, cu agheasmă.

Se consideră că lumînările aprinse în ziua sărbătorii Întîmpinarii Domnului vindecă de boli şi necazuri, cu ele sînt binecuvîntați tinerii căsătoriți etc. Păstrînd tradițiile vechi și astăzi în ziua de Stretenie la biserică se face agheasmă, se oficiază servicii divine, la care enoriaşii stau cu lumînări aprinse în mîini, pe care apoi le păstrează, aprinzîndu-le la diferite ocazii. După slujba din biserică creștinii cumpără lumînări pe care le sfințesc și le dăruiesc unul altuia, pentru sănătate, luminare şi în semn de binecuvîntare.

Obiceiuri. Tradiţii. Superstiţii. În popor această sărbătoare se numeşte Stretenie, nume care simbolizează cică o divinitate mitică populară la fel ca şi baba Odochia, care, după capriciile şi firea ei schimbătoare, contradictorie (specifice pentru început de februarie), stabileşte caracterul vremii. Ţăranii fac adevărate prognoze asupra mersului timpului, în funcţie de felul în care este vremea la Stretenie.

Această zi era respectată, în special, de crescătorii de animale, pentru ca fiarele sălbatice (urşii şi lupii) să nu le atace gospodăria. În unele localităţi aceasta era ziua boilor, cînd erau hrăniţi direct din mîinile oamenilor, nu cu furca, ca semn al respectului faţă de animale. Se credea că dacă boii beau apă din urmele lăsate de picioarele lor, anul va fi unul mănos.

Pentru sărbătoarea Stretenie țăranii au acomodat multe semne privind timpul și roada anului curent. Se crede, că dacă în această zi este cald și moloșag, vara va fi călduroasă și roditoare. O zi senină prevestește roadă bună. Tot în această zi are loc „Târcolitul viilor”, un ritual de ocol, îndeplinit de viticultori. În unele zone, bărbaţii merg la vie, să o taie şi să o lege. Din bucăţile tăiate îşi împodobesc brîiele, pălăriile şi fac un praznic la care dezgroapă o sticlă de vin din anul trecut.